Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 264 de milioane de persoane de toate vârstele sunt afectați. Cu toate acestea, foarte puțini vorbesc despre faptul că tot mai mulți copiii și adolescenți suferă de depresie, în Statele Unite fiind diagnosticați aproximativ 1,9 milioane de copii cu vârste între 3 și 17 ani, potrivit Children’s Mental Health.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), semnele depresiei în rândul copiilor pot fi variate, însă există câteva elemente comune care ar trebui să ne îngrijoreze:

(1) iritabilitatea și/sau furia se manifestă adesea în rândul copiilor care dezvoltă, inițial forme ușoare de depresie, dar care se pot acutiza destul de repede dacă nu sunt ameliorate;

(2) simptome care se manifestă prin dureri corporale, în special la nivelul mușchilor, stări permanente de neliniște, stres în timpul despărțirii de părinți;

(3) pierderea interesului față de activitățile obișnuite;

(4) retragerea din activități sociale plăcute până în acel moment;

(5) dificultăți de concentrare;

(6) fuga de acasă sau discuții despre acest subiect cu alți prieteni pe Facebook;

(7) discuții despre moarte și sinucidere;

(8) apetit crescut sau scăzut, schimbarea bruscă a greutății corporale (în special prin luarea de kilograme în plus);

(9) comentarii pe rețelele sociale care indică lipsa de speranță sau stima de sine scăzută.

“Desigur, semnele diferă de la copil la copil, iar în câteva cazuri există posibilitatea să nu identificăm niciunele dintre aceste semne, întrucât copiii din ziua de azi sunt tot mai inteligenți și știu cum să-și ascundă emoțiile mai bine decât o făceam noi acum una sau două generații. Noi când doream să plângem, plângeam pur și simplu. Când eram supărați, ne manifestăm ca atare; și partea bună este că ne trecea supărarea destul de repede. În zilele noastre, un copil poate ține o supărare în el pentru un timp îndelungat, iar această auto-impunere îi poate afecta vizibil viața: devine tot mai irascibil, furios, agresiv și poate lua decizii pripite care uneori îi pot pune în pericol viața (consum excesiv de droguri, alcool, gânduri și tentative suicidale)”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Cum ne putem ajuta copilul ca să învingă depresia?

Specialistul este de părere că părinții trebuie să fie primii care să identifice anumite derapaje de comportament ale copilului și să apeleze la profesioniști specializați în psihologia copilului pentru a primi un plan de recuperare. De asemenea, pentru a ameliora simptomele depresiei, psihologul Andra Tănăsescu le recomandă părinților să urmeze anumiți pași:

1. Încurajați copilul să iasă zilnic din casă și să facă mișcare (nu trebuie neapărat să facă sport, ci o plimbare împreuna cu familia îl poate ajuta)
2. Supervizarea lui atunci când urmează un tratament medicamentos (dacă un specialist îi recomandă un tratament medicamentos, este foarte important să-i monitorizăm fiecare etapă din tratament, astfel încât copilul să îl respecte)
3. Faceți-vă timp pentru a vorbi! Unii copii nu știu să-și verbalizeze emoțiile, însă cu răbdare și cu ajutorul unui psiholog. Este foarte important să învățăm să-i ascultăm și să le câștigăm încrederea.
4. Schimbarea alimentației. Uneori, excesul de toxine din mâncăruri nesănătoase pot avea efecte nebănuite asupra stării noastre psihice si de fizice, pe termen lung.

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Cu experiența de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

Orasul e inundat de martisoare si flori. Parca am mai uitat cu totii de necazurile de zi cu zi, de saracie. Inventivitatea comerciantilor nu cunoaste limite. De la pandantive clasice cu inimioare, floricele, stelute si pana la papirusuri cu declaratii solemne de dragoste si aranjamente miniaturale ikebana. Totul respira a primavara. Miroase a nou si a curat. Strazile zvantate sub un soare promitator si furnicarul de oameni cautand cel mai potrivit suvenir pentru mama, iubita, prietena sau colega de serviciu. E timpul urarilor de dragoste, ghioceilor si narciselor.

Ti-am luat un martisor!
Martisorul este strans legat de traditia romaneasca: el nu se intalneste decat in spatiul carpatic si in zonele limitrofe, la romani si la unele populatii invecinate, care l-au preluat de la acestia. Obiceiul este cu mult anterior crestinismului, stand in legatura cu scenariul ritual al anului nou agrar, celebrat primavara.

Pana in veacul trecut, martisorul se daruia copiilor si tinerilor - fete si baieti deopotriva - de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui. Snurul de martisor, format din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-sterilitate. Snurul era legat la mana, prins in piept si purtat, dupa zone, pana la Macinici, Florii, Paste, Armindeni, sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat, ca semn benefic, pe ramurile inflorite de macesi, vita-de-vie, visin, cires, se punea sub closca ori se agata la icoana. Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita „bautul martisorului“. Cu trecerea timpului, de snurul bicolor s-au legat monede de argint si de aur. In ziua de astazi, de acest snur se atarna obiecte artizanale, intruchipand diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrara, care, ajunsa la varsta senectutii, moare si apoi renaste la echinoctiul de primavara.
Sursa:crestinortodox.ro

A fi puternic nu însemnă să nu ai slăbiciuni, ci să ai capacitatea de a ți le recunoaște și de a le învinge. Orice om puternic are puncte slabe din care poate învăța.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), slăbiciunea este doar un mit, menit să ne țină pe loc, să ne intimideze, astfel încât să nu avem curajul de a cere mai mult de la noi, de la viață sau de la ceilalți. “Diferența dintre un om puternic și ceea ce numim a fi „slab” constă în modul în care își gestionează acele slăbiciuni. Cel care este văzut ca fiind puternic vede slăbiciunile ca oportunități de a crește. Profită de ceea ce nu știe, se motivează și își depășește acele limitări. Nu este niciun secret, nici o genă mai specială. Este pur și simplu un tip de gândire orientat către soluții și rezultate, către depășirea limitelor și evoluție constantă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Eroii sunt criticați când își arată fața umană, cea vulnerabilă

Totodată, specialistul afirmă că orice om, oricât de neclintit pare din afară, poate simți frică și neliniște. Poate plânge și poate avea uneori nevoie de o vorbă de încurajare, de o îmbrățișare sau de odihnă.

“Multe persoane judecă astfel de oameni atunci când lasă garda jos și își arată partea vulnerabilă. Își construiesc în mintea lor imaginea unor oameni imbatabili, indestructibili care nu au privilegiul de a fi umani. Astfel de oameni curajoși sunt de multe ori „divinizați” de ceilalți și sunt criticați dacă își arată partea umană. Din păcate, „divinizatorii” fac aceste lucruri pentru a-și crea scuza perfectă ca să nu își depășească propriile limitări. Este mai simplu să spună „El poate, pentru că el este special. Eu sunt un simplu muritor de rând și așa sunt eu. Nu mă pot schimba”. Acest lucru, în mintea lor, îi scutește de responsabilitate și de efortul de a se apuca de treabă”, declară psihologul Andra Tănăsescu

Gestionarea criticii este cheia curajului

Cei asumați vor ști cum să gestioneze critica și vor alege să arate aceasta parte vulnerabilă celor care vor aprecia curajul lor, pe restul eliminându-i din rândurile lor. Ceilalți, se vor speria în fața judecății și se vor închide în cochilia lor poate pentru totdeauna.

“Problema cea mai mare a oamenilor este lipsa de asumare a propriilor frici și „slăbiciuni”, fapt ce determină apariția unei aparente măști de putere, care vine în realitate cu foarte multă presiune. Tot ce face este să consume omul din interior, puțin câte puțin, până când acesta va ceda. Puterea adevărată nu vine din a nu plânge niciodată, ci din curajul cu care recunoaștem că avem nevoie să plângem; vine din decizia de a ne da voie să o facem, să trăim tristețea, iar apoi putem să ne ridicăm mai puternici”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este Psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie. Cu experiența de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoții și corp, urmează o formare în terapia prin dans și mișcare. După ani de experiență în training și susținerea evenimentelor corporate, oferă prin îmbinarea psihologiei, cu NLP-ul și tehnici de conștientizare și conectare corporală, o experiență completă de auto-cunoaștere și evoluție personală.

Teoria adaptării hedonice sugerează că oamenii se adaptează schimbărilor circumstanțiale, în special la cele pozitive. Cu toții cunoaștem oameni care reacționează diferit puși în fața eșecului. Unii se prăbușesc pur și simplu, incapabili să-și mai revină la stilul normal de viață. Alții, din contră, se vor adapta, considerând eșecul ca fiind un obstacol temporar.

Teoria, enunțată prima dată de Brickman și Campbell, în 1971, a demonstrată că, după o experiență negativă sau pozitivă din viață, oamenii se obişnuiesc rapid cu noua situație sau, eventual, se întorc la nivelul de fericire de bază.

“În acest sens, au fost descoperite două situații. Prima: cea în care nivelul de sentimente pozitive sau negative din jurul unei persoane poate scădea pe durata vieții, dar oamenii se întorc la starea de fericire de bază, la pragul cu care sunt obișnuiți. A doua: nivelul de sentimente pozitive sau negative poate schimba așteptările unei persoane. Astfel, indivizii își pot observa comportamentul lor pe durata diferitelor evenimente din viața lor și le pot folosi în propriul avantajul pentru a-și îmbunătăți nivelul de fericire. Cu alte cuvinte, apare schimbarea, schimbarea în bine”, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.

Percepția despre fericire diferă de la om la om

În ciuda teoriei adaptării hedonice, unii oameni au ceea ce numim o natură ”optimistă”. Par mult mai fericiți decât alții, indiferent de ce se întâmplă în viața lor. Capacitatea hedonică a fost definită de către Paul Meelh ca fiind abilitatea de a

“Indivizii fericiți pot evalua evenimentele negative în așa manieră încât le fac mai fericite și sunt capabili să se gândească la aceste evenimente, în special la cele negative, într-o manieră relativ pozitivă și prin urmare mai productivă. Indivizii nefericiți, prin contrast, se împiedică de aspectele negative ale evenimentelor pozitive, sau cultivă credințe precum – “lucrurile erau mai bune în trecut”, declară psihologul.

Totodată, specialistul afirmă că, în societatea actuală, în care suntem mereu deconectați de la lucrurile cu adevărat importante în viață (iubirea, fericirea, sănătatea), este constructiv pentru sănătatea noastră psihică și fizică să nu uităm că amintirile sunt cele cu care vom rămâne în minte și în suflet, iar întregul nostru efort de a ne alinia cu pretențiile și rigorile societății, peste un timp nu vor mai conta și le vom uita. Astfel, psihologul Angela Nuțu ne propune 5 ponturi prin care să nu uităm de adevăratul scop al vieții, fericirea, și cum o putem cultiva în fiecare zi:

1. Oferă-ţi permisiunea de a fi uman: să ne acceptăm emoţiile, chiar şi frica, tristeţea, anxietatea. Respingerea lor duce la frustrare.
2. Simplifică: trebuie să facem mai puţine. Concentrează-te pe un singur lucru o dată, elimină multitasking-ul.
3. Găseşte rost şi plăcere: angajaţi-vă în obiective pe care vreţi să le atingeţi versus ceea ce ne simţim obligaţi să facem, să petrecem două ore pe săptămână cu hobby-urile, să petrecem timp cu cei dragi, etc.
4. Să ne concentrăm pe lucrurile pozitive, pe ceea ce funcţionează pentru noi şi să fim recunoscători. Scrie 5 lucruri înainte de culcare, în fiecare zi, pentru care eşti recunoscător, chiar şi lucrurile care par infime cum ar fi zâmbetul unui străin, ciripitul păsărelelor etc.
5. Măreşte efortul depus în relaţiile tale. Du-te la o întâlnire cu soţia sau soţul sau petrece mai mult timp vorbind cu copii tăi

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.

De cele mai multe ori, visurile noastre, tipul de viață dorit, obiectivele noastre pe termen scurt, mediu sau lung, rămân la stadiul de dorință. Ne întrebăm un timp "de ce?", fără să căutăm cu adevărat o schimbare în profunzime.

Observând că, în mod repetat, nu obținem un răspuns concret la această întrebare (eventual și o soluție), ajungem la concluzii eronate și imaginare că: "nu am avut noroc", "toate mi se întâmplă doar mie", "altora le-a fost mai ușor" etc., convingeri care ne fac să ne resemnăm și să renunțăm la ceea ce ne dorim.

Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), tot acest proces interior: "vreau, nu obțin ce vreau, nu caut sursa reală, astfel decid să renunț la vis", își are rădăcina în câteva convingeri limitative care se transformă în timp în blocaje. Acestea sunt: (1) Nu pot, (2) Nu știu, (3) E greu, (4) Nu merit, (5) Nu e pentru mine, (6) Voi eșua, (7) E prea târziu pentru mine și (8) Ce va zice lumea?

Cum depășim aceste blocaje mentale?

Aceste blocaje mentale pot fi depășite atunci când reușim să parăm convingerile nocive cu gânduri-întrebări care urmăresc strategii ale realității ce verifică gradul posibil de împlinire a convingerii sau gânduri-soluții. De exemplu:

1. "Nu pot". Acest gând poate fi combătut cu întrebarea: "Cum știu că nu pot dacă nu am dat măcar o șansă sau nu am făcut toți pașii necesari ca să ajung să pot, sau nu am avut suficientă răbdare să ajung la ce-mi doresc?". “Dacă nu pot acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi putea niciodată. Nu pot Încă, dar pot învăța și exersa până ajung Să Pot”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. "Nu știu”. Această convingere poate fi combătută cu următorul gând-întrebare: ”Am căutat suficient informația necesară, resursele, persoanele sau contextul de care am nevoie pentru a învăța cea ce-mi doresc?”. „Dacă nu știu acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi ști niciodată. Nu știu Încă, dar pot căuta, întreba și învăța tot ce-mi doresc”, afirmă specialistul.
3. "E greu". Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: ”E greu în comparație cu ce? Compar cu ceva real, măsurabil? Am mai făcut și altă dată în viață lucruri care păreau grele la început? Deci pot și acum!”. Orice acțiune necesită un minim de efort, deci poate părea greu dar este Posibil!
4. "Nu merit". Această convingere poate fi combătută cu următoarele întrebări: ”Cine spune asta? A cui este această convigere și pe ce dovezi concrete se bazează?”. Orice persoană are dreptul la starea de bine și are liber arbitru, deci poate alege ce și cum ”merită” să trăiască.
5. "Nu e pentru mine". Acest gând nociv poate fi combătut cu următoarele întrebări: “Pe ce dovezi concrete se bazează această convingere? Cum știu că un lucru este sau nu pentru mine dacă nu am trăit acea experiență?”. Orice persoană are liber arbitru, deci poate alege ce și cum ”merită” să trăiască.
6. 6. "Voi eșua". Acest gând toxic poate fi combătut cu următoarea întrebare: ”Cum știu fără să acționez?”. “Un eșec este doar o experientă din care învăț cum să fac mai bine data viitoare. În plus, dacă îmi doresc ceva anume, înseamnă că în acest moment îmi lipsește ceva. Dacă ”risc” și acționez, poate nu-mi place rezultatul, dar cresc șansele să am ce-mi doresc. Altfel, este ca și când accept din start să mă mulțumesc cu lipsa”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
7. 7. "E prea târziu pentru mine". Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: ”Prea târziu pentru ce? Cu ce măsor asta și la ce mă raportez?”. „Indiferent cât mai avem de trăit, tocmai pentru că mai avem de trăit, avem datoria de a face ceva bun și plăcut nouă cu viața noastră. Niciodată nu e prea târziu să alegem să ne trăim restul vieții așa cum ne dorim. Poate că nu orice vis mai este semnificativ după un timp, dar putem alege oricând să facem o schimbare și să ne împlinim măcar o parte dintre visuri”, declară specialistul.
8. "Ce va zice lumea?". Aceasta cred că este cea mai nocivă întrebare care dăinuie în mintea omului încă de la formarea primelor comunită. O putem combate cu alte întrebări, cum ar fi: ”Care lume? De judecata cui mă tem de fapt? Și, dacă mă judecă, ce-i cu asta? Oricum nu putem mulțumi pe toată lumea și oricum sunt persoane care ne judecă din principiu, doar pentru că existăm!”. “Atâta timp cât nu suntem experți nici în propria viață, cum putem pretinde că știm ce este bine pentru altă persoană? O părere este doar o părere, care vorbește despre experiența noastră de viață, nu despre a celuilalt. În goana după mulțumitul altora, riscăm să uităm de noi înșine, iar ”gura lumii”, pe care am respectat-o, nu va putea să ne vindece neîmplinirile … și nici nu-și propune de fapt s-o facă”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 11 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

Te pregătești pentru o întâlnire importantă, un interviu, o zi de muncă stresantă și presiunea e continuă. Dacă încă nu ai plecat de acasă și te simți deja copleșit, cum vei face față presiunii? Vei reuşi? Sau te vei scufunda?

În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, există mai multe metode fezabile prin intermediul cărora putem face face față presiunii, atât tipului cronic, care implică anxietatea și așteptări ridicate de la fiecare eveniment cu cel puțin o minimă importanță, cât și formei acute, care tulbură liniștea doar în momentele de maxim interes, cum ar fi o întâlnire importantă, o prezentare în fața unui public sau o competiție sportivă.

“Un concept care devine din ce în ce mai important în ceea ce privește presiunea este „perspectiva asupra stresului”. Dacă recunoşti că provocările stresante îţi pot accentua concentrarea, îţi consolidează motivația și îţi oferă oportunități de învățare și realizare, atunci ai o stare de spirit "pozitivă". În schimb, dacă stresul se manifestă ca experienţă neplăcută, debilitantă și puternic tulburătoare, atunci ai o stare de spirit ‘negativă’. Atunci când oamenii se confruntă cu o zi despre care știu că va fi o provocare, persoanele cu o stare de spirit „pozitivă” vin cu strategii de coping, își sporesc performanța și își încheie ziua cu energie. Pentru persoanele cu o mentalitate ‘negativă’, se întâmplă exact contrariul. Perspectivele stresului nu sunt vizibile doar la adulți, primele semne vizibile putând fi recunoscute încă din adolescență. În principiu, cei care cred în beneficiile potențiale ale stresului sunt mai puțin predispuși să se simtă stresați în urma evenimentelor dificile”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Cum ne schimbăm perspectiva “negativă” asupra stresului?

Hipnoterapeutul este de părere că, atunci când suntem plini de anxietate din cauza că suntem mereu sub presiune la locul de muncă sau pentru că există o oportunitate deosebit de solicitantă sau un eveniment stresant în viaţa noastre, o soluție pe termen scurt poate fi să ne uităm la un film horror. Frica indusă cu intenţie poate calma creierul, ducând la o recalibrare a emoțiilor noastre. “Eustres (“eu” înseamnă “bun” în limba greacă) este stresul plăcut, care nu dăunează sănătății cuiva. Este sentimentul pe care îl avem atunci când suntem captivați de cineva și ne îndrăgostim, atunci când jucam un impecabil joc de tenis, când primim un premiu, atunci când ne ascultăm copilul cântând pe scenă. Toate acestea reprezintă stresul în forma sa cea mai bună”, declară Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză

De asemenea, specialistul afirmă că un simplu mesaj de încurajare de la un prieten sau de la partenerul de viață ar putea să producă minuni în viața noastră emoțională. “Trimiterea unui mesaj către partener sau unui prieten care se confruntă cu o sarcină dificilă îl poate face pe acesta să se simtă mai bine. Un studiu realizat de psihologul Emily Hooker, care a implicat efectuarea anumite sarcini stresante, precum matematica mentală sau susținerea unui discurs în public de către mai mulți voluntari; în tot acest timp, tensiunea arterială și ritmul cardiac le-au fost înregistrate de către cercetători. În timp ce așteptau să înceapă ceea ce aveau de făcut, o parte dintre participanți au primit mesaje de la parteneri, aceştia aflându-se într-o cameră alăturată. Aceste mesaje au fost fie de susținere (Nu îţi face griji. Este doar un studiu. Vei fi în regulă), fie banale (E frig aici). Analiza datelor fiziologice au arătat că şi textele banale, nu doar cele de susținere, au redus tensiunea arterială ale participanților, atât în timpul pregătirii, cât și în timpul sarcinii propriu-zise. Când ne aflăm sub presiune psihologică, pare mai util să ni se reamintească faptul că există cineva care are cu adevărat grijă de noi, decât să primim sfaturi avizate”, consideră Eugen Popa.

Totodată, o altă metodă care poate transforma stresul nociv în Eustres este simpla prezență fizică a unei persoane dragi nouă. “Simpla vizualizare a unui om iubit poate modera răspunsul fiziologic al corpului la stres. De aceea, este foarte important pentru noi să trăim mereu conștient momentul când o persoană dragă nouă este în preajma noastră, deoarece de multe ori trec zilele și nu conștientizăm că trăim clipe glorioase, unice, în care prezența unui suflet cald este atât de vindecătoare pentru stările noastre, pentru provocările prin care trecem”, conchide președintele Asociației Române de Hipnoză, Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni