România se împrumută

România se împrumută

Odată depășit superanul electoral 2024, care s-a încheiat fără a avea un nou președinte ales, cadourile făcute de PSDNL trebuiesc achitate, motiv care România să continue să se împrumute tot mai des și mai mult.

Anul acesta, pentru acoperirea deficitului bugetar şi rostogolirea unor împrumuturi anterioare, necesarul de finanţare este de aproximativ 231 miliarde lei (circa 46 miliarde euro).

Joi, Trezoreria a atras din piață 1,11 miliarde lei, pentru care va achita o dobândă medie anuală de 6,645, prin intermediul unei emisiuni scadente în ianuarie 2026, care a avut o valoare programată de 800 milioane lei.

Tot joi, statul a redeschis o emisiune cu scadența în septembrie 2032, care a avut o valoare programată de 600 milioane lei. Și de această dată suma atrasă a fost mai mare, 775 milioane lei, pentru care a acceptat un randament mediu anual de 7,43%.

Pentru a acoperi marile goluri de buget, Finanțele apelează și la piețele externe, pentru acest an fiind programate emisiuni de eurobonduri (denominate în euro sau dolari) în valoare de 13 miliarde euro, în condițiile în care ajung la scadență euroobligaţiuni în valoare de circa 2 miliarde euro.

Primul pas a fost făcut la începutul acestei luni când România s-a împrumutat pentru o scadență de 12 ani cu 1,25 miliarde dolari pentru care a acceptat o dobândă de 7,5%/an, respectiv 1,4 miliarde euro scadente la 5 ani la o dobândă de 5,25%/an și 1,4 miliarde euro cu scadența la 9 ani la o dobândă de 6,25%/an.

Reglarea lichidității din piața monetară a stabilizat în ultimele zile nivelul indicilor ROBOR. Joi, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,08%.

În piața valutară se observă menținerea unei presiuni pe leu, cotațiile crescând miercuri seară, după închiderea celei locale, la 4,98 lei, în ciuda declarațiilor făcute de guvernatorul BNR, conform căruia „nu este cazul să se deprecieze cursul”. Joi, tranzacțiile se realizau între 4,977 și 4,9775 lei, astfel că media euro a crescut de la 4,9772 la 4,9773 lei.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,0419 – 1,0446 dolari, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,9764 la 4,7671 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut la 5,2843 lei iar cel al lirei sterline a crescut marginal la 6,0138 lei.

Metalul galben a atins un nou record pe piețele specializate de 2.955,80 dolari/uncie, ceea ce a ridicat prețul gramului de aur de la maximul istoric înregistrat miercuri de 452,2632 lei la unul nou de 452,3179 lei.

Media monedelor din regiune se deprecia la 4,1723 zloți/euro, respectiv 402,45 forinți/euro.

Bitcoin fluctua între 96.449 și 97.571 dolari iar ethereum 2.711 – 2.756 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Numărul de aplicări pentru joburile part time a crescut cu 10%, iar numărul de job-uri part time este mai mare cu 20%. Tot mai mulți candidați sunt interesați de un al doilea job

Numărul de aplicări pentru joburile part time a crescut cu 10%, iar numărul de job-uri part time este mai mare cu 20%. Tot mai mulți candidați sunt interesați de un al doilea job

Din cele 1,6 milioane de aplicări înregistrate de la începutul anului și până acum, 232.000 au fost pentru joburile part time, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă din 2024. Aproape o treime dintre acestea sunt aplicări pentru joburi remote, asta în condițiile în care, la nivel general, procentul aplicărilor pentru locurile de muncă remote nu este mai mare de 14%. „Numărul atât de mare de aplicări pentru part time-uri remote ne arată faptul că acești candidați caută, de fapt, un al doilea loc de muncă, pe care să îl poată face în paralel cu cel principal, care, în cele mai multe cazuri este full-time. Îi vedem, așadar, interesați nu de ideea de a munci mai puțin, ci, dimpotrivă, de a munci mai mult decât până acum”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Cei mai mulți candidați au fost interesați de ofertele scoase în piață de angajatorii din retail, urmați de call-center / BPO, servicii și IT / telecom. Advertising / marketing / PR, turism și servicii financiar sunt alte două domenii care au atras aplicările celor care caută un job cu jumătate de normă. „Pe de altă parte, domenii care, pentru joburile full time atrag numere foarte mari de aplicări, fiind în top 5, acum se află pe ultimele locuri în clasamentul aplicărilor. Un astfel de exemplu este cel al sectorului construcțiilor”, mai spune Bogdan Badea.

În același timp, și numărul de joburi part time a crescut cu 20% față de aceeași perioadă din 2024, în condițiile în care angajatorii au postat, de la începutul anului și până acum, 7.500 de astfel de locuri de muncă. Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din servicii, retail, call center / BPO, turism, transport / logistică, dar și industria alimentară - unul dintre domeniile care anul acesta au rămas fără facilitățile fiscale acordate de stat. La fel ca în cazul aplicărilor, și în ceea ce joburile, procentul celor part time remote depășește media de la nivelul total al joburilor postate. Astfel, dacă la nivel general, doar 4,4% din locurile de muncă sunt remote, pe segmentul part time, procentul urcă 11,6%.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă, la nivel național, pentru cei care lucrează cu jumătate de normă este de 3.000 de lei pe lună, deși așteptările acestora sunt de aproximativ 4.000 de lei, net. Domeniile care plătesc cel mai bine pentru pozițiile part time sunt construcții (4.000 de lei), transport / distribuție (3.500 de lei), e-commerce (3.500 de lei) sau vânzări (3.000 de lei).

Un alt aspect interesant legat de numărul de aplicări pentru joburile part time este că faptul că doar 1,9% dintre acestea sunt pentru ofertele din străinătate. „Una dintre explicații este faptul că acei candidați care vor să lucreze în afara țării sunt determinați, în primul rând, de dorința de a câștiga salarii substanțial mai mari decât în România, iar, pentru acest lucru, este nevoie să aibă joburi full time. În plus, percepția generală este că job-urile full time, spre deosebire de cele part time vin și cu mai multă stabilitate”, explică Bogdan Badea.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 23.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 4.400 sunt part-time.

Aurul strălucește și mai puternic

Aurul strălucește și mai puternic

Prețul gramului de aur a crescut de la 445,0254 lei la 452,2632 lei, care reprezintă un nou maxim istoric. Evoluția se datorează aprecierii monedei americane dar și a metalului galben, care a atins un nou record de 2.945,50 dolari.

Analiștii marilor bănci americane anticipează atingerea pragului de 3.000 dolari/uncie la începutul verii, pentru ca la sfârșitul anului să urce la 3.200 – 3.300 dolari/uncie, ceea ce ar echivala cu un randament anual de 26%.

voluția este pusă pe seama continuării procesului de achiziții de aur la care vor recurge băncile centrale dar și cumpărările la care recurg ETF-urile (Exchange Traded Funds) create pe metalul galben. ETF-urile încearcă astfel să își consolideze rezervele de aur, pentru a evita o posibilă majorare a taxelor în Statele Unite la importurile de metale prețioase.

Piața valutară a fost mai agitată decât de obicei, semn al unei posibile intervenții a BNR. Ea s-a deschis la 4,9775 lei, iar la jumătatea zilei a coborât la 4,9755 lei, după care a revenit la 4,9775 lei. cursul monedei unice a fost stabilit la 4,9772 lei, față de 4,9773 lei, joia trecută.

„Nu ştiu nici eu ce se va întâmpla cu cursul, piaţa va determina, dar uşor, uşor vom da mai multă flexibilitate pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează, lucrurile încep să intre în normal şi se restabileşte încrederea”, a declarat luni guvernatorul BNR cu prilejul prezentării Raportului trimestrial asupra inflației.

În ultima săptămână, indicii ROBOR au fost stabili, semn că nivelul lichidității s-a reglat. Este posibil ca în jurul datei de 25 ale lunii, când companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat, să vedem o creștere marginală a indicilor.

Miercurii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Euro s-a depreciat la jumătatea săptămânii la 1,0410 – 1,0462 dolari, față de un minim de 1,0354 dolari, miercurea trecută, ceea ce a făcut ca media să scadă de 4,7980 la 4,7764 lei.

Investitorii din piața Forex se concentrau asupra negocierilor privind încetarea focului în Ucraina, fără participarea UE și a administrației de la Kiev, și încercau să anticipeze momentul în care președintelui american Donald Trump va opera majorarea tarifelor la importuri. În opinia analiștilor, excluderea Uniunii Europene va provoca o depreciere a monedei unice și o înmulțire a plasamentelor în active considerate drept „refugiu”.

Această evoluție a făcut ca media francului elvețian să urce miercurea aceasta de la 5,2777 la 5,2828 lei și a lirei sterline de la 5,9915 la 6,0111 lei. Moneda britanică s-a mai aflat peste pragul de 6 lei la sfârșitul anului trecut.

În ultimele săptămâni, bitcoin s-a menținut sub pragul de 100.000 dolari, după ce în 20 ianuarie 2025 a atins recordul de 109.024 dolari, sub euforia înmulțirii plasamentelor stimulate de venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, care s-a declarat drept un susținător al pieței cripto.

Miercurea aceasta bitcoin fluctua între 95.036 și 96..689 dolari, iar ethereum se mișca în culoarul 2.657 – 2.736 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Leul va rămâne stabil în următoarele luni

Leul va rămâne stabil în următoarele luni

Luni, guvernatorul BNR a afirmat, cu prilejul prezentării Raportului trimestrial asupra inflației, că „în momentul actual, chiar că nu este cazul să se deprecieze cursul, că avem o grămadă de tensiuni şi o facem fără a dezechilibra prea mult lucrurile. (...) Nu ştiu nici eu ce se va întâmpla cu cursul, piaţa va determina, dar uşor, uşor vom da mai multă flexibilitate pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează, lucrurile încep să intre în normal şi se restabileşte încrederea”.

Afirmațiile făcute de guvernatorul BNR au asigurat stabilitatea cursului euro, care a urcat marginal de 4,9770 la 4,9771 lei, iar culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,977 – 4,9775 lei.

Lichiditatea din piața monetară s-a echilibrat în ultimele ședințe, evoluție care s-a reflectat în stabilitatea indicilor ROBOR.

Marți, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Euro s-a menținut aproape de maximele ultimelor două luni, și se tranzacționa în culoarul 1,0445 – 1,0487 dolari, investitorii fiind îngrijorați de posibila majorare a inflației din Statele Unite, efect al majorării taxelor la importuri anunțată de administrația de la Casa Albă. Cursul monedei americane a urcat de la 4,7452 la 4,7573 lei.

Media francului elvețian a urcat de la 5,2678 la 5,2777 lei iar cea a lirei sterline de la 5,9787 la 5,9915 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 442,2466 lei la 445,0254 lei, evoluție determinată de creșterea cursului monedei americane și a metalului galben la 2.891,70 – 2.924 dolari/uncie.

Consolidarea unciei în jurul pragului de 2.900 dolari, ar putea ridica prețurile, în opinia analiștilor de la Goldman Sachs Group, la 3.000 – 3.100 dolari. Evoluție este pusă pe seama continuării procesului de achiziții de aur la care vor recurge băncile centrale dar și cumpărările la care recurg ETF-urile (Exchange Traded Funds) create pe metalul galben. ETF-urile încearcă astfel să își consolideze rezervele de aur, pentru a evita o posibilă majorare a taxelor la importurile de metale prețioase.

Bitcoin scădea ușor la 95.130 – 96.667 dolari iar ethereum se tranzacționa în culoarul 2,656 – 2.753 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Instabilitatea politică îngrijorează BNR

Instabilitatea politică îngrijorează BNR

Ședința de politică monetară de vinerea trecută a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii de referință la 6,50%, nivel stabilit în august trecut și la 5,5% a celei pentru facilitatea de depozit, reprezintă principalul eveniment al iernii.

Decizia a fost explicată lunea aceasta de guvernatorul Mugur Isărescu la prezentarea Raportului asupra inflației prin nivelul ridicat de instabilitate politică, la care se adaugă posibilitatea declanșării de către administrația de la Casa Albă a unui război comercial care va ridica nivelul prețurilor la nivel mondial.

În aceste condiții, banca centrala a revizuit prognoza de inflație pentru finalul acestui an la 3,8%, de la precedenta anticipație de 3,5%. Valoarea prezentată de BNR coincide cu cea prezentată de Comisia Națională de Prognoză, la sfârșitul anului trecut, care vede o medie anuală de 4,4%.

Instabilitatea politică poate avea efecte semnificative asupra dobânzilor sau chiar a cursului de schimb. „Considerăm că stabilitatea financiară este legată de această stabilitate a cursului de schimb şi este foarte importantă prudenţa, care nu este exagerată. Reducerea de dobândă de politică monetară poate fi o invitaţie la depreciere a cursului pe pieţele financiare, ceea ce acum nu este cazul să se întâmple”, a afirmat guvernatorul BNR.

Decizia BNR de vineri a fost anticipată de piață, astfel că lunea aceasta indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,09 la 6,08%.

Necesarul de lichiditate cu care se confruntă Trezoreria statului, o obligă pe aceasta să se împrumute constant, fie prin licitații de titluri de stat, fie direct de la bănci.

Lunea aceasta, Finanțele au redeschis o emisiune scadentă în aprilie 2027 şi a împrumutat 675,7 milioane lei, față de o valoare programată de 500 de milioane de lei. Statul a acceptat să plătească un randament mediu anual de 7,06%.

Euro se tranzacționa lunea aceasta în culoarul 4,977 – 4,9775 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,9770 lei, față de 4,9765 lei a începutul săptămânii trecute.

Pe piețele internaționale, euro s-a apreciat la 1,0469 – 1,0507 dolari iar cursul monedei americane a scăzut la 4,7452 lei, față de 4,8244 lei, marțea trecută. Evoluția este pusă pe seama suspendării procesului de majorare a taxelor vamale de către Statele Unite.

La începutul săptămânii trecute, cursul monedei elvețiene se situa la 5,2956 lei. Ea a scăzut lunea aceasta la 5,2678 lei, după ce s-a depreciat față de euro. Media lirei sterline a fost mult mai stabilă și a început această săptămână la 5,9787 lei.

În așteptarea discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin referitoare la războiul declanșat de Rusia în Ucraina, nivelul aversiunii față de risc a scăzut iar prețul gramului de aur a coborât de la 448,7474 lei la 442,2466 lei, față de maximul istoric de 450,2987 lei, atins marțea trecută, când uncia a urcat până la 2.945 dolari. La începutul acestei săptămâni metalul galben se tranzacționa în culoarul 2.876,50 – 2.907 dolari/uncie.

Monedele digitale se află într-o perioadă de consolidare a prețului, odată trecut entuziasmul adus de instalarea lui Donald Trump, care s-a declarat un partizan al pieței cripto. La începutul acestei săptămâni, bitcoin fluctua între 95.864 și 96.610 dolari iar ethereum se mișca în culoarul 2.647 – 2.778 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme