Ratele la credite continuă să crească

Ratele la credite continuă să crească

Majorarea de către BNR a dobânzii de politică monetară de la minimul istoric de la minimul istoric de 1,25%, stabilit la începutul anului, la 1,50%, pe fondul avansului rapid luat de inflație, a provocat creșterea indicilor ROBOR.

Dealerii bancari au anticipat încă din septembrie măsura luată de BNR, iar dobânzile din piața monetară au crescut constant.

Noile creșteri vor scurtcircuita buzunarele celor care s-au împrumutat înainte de primăvara lui 2019, în special pe cei care au achiziționat locuințe. O situație relativ mai bună o au cei care au luat credite după introducerea indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) care se situează în prezent la 1,08%/an.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a sărit de la 1,81 la 2,07%, depășind astfel nivelul din decembrie 2020 dar și valoarea de 2% pe an a dobânzii afe­rente facilităţii de creditare (Lom­bard) cu care băncile se pot împrumuta de la BNR.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a sărit de la 1,89 la 2,16% iar cel la 12 luni de la 1,98 la 2,22%.

Măsura luată marți de BNR are și un efect pozitiv, plasamentele în lei devenind mai rentabile decât cele în alte monede din regiune. Aceasta a făcut ca media euro să coboare ușor de la 4,9485 la 4,9483 lei.

Înainte de deschiderea pieței românești euro a atins un minim de 4,943 lei. Transferurile locale se efectuau în culoarul 4,945 – 4,949 lei.

Chiar dacă guvernul SUA ar putea intra în incapacitate de plată, în cazul în care nu se ajunge la un compromis în Congresul american în privința măririi limitei de îndatorare a ţării, piețele mizează pe o redresare a pieței muncii de peste Ocean. Aceasta a făcut ca euro să coboare până la 1,1530 dolari, un nou minim al ultimelor 14 luni iar cursul monedei americane a urcat de la 4,2659 la 4,2859 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,6034 la 4,6084 lei iar cel al lirei sterline de la 5,8088 la 5,8103 lei.

Scăderea unciei la 1.747 – 1.757 dolari a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 241,0835 la 240,8789 lei.

Revenirea aversiunii față de risc a provocat scăderea monedelor din regiune. Media celei poloneze s-a depreciat la 4,6203 zloți/euro iar a celei maghiare la 359,87 forinți/euro.

Săptămâna trecută, Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale americane, a afirmat că nu are „nicio intenţie” să interzică tranzacţiile cu monede virtuale.

Criptomonedele au profitat de această declarație, iar cotațiile au crescut zilnic. Miercuri, bitcoin a urcat la 50.450 – 51.800 dolari iar ether la 3.350 – 3.540 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

BNR a majorat dobânda cheie

BNR a majorat dobânda cheie

Impasul actual de la nivelul guvernării, după votarea moțiunii de cenzură înaintată de PSD, va pune o și mai mare presiune pe leu iar costurile pentru împrumuturile realizate de România se vor scumpi. De altfel, agențiile de rating urmează să anunțe la sfârșitul acestei luni dacă vor menține ratingul de țară sau îl vor retrograda.

Marți s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, într-o perioadă în care inflația este aproape dublă față de ținta de inflație iar băncile centrale din SUA, zona euro sau Polonia au anunțat o înăsprire a politicilor lor monetare.

În aceste condiții, BNR a anunțat majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 1,50%/an, de la 1,25%/an, începând cu data de 6 octombrie 2021. De asemenea, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1%/an, de la 0,75%/an, și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2%/an, de la 1,75%/an.

În comunicatul care a urmat ședinței se arată că „cursul de schimb leu/euro și-a corectat relativ rapid scăderea consemnată în prima parte a trimestrului III sub influența unor factori sezonieri, iar ulterior a continuat să manifeste o tendință moderat ascendentă, inclusiv în condițiile diferențialului ratelor dobânzilor și ale tensionării mediului politic intern”.

Cursul euro, stabilit înainte de finalul ședinței CA al BNR, a crescut de la 4,9469 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, la 4,9485 lei. Înainte de deschiderea pieței valutare cotațiile euro au crescut la 4,955 lei, însă transferurile locale se efectuau în culoarul 4,945 – 4,949 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, stagnat la 1,81%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,87 la 1,89% iar cel la 12 luni de la 1,97 la 1,98%.

În piețele internaționale se manifesta o creștere a aversiunii față de risc, după ce o altă companie imobiliară din China, Fantasia, nu a achitat dobânda în valoare de 250 milioane dolari la obligațiunile emise de ea.

Pe acest fond a crescut cererea de dolari, care este considerat drept o „monedă „refugiu”, iar cursul s-a majorat în piața locală de la 4,2609 la 4,2659 lei.

Media francului elvețian a crescut de la 4,5866 la 4,6030 lei iar cel al lirei sterline de la 5,7889 la 5,8088 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 239,9534 la 241,0835 lei, pe fondul creșterii unciei la 1.754 – 1.761 dolari, după ce a alunecat luni la 1.732 dolari.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5716 la 4,6034 zloți/euro iar a celei maghiare de la 356,21 la 357,05 forinți/euro.

Bitcoin creștea la 49.000 – 49.800 dolari iar ether la 3.370 – 3.470 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Dobânzile vor scurtcircuita buzunarele

Dobânzile vor scurtcircuita buzunarele

În așteptarea votului de marți din Parlament a moțiunii de cenzură depusă de PSD împotriva guvernului Cîțu, care are mari șanse să treacă, raportul euro/leu a avut o ședință liniștită.

Luna trecută s-a încheiat cu un curs al euro de 4,9471 lei, iar octombrie a debutat cu o medie de 4,9479 lei.

La sfârșitul perioadei, cursul euro a scăzut de la 4,9479 la 4,9469 lei, valoare care reprezintă minimul ultimelor trei săptămâni. Cotațiile euro au scăzut înainte de deschiderea pieței valutare până la 4,94 lei, pentru ca transferurile să se realizeze în plan local între 4,945 și 4,949 lei.

Stabilitatea monedei naționale, după atingerea în 22 septembrie a maximului de 4,9495 lei/euro, se datorează în mare măsură reglajelor la care a recurs BNR, în special în piața monetară unde dobânzile interbancare cresc cu rapiditate.

După un un lung șir de sterilizări a lichidității, realizate la început de săptămână, lunea aceasta BNR nu a mai atras depozite de la băncile comerciale, în condițiile în care dobânzile au crescut în ultimele săptămâni cu cel puțin 0,2 puncte procentuale. Reamintim că la ultima operațiune de tip depo, realizată în 27 septembrie, au fost atrase doar 115 milioane lei, la o dobândă de 1,25%/an.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la începutul unei noi săptămâni de la 1,79 la 1,81%, depășind astfel nivelul nivelul de 1,75% al dobânzii la care băncile se pot îm­pru­muta de urgenţă de la BNR, prin fa­ci­li­tatea de credit Lombard. Această mișcare ascendentă poate semnaliza pariul pus de dealeri pe o majorare a dobânzii de politică monetară la ședința din 9 noiembrie a CA a BNR.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,86 la 1,87% iar cel la 12 luni de la 1,96 la 1,97%.

Moneda unică s-a stabilizat luni la 1,1588 – 1,1623 dolari, după scăderea de la sfârșitul săptămânii trecute până la 1,1563 dolari, minimul ultimelor 14 luni, în condițiile în care piețele așteaptă publicare datelor privind piața muncii din Statele Unite.

Raliul apreciativ al dolarului a fost stopat și de revenirea apetitului de risc, stimulat de posibilitatea lansării de către compania farmaceutică americană Merck a unei medicament anti-coronavirus cu administrare orală.

Aceasta a făcut ca media monedei americane să coboare la finalul intervalului de la 4,2728 la 4,2609 lei.

Cursul francului a urcat de la 4,5605 lei, la începutul perioadei, la 4,5866 leii, la finalul ei.

Media lirei sterline a alunecat de la 5,7938 la 5,7361 lei, pentru ca la sfârșitul perioadei să urce la 5,7889 lei, după revizuirea pozitivă a creșterii PIB-ului Regatului Unit în al doilea trimestru, la 5,5% față de 4,8%, valoarea anunțată inițial.

Prețul gramului de aur a coborât la sfârșitul perioadei de la 241,1449 la 239,9534 lei, urmare a deprecierii monedei americane și a unciei la 1.748 – 1.762 dolari.

După scăderea la jumătatea perioadei la circa 40.700 dolari, bitcoin fluctua luni în culoarul 47.300 – 48.300 dolari, tendința fiind una de scădere.

Ether a atins un minim de 2.800 dolari, ca luni să se tranzacționeze între 3.300 și 3.430 dolari.

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Leul este apărat de creșterea dobânzilor

Leul este apărat de creșterea dobânzilor

În septembrie, leul a pierdut 1,23 bani față de euro, respectiv 9,12 bani comparativ cu dolarul. În schimb, francul elvețian a scăzut 0,53 bani iar lira sterlină cu 0,27 bani.

Luna trecută s-a încheiat cu un curs al euro de 4,9471 lei, iar octombrie a debutat cu o medie de 4,9479 lei, după o ședință în care tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,943 – 4,949 lei, cu închiderea pieței la 4,945 lei.

Analiștii anticipează atingerea de către euro, pe termen mediu și lung, a pragului de 5 lei. Evoluția este pusă pe seama crizei politice dar și a situației economice care începe să se înrăutățească odată cu intrarea în valul al patrulea al pandemiei, care impune noi restricții sanitare.

Astfel, indicatorul Comisiei Europene care măsoară încredere în economie a scăzut luna trecută în cazul României la 100,3 puncte, evoluție diferită de ameliorarea pe care a cunoscut-o zona euro.

Pentru a proteja leul dar și pentru a inversa tendința ascendentă a inflației anuale, care a sărit în august la 5,3%, BNR a stimulat creșterea dobânzilor interbancare.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,77 la 1,79%, față de 1,64% la începutul perioadei. Indicele a depășit nivelul de 1,75% al dobânzii la care băncile se pot îm­pru­muta de urgenţă de la BNR, prin fa­ci­li­tatea de credit Lombard.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 1,74%, la debutul intervalului la 1,86%, la finalul acestuia, iar cel la 12 luni de la 1,84 la 1,96%.

Dolarul a înregistrat un raliu apreciativ în ultimele zile din septembrie, profitând de perspectiva înăspririi politicii monetare a Rezervei Federale dar și statul ei de „refugiu”. Aceasta a făcut ca euro să scadă joi la 1,1563 dolari, minimul ultimelor 14 luni.

Revenirea apetitului de risc, stimulat de posibilitatea lansării de către compania farmaceutică americană Merck a unei medicament anti-coronavirus cu administrare orală, au făcut ca la sfârșitul perioadei euro să urce la 1,1608 dolari, cu închiderea piețelor de peste Ocean la 1,1593 dolari.

Moneda unică a beneficiat, de asemenea, de creșterea inflației anuale în zona euro cu 3,4% în septembrie, cea mai ridicată din ultimii 13 ani

Cursul francului a urcat de la 4,5605 lei, la începutul perioadei, la 4,5833 lei, la finalul ei.

Media lirei sterline a alunecat de la 5,7938 la 5,7361 lei, pentru ca la sfârșitul perioadei să urce la 5,7634 lei, după revizuirea pozitivă a creșterii PIB-ului Regatului Unit în al doilea trimestru, la 5,5% față de 4,8%, valoarea anunțată inițial.

Prețul gramului de aur a crescut de la 236,8761 la 241,1449 lei, în prima ședință din octombrie. Evoluția s-a datorat aprecierii unciei pe piețele specializate la 1.750 – 1.763 dolari, după căderea de joi până la 1.723 dolari.

După scăderea la jumătatea perioadei la circa 40.700 dolari, bitcoin a profitat de creșterea apetitului pentru risc și a urcat duminică dimineață la 47.100 – 48.100 dolari, în lipsa investitorilor profesioniști.

Ether a atins un minim de 2.800 dolari, însă a urcat duminică dimineață la 3.350 – 3.430 dolari.

Analiza cuprinde perioada 27 septembrie – 1 octombrie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Euro a crescut în nouă luni cu aproape 8 bani

Euro a crescut în nouă luni cu aproape 8 bani

Comparativ cu ultima ședință din august, leul s-a depreciat luna aceasta față de euro cu 1,23 bani, cu 9,12 bani comparativ cu dolarul american, în timp ce francul elvețian a pierdut 0,53 bani iar lira sterlină a scăzut cu numai 0,27 bani.

În septembrie, cursul euro a atins patru recorduri, ultimul fiind stabilit în 7 septembrie, 4,9488 lei, la începutul crizei politice care rămâne încă o poveste fără sfârșit.

BNR nu a permis depășirea pragului psihologic de 4,95 lei, care a fost atins în schimb la BCE, unde maximul a fost de 4,9508 lei, au

Joi, cursul monedei unice a scăzut de la 4,9480 la 4,9471 lei, mai sus cu 7,8 bani față de sfârșitul lui 2020, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul 4,945 – 4,949 lei.

Limitarea de către BNR a lichidității din piața monetară, a fost una din principalele măsuri luate pentru a frâna deprecierea leului.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, după o vară în jurul minimului de 1,50%, a crescut de la 1,74 la 1,77%, depășind astfel nivelul de 1,75% al dobânzii la care băncile se pot îm­pru­muta de urgenţă de la BNR, prin fa­ci­li­tatea de credit Lombard. Reamintim că la începutul lui septembrie indicele se situa la 1,60%, iar în octombrie 2020 era de 2,10%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,79 la 1,80% iar cel la 12 luni de la 1,88 la 1,91%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a încheiat septembrie printr-o creștere de la 1,80 la 1,84% iar cel la 12 luni a urcat de la 1,91 la 1,94%.

Moneda unică s-a depreciat până la 1,1568 dolari, minimul ultimelor 14 luni, investitorii anticipând înăsprirea politicii monetare a Rezervei Federale începând cu luna noiembrie. De altfel, indicele dolarului față de un coș al altor valute majore a crescut miercuri 94,43 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimul an. În piața locală, media monedei americane a urcat de la 4,2432 la 4,2653 lei.

Evoluția dolarului s-ar putea modifica în cazul în care democrații nu vor reuși să majoreze plafonul de îndatorare al Statelor Unite, care este în prezent de 28.400 de miliarde de dolari, ceea ce ar provoca intrarea în incapacitate de plată a Administrației Biden.

Cursul francului elvețian a scăzut joi de la 4,5665 la 4,5627 lei iar cel al lirei sterline a crescut de la 5,7361 la 5,7431 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 237,6492 la 237,2903 lei, mișcare provocată de deprecierea unciei la 1.723 – 1.734 dolari.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,6329 zloți/euro iar a celei maghiare la 360,52 forinți/euro.

Bitcoin fluctua în culoarul 40.900 – 43.830 dolari iar ether între 2.840 și 3.050 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme