GUVERN | Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat în dezbatere publică

GUVERN | Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat în dezbatere publică

Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat joi seara în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor, acesta fiind configurat pe o creştere economică de 4,3%.

Cererea internă va reprezenta motorul creşterii economice în special prin majorarea formării brute de capital fix, cu o dinamică superioară celei a consumului final, respectiv 6,5% faţă de 3,5%.

Pe latura ofertei se estimează o îmbunătăţire a activităţii economice în toate sectoarele, urmărindu-se recuperarea, în mare parte, a scăderilor înregistrate în 2020 ca urmare a crizei sanitare

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174,102 miliarde de lei, iar la cheltuieli în sumă de 318,456 miliarde de lei credite de angajament şi în sumă de 261,451 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 87,350 miliarde de lei.

Potrivit raportului privind situaţia macroeconomică, proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 4,3% prevăzută pentru anul 2021, cu un vârf în anul 2023 de 5% şi un ritm mediu anual de 4,9% pe întreg orizontul 2022-2024, mai mare comparativ cu cea estimată a fi înregistrată la nivelul ţărilor UE (4,2% la nivelul zonei euro şi 4,1% pe total UE, estimată pentru anul 2021, conform prognozei de toamnă a UE).

"În condiţiile unui cadru internaţional şi intern dificil marcat de criza pandemică, România are o viziune de politici fiscale şi bugetare care să permită recuperarea contracţiei economice din anul 2020 şi să potenţeze şi să menţină creşterea economică la un nivel de peste 4% pe orizontul de referinţă, fiind conştientă că trebuie să utilizeze toate pârghiile pentru a pregăti economia să facă faţă unor eventuale şocuri viitoare", se menţionează în raport.

Deficitul bugetului general consolidat este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei, potrivit documentului.

Cheltuielile de investiţii sunt preconizate la 61,429 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 5,5% în PIB, iar în anul 2024 acestea vor însuma aproximativ 67,5 miliarde de lei.

"În anul 2021 se constată o îmbunătăţire a structurii cheltuielilor de investiţii în sensul creşterii ponderii cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile la 2,87% din cadrul surselor de finanţare, faţă 2,01% în 2020 şi se observă că finanţarea din fonduri europene ocupă cea mai mare pondere în cadrul surselor de finanţare în anii 2021 şi 2022", se arată în document.

Proiecţia indicatorilor pentru următorii trei ani arată o reducere progresivă a deficitului bugetar la 5,84% din PIB în 2022, 4,37% din PIB în 2023 şi 2,89% din PIB în 2024.

În ceea ce priveşte deficitul ESA, planificarea bugetară pe anul 2021 şi estimările pe perioada 2022-2024 stabilesc soldul negativ la 8,23% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2024 la 2,90% din PIB. Potrivit Ministerului Finanţelor, spre sfârşitul orizontului de prognoză, în anul 2024, deficitul se va încadra în prevederile regulamentelor europene, respectiv 2,9%.

Inflaţia media anuală avută în vedere la elaborarea bugetului din acest an este de 2,4%.

Numărul şomerilor este estimat la 310.000 persoane, iar câştigul salarial mediu net lunar la 3.323 lei.

Sursa www.agerpres.ro

CNSU a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile începând cu data de 12 februarie 2021

CNSU a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile începând cu data de 12 februarie 2021

HOTĂRÂRE nr. 8 din 10.02.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 04.02.2021, realizată la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi propunerea Ministrului Sănătăţii aprobată la nivelul Grupului de Suport Tehnico-Ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României,

luând în considerare solicitarea Primăriei Oraşului Issaccea din judeţul Tulcea referitoare la deschiderea punctului de trecere a frontierei de la graniţa de sud-est a României Isaccea - Orlivka (Ucraina) şi punctelor de vedere formulate de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Tulcea,

în contextul necesităţii menţinerii condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,

în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (14), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) şi (3), art. 45 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.02.2021.

Art.2 - Măsurile de prevenire şi control a infecţiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 12.02.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta.

Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎŢU

*

Anexa la HCNSU nr. 8 din 2021 MĂSURI DE PREVENIRE ŞI CONTROL A INFECŢIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

1. Se menţine coordonarea operaţională a serviciilor de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă de către inspectoratele judeţene/Bucureşti-Ilfov pentru situaţii de urgenţă, precum şi a poliţiei locale de către Direcţia generală de poliţie a Municipiului Bucureşti/inspectoratele judeţene de poliţie.

2. Se menţine obligativitatea asigurării continuităţii activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaţilor cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

3. Se menţine obligaţia furnizorilor de servicii sociale de tip rezidenţial de a-şi organiza programul în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autorităţile competente.

4. Se menţine obligaţia desfăşurării în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

5. Se consideră necesară menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, la locul de muncă, în spaţiile comerciale, precum şi în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

6. Se propune menţinerea posibilităţii izolării şi carantinării în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

7. Se propune menţinerea testării săptămânale, prin grija direcţiilor de sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

8. Se consideră necesară menţinerea interdicţiilor privind organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 09-25.

9. Se propune menţinerea interdicţiei desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

10. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii.

11. Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

12. În condiţiile pct. 10, se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

13. Activităţile instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se desfăşoară numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii.

14. În condiţiile pct. 13 organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

15. În condiţiile pct. 13 organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

16. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

17. În condiţiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

18. Se propune menţinerea interdicţiei activităţilor recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

19. Este permisă desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.

20. Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

21. Se propune menţinerea interdicţiei organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

22. Se propune menţinerea organizării de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

23. Se propune menţinerea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, doar sub supravegherea unui medic epidemiolog.

24. Se propune menţinerea organizării şi desfăşurării activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.

25. Se propune menţinerea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;

c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

26. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

27. Se propune menţinerea interdicţiei de circulaţie în toate localităţile, pentru toate persoanele, în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 2300-0500, cu următoarele excepţii motivate de:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

28. La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 27 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

29. La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 27 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

30. Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 28 şi 29, trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

31. Se propune menţinerea interdicţiei intrării pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu următoarele excepţii:

a) membri de familie ai cetăţenilor români;

b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;

c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;

d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;

f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;

g) pasageri care călătoresc din motive imperative;

h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid, precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;

i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;

j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;

k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal navigant maritim şi fluvial;

l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;

m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau audiovizuale, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.

32. În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită la pct. 31 nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.

33. Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

34. Se propune menţinerea competenţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de a adopta măsuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţările cu risc epidemiologic ridicat, care au fost stabilite prin hotărâre a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă la propunerea Institutul Naţional de Sănătate Publică.

35. Sunt exceptate de la prevederile pct. 34 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;

b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;

c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;

d) pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;

e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;

f) aterizări tehnice necomerciale;

g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;

h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;

i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;

j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;

k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi ("Green Lanes") în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale - C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.

36. Se propune menţinerea interdicţiei efectuării transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

37. Se propune menţinerea închiderii temporare, totale sau parţiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

37.1 la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare.

37.2 la frontiera româno-bulgară:

a) Lipniţa, judeţul Constanţa;

b) Dobromir, judeţul Constanţa;

c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă).

37.3 la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;

37.4 la frontiera româno-sârbă:

a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;

b) Vălcani, judeţul Timiş;

c) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş - feroviar (cu excepţia traficului de marfă);

d) Lunga, judeţul Timiş;

e) Foeni, judeţul Timiş.

38. Se propune menţinerea desfăşurării programului cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 0600-2300, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 0600-2300, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

39. Se propune menţinerea desfăşurării activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 0600-2300, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 0600-2300 dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

40. Măsurile prevăzute la pct. 38 şi 39 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

41. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 38 şi 39 este restricţionată sau închisă, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

42. Operatorii economici prevăzuţi la pct. 38 şi 39 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.

43. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 40, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

44. Se propune menţinerea interdicţiei de desfăşurare a activităţii în baruri, cluburi şi discoteci.

45. Se propune ca operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 0500-2100.

46. Prin excepţie de la prevederile pct. 45, în intervalul orar 2100-0500, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

47. Prin excepţie de la prevederile pct. 45, în intervalul orar 2100-0500, unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto şi cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

48. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.

49. Se propune ca transportul aerian să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulilor de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

50. Se propune ca transportul feroviar să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

51. Se propune ca transportul rutier să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

52. Se propune ca transportul naval să se desfăşoare în continuare cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

53. Se propune ca transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane să se desfăşoare în continuare, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

54. Se menţine suspendarea activităţii operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.

55. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.

56. Se propune menţinerea obligaţiei pentru instituţiile şi autorităţile publice, operatorii economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne.

57. Se menţine obligaţia ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non-COVID, să se desfăşoare numai în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

58. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.

59. Operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

60. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

61. Se menţine obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.

62. Se menţine obligaţia ca activitatea în creşe şi after-school-uri, să se desfăşoare numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii. 63. Se menţine permiterea în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ a activităţilor didactice şi a altor activităţi specifice precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii.

63. Se propune ca la apariţia a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.

64. Se propune menţinerea suspendării activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice.

65. În vederea limitării răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

66. În vederea limitării răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, utilizarea pârtiilor şi/sau a traseelor de schi pentru agrement, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii operatorilor economici care le exploatează/întreţin se fac în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

67. Se propune menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toţi angajatorii la care specificul activităţii permite această desfăşurare a muncii.

68. În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se propune menţinerea obligaţiei de organizare a programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

69. Constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

70. Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.

71. Calculul zilnic prevăzut la pct. 70 se realizează prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 1600. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate.

CNSU a adoptat Hotărârea cu privire la reluarea cursurilor cu prezență fizică

CNSU a adoptat Hotărârea cu privire la reluarea cursurilor cu prezență fizică

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi scenariile pentru reluarea activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesare în contextul pandemiei de COVID-19.

Scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ sunt următoarele:

VERDE - incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1 la 1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică în unitățile de învățământ sunt permise pentru TOATE CATEGORIILE DE ANTEPREȘCOLARI, PREȘCOLARI și ȘCOLARI;

GALBEN - incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1 la 1.000 dar mai mică sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică în unitățile de învățământ sunt premise pentru ANTEPREȘCOLARI, PREȘCOLARI și ELEVII claselor din învățământul primar si cei ai claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;

ROȘU – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3 la 1.000 – activitățile care impun prezența fizică sunt permise pentru toți ANTEPREȘCOLARII, PREȘCOLARII, ELEVII CLASELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR.

Tot astăzi, Guvernul a aprobat modul în care vor fi organizate orele remediale pentru elevii care au avut dificultăți în procesul de învățare online din cauza faptului că nu au avut echipamente IT sau acces la internet. Plata cadrelor didactice pentru susținerea orelor remediale este estimată la 30 de milioane de euro. Ministerele Educației și Sănătății lucrează la un ordin comun privind condițiile de protecție sanitară ce vor fi respectate în cadrul unităților de învățământ.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, o hotărâre privind propunerea reluării activităţilor ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Prezentăm integral textul documentului:

"HOTĂRÂRE nr. 5 din 03.02.2021 privind propunerea reluării activităţilor ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza situaţiei epidemiologice la nivel naţional la data de 03.02.2021, luând în considerare trendul descendent al numărului de persoane infectate pe teritoriul naţional din ultima perioadă, în contextul necesităţii de creare a condiţiilor socio - economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 38 şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 - (1) Se propune reluarea activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, după următoarele scenarii:

  1. a) Scenariul verde - incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori - activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari;
  2. b) Scenariul galben - incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori - activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, elevii claselor din învăţământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal;
  3. c) Scenariul roşu - incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 - activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, precum şi pentru elevii claselor din învăţământul primar.

(2) Se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute la alin. (1), stagiile de pregătire practică pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic, postliceal, profesional şi profesional dual, să se desfăşoare cu prezenţa fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecţie instituite de către entităţile organizatoare de stagii de pregătire practică şi prevederile Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii.

(3) Se propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfăşurate a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.

(4) La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ.

(5) În situaţia modificării ratei de incidenţă cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea şi modificarea scenariului se face în condiţiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii.

Art.2 - Se propune ca activităţile ce presupun prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, să fie gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte şi stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile art. 1.

Art.3 - Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activităţii, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19.

Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎŢU"

MIPE | Soluţie de alocare urgentă a finanţărilor de 50 de milioane de euro pentru spitale

MIPE | Soluţie de alocare urgentă a finanţărilor de 50 de milioane de euro pentru spitale

Guvernul României a aprobat miercuri, 3 februarie, un Memorandum propus de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împreună cu Ministerul Sănătăţii care urgentează alocarea a 50 de milioane de euro, fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru creşterea siguranţei pacienţilor în spitale.

Menţionăm că o Ordonanţă de Urgenţă care aborda o parte dintre aspectele acoperite de Memorandum a fost iniţiată în noiembrie 2020, fiind ulterior blocată pe circuitul de avizare după două restituiri ale documentului de la Ministerul Sănătăţii către Ministerul Fondurilor Europene (din 23.11.2020 şi din 09.12.2020). Memorandumul aprobat astăzi în guvern este soluţia necesară şi suficientă pentru demararea proiectului care va pune la dispoziţia spitalului fonduri semnificative pentru siguranţa pacientului.

"Am decis să resetăm un parcurs birocratic care întârzia Ordonanţa de Urgenţă pentru infrastructura de gaze medicinale şi energie din spitale şi am găsit o soluţie eficientă. Am transformat Ordonanţa în Memorandum, a fost deja adoptat şi va putea fi lansat în cel mai scurt timp apelul de finanţare de 50 milioane euro", spune Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

"Este o investiţie în infrastructura spitalicească absolut necesară şi urgentă pentru creşterea siguranţei pacienţilor, care vine să repare investiţii inexistente sau făcute prost în spitale, în ultimii 30 de ani. Sunt 50 de milioane de euro fonduri europene pe care îi alocăm unităţilor spitaliceşti pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor ce asigură creşterea siguranţei pacientului în spitalele din România", declară ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

MIPE a colaborat cu Ministerul Sănătăţii pentru elaborarea acestui document.

Concret, Memorandumul aprobat astăzi se referă la "Aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene pentru evaluarea, extinderea, reabilitarea sau modernizarea infrastructurii de fluide medicinale şi a reţelelor de energie electrică, inclusiv a sistemelor de supraveghere şi control a acestor instalaţii şi a sistemelor de ventilaţie şi climatizare a aerului precum şi a altor investiţii necesare pentru creşterea securităţii la incendiu din structurile care utilizează gaze medicinale pentru desfăşurarea actului medical terapeutic şi din structurile mari consumatoare de energie electrică de la nivelul spitalelor publice de faza I şi II şi suport COVID din sistemul sanitar de stat".

Odată cu aprobarea acestui Memorandum, poate fi elaborat Ghidul pentru apelul de finanţare, în termen de aproximativ o săptămână, după care vor putea fi lansate finanţările.

Direcţia de Comunicare

MIPE | M. Vasiliu: PNRR înseamnă finanțări de reforme care au la bază, desigur, o listă de proiecte

MIPE | M. Vasiliu: PNRR înseamnă finanțări de reforme care au la bază, desigur, o listă de proiecte

Consultările pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență au continuat astăzi la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și au vizat tematici privind dezvoltarea localităților, patrimoniul cultural și îmbunătățirea fondului construit.

La cea de-a doua rundă de consultări au participat reprezentanții ministerelor de linie și ai tuturor entităților relevante în domeniile vizate.

Consultările au fost coordonate de Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul MIPE, care a subliniat principalele diferențe dintre finanțările acordare prin PNRR și finanțările prevăzute prin Politica de Coeziune. „PNRR înseamnă finanțări de reforme, care au la bază, desigur, o listă de proiecte. Nu plecăm, însă, de la logica finanțării de proiecte, ci discutăm de reforme care vor duce la schimbări profunde în zona mediului de afaceri, a vieții sociale, dar și culturale din țara noastră”, a explicat oficialul MIPE.

În ceea ce privește discuțiile punctuale, pentru dezvoltarea localităților au fost făcute propuneri privind actualizarea planurilor urbanistice și dezvoltarea transportului în zonele de expansiune urbană. Propunerile au fost susținute de reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește îmbunătățirea fondului construit, reprezentanții Ministerului Muncii, Ministerului Educației și ai Administrației Prezidențiale au subliniat importanța intervențiilor integrate pentru realibilitarea și modernizarea clădirilor și furnizarea serviciilor publice.

Reamintim faptul că prima rundă de consultări pe marginea actualizării PNRR, propusă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a avut loc ieri, 1 Februarie 2021 și a fost dedicată domeniilor transport și mediu, schimbări climatice, energie și eficiență energetică. Mai multe detalii despre prima zi a consultărilor, aici: https://mfe.gov.ro/consultari-pentru-actualizarea-pnrr-transport-si-mediu-schimbari-climatice-energie-si-eficienta-energetica/.

Mâine, 3 Februarie 2021, este prevăzută cea de-a treia zi de consultări pe marginea PNRR. Sunt vizate domeniile Sănătate și Educație.

Alocare PNRR: România va avea la dispoziție 30,4 miliarde euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Free Joomla templates by Ltheme