Indicii ROBOR au trecut de 2,5%

Indicii ROBOR au trecut de 2,5%

Marți, s-a desfășurat ultima ședință de politică monetară a BNR. Consiliul de Administrație a decis majorarea dobânzii cheie de la 1,50 la 1,75%/an, în condițiile în care scenariul macroeconomic a fost modificat prin majorarea prognozei pentru prețurile de consum și diminuarea previziunii pentru deviația PIB-ului.

Măsura luată de banca centrală nu a avut ca efect o trecere a leului pe apreciere. Cursul euro a crescut miercuri de la 4,9482 la 4,9490 lei. Transferurile se efectuau între 4,946 și 4,952 lei, culoar care s-a conturat începând cu data de 22 septembrie, atunci când a fost atins maximul istoric de 4,9495 lei.

În schimb, piața monetară a răspuns prin depășirea rapidă a pragului de 2,5% de către indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, care a urcat de la 2,48 la 2,55%, nou maxim al ultimelor 16 luni.

Indicii pe termen mediu și lung au depășit pragul de 2,5% de la începutul acestui an. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat miercuri de la 2,58 la 2,67% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, de la 2,69 la 2,79%.

Analiștii Băncii Transilvania observă într-un raport că „BNR a semnalat continuarea ciclului monetar pe viitor, pentru contracararea presiunilor inflaționiste și ancorarea așteptărilor privind inflația pe termen mediu în convergență cu nivelul țintă”.

Euro a scăzut miercuri la 1,1545 – 1,1596 dolari iar cursul monedei americane a urcat de la 4,2688 la 4,2758 lei.

Investitorii așteptau publicarea datelor referitoare la inflația din Statele Unite după ce Biroul de Statistică din China a anunțat o creștere cu 13,7% față de anul trecut a prețurilor mărfurilor la poarta fabricii.

Moneda elvețiană a revenit pe apreciere față de euro iar media ei a urcat de la 4,6758 la 4,6863 lei.

Lira sterlină a revenit pe scădere comparativ cu moneda unică astfel că media a alunecat de la 5,8026 la 5,7863 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 250,5768 la 250,9331 lei după ce uncia s-a stabilizat pe piețele specializate la 1.823 – 1.827 dolari.

După creșterea de marți la puțin peste 68.500 dolari, nou maxim istoric, bitcoin fluctua miercuri între 66.100 și 67.360 dolari. La rândul său, ether cobora de la recordul de 4.8480 dolari la 4.680 – 4.760 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Rata inflaţiei a urcat la 7,9%!

Rata inflaţiei a urcat la 7,9%!

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%, iar serviciile cu 3,96%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 au crescut cu 1,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 este 7,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 - octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 - octombrie 2020) este 4,1%", se spune în comunicatul INS.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 este 101,32%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,5%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 - octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 - octombrie 2020) determinată pe baza IAPC este 3,3%.

sursa www.agerpres.ro

Dolarul și francul elvețian au prins viteză

Dolarul și francul elvețian au prins viteză

Perioada analizată a fost una calmă pentru raportul euro/leu, dealerii așteptând ședința de politică monetară a BNR. Volatilitatea altor valute majore a fost amplă, influențată de evoluția lor față de moneda unică.

De câteva săptămâni euro este tranzacționat în culoarul 4,945 – 4,952 lei iar înainte de stabilirea mediei apar uneori ordine de vânzare de valută, semn al unor posibile intervenții punctuale ale BNR. Cursul a fluctuat între 4,9485 și 4,9490 cel de la finalul perioadei fiind calculat la 4,9489 lei.

Decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a începe până la sfârșitul lunii reducerea programului său de achiziții lunare de obligaţiuni, a întărit poziția dolarului.

Euro a scăzut vinerea trecută la 1,1513 dolari, minimul ultimelor 15 luni. Aprecierea se datorează scăderii ratei șomajului din Statele Unite la 4,6% în octombrie, lună în care au fost create 531.000 locuri de muncă non-agricole.

Lunea aceasta, piețele se consolidau la 1,1551 – 1,1578 dolari/euro. În piața locală media monedei americane a urcat de 4,2704 la 4,2904 lei și a încheiat intervalul la 4,2772 lei.

Conform analiștilor, Banca Națională a Elveției intervine pentru a stopa evoluția apreciativă a francului, însă eforturile nu au putut împiedica atingerea minimului ultimelor 18 luni de 1,053 franci/euro. La noi, cursul francului a atins joia trecută un record de 4,6904 lei, pentru ca perioada să fie închisă la 4,6761 lei

Decizia neașteptată a Băncii Angliei de a menține dobânda sa de politică monetară la 0,1%, în contradicție cu așteptările pieței, care anticipa o majorare, a provocat o scădere abruptă a lirei sterline față de euro. Cursul monedei britanice a alunecat de la 5,8418 la 5,7641 lei, lunea aceasta fiind stabilit la 5,7713 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la un minim de 244,7707 la 249,9328 lei, după ce uncia a început această săptămână la 1.813 – 1.821 dolari.

Dealerii bancari anticipează o nouă majorare de către BNR a dobânzii sale de politică monetară, de la 1,50%/an, nivel stabilit luna trecută, la 2%/an, valoare egală cu cea din martie trecut. Reamintim că în perioada ianuarie – martie a acestui an dobânda cheie s-a situat la minimul istoric de 1,25%/an.

La sfârșitul intervalului analizat, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 2,43 la 2,45%, nou maxim al ultimelor 16 luni.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat lunea aceasta de la 2,53 la 2,56% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, de la 2,64 la 2,66%.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), folosit la calculul dobânzilor la creditele noi, luate din mai 2019 până acum, s-a menținut la 1,08%.

Creșterea cotațiilor și îngrijorarea față de inflație au majorat plasamentele în monedele digitale, piața specializată atingând luni, în premieră, pragul de 3.000 de miliarde de dolari

Bitcoin a crescut luni la 63.300 – 66.410 dolari, aproape de maximul de circa 67.000 dolari, atins în urmă cu două săptămâni. Ether a atins un nou maxim de aproape 4.770 dolari.

Analiza cuprinde perioada 1 – 8 noiembrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Furtuna perfectă: în plină criză a energiei, se crează și o criză artificială a lemnului

Furtuna perfectă: în plină criză a energiei, se crează și o criză artificială a lemnului

Evoluțiile explozive de pe piața lemnului de foc – cu lipsa de resursă și dublarea prețurilor – au efecte negative pentru întreaga piață a lemnului și vor duce la diminuarea suplimentară a resursei de materie primă pentru industria de prelucrare. Resursa prețioasă pentru prelucrare este deturnată către lemn de foc și producția pentru energie, în timp ce potențiale surse de biomasă sunt în continuare excluse prin supra-reglementare și subfinanțare.

Avem o criză de resursă și o explozie a prețurilor la energie și la gaze. Prețul gazelor a ajuns la 120 de Euro pentru echivalentul energetic 1 MWh, ba chiar sunt semnalate prețuri de retail la consumator spre pragul de 150 de Euro/MWh. Avem și o creștere aproape proporțională a prețurilor lemnului de foc. Dar de ce avem și deficit de resursă de lemn? De ce nu este lemn în piață ?

Cum este legată piața energiei de piața lemnului?

În Europa, 60% din resursa de lemn este folosită în diferite forme pentru producția de energie, iar acest procent este probabil chiar și mai mare în România prin:

consumul de lemn de foc al populației – peste 3,5 milioane de gospodării folosesc lemnul.

sectorul energiei termice și electrice din biomasă.

consumul de bricheți și peleți.

consumul intern al industriei lemnului, care folosește energie termică pentru uscarea cherestelei, în special.

Producția de energie este o formă de utilizare a lemnului și este normal ca prețul lemnului să fie conectat la piața energiei. Problema pentru industria lemnului apare în momentul în care resursa pentru prelucrare industrială începe să meargă în lemn de foc sau lemn pentru energie. Cu pierderi enorme pentru PIB-ul României și balanța comercială valutară a României.

Raportat la puterea calorică, o tonă de biomasă lemnoasă echivalează cu 2 până la 4,2 MWh, în funcție de specia și umiditatea lemnului. Dacă biomasa lemnoasă este sub forma peleților sau brichetelor, poate ajunge la 4,8 MWh echivalent energetic. La prețurile actuale din piață pentru lemnul de foc – în medie de 500 de lei/tonă – încălzirea cu lemne este de 2,5 până la 5 ori mai ieftină decât cea pe gaze!

Utilizarea peleților și brichetelor, cu randamente energetice maximale, chiar la prețuri de 1.200 lei/tonă încă este de două ori mai ieftină decât aceeași energie din utilizarea gazelor.

Explozia prețurilor lemnului de foc pune presiune pe disponibilitatea și prețurile resursei de lemn pentru industrie. Prețurile resursei în România, de 120-140 de Euro/m3 la bușteanul de gater din rășinoase și respectiv către 120 de Euro/m3 la cel de fag, sunt cu cel puțin 20-40% peste prețurile piețelor internaționale din Europa, lovind în competitivitatea industriei și conducând la reduceri de capacități de producție.

La un preț de peste 500 de lei/m3 pentru lemnul de foc, bușteanul de gater din fag merge direct în lemn de foc: nu se mai face sortare. Foarte multe composesorate și UAT-uri direcționează prioritar resursa direct către lemn de foc – vorbim de resursa de pe 2 milioane de hectare de pădure. Fără sortare.

Piedicile birocratice și lipsa investițiilor diminuează artificial piața lemnului

În acest moment, categorii extinse de biomasă nu se pot folosi în producția de energie: resturi rămase din exploatare, lemnul subțire provenit din lucrări de îngrijire, biomasa lemnoasă din import. Există piedici birocratice de evaluare și transport a masei lemnoase prin SUMAL pentru vegetația din spații verzi, pomicultură, culturi energetice, etc.

Rezultatul este restrângerea ofertei și creșterea concurenței pe puțina resursă de calitate folosită și de industria plăcilor. Pentru peleți și brichete a rămas foarte puțină resursă, ceea ce a dus la oprirea multor capacități de producție.

La nivel național, un alt factor de presiune uriaș este restrângerea ofertei de masă lemnoasă prin blocarea amenajamentelor silvice pentru realizarea evaluărilor de mediu și piedicile puse de SUMAL la evaluarea masei lemnoase de pe micile proprietăți și vegetația lemnoasă din afara fondului forestier. Piedici care scot resursa din piață și creează deficite artificiale!

„Este o furtună perfectă. Este prețul lemnului în România mare sau mic? Dacă ne uităm la piața bușteanului în Europa, prețul este foarte mare. Dacă ne uităm la prețurile gazului și ale energiei în România, prețul este mic! Piața internă din România va plăti – prin prețul lemnului de foc și al materialelor de construcții din lemn – măsurile legislative nefundamentate luate în ultimii ani pentru domeniul pădurilor și lipsa investițiilor. O dublă pierdere, suportată de populație prin prețul lemnului de foc, și de industria lemnului din România, prin lipsa resursei și prețuri care scot produsele românești de pe piață.”, susține Constantin Tobescu, președintele AIL – Prolemn

Cursul euro s-a echilibrat la 4,9490 lei

Cursul euro s-a echilibrat la 4,9490 lei

Cursul euro a coborât joi ușor de la 4,9490 la 4,9486 lei, tranzacțiile fiind realizate în culoarul 4,948 – 4,952 lei, valori identice cu cele din ședința precedentă.

Decizia Rezervei Federale americane, anunțată miercuri la sfârșitul ședinței sale de politică monetară, conform căreia va începe până la sfârșitul acestei luni programul său de achiziții lunare de obligaţiuni, a întărit poziția monedei americane, care s-a apreciat până la 1,1543 dolari/euro, și a produs creșterea cursului de la 4,2704 la 4,2852 lei.

Fed a precizat că va opera lunar reduceri ale achizițiilor de 15 miliarde de dolari, de la nivelul actual de 120 de miliarde de dolari, în condițiile în care „inflaţia este ridicată, reflectând în mare măsură factorii care ne aşteptăm să fie tranzitorii”, conform comunicatului de presă.

Media monedei elvețiene a urcat de la 4,6886 la noul record de 4,6904 lei, după ce ea s-a apreciat de la 1,054 – 1,06 franci/euro.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8169 la 4,8418 lei, dar ar putea scădea în zilele următoare, după decizia de joi a Băncii Angliei de a menține dobânda sa cheie la 0,1% și de a nu modifica programul său de achiziții de active.

Prețul gramului de aur a urcat de la 244,7707 la 245,1057 lei, în timp ce uncia fluctua în piețele specializate între 1.771 și 1.794 dolari.

Indicii ROBOR au revenit pe creștere, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, de la care se așteaptă o majorare a dobânzii cheie de la 1,5 la 2%.

Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut după patru zile de stagnare la 2,36%, nivel cu care a fost încheiată luna trecută, la 2,40%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,48 la 2,51% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 2,57 la 2,61%.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia la 4,5987 zloți/euro iar a celei maghiare se deprecia la 360,19 forinți/euro.

Bitcoin, care a cunoscut de la începutul anului o creștere de peste 115%, se tranzacționa în culoarul 61.350 – 63.100 dolari, în ușoară scădere față de miercuri.

În schimb, ether a atins miercuri un nou record de circa 4.660 dolari, mai mult cu de șase ori față de începutul anului. Joi, cotațiile fluctuau între 4.485 și 4.610 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.