Primele detalii ale Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prezentate public, în Parlamentul României. 33 de componente care includ reforme esenţiale

Primele detalii ale Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prezentate public, în Parlamentul României. 33 de componente care includ reforme esenţiale

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat, în cadrul unei dezbateri organizate în Comisia de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor, un document de poziţie privind stadiul şi componentele Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Documentul detaliază cele 33 de componente care acoperă toţi cei 6 piloni ai PNRR, potrivit structurii stabilite prin regulamentului Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, adoptat de Parlamentul European şi Consiliu la data de 12 februarie.

"Fiecare plan de rezilienţă trebuie să aibă un echilibru între investiţii şi reforme, nu vorbim doar despre o listă de proiecte de investiţii prin care acoperim reformele. Ne raportăm în special la reformele care apar în recomandările de ţară din Semestrul European, dar mai avem discuţii cu ministerele de linie în această perioadă, care vor include şi alte reforme necesare", a punctat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Acesta a subliniat că există o serie de reforme absolut necesare şi sunt discuţii avansate cu ceilalţi miniştri din Guvern, pentru a include în PNRR, spre exemplu:

reforma sistemului de pensii, care să creeze un sistem echitabil şi sustenabil

reforma sistemului de salarizare publică pentru a elimina discrepanţele existente

reforma funcţiei publice şi crearea unui concurs naţional de admitere în corpul funcţionarilor publici

serie de reforme care să vină în ajutorul mediului de afaceri prin debirocratizare

reforma companiilor de stat.

Ministrul Cristian Ghinea a mai detaliat, în prezentarea susţinută, paşii următori pentru finalizarea PNRR.

Documentul integral prezentat astăzi poate fi găsit aici: https://bit.ly/38rhI9A.

Guvern | A fost adoptat proiectul bugetului de stat pe anul 2021

Guvern | A fost adoptat proiectul bugetului de stat pe anul 2021

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, proiectul bugetului de stat pe anul 2021.

"Am aprobat Legea bugetului de stat pe 2021. Am aprobat Legea plafoanelor, a unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal - bugetar pentru 2021, Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2021. Bineînţeles, acestea sunt însoţite de Strategia fiscal - bugetară pe 2021 - 2023 şi Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anul 2022 şi 2024. Toate acestea vor fi făcute publice, ele au fost în transparenţă decizională. Varianta aprobată va fi făcută publică în momentul când bugetul va merge în Parlament pentru dezbatere şi aprobare", a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, Florin Cîţu care a continuat “Deficitul rămâne acelaşi. Din bugetul general consolidat, cheltuielile totale sunt de 397.515 milioane de lei şi cheltuielile de personal 109.511 milioane de lei. La bugetul de stat, cheltuielile totale sunt de 223.702 milioane de lei, iar cheltuielile de personal sunt 55.834,9 milioane de lei"

El a adăugat că "deficitul bugetului general consolidat, sau soldul bugetului general consolidat, este de 80.000 milioane de lei".

"Tot astăzi am aprobat şi evoluţia deficitului, soldul structural anual al administraţiei publice, deficitul anual. În 2021 este vorba despre estimări structurale - 7,42% din PIB, în 2022 - 6,07% din PIB şi în 2023 - 4,83% din PIB. Este vorba despre soldul structural, acesta se calculează relativ la PIB-ul potenţial. Aşa cum am spus, în şedinţa de Guvern au fost câteva modificări - transferuri de la unele capitole, de exemplu din fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanţarea unor proiecte de investiţii care erau incluse în anumite anexe. În rest, nu au fost schimbate. Bugetul rămâne în parametrii iniţiali şi merge la Parlament pentru dezbatere", a susţinut Florin Cîţu

S-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna!

S-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna!

Contractul pentru pasajul de la Drajna, peste DN 3A Lehliu-Feteşti şi magistrala de cale ferată Bucureşti-Constanţa, a fost semnat miercuri, termenul prevăzut pentru realizarea proiectului fiind de 6 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

"Încă o veste bună: astăzi s-a semnat contractul pentru pasajul de la Drajna peste DN3A Lehliu-Feteşti şi magistrala de cale ferată Bucureşti-Constanţa. Astfel, vom scăpa de cozile la trecerea la nivel cu calea ferată şi timpii mari de aşteptare pe relaţia Slobozia - autostrada A2 - Călăraşi. Proiectul are o lungime de 2,7 km pe traseu nou, dintre care pasajul propriu-zis are o lungime de aproximativ 300 de metri. Termenul contractual: 6 luni proiectare + 18 luni execuţie, dar avem promisiunea constructorului că va face toate eforturile pentru a finaliza în avans faţă de termen", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Pasajul de la Drajna va fi parte integrantă a viitorului drum TransRegio (TR ISTER) Brăila-Slobozia-Călăraşi-Chiciu, de aproximativ 142 km, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul judeţului Ialomiţa.

Finanţarea pentru acest obiectiv de infrastructură este asigurată din fonduri europene, de 133 de milioane de lei cu TVA din cadrul POIM 2014-2020. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi prin hotărâre de Guvern în 28 mai 2020.

Pasajul de la Drajna este un proiect de „suflet” al fostului deputat PSD de Călăraşi, Sorin Vrăjitoru care în timpul mandatului său a supravegheat îndeaproape paşii care au condus finalmente la semnarea contractului de proiectare şi execuţie.

Sursa www.agerpres.ro

MF | Pensiile nu cresc și nu se vor acorda vouchere de vacanță în acest an!

MF | Pensiile nu cresc și nu se vor acorda vouchere de vacanță în acest an!

Ministerul Finanţelor a publicat luni proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede îngheţarea pensiilor în acest an, neacordarea de vouchere de vacanţă în instituţiile şi autorităţile publice şi eliminarea sporului primit de angajaţii din prefecturi implicaţi în activităţi de combatere a pandemiei Covid 19.

Proiectul de act normativ mai prevede că studenţii vor plăti jumătate din preţul biletelor pentru călătoria cu trenul şi propune, de asemenea, amânarea până în primăvara anului viitor, a aplicării Legii personalului feroviar.

Potrivit iniţiatorilor, neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1% din Produsul Intern Brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanţelor publice.

Astfel, documentul prevede că valoarea punctului de pensie se menţine la 1.442 în acest an, iar începând din 2022 punctul de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

"Modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menţine la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării şi data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Cât priveşte sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, acesta nu va mai fi acordat pe motiv că a creat o situaţie discriminatorie şi a generat nemulţumiri în rândul altor categorii de personal din instituţii publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a Covid 19.

"Abrogarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situaţie discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituţii publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 şi a generat nemulţumiri în rândul acestora", se precizează în documentul citat.

Potrivit proiectului citat, Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, care ar fi trebuit aplicată din primăvara acestui an, va intra în vigoare în aprilie 2022. Motivaţia este aceea că Legea menţionată instituie pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituţiilor publice cât şi din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială şi de asistenţă socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creşterea compensaţiei serviciului public de transport feroviar de călători şi a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Proiectul de OUG mai prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.

sursa www.agerpres.ro

GUVERN | Salariile de bază ale bugetarilor vor fi menținute la nivelul din decembrie 2020

GUVERN | Salariile de bază ale bugetarilor vor fi menținute la nivelul din decembrie 2020

Salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/indemnizaţiile de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum şi indemnizaţiile aferente funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor asimilate acestora, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017, vor fi menţinute la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022-2024, care însoţeşte proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021.

De asemenea, va fi menţinut în anul 2021 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Alte măsuri prevăzute în anul 2021 vizează: menţinerea cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2020; neacordarea de premii şi a indemnizaţiei de vacanţă prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017; compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber corespunzător, iar pentru poliţişti şi cadre militare se menţin reglementările din anii anteriori care vizează acordarea drepturilor salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale; prelungirea folosirii voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 şi anul 2021 până la sfârşitul anului 2021 şi suspendarea emiterii de vouchere de vacanţă pentru anul 2021.

De asemenea, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri şi naval. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport, se mai arată în document.

Prin proiectul de buget, se urmăreşte eficientizarea calitativă a cheltuielilor publice printr-un pachet susţinut de reforme în domeniul cheltuielilor de personal, al pensiilor, precum şi asupra operatorilor economici aşa cum sunt definiţi în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013.

Astfel, la nivelul pieţei muncii, se va urmări eficientizarea politicii de ocupare şi de stimulare a muncii, astfel încât să se ofere servicii competitive şi adaptate realităţilor din piaţa muncii, atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, legarea muncii de criterii de performanţă.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a majorat la 2.300 lei lunar, începând cu data de 13 ianuarie 2021, ceea ce reprezintă o creştere de 3,1% faţă de luna decembrie 2020.

Pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună.

În ceea ce priveşte sistemul de pensii, se va avea în vedere pensii echitabile pentru toate categoriile de pensionari, un sistem public de pensii sustenabil.

"Principiul contributivităţii şi asigurarea unui sistem care să urmărească eliminarea inechităţilor vor fi principii de bază care vor contura politica de pensii în viitor", se spune în raport.

Referitor la asistenţă socială, aceasta va fi îndreptată către nevoile reale ale beneficiarilor şi asigurarea unor condiţii de trai decente pentru familiile în dificultate şi categoriile sociale vulnerabile.

La capitolul alocaţie de stat pentru copii, din ianuarie 2021, cuantumul acesteia s-a majorat cu 16% faţă de valoarea din decembrie 2020.

În ceea ce priveşte reforma operatorilor economici definiţi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013, ministerele care au în subordine operatori economici vor analiza cauzele înregistrării de pierderi şi/sau plăţi restante la aceşti operatori.

"Va fi prezentat un set de măsuri concrete de restructurare şi reorganizare cuantificabile pentru eficientizarea activităţii operatorilor economici în vederea diminuării pierderilor sau plăţilor restante, pentru redresarea activităţii acestora. Acordarea unor sume de la bugetul de stat în anul 2021 pentru aceşti operatori economici va fi condiţionată de respectarea implementării măsurilor de redresare a activităţii acestora", se prevede în raport.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.