Populismul este dezastruos pentru leu

Populismul este dezastruos pentru leu

A doua săptămână din septembrie a fost una a recordurilor pentru euro, investitorii temându-se că populismul din Parlament va aduce dezastrul în finanțele publice.

Miercurea trecută a fost atins al treilea record succesiv din septembrie, media euro urcând până la 4,8590 lei.

La sfârșitul perioadei, cotațiile au scăzut până la 4,852 lei pentru ca apoi să urce până la 4,859, cursul fiind stabilit la 4,8573 lei iar închiderea s-a făcut la 4,856 lei.

Piața locală nu a fost influențată de datele prezentate de INS, conform cărora rata anuală a inflaţiei a coborât luna trecută la 2,7%, de la 2,8% în iulie. Scăderea este cu atât mai importantă având în vedere că în august 2019 prețurile creșteau cu 4.1%.

Toate speranțele de revenire în „V” a economiei pot fi năruite, după ce PSD, din motive populist-electorale, forțează creşterea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie 2020. O astfel de schimbare va împinge cu siguranță ratingul de țară în categoria „junk” (gunoi) investițională, va deprecia puternic leul, va provoca creșterea costurilor la împrumuturile României, care va fi obligată să solicite un nou acord cu FMI.

O speranță vine din faptul că economiile cele mai puternice din Europa au reînceput să crească ceea ce va avea efect direct asupra exporturilor românești și echilibrarea deficitului comercial.

Afirmația de joi a d-nei Christine Lagarde, președintele BCE, conform căreia actuala apreciere a euro nu necesită pentru moment o intervenție a instituției a adus la sfârșitul perioadei o creștere a monedei unice la 1,1832 – 1,1880 dolari, după scăderea de miercurea trecută până la 1,1758 dolari.

Cursul dolarului s-a mișcat între 4,09 și 4,1265 lei, luni el fiind stabilit la 4,0974 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe parcursul perioadei între 1,075 și 1,085 franci/euro, cursul ei mișcându-se între 4,4765 și 4,5136 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,5086 lei.

Decizia Londrei de a intra în era post-Brexit chiar fără încheierea unui acord comercial („no deal”) cu UE, a provocat deprecierea lirei sterline față de euro și dolar cu 3%, cursul ei coborând vineri de la 5,3424 la 5,2304 lei, pentru ca la finalul perioadei să urce la 5,2637 lei.

Prețul gramului de aur a avut o tendință ascendentă, el crescând de la 253,9048 lei la 256,9068 lei, pentru a încheia perioada la 255,7168 lei. Evoluția a fost determinată de relativă stabilitate a unciei de aur pe piețele specializate care se tranzacționa luni în culoarul 1.941 – 1.949 dolari.

Indicii ROBOR au avut în perioada analizată o evoluție descendentă. Ea este influențată de injecțiile de lichiditate la care recurge și BNR dar și de reducerea dobânzii-cheie până la minimul istoric de 1,50%.

Semnalele transmise de ministrul finanțelor arată dorința guvernului ca procesul de scădere a dobânzii-cheie să continue cu scopul de a accelera revenirea economică.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,99 la 1,98%, valoare apropiată de cea înregistrată în 18 ianuarie 2018. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,06 la 2,05%, un nivel apropiat fiind atins la începutul lui ianuarie 2018 iar cel la 12 luni a stagnat la 2,10%.

Bitcoin a fluctuat pe parcursul perioadei în culoarul 9.800 – 10.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 8 – 14 septembrie

Text pus la dispoziţie de Radu Georgescu

INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august

INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,7% în luna august a acestui an, de la 2,8% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,45%, serviciile cu 2,97%, iar mărfurile nealimentare cu 0,75%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna august 2020, comparativ cu luna august 2019, au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2019 - august 2020) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2018 - august 2019), calculată pe baza IPC, este 3,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

Sursa www.agerpres.ro

Euro a crescut în două ședințe cu 1 ban

Euro a crescut în două ședințe cu 1 ban

Creșterea aversiunii față de risc a înmulțit retragerile de capital de pe piețele și a produs o depreciere a monedelor din regiune, inclusiv a leului.

După atingerea maximului de 4,8448 lei, în 17 martie, euro a fluctuat într-un platou de „stabilitate relativă”, așa cum explica guvernatorul BNR, lunile trecute.

La sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie pe piețele internaționale, în mod special pe segmentul asiatic, cotațiile euro au urcat peste pragul de 4,85 lei. Tentativele de depreciere au fost înlăturate imediat de banca centrală, prin intervenții punctuale.

Pe lângă injecțiile de lei în piața monetară și scăderea dobânzii cheie până la minimul istoric de 1,5%, banca centrală a vândut cantități mari de valută, care au ținut moneda unică în culoarul 4,82 – 4,84 lei.

Pentru a elibera tensiunile acumulate în piață, banca centrală a lăsat cursul să depășească pragul psihologic de 4,85 lei iar oficiali ai acesteia au pus evoluția actuală într-un context regional, considerând noul maxim doar ca o cifră statistică și au reiterat către autorități necesitatea menținerii echilibrelor economice.

Luni, cursul euro a urcat de la 4,8492 la 4,8552 lei, creșterea din ultimele două ședințe fiind de peste un ban. Piața s-a deschis la începutul săptămânii direct pe creștere la 4,858 lei, cu un minim al ședinței de 4,854 lei.

Un eventual atac speculativ asupra leului va fi contracarat cu ușurință de BNR, care are la dispoziție o rezervă valutară de aproape 36 miliarde euro, fără aur, și se poate împrumuta în orice moment de la BCE cu 4,5 miliarde euro, printr-o linie repo.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0395 la 4,1033 lei.

După creșterea de la începutul perioadei la maximul ultimilor doi ani de 1,2011 dolari, euro a început să scadă, până la 1,1781 dolari, pentru ca luni să se stabilizeze la 1,1813 – 1,1849 dolari, în condițiile în care piața americană era închisă cu ocazia Zilei Muncii (Labor Day).

Scăderea a fost provocată de declarațiile unor oficiali ai BCE conform cărora aprecierea monedei unice riscă să ţină pe loc revenirea post-pandemie a economiei zonei euro

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,078 și 1,085 franci/euro iar cursul ei s-a mișcat între 4,4703 și 4,4952 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,4899 lei.

Creșterea durității mesajelor oficialilor europeni și britanici în privința viitorului relațiilor post-Brexit au făcut ca lira sterlină să scadă cu aproape 1% față de euro. Negociatorul șef al UE a afirmat că „nu va exista un acord cu Regatul Unit în detrimentul Uniunii Euriopene (UE) şi în detrimentul pieţei unice”.

După creșterea la 4,4502 lei cursul lirei sterline a coborât la 5,4142 lei.

Cotațiile unciei de aur s-au retras la finalul perioadei la 1.926 – 1.937 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să scadă de la 255,1851 la 254,3871 lei

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat intervalul la 1,99%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 2,08% iar cel la 12 luni la 2,12%.

Aprecierea monedei americane a redus cererea de bitcoin, care de la 12.100 dolari, în prima parte a perioadei a coborât la finalul ei la 9.900 – 10.300 dolari.

Analiza cuprinde perioada 31 august – 4 septembrie

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

Moțiunea a devenit istorie, presiunea pe leu rămâne

Moțiunea a devenit istorie, presiunea pe leu rămâne

Leul a avut în perioada analizată o evoluție stabilă față de euro, semn că piața anticipa faptul că moțiunea de cenzură prezentată de PSD nu va trece.

Cursul monedei unice a fluctuat într-un culoar îngust, 4,8387 – 4,8424 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,8404 lei, în ton cu evoluția altor monede din regiune. Tranzacțiile din dimineața de marți se realizau între 4,837 și 4,839 lei.

Căderea economică provocată de Marea Închidere de la începutul pandemiei va pune presiune pe finanțele statului. Comparativ cu iulie 2019, luna trecută încasările la buget au scăzut cu 28% în cazul impozitului pe venit, respectiv cu 12% în cazul celui pe salarii, în timp ce TVA-ul s-a redus cu 20%.

Miercurea trecută a fost prezentat sondajul pe iulie realizat în rândul membrilor CFA România, care prognozează o revenire a economiei în „W”. Valoarea medie anticipată pentru euro este de 4,9022 lei în cazul orizontului de șase luni, respectiv de 4,9582 lei pentru orizontul de 12 luni.

Pentru a regla eventuale mișcări ample ale cursului, BNR poate accesa de la BCE o linie de împrumut în valoare de 4,5 miliarde lei, cu scopul de „temperare a temerilor investitorilor străini”, cum se precizează într-un articol pe blogul instituției. Cum toamna se anunță una fiebinte, cu schimbări politice și riscul amplifcării pandemiei, scadența liniei a fost prelungită până la sfârşitul lunii iunie 2021.

Prăbușirea economiei SUA cu 31,7% în al doilea trimestru și afirmația făcută de Jerome Powell, președintele Fed, referitoare la menținerea pe termen mai lung a dobânzii-cheie la minimele de 0 – 0,25%, decizie agreată în unanimitate de Comitetul Federal pentru Piaţă Deschisă (FOMC), au produs deprecierea monedei americane.

Marți dimineață, perechea euro/dolar creștea la 1,1935 – 1,1998 dolari, valori care nu au mai fost atins de la începutul lui mai 2018..

Aceasta a făcut ca media dolarului să coboare luni de la 4,072 la 4,0631 lei.

Cursul monedei elvețiene a scăzut de la 4,5069 la 4,4918 lei, la sfârșitul intervalului.

Media lirei sterline s-a mișcat între 5,3635 și 5,4096 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilită la 5,4077 lei.

Uncia de aur fluctua luni în culoarul 1.957 – 1.971 dolari, valori apropiate de cele de la sfârșitul săptămânii trecute, motiv pentru ca prețul gramului de aur să urce de la 255,8289 la 256,7054 lei. Marți dimineață, uncia se apropia pe piețele specializate de pragul de 2.000 de dolari, ceea ce ar putea aduce noi maxime ale gramului de aur.

Scăderea de către BNR, la începutul lunii, a dobânzii sale de politică monetară de la 1,75 la 1,50%, a provocat o reducere a indicilor ROBOR la valori care se mai întâlneau în urmă cu doi ani și jumătate.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat perioada, după o trecere la 1,99%, cu o valoare de 2%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,09%. Nivelul lichidității din piață este echilibrat astfel că indicele la 12 luni a scăzut de la 2,13 la 2,12%.

Deprecierea bancnotei verzi a provocat creșterea bitcoin pe platformele specializate la 11.900 dolari, minimul fiind de circa 11.100 dolari

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna iunie 2020

Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna iunie 2020

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna iunie 2020  s-a caracterizat prin:

- creşterea producţiei industriale realizată în luna iunie 2020 cu 1,4% faţă de luna precedentă şi  scăderea cu 8,5% faţă de producţia industrială realizată în luna iunie 2019;

- creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 2,2% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 5,2% comparativ cu luna iunie 2019;

- creşterea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2020 faţă de luna precedentă cu 0,3 puncte procentuale şi scăderea cu 0,1 puncte procentuale  faţă de luna iunie 2019;

- creşterea  indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 8,6 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi scăderea cu 23,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- creşterea  numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă cu 19 şi scăderea cu 2 faţă de luna iunie 2019;

- scăderea numǎrului născuţilor-vii, al deceselor sub 1 an, creşterea numărului deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor. Comparativ cu luna iunie 2019, a crescut numărul deceselor generale, numărul divorţurilor, a scăzut numărul născuţilor-vii şi al căsătoriilor. Numărul deceselor sub 1 an s-a menţinut la acelaşi nivel.

Producţia industrială realizată în luna iunie 2020 a înregistrat o creştere cu 1,4% comparativ cu luna precedentă.

 

În luna iunie 2020, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,6% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia  industrială  realizată  în  luna iunie 2020, a fost mai mică cu 8,5% faţă de  producţia  industrială realizată în luna iunie 2019. S-au înregistrat scăderi în: fabricarea produselor textile, industria metalurgică, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

                                                                                                                                                                        

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna iunie 2020, a fost de 4467 lei, mai mare cu 1,7% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 5,3% comparativ cu luna iunie 2019. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4163 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3661 lei  în industrie şi construcţii şi de 4978 lei în servicii. 

Câştigul salarial mediu nominal net  în luna iunie 2020, a fost de 2732 lei, mai mare cu 2,2% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 5,2% comparativ cu luna iunie 2019. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 2496 lei  în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 2390 lei  în industrie şi construcţii şi de 2969 lei  în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna iunie 2020 a fost de 5369 lei, iar cel net de 3298 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,7%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 103,6% pentru luna iunie 2020 faţă de luna precedentă, de 221,8% faţă de  octombrie 1990 şi de 102,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii iunie 2020, a fost de 44414 persoane, mai mare cu 34 persoane faţă de luna precedentă şi mai mic cu 614 persoane faţă de luna iunie 2019.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,7 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,0 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 24,7 mii salariaţi în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană  pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii iunie 2020, era de 3183 persoane, în creştere cu 259 persoane faţă de luna precedentă (+8,9%).  

Comparativ   cu   luna  iunie 2019,  numărul  şomerilor înregistraţi a fost  mai  mic cu  87 persoane 

(-2,7%).

La  sfârşitul  lunii iunie 2020, femeile reprezentau 50,7% din numărul total al şomerilor  înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 687 persoane (21,6% din total şomeri)  beneficiau  de indemnizaţie de şomaj 75% şi 5 persoane (0,2% din total şomeri) au primit indemnizaţie de şomaj  50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii iunie 2020 era de 2491 persoane, reprezentând 78,3% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (87,1%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata  şomajului  înregistrat la sfârşitul lunii iunie 2020, în judeţul Călăraşi, a fost de 3,5%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (3,2% în luna mai 2020 şi 3,6% în  luna iunie  2019).

Pentru  femei, rata şomajului în luna iunie 2020 a fost de 3,6% (3,3% în luna mai 2020 şi 3,6% în luna iunie 2019).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna iunie 2020 a fost de 3,4% (3,2% în luna mai 2020 şi 3,6% în luna iunie 2019).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii iunie 2020 existau 673 de locuri de muncǎ vacante, din care 320 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 310 erau pentru muncitori (46,1%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna iunie 2020, comparativ cu luna precedentă a fost caracterizată de creşterea  numǎrului  deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor, de scăderea   numărului născuţilor-vii  şi al deceselor sub 1 an. Comparativ cu luna iunie 2019, a crescut numărul deceselor generale, numărul divorţurilor, a scăzut numărul născuţilor-vii şi al căsătoriilor. Numărul deceselor sub 1 an s-a menţinut la acelaşi nivel.

Natalitatea. În luna iunie 2020, numărul născuţilor-vii a fost de 175, mai mic cu 14 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 51 faţă de luna iunie 2019.

Mortalitatea generală. În luna iunie 2020, numărul deceselor înregistrate a fost de 341, mai mare cu 5 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 17 faţă de luna iunie 2019.

Mortalitatea infantilă. În luna iunie 2020 nu s-au înregistrat  decese sub 1 an, menţinându-se la acelaşi nivel comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Faţă de luna anterioară, numărul deceselor sub 1 an a scăzut (2 decese sub 1 an în luna anterioară).

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -166 persoane în luna iunie 2020                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      (-147 persoane  în luna mai  2020 şi -98 în luna iunie 2019).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna iunie 2020, s-au înregistrat 88 căsătorii, mai multe cu 46 faţă de luna precedentă  şi mai puţine cu 104 faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

Divorţialitatea. În luna iunie 2020 s-au înregistrat 44 divorţuri, mai multe cu 2 faţǎ de luna precedentǎ şi respectiv cu 7 comparativ cu  luna iunie 2019 .

În luna aprilie 2020, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 12,4 milioane euro şi al importurilor CIF de 15,3 milioane euro, înregistrând un sold negativ de 2,9 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o scădere  faţă de luna precedentă (-29,5%) şi respectiv faţă de luna aprilie 2019 (-44,2%), importurile CIF au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă (-43,7%) şi respectiv  faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent (-44,6%).

În perioada 1.I-30.IV.2020 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (17,5%), metale comune şi articole din acestea (40,5%),  articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (18,9%), materii textile şi articole din acestea (6,5%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (6,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,6%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-30.IV.2020, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (39,4%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat  sau reprodus sunetul şi imaginile (10,4%), materii textile şi articole din acestea (4,4%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (6,1%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (6,6%), mijloace de transport (4,1%), produse vegetale (6,7%), produse  ale  industriei  chimice şi ale industriilor conexe (8,5%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (5,2%).

În luna iunie 2020 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a caracterizat prin scăderea numărului de sosiri, a numărului de înnoptări şi a indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna iunie 2020, a fost de 508,  mai mic cu 78,2% comparativ cu luna iunie 2019.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 90,9% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna iunie 2020, a fost de 1119, mai mic cu 84,1% comparativ cu luna iunie 2019.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 89,3% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna iunie 2020, a fost de 8,6% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mic cu 23,1  puncte procentuale comparativ cu luna iunie 2019.

În luna iunie 2020, s-au eliberat 41 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai multe cu 19 faţă de  luna anterioară şi mai puţine  cu 2 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Rata inflaţiei, a fost în luna iunie 2020 de 0,08%  faţă  de luna precedentă şi de 2,58% faţă de luna iunie 2019.

Rata medie lunară a inflaţiei, în  perioada  1.01-30.06.2020, a fost de 0,3%, în scădere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,5%).

În luna iunie 2020 faţă de luna anterioară, au crescut preţurile mărfurilor nealimentare (+0,28%), tarifele serviciilor (+0,34%) şi au scăzut  preţurile mărfurilor alimentare (-0,38%).

Free Joomla templates by Ltheme