Euro s-a întors la 4,90 lei

Euro s-a întors la 4,90 lei

Perioada de apreciere a leului, care a beneficiat de o serie de factori favorabili, s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute.

Lunea trecută, cursul euro a scăzut la 4,8215 lei, minimul ultimilor doi ani și jumătate, iar cotațiile au atins un minim de 4,8020 lei, ceea ce a făcut ca BCE să calculeze o cotație de 4,8198 lei/euro.

Următoarele ședințe au adus creșterea euro, odată cu înmulțirea ordinelor de cumpărare din partea importatorilor, care trebuie să achite achizițiile din cursul verii.

Lunea aceasta, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,8990 – 4,9130 lei ceea ce a făcut ca BNR să stabilească o medie de 4,9047 lei.

Presiunea pe curs se va menține, datorită deficitului de valută din piață care a crescut, conform INS, în primele șapte luni ale anului la 18,768 miliarde euro, mai mult cu 5,882 miliarde euro față de perioada similară din 2021. De altfel, nivelul exporturilor va avea de suferit din cauza încetinirii economiilor din zona euro, principalul partener comercial al României, după ce motorul german s-a gripat în ultimele luni

În scenariul macroeconomic central pe termen scurt revizuit al Băncii Transilvania economia națională ar putea crește cu ritmuri anuale de 4,4% în 2022, pentru a încetini în 2023 la 2,4%, pe fondul deteriorării climatului macroeconomic din zona euro și erodării venitului real disponibil al populației. PIB ar urma să crească cu 4,6% în 2024.

Aprecierea leului din ultimele săptămâni a încetinit ritmul de creștere a prețurilor. Conform INS, rata anuală a inflaţiei a urcat în august la 15,3%, după ce în iulie ea a fost de 15%, respectiv de 15,05% în iunie.

Dobânzile interbancare au cunoscut o scădere ușoară. La aceasta a contribuit și avertismentul guvernatorul BNR care a spus că ele au „sărit calul”.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut la 7,91% față de 7,93%, la începutul săptămânii trecute.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la finalul perioadei la 8,07% față de 8,10% la debutul intervalului. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a început săptămâna la 8,23% față de 8,26%, valoare stabilită lunea trecută.

Joi, în cursul celei de a șasea ședință de politică monetară din 2022, BCE a decis majorarea ratei de referință de la 0% la 0,75%, cu scopul de a stopa inflația, care a crescut în august la 9,1%.

Decizia a influențat evoluția monedei unice, care a beneficiat și de suportul declarației făcute de Joachim Nagel, guvernatorul Bundesbank, conform căruia zona euro va cunoaște noi creșteri „semnificative” ale dobânzii de politică monetară pentru a contracara inflația.

După o scădere la 0,9877 dolari, minim al ultimilor 20 de ani, moneda unică a crescut lunea aceasta la 1,0060 – 1,0198 dolari. La noi, cursul monedei americane a atins un maxim de 4,9031 lei dar a încheiat perioada la 4,8284 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,9487 la 5,0703 lei iar cel al lirei sterline a fluctuat între 5,5911 și 5,6378 lei.

Deprecierea monedei americane a provocat luni scăderea prețului gramului de aur la 267,8139 lei, în timp ce metalul galben era cotat la 1.712 – 1.729 dolari/uncie.

Analiza cuprinde perioada 5 – 12 septembrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august a acestui an, de la 14,96% în iulie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 au crescut cu 0,6%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 11,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 - august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 - august 2021) este 11,0%", se arată în comunicatul INS.

Conform datelor INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2022 comparativ cu luna iulie 2022 este 100,44%.

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică - plus 22,98%.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil - 49,68% şi făina - 34,28%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian - 33,91%, apă, canal salubritate - 21% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021.

De la lună la lună, în august cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la transportul aerian - 23,89%, zahăr cu 9,90%, untul cu 6,81% şi laptele de vacă - 5,56%.

Luna trecută au fost şi produse alimentare care s-au ieftinit: fructele proaspete cel mai mult, cu 1,32%, alte legume şi conserve de legume, cu 1,18% şi mălaiul, cu 0,02%. De asemenea, datele INS arată că tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, la servicii de telefonie cu 0,9%, la transportul rutier cu 0,15% şi la abonamentele de televiziune cu 0,06%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 13,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 7,5% pentru sfârşitul anului viitor, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

BNR estima în mai 2022 o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

Sursa www.agerpres.ro

Plata importurilor depreciază leul

Plata importurilor depreciază leul

După ce cursul euro a atins luni un minim al ultimilor doi ani și jumătate de 4,8215 lei, iar cotațiile au alunecat la 4,8020 lei, tendința s-a inversat, pe fondul majorării cererii de valută.

Media monedei unice a crescut joi de la 4,8580 la 4,8707 lei, într-o ședință în care cotațiile au urcat de la un minim de 4,86 lei, în cursul dimineții, la aproape 4,88 lei, semn că în zilele următoare euro va reveni la 4,9 lei.

Piața monetară a fost calmă, dealerii așteptând decizia de politică monetară a BCE.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,93%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 8,09%. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 8,24%.

Înainte de finalul ședinței de politică monetară a BCE, de la care se aștepta majorarea dobânzii de referință de la 0 la 0,75%, euro a crescut la 0,9977 – 1,0023 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,9031 la 4,8697 lei.

Cursul monedei elvețiene a urcat de la 4,9833 la 4,9958 lei.

Alegerea lui Liz Truss drept nou președinte al Partidului Conservator, ceea ce a propulsat-o în funcția de prim ministru al Regatului Unit, într-un moment în care inflația a urcat în august la 10,1% an/an și perspective sumbre ale economiei britanice au pus presiune pe lira sterlină.

Cursul lirei sterline s-a depreciat în piața locală de la 5,6295 la 5,5972 lei, după ce aceasta s-a depreciat miercuri la 1,1407 dolari, cel mai scăzut nivel începând cu 1985.

Prețul gramului de aur a crescut de la 268,9398 la 269,5036 lei, evoluție datorată aprecierii metalului galben la 1.714 – 1.727 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 397,57 forinți/euro. În schimb, cea poloneză s-a depreciat la 4,7244 zloți/euro.

După scăderea de miercuri la 18.868 dolari, bitcoin a crescut la 19.067 – 19.381 dolari. Ether a urcat de la un minim de 1.493 dolari la 1.597 – 1.645 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziţie de dl Radu Georgescu

eJobs | Luna septembrie a redeschis apetitul românilor pentru schimbarea jobului

eJobs | Luna septembrie a redeschis apetitul românilor pentru schimbarea jobului

Aproape un milion de aplicări au fost înregistrate în ultima lună, cu 10% mai mult decât în luna precedentă. Doar 13,7% dintre aplicări mai merg către joburile remote

Tot mai mulți români sunt interesați de joburile disponibile pe piața muncii, după o primă jumătate de an în care angajatorii au întâmpinat dificultăți reale în a ocupa pozițiile libere din companii. Ultima lună a adus o creștere importantă a dinamicii aplicărilor, atenția candidaților fiind îndreptată aproape exclusiv către locurile de muncă din România. Aproximativ 1 milion de aplicări au fost înregistrate în această perioadă, iar luna septembrie anunță noi creșteri din acest punct de vedere, în condițiile în care primele 7 zile ale lunii au adus 200.000 de aplicări noi.

„La finalul primului semestru, spuneam că 2022 a fost anul în care, procentual, creșterea numărului de joburi noi a depășit evoluția aplicărilor. Acum, însă, vedem că ambii indicatori punctează evoluții similare. Fie că au înțeles că e un moment bun să te angajezi, fie ca sunt nevoiți să-și schimbe jobul, românii sunt tot mai activi și foarte atenți la opțiunile pe care le au în piață. Va fi o toamnă foarte interesantă și ne așteptăm ca, până la finalul anului, să vedem din nou cifre record în materie de aplicări”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

84,6% dintre aplicări au vizat locurile de muncă din România care nu aveau specificația „remote”, 13,7% au fost direcționate exclusiv către joburile ce pot fi făcute de acasă și doar 1,7% pentru străinătate. „2020 a fost anul în care a scăzut masiv interesul românilor pentru a lucra în afara țării. Deși vedem cifre mai mari decât acum doi ani, în continuare există o reținere în a aplica pentru un job peste hotare. Dacă în 2020 românii nu mai voiau să plece din cauza temerilor generate de pandemie, acum nu mai vor să plece pentru că piața este suficient de ofertantă la nivel local”, adaugă Bogdan Badea. Germania, Olanda, Franța și Belgia sunt țările în care vor să lucreze cei mai mulți dintre români.

Cele mai căutate joburi în ultima lună au fost cele din retail, call center / BPO, servicii, IT / telecom și financiar / bancar. După cum era de așteptat odată cu finalul perioadei de vacanțe, turismul coboară în clasamentul celor mai atrăgătoare domenii pentru candidați. Transporturile, industria alimentară și construcțiile sunt alte trei sectoare care, împreună, au adunat peste 220.000 de aplicări.

În ceea ce privește aplicările pentru locurile de muncă remote, cele mai multe au mers către call centere, angajatorii din IT / telecom, publicitate / marketing / PR și media / internet. De altfel, acestea sunt și domeniile care au păstrat cea mai mare deschidere pentru munca de acasă.

Peste 400.000 de aplicări au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, aproximativ 330.000 de la cei aflați la început de carieră (18-24 de ani) și puțin peste 200.000 din categoria de vârstă 36-45 de ani. Candidații foarte tineri (cu vârsta mai mică de 18 ani) și cei care au mai mult de 45 de ani rămân segmentele cel mai puțin active, cu 120.000 de aplicări împreună.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

A doua zi de creștere a cursului euro

A doua zi de creștere a cursului euro

În ultimele aproape două luni, leul s-a apreciat cu circa 2,6% față de euro, evoluție care a culminat cu scăderea cursului lunea aceasta până la 4,8215 lei, nivel comparabil cu cel din martie 2020.

Această tendință a semnalizat marți că s-a încheiat astfel că media de la jumătatea acestei săptămâni a urcat la 4,8580 lei, într-o ședință în care prețul monedei unice a urcat de la 4,843 lei, la deschidere, până la 4,865 lei.

Evoluția a pus în umbră datele publicate de INS care arată că în primul semestru al acestui an, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada similară din 2021, cu 5,8%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

Piața monetară se menținea calmă, dobânzile interbancare fiind stabile.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,93%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la valoarea stabilită marți de 8,09%. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 8,26 la 8,24%.

Criza energetică din Europa a provocat deprecierea monedei unice la 0,9877 – 0,9930 dolari, cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BCE, de la care se așteaptă o majorare a ratei de referință cu 0,75%. Evoluția a provocat creșterea cursului monedei americane de la 4,8481 la 4,9031 lei.

Moneda japoneză a continuat să se deprecieze față de cea americană și a pierdut în ultimele șase luni circa 20%. Cotația a atins miercuri un minim de 144,38 yen/dolar, valoare care nu a mai fost atinsă din 1998.

Moneda elvețiană se aprecia față de euro iar cursul ei a crescut de la 4,9487 la 4,9833 lei.

Media lirei sterline a crescut ușor, de la 5,6243 la 5,6295 lei, impulsionată de aprecierea euro.

Prețul gramului de aur a crescut la 268,9398 lei, evoluția la care a contribuit aprecierea cursului monedei americane, în timp ce metalul galben a scăzut la 1.692 – 1.707 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau a doua zi consecutiv. Media celei maghiare s-a întărit la 401,49 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7137 zloți/euro.

Piața criptomonedelor a cunoscut un nou șoc negativ, iar capitalizarea pieței a scăzut sub pragul de 1.000 miliarde dolari, mai puțin cu 50 miliarde dolari față de săptămâna trecută.

Evoluția este consecința aversiunii față de risc care este însoțită de creșterea cererii de monedă americană, investitorii alegând plasamentele în „cash”, care sunt mai sigure într-o perioadă în care există semne de intrare în recesiune a unora dintre principalele economii.

După două săptămâni în care a încercat să se consolideze la pragul de 20.000 dolari, bitcoin a scăzut în noaptea de marți spre miercuri sub 19.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 18.561 – 18.868 dolari iar analiștii anticipează posibilitatea alunecării la 17.500 dolari. La rândul său, ether a coborât la 1.493 – 1.567 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

 
 
Free Joomla templates by Ltheme