Ordonanța de Urgență privind elaborarea Planului Național de Relansare și Reziliență, aprobată miercuri de Guvern

Ordonanța de Urgență privind elaborarea Planului Național de Relansare și Reziliență, aprobată miercuri de Guvern

Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de relansare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

În nota de fundamentare a actului de normativ se arată că "în ceea ce priveşte termenul 'relansare' se impune înlocuirea cu 'redresare' în denumirea Planului naţional de relansare şi rezilienţă, în vederea corelării cu Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă".

"De asemenea structura planului se impune a fi modificată prin instituirea a şase piloni de investiţii, în vederea corelării cu acelaşi regulament, cu abrogarea pe cale de consecinţă a reglementărilor ce privesc proiecte şi domenii de intervenţie. Având în vedere urgenţa în definitivarea şi asumarea la nivel naţional a Planului naţional de redresare şi rezilienţă şi ţinând cont de perioada de timp foarte scurtă până la termenul asumat, se impune mandatarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru a desfăşura procedurile de negociere cu Comisia Europeană, în vederea aprobării PNRR", potrivit notei de fundamentare.

Totodată, se spune în acelaşi document, având în vedere că perioada de implementare a Planului naţional de redresare şi rezilienţă este relativ scurtă, pentru proiectele de investiţii este necesară "flexibilizarea mecanismului de avizare de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a proiectelor propuse de beneficiari, prin eliminarea termenului de 10 zile, precum şi prin introducerea în acest mecanism a ministerelor coordonatoare pentru reforme".

Sursa www.agerpres.ro

Ministerul Finanțelor prelungește o serie de măsuri fiscale avantajoase pentru contribuabili

Ministerul Finanțelor prelungește o serie de măsuri fiscale avantajoase pentru contribuabili

Guvernul României a adoptat în ședința din 25 martie 2021, proiectul Ministerului de Finanțe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, precum: scutirea de la plata impozitului specific și reglementări în domeniul procedurilor fiscale.

Scutirea de la plata impozitului specific unor activități datorat de operatorii economici care desfășoară activitate în domeniul HORECA, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021.

Contribuabilii care datorează acest impozit pentru anul 2021 recalculează impozitul specific datorat, în mod corespunzător, prin scăderea suplimentară din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de 90 zile aferent perioadei care începe cu 1 aprilie 2021, în condițiile în care aceștia au beneficiat deja de scăderea unui număr de 90 de zile calendaristice de la 1 ianuarie 2021.

Reglementări în domeniul procedurilor fiscale:

Restructurarea obligațiilor bugetare. Măsurile adoptate astăzi prevăd prorogarea termenul pentru depunerea cererii de restructurare de la data de 30 iunie 2021 la data de 31 ianuarie 2022.

Rambursarea TVA cu control ulterior. Se prorogă termenul pentru care contribuabilii pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale, de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022.

Anularea unor obligații accesorii. Se continuă aplicarea acestor măsuri fiscale prin prorogarea termenului de depunere a cererii de anulare de la data de 31 martie 2021 la data de 31 ianuarie 2022. Contribuabilii pot beneficia de ștergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile și penalitățile), cu condiția plății debitelor principale și a îndeplinirii celorlalte criterii menționate în legislație.

Eșalonarea la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central

Se prorogă termenul de acordare a acestei facilități de la data de 31 martie 2021 la 30 septembrie 2021.Contribuabilii pot beneficia de eșalonarea obligațiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgență, administrate de organul fiscal central, în condiții de accesare simplificate și în procedură accelerată.

Noi restricții: La incidență peste 4 la mie, circulația în weekend, permisă până la ora 20.00; Magazinele, deschise până la la 18.00

Noi restricții: La incidență peste 4 la mie, circulația în weekend, permisă până la ora 20.00; Magazinele, deschise până la la 18.00

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat, joi seară, că în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00.

"Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia: unde incidenţa e peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează ca în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică circulaţia să fie permisă până la ora 20,00, iar la operatorii economici activitatea să fie permisă până la ora 18,00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekend-ului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie", a declarat Arafat, la Palatul Victoria.

El a adăugat că, în cazul în care se va depăşi incidenţa de 7,5 la mia de locuitori, măsurile vor fi valabile şi în timpul săptămânii.

"A doua măsură, dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, atunci circulaţia va fi permisă până la ora 20,00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18,00, tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă scade sub 7 la mie", a explicat Raed Arafat.

Sălile de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa cazurilor de COVID depăşeşte 4 la mia de locuitori şi se vor putea redeschide atunci când aceasta scade sub 3,5 la mie, a mai anunţat Raed Arafat.

"Operatorii economici care au activitatea de fitness ca profil vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa depăşeşte 4 la mie şi se va relua activitatea când incidenţa scade sub 3,5 la mie", a declarat Raed Arafat la finalul şedinţei de guvern.

Întrebat dacă regula se aplică şi în cazul sălilor de sport unde se antrenează sportivii de performanţă, şeful DSU a spus: "Măsura este pentru sălile de fitness (...), deci, nu se menţionează sportul de performanţă"

Sursa www.agerpres.ro

Ministerul Finanţelor va aloca banii necesari pentru plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare

Ministerul Finanţelor va aloca banii necesari pentru plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare

Ministerul Finanţelor va aloca banii necesari pentru plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare, de îndată ce va primi solicitarea de la Ministerul Sănătăţii, precizează instituţia printr-o postare pe pagina de Facebook.

"Referitor la informaţiile prezentate în cadrul emisiunii "România la Raport", difuzate în data de 15 martie 2021 pe postul de televiziune România TV, precizăm că, până la momentul difuzării respectivei emisiuni, Ministerul de Finanţe nu a primit nicio solicitare de la Ministerul Sănătăţii referitoare la deschiderea de credite cu destinaţia specificată în cadrul aceleiaşi emisiuni. Menţionăm că operaţiunea de aprobare a deschiderii de credite în cadrul Ministerului de Finanţe durează cel mult o zi lucrătoare, din momentul în care această solicitare va fi transmisă de către Ministerul Sănătăţii", scriu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Sursa www.agerpres.ro

Cîțu: Starea de alertă pe întreg teritoriul țării va fi prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 14 martie. Circulația pe timpul nopții se reduce de la ora 23.00 la ora 22.00

Cîțu: Starea de alertă pe întreg teritoriul țării va fi prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 14 martie. Circulația pe timpul nopții se reduce de la ora 23.00 la ora 22.00

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă Hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie, decizia urmând să fie validată printr-o hotărâre de guvern în şedinţa de miercuri.

De asemenea, prin Hotărârea nr.16 a CNSU se propune modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00-05.00.

Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile de cazare dispuse în mai multe localităţi/zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă: Azuga, Buşteni şi Sinaia din judeţul Prahova; Băile Tuşnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din judeţul Harghita; Borşa şi Cavnic din judeţul Maramureş; Poiana Braşov, Predeal şi Bran din judeţul Braşov; Sovata din judeţul Mureş; Vatra Dornei din judeţul Suceava; Voineasa din judeţul Vâlcea; Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judeţul Caraş Severin; Arieşeni din judeţul Alba; Durău din judeţul Neamţ; Novaci-Rânca din judeţul Gorj; Păltiniş din judeţul Sibiu; Stâna de Vale din judeţul Bihor; Straja din judeţul Hunedoara.

Prin aceeaşi hotărâre a CNSU se propune încetarea sprijinului acordat MAI de către MApN, pentru asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective, transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic şi asistenţă medicală, cu posibilitatea reluării acestuia la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din OUG 70/2020.

De asemenea, CNSU a aprobat propunerea privind modificarea cadrului normativ incident în materia conducerii/coordonării operaţionale a Poliţiei Locale de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, instituindu-se posibilitatea adoptării acestei măsuri pe perioada stării de alertă.

“Astăzi am aprobat hotărârea prin care starea de alertă pe întreg teritoriul țării va fi prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 14 martie 2021. Există o modificare importantă: circulația pe timpul nopții se reduce de la ora 23:00 la ora 22:00, în rest, măsurile rămân cam aceleași. Este o măsură care a fost folosită în alte țări și are succes. Inclusiv în România, în momentul în care am implementat-o, a avut succes. Diferența faţă de data trecută, când am impus această măsură, o fac dozele de vaccin. Am început o campanie de vaccinare de succes - în martie, vom vaccina aproape 1 milion de români, în aprilie, deja mergem la aproape 2 milioane de români. Deci, va ajuta foarte mult campania de vaccinare care merge în paralel cu aceste reguli. De asemenea, hotelurile și pensiunile vor putea fi ocupate până la 70% din capacitatea maximă de cazare, pentru spaţiile de cazare dispuse în localităţile în care se practică schiul și alte sporturi de iarnă.”, a scris pe pagina de Facebook a Guvernului, premierul Florin Cîțu.

Free Joomla templates by Ltheme