Angajatorii de pregătesc pentru transparentizarea pieței salariilor. Aproape 10.000 de joburi au, în acest moment, salariul afișat

Angajatorii de pregătesc pentru transparentizarea pieței salariilor. Aproape 10.000 de joburi au, în acest moment, salariul afișat

Directiva adoptată recent de Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de pe piața muncii din ultimii ani, cu efecte care se vor resimți atât în rândul angajaților, cât și al angajatorilor. Transparentizarea salariilor, atât în mediul privat, cât și la stat, este una dintre schimbările pe care angajații le așteptau de ani buni, dar, pentru care, 40% dintre angajatori se declară în continuare nepregătiți.

„Se vorbește de mai bine de un an despre apropierea momentului în care salariile nu vor mai fi confidențiale, ceea ce, desigur, a generat multe păreri pro și contra, însă acum, odată adoptată directiva și cu un termen destul de clar în ceea ce privește implementarea ei, pare că angajatorii încep să facă pași concreți și tot mai hotărâți în această direcție”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Pe acest fond, în momentul de față, aproape 10.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afișat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. De la anunțarea adoptării directive și până acum, peste 1.500 de joburi cu salariul menționat în anunțul de angajare au fost postate de recrutori în platformă. Iar, de la începutul anului și până acum, 29.000 de astfel de joburi au fost scoase în piață de către angajatori.

„Dincolo de faptul că va trebui să se alinieze la o măsură obligatorie, companiile înțeleg că o astfel de măsură va avea o serie de efecte pozitive, de la reducerea timpului necesar închiderii unei poziții – pentru că, știind salariul, candidații vor aplica mult mai țintit -, până la crearea unui avantaj competitiv pentru cei care oferă salarii peste media pieței. În plus, cei care deja au început să facă acest lucru, câștigă încrederea candidaților, care își doresc să lucreze pentru o companie pe care o asociază cu ideea de transparență. Datele noastre arată că anunțurile cu salariul afișat generează cu 40% mai multe aplicări decât celelalte”, detaliază Roxana Drăghici.

Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, entertainment (cu precădere angajatorii din zona de cazinouri și jocuri de noroc), industria alimentară, turism, logistică și transport, dar și call center / BPO. „Este adevărat faptul că, în primă fază, angajatorii publică salariile în special pentru pozițiile entry level, iar acestea sunt sectoare de activitate în care cea mai mare parte a angajărilor se face tocmai pentru această categorie de candidați, respectiv cei entry level. O altă categorie de angajatori care publică în mare măsură salariile sunt cei din afara țării”, mai spune Roxana Drăghici.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel național variază între 3.000 și 4.600 de lei, astfel: angajații din turism câștigă în medie, 3.000 de lei pe lună, cei din call – centere 3.400 de lei, în vânzări, media netă la nivel național este de 3.900 de lei. 3.700 de lei este salariul mediu net pentru angajații din logistică, 3.500 pentru cei din industria alimentară, 4.000 pentru transport / distribuție, 4.200 pentru crewing / casino / entertainment și 4.600 pentru industria auto.

 

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 30.000 de locuri de muncă.

BNR a menținut dobânda de referință la 7% pe an

BNR a menținut dobânda de referință la 7% pe an

„BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu”, se arată în comunicatul de presă care a urmat ședinței de politică monetară a băncii centrale care s-a desfășurat marți, prilej cu care dobânda referință a fost menținută la 7%.

Această decizie a fost anticipată de dealerii bancari care au fost influențați mai mult de creșterea externă a apetitului de risc. Cursul euro a scăzut de la 4,9419 la 4,9380 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,399 lei iar minimul ședinței a fost de 4,493 lei.

Comunicatul BNR arată că în ultimele luni leul a manifestat „o tendință de apreciere față de euro (...),în contextul atractivității relative ridicate a plasamentelor în lei, pentru ca în ultimele zile ale lunii martie, raportul leu/euro să crească gradual, revenind în proximitatea valorilor prevalente în semestrul I 2022.

Piața monetară a fost calmă, „pe fondul excedentului de lichiditate din sistemul bancar” așa cum indică banca centrală.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,85 la 6,84%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,18% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 7,54%.

Pasul făcut înapoi de prețul țițeiului, după decizia de duminică a statelor din OPEC+ de a reduce producția până la sfârșitul anului, a crescut apetitul pentru risc, iar euro s-a apreciat marți la 1,0883 – 1,0993 dolari, nou maxim al acestui an. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,5539 la 4,5158 lei.

Moneda elvețiană s-a apropiat de pragul de 1 euro/franc ceea ce a făcut ca media ei să se deprecieze la 4,9556 lei. În schimb, cursul lirei sterline a crescut la 5,6525 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 287,9119 lei, rezultat al aprecierii metalului galben la 1.978 – 1.984 dolari/uncie.

Creșterea apetitului pentru risc a permis monedelor din regiune să se aprecieze față de euro. Media celei maghiare s-a întărit la 376,42 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6785 zloți/euro.

Volatilitatea bitcoin s-a menținut aproape de valorile de luni și fluctua între 27.687 și 28.429 dolari, iar ether creștea la 1.803 – 1.870 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

IRCC a crescut într-un an de peste trei ori

IRCC a crescut într-un an de peste trei ori

Marți se va desfășura a treia ședință de politică monetară a BNR din acest an. Analiștii anticipează menținerea ratei de referință la 7%/an, însă creșterea prețurilor la materiile prime, în special ale țițeiului, ar putea schimba planurile băncii centrale.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la începutul săptămânii la 6,85%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 7,19 la 7,18% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a întors la 7,54% după creșterea de vineri la 7,55%.

Luna aceasta ajung la scadență titluri de stat care totalizează 12,2 miliarde lei, motiv pentru Trezorerie să-și propună să se împrumute în aprilie cu cel puțin 7,63 miliarde lei. Lunea aceasta, Finanțele au atras 600 de milioane lei la un randament mediu de 7,39%/an, cu scadența în data de 29 septembrie 2032.

Începând cu 1 aprilie, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019 a crescut pentru trimestrul al doilea la 5,98%/an, față de 5,71%/an în primele trei luni. În urmă cu un an, IRRC s-a situat la 1,86% iar în perioada similară din 2021 acesta a fost de 1,67%. Minimul istoric de 1,08%/an a fost atins în ultimul trimestru din 2021. Indicele este o medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice cu care operează băncile comerciale din precedentele trei luni și este calculat de BNR la sfârșitul fiecărui trimestru,

În ultimele săptămâni, s-au resimțit efectele lipsei de valută, care au împins euro, după un an și jumătate, aproape de 4,95 lei. Cotațiile au atins joi un maxim de 4,958 lei, însă în fiecare ședință înainte de anunțarea cursului au apărut ordine de vânzare de valută, semn al unor posibile reglaje din partea BNR.

Vineri, media a atins maximul primelor trei luni de 4,9491 lei. Lunea aceasta, în cursul dimineții, cotațiile au atins în Asia un minim de 4,923 lei. Piața locală s-a deschis la 4,947 – 4,948 lei, însă cotațiile au coborât înainte de închidere la 4,936 lei, astfel că media monedei unice a scăzut la 4,9419 lei.

Vineri, euro a crescut la 1,0925 dolari. Duminică, țările care fac parte din OPEC+ au anunțat reducerea producției până la sfârșitul anului, ceea ce a provocat creșterea prețurilor la țiței și va ridica inflația la nivel mondial. Motiv pentru Rezerva Federală de a continua procesul de întărire a ratei sale de politică monetară.

Moneda unică s-a depreciat luni la 1,0789 – 1,0871 dolari, ea fiind afectată și de scăderea inflației din zona euro în martie la 6,9% față de 8,5% în februarie, ceea ce ar putea încetini majorarea ratei de referință de către BCE. Media dolarului a fost stabilită la 4,5539 lei, față de 4,5913 lei la începutul săptămânii trecute.

Media francului elvețian a scăzut de la 5,0084 lei, la începutul perioadei, la 4,9675 lei, la sfârșitul ei. Cursul lirei sterline a fluctuat într-un culoar îngust, 5,6203 – 5,6287 lei, cel de luni fiind stabilit la 5,6215 lei.

Uncia a început această săptămână la 1.951 – 1.974 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să scadă aproape cu un leu la 287,6190 lei.

Aprecierea monedei americane a depreciat lunea aceasta bitcoin la 27.642 dolari după care moneda digitală a crescut la 28.475 dolari. Ether fluctua în culoarul 1.765 – 1.815 dolari.

Analiza cuprinde perioada 27 – 31 martie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României și a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă

Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României și a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă

Agenția de rating Fitch a reconfirmat în data de 24 martie 2023 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută și a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei ratingului României operată de aceasta agenție din aprilie 2020.

Decizia revizuirii perspectivei ratingului României este susținută, în opinia agenției, de stabilizarea datoriei publice și implementarea unor politici menite să asigure o consolidare fiscală graduală, precum și de stabilitatea politică din țara noastră și reducerea riscurilor privind războiul din Ucraina și criza energetică subsecventă.

"Decizia Fitch Ratings reprezintă o dovadă a recunoașterii internaționale a agendei Guvernului României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară și confirmarea că măsurile deja adoptate au fost cele corecte, necesare pentru țara noastră și extrem de așteptate de către toți partenerii noștri externi. Totodată, trebuie remarcate și estimările pozitive ale agenției referitoare la potențialul de creștere economică a României pe termen mediu”, a declarat ministrul Finanțelor, dl Adrian Câciu.

În evaluarea realizată, Fitch menționează atât reziliența economică de care a dat dovadă România în anul 2022, cât și stabilitatea politică care a făcut posibilă abordarea crizei generate de războiul din Ucraina și a celei energetice.

În opinia agenției, economia României va înregistra o creștere de 2,3% în anul 2023, respectiv de 3% în anul 2024, în condițiile în care țara noastră va beneficia de fonduri europene importante atât din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, cât și din Mecanismul de Redresare și Reziliență (PNRR).

Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătățirea ratingului de țară sau a perspectivei sunt stabilizarea fermă a ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu și reducerea deficitului fiscal, ca urmare a implementării eficiente a strategiei fiscale a guvernului, precum și reducerea riscurilor referitoare la finanțarea externă prin îmbunătățirea structurală a poziției deficitului de cont curent ce ar duce la o scădere a îndatorării externe și/sau la îmbunătățirea rezervelor externe.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor, în creștere!

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor, în creștere!

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 5,98% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,71% pe an, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

Indicele este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2022.

Conform OUG 19/2019, pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Băncii Naţionale a României.

IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor.

Banca Naţională a României a publicat, în data de 2 mai 2022, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme