Fonduri europene de 59,5 milioane euro pentru infiintarea de intreprinderi sociale

Fonduri europene de 59,5 milioane euro pentru infiintarea de intreprinderi sociale

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, supune dezbaterii publice ghidul solicitantului Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale.

Proiectele finanțate vor sprijini înfiinţarea de întreprinderi sociale, inclusiv de întreprinderi sociale de inserție. Acestea vor fi organizate independent de sectorul public și vor servi interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale ale membrilor prin producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Întreprinderile vor contribui la dezvoltarea comunităţilor locale, inclusiv prin implicarea unor persoane aparţinând unor grupuri vulnerabile în activităţi cu caracter social şi economic, facilitând accesul la resursele şi serviciile comunităţii. Pentru înființarea unei întreprinderi sociale vor fi acordate finanțări de maximum 100.000 de Euro.

Vor fi finanțate proiecte implementate în cele șapte regiuni mai puțin dezvoltate: Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia.

Bugetul apelului: 70 milioane de Euro, din care fonduri europene: 59,5 milioane Euro. Valoarea unui proiect va fi de maximum 3 milioane de Euro.

57 persoane selectate pentru a ocupa un loc de muncă și alte 12 persoane încadrate pe loc, la Bursa Generală organizată de AJOFM Călărași

57 persoane selectate pentru a ocupa un loc de muncă și alte 12 persoane încadrate pe loc, la Bursa Generală organizată de AJOFM Călărași

Astăzi, 12 aprilie 2019, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la sediul CRFPA Călărași precum și la sediul Agenției Locale Oltenița.

Pentru organizarea acestui eveniment au fost contactaţi 352 agenţi economici care au oferit un număr de 404 locuri de muncă adresate atât persoanelor calificate cât și celor necalificate, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile în domenii de activitate precum: confecţii textile, alimentaţie publică, servicii și comerț, transporturi, construcții, agricultură precum și alte activități.

Acțiunea s-a bucurat de prezența a 34 agenți economici, 24 la bursa organizată în Călărași și 10 la Oltenița. Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prezente la acțiune, s-a ridicat la 244 participanți, din care 102 la Călărași și 142 la Oltenița.

În urma desfăşurării interviurilor cu angajatorii, 57 persoane au fost selectate pentru a ocupa un loc de muncă, aceștia urmând a se prezenta în zilele următoare la sediile angenților economici.

Alte 12 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost încadrate pe loc în meserii/ocupații precum: ajutor bucătar, manipulant marfă, agent de pază, șofer vânzător, necalificați construcții.

Persoanele participante la Bursă care nu dețineau nicio calificare au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre programele de formare profesională oferite gratuit de AJOFM Călărași.

Obiectivul principal al acestei măsuri active de combatere a şomajului îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin intermedierea unui dialog direct între agenţii economici interesaţi şi solicitanţii de loc de muncă.

Compartimentul  Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

ANAF organizează peste 130 de întâlniri cu contribuabilii, în luna aprilie

ANAF organizează peste 130 de întâlniri cu contribuabilii, în luna aprilie

Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează în întreaga țară, în luna aprilie, 133 de întâlniri cu contribuabilii. Dintre acestea, 16 sunt organizate în colaborare cu organisme profesionale şi alte instituţii publice. Principala temă abordată de specialiștii ANAF va fi "Spațiul Privat Virtual- avantajele utilizării".

Alte teme ce se vor discuta în cadrul întâlnirilor vor fi: "Procedura privind organizarea registrului entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale", "Obligaţiile fiscale generale de declarare şi de plată în luna aprilie 2019", "Noutăți legislative".

Lista întâlnirilor, structurată pentru fiecare Direcție Generală Regională a Finanțelor Publice, este publicată pe portalul www.anaf.ro și este disponibilă la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/intalniri.htm.

Înscrierea participanților se realizează prin intermediul Formularului de Contact, accesibil tot pe portalul instituției , la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/asistenta_contribuabili/persoane_fizice/asistenta_prin_email),  în limita locurilor disponibile.

Serviciul comunicare, relații publice și mass media

ANAF: Inspectorii antifraudă vor intensifica verificările modului de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic

ANAF: Inspectorii antifraudă vor intensifica verificările modului de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF continuă verificarea modului în care operatorii economici respectă obligaţia legală de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic. Dacă de la 1 mai 2019 inspectorii antifraudă vor constata încălcarea obligaţiei de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic, vor aplica amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei şi vor suspenda activitatea economică în punctul de lucru al operatorului economic până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii, cu excepţia situaţiilor în care se constată că operatorul economic a comandat deja necesarul de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic şi a solicitat instalarea acestora.

Acţiunea de control tematic, dispusă de Ministerul Finanţelor Publice, este determinată de diferenţa foarte mare dintre numărul de 504.966 de aparate de marcat înregistrate în sistemul informativ al ANAF şi puse pe piaţă şi numărul de 344.020 de aparate de marcat puse în funcţiune la contribuabili. De asemenea, în luna martie, comparativ cu luna februarie, a fost înregistrată scăderea cu cca. 39% a numărului aparatelor de marcat instalate la contribuabili, şi cu cca. 20% a numărului aparatelor de marcat înregistrate de distribuitorii autorizaţi în sistemul ANAF.

La nivelul majorităţii distribuitorilor autorizaţi şi a unităţilor acreditate pentru comercializare există stocuri de aparate de marcat noi şi nu mai sunt semnalate dificultăţi legate de lipsa capacităţii de instalare a unităţilor de service.

Este important de ştiut că ICI Bucureşti a emis avize tehnice favorabile, iar MFP a emis autorizaţii de distribuţie, pentru toate tipurile de aparate de marcat, inclusiv pentru cele destinate activităţilor economice în care sunt utilizate modele dedicate, respectiv taximetrie, mari retaileri, schimb valutar, comerţ cu carburanţi (95 modele existente pe piaţă).

Inspectorii antifraudă vor intensifica în aprilie acţiunile de control tematic a respectării de către operatorii economici a obligaţiei de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic şi vor stabili termene de dotare scurte.

Biroul de presă

Calendarul desfăşurării burselor locurilor de muncă în anul 2019

Calendarul desfăşurării burselor locurilor de muncă în anul 2019

Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunţă graficul de desfăşurare a burselor locurilor de muncă ce se vor desfășura la nivel național în acest an.

Astfel, în data de 12 aprilie 2019, va fi organizată la nivel naţional “Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, al cărei obiectiv principal îl constituie creşterea gradului de ocupare al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă , prin corelarea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajatori şi solicitanți.

În data de 18 octombrie a.c. va avea loc “Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi” dedicată tinerilor absolvenţi, având drept scop facilitarea accesului tinerilor la locurile de muncă disponibile pe piaţa muncii şi interacţiunea directă a acestora cu agenţii economici.

La nivelul fiecărui județ, în funcție de evoluţia pieţei muncii locale, de condițiile locale și de solicitările agenților econmici, vor mai putea fi organizate şi alte tipuri de burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate.

Serviciul Comunicare și Secretariatul Conslilului de Administrație

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.