Dunărea / Dan Alexa, despre internaţionalul de juniori, G. Toma: Nu i se permite să vină la antrenamente!

În ciuda faptului că Dunărea „defilează” prin liga a 2-a, asigurându-şi matematic prezenţa în liga I cu 5 etape înainte de finalul sezonului, antrenorul Dan Alexa are şi o dezamăgire legată de faptul că atacantul echipei Dunărea U17, Gabriel Toma nu este lăsat de fostul preşedinte, Bogdan Leu şi chiar de tatăl său, Petrişor Toma să se antreneze cu echipa mare. În opinia sa, internaţionalul de juniori despre care se crede că ar fi semnat cu o grupare din străinătate ar fi putut fi inclus în lotul Dunării pentru Liga I. „Aş vrea să trag un semnal de alarmă pentru că avem, într-adevăr, un junior cu calităţi excepţionale, Gabriel Toma. Din păcate, cei care i-au călăuzit paşi în carieră până acum nu vor să-l lase să progreseze la noi. El este călărăşean şi ăsta este marele meu of. Se vorbeşte de fotbaliştii din Călăraşi iar el ar putea face parte din lotul echipei pentru liga I.” a spus Alexa care a continuat „Nu i se permite să vină la antrenamente. Paradoxal, tatăl său lucrează în cadrul clubului. Am înţeles că ar fi semnat cu o echipă din străinătate. Mă bucur pentru el dar cred că trebuia să fim respectaţi mai mult. A fost o situaţie înainte de acest joc cu Dacia în care trebuia să să avem 2 jucători crescuţi de club pe bancă. Silviu Matei şi Gabriel Popa s-au accidentat în ziua premergătoare jocului. Am făcut apel la antrenorii lui din cadrul Centrului ca să vină lângă echipa mare dar nu e lăsat. Din păcate nu toţi şi aici mă refer la Bogdan (n.r. Bogdan Leu) care pentru mine este o mare dezamăgire şi cred că trăieşte şi o frustrare pentru că atâta vreme cât a fost preşedinte nu a avut rezultatele lui Florin Brişan, se bucură de această performanţă a Dunării. Iar faptul că se opune ca Toma să vină lângă echipă spune cât de mult se bucură el de promovarea asta. Am vrut să spun lucrurile astea pentru ca lumea să ştie. Probabil că Toma va pleca în străinătate. Din păcate, nu l-am avut la antrenamente decât de vreo două ori. L-am chemat de fiecare dată, n-a fost lăsat şi vreau să ştie lumea că nu toţi se bucură de succesul Dunării.”

Daniel Gabriel Toma s-a născut pe 11 februarie 2001. A debutat în echipa mare, la 15 ani şi 10 luni, în partida pe care Dunărea a susţinut-o la Călăraşi, pe 10 decembrie 2016, împotriva celor de la Metalul Reşiţa (scor 3-0), din cadrul etapei a 21-a. Din 2017 a fost convocat cu regularitate la lotul naţionalei de juniori România U17.

Liga a 4-a / N. Sterea va conduce derby-ul Mostiştea – Dunărea Ciocăneşti! Vezi lista arbitrilor şi observatorilor din etapa a 26-a!

Sâmbătă, 19 mai de la ora 18.00 vor avea loc partidele din cadrul etapei a 26-a a campionatului judeţean de fotbal. CJA a dat publicităţii lista arbitrilor şi observatorilor care vor oficia mâine, după cum urmează:

 

Etapa a 26-a / Sâmbătă, 19 mai, ora 18.00

 

ACS Roseţi – Progresul Fundulea

Arbitri Manuel Ciobănescu – Nicu Petronel, Mădălin Zamfira

Observator Ion Crăciun

 

Steaua Radovanu – Unirea Mănăstirea

Arbitri Virgil Văleanu – Nicuşor Oprea, Daniel Vasile

Observator Mirel Burlacu

 

Venus Independenţa – Unirea Dragalina

Arbitri Alexandru Drăgănescu – Iulian Creţu, Robert Cârlea

Observator Cătălin Stroe

 

Dunărea Grădiştea – Spicul Vîlcelele

Arbitri Alin Ursu – Valerian Toma, Ionuţ Bîţan

Observator Daniel Ştefan

 

Viitorul Curcani – Victoria Lehliu

Arbitru Costin Dan – Alexa Paraschiv, Răzvan Oceanu

Observator Ionel Ivanciu

 

Zarea Cuza Vodă – Tricolorul Jegălia

Arbitri George Cojocaru – Laurenţiu Ruse, Adrian Ioniţă

Observator Ştefan Marin

 

Victoria Chirnogi – Partizan Crivăţ

Arbitri Liviu Mitea – Marius Petrache, Alexandru Popa

Observator Nicolae Brânduşă

 

Mostiştea Ulmu – Dunărea Ciocăneşti

Arbitri Noni Sterea – Adrian Ilie, Ştefan Tudor

Observator Iulian Bobeică

 

Clasament

1. Venus Independenţa  25   23   2    0 112-25   71

2. Dunărea Ciocăneşti    25   21   2    2   89-29   65

3. Mostiştea Ulmu         25   17   4    4   99-24   55

4. Victoria Chirnogi        25  15    3    7   70-41   48

5. Unirea Mănăstirea      25  15   2    8    79-45   47

6. ACS Roseţi               25   13   4    8    71-55   43

7. Tricolorul Jegălia       25   11   3  11    54-50   36

8. Victoria Lehliu           25    9   2  14    80-68   29

9. Spicul Vîlcelele          25    9   1  15    61-84   28

10. Steaua Radovanu     25    8   4  13    41-65   28

11. Zarea Cuza Vodă     25    8   4  13    44-83    28

12. Dunărea Grădiştea   25    7   5  13    51-66    26

13. Partizan Crivăţ        25     7   3  15    47-89   24

14. Unirea Dragalina      25    6   2  17    33-97   20

15. Progresul Fundulea   25    4   3  18    31-82  15

16. Viitorul Curcani        25    4   2  19    36-95  14

AJF Călăraşi / Lista sancţiunilor dictate de Comisia de Disciplină în şedinţa din 15 mai

PARTIZAN CRIVĂŢ – ZAREA CUZA VODĂ

Jucatorul MERTICARIU FLORIN legitimat la echipa PARTIZAN CRIVAT se suspenda 5 etape si penalitate financiara  100 lei baza art 1.6  din RD al AJF (lovirea adversarului).

Jucatorul MITU IONUT ALIN legitimat la echipa ZAREA CUZA VODA se suspenda 2 etape si penalitate financiara  100 lei baza art 1.10 din RD al AJF (gesture jignitoare).

Jucatorul DUMITRESCU ILIE ALEX. legitimat la echipa ZAREA CUZA VODA se suspenda  2 etape si penalitate financiara 100  lei baza art 1.10  din RD al AJF (limbaj injurios).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.         

 

UNIREA DRAGALINA – STEAUA RADOVANU

Jucatorul BONDAR MARIAN legitimat la echipa STEAUA RADOVANU se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50  lei baza art 1.5  din RD al AJF (cumul de avertismente).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

PROGRESUL FUNDULEA -  MOSTIŞTEA ULMU

Jucatorul MALAMA COSTIN legitimat la echipa PROGRESUL FUNDULEA  se suspenda 1 etape si penalitate financiara 50  lei baza art 1.4  din RD al AJF (cumul de avertismente).

Jucatorul MIHAI MARIAN ALEX. legitimat la echipa MOSTISTEA ULMU se sanctioneaza cu avertisment si penalitate financiara 50  lei baza art 1.4  din RD al AJF (cumul de avertismente).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

UNIREA MĂNĂSTIREA – ACS ROSEŢI

Jucatorul OLARU IULIAN EDUARD legitimat la echipa UNIREA MANASTIREA se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 50  lei baza art 1.5  din RD al AJF (greseala tehnica).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

TRICOLORUL JEGĂLIA - VIITORUL CURCANI

Jucatorul MARIN ALIN COSMIN legitimat la echipa TRICOLORUL JEGALIA se suspenda 5 etape si penalitate financiara 100  lei baza art 1.6  din RD al AJF (lovirea adversarului).

Jucatorul PAUN MARIUS legitimat la echipa VIITORUL CURCANI se suspenda 1 etape si penalitate financiara 50  lei baza art 1.4  din RD al AJF (cumul de avertismente).

ZAMFIR GIGEL se suspenda 1 luna suspendare ce se va adauga la suspendarea existenta si penalitate financiara 400 lei baza art 8.10 din RD alAJF

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

DUNĂREA CIOCĂNEŞTI – VICTORIA CHIRNOGI

Jucatorul PORUMBEL FANEL legitimat la echipa VICTORIA CHIRNOGI se suspenda 1 etape si penalitate financiara 50  lei baza art 1.4  din RD al AJF (cumul de avertismente).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

ŞOIMII PROGRESU – AVÂNTUL LUICA

Jucatorul NITA MARIAN NELUTU legitimat la echipa SOIMII PROGRESU se suspenda 1 etapa si penalitate financiara 30  lei baza art 1.5  din RD al AJF (greseala tehnica).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

AS GÂLDĂU – DINAMO SĂRULEŞTI

Comisia respinge contestatia formulata de echipa DINAMO SARULESTI ca neintemeiata se suspenda delegatul echipei AS GALDAU pana la remedierea cauzei, si penalitate financiara echipei AS GALDU in valoare de 200 lei baza art 2.4 din RD al AJF

 

ŞOIMII UNIREA – VIITORUL DRAGALINA

Jucatorul DARIE ROBERT DANIEL legitimat la echipa SOIMII UNIREA se suspenda 1 etape si penalitate financiara 50  lei baza art 1.4  din RD al AJF (cumul de avertismente).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

VICTORIA DRAGOŞ VODĂ – CONPET ŞT. CEL MARE

Jucatorul FILIP MIHAI FLORIN legitimat la echipa VICTOIA DR. VODA se suspenda 2 etape si penalitate financiara 50  lei baza art 1.6  din RD al AJF (bruscarea adversarului).

Jucatorul ROSOAGA AURELIAN LIVIU legitimat la echipa CONPET ST. CEL MARE se suspenda 5 etape si penalitate financiara   lei baza art 1.  din RD al AJF (injurii aduse oficialilor).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

DUNĂREA CIOCĂNEŞTI – VICTORIA CHIRNOGI

Jucatorul ANGHEL ANDREI legitimat la echipa VICTORIA CHIRNOGI se suspenda 1 etape si penalitate financiara 50  lei baza art 1.4  din RD al AJF (cumul de avertismente).

Cu apel in termen de 5 zile de la pronuntare.

 

Comisia anuleaza rezultatul din teren la jocull dintre VIITORUL CURCANI – PARTIZAN CRIVĂŢ omologheaza rezultatul partidei cu scorul de 3-0 in favoarea echipei PARTIZAN CRIVAT si aplica o penalitate financiara de 400 lei baza 1.2 din RD al AJF

Dunărea / D. Alexa, după victoria cu Dacia: Am luat o opţiune serioasă pentru câştigarea campionatului!

În meci contând pentru etapa a 35-a a ligii a 2-a, Dunărea s-a impus la Călăraşi cu 2-0 în faţa Daciei Brăila şi potrivit antrenorului Dan Alexa “galben – albaştrii” sunt creditaţi de acum prima şansă la clasarea pe primul loc la finele sezonului. “Prima repriză a lăsat într-adevăr de dorit. Ne-au lipsit şi fundaşii centrali şi am încercat să dau o şansă şi celorlalţi care au jucat mai puţin. Brăila ne-a surprins prin agresivitate şi a venit la Călăraşi mai motivate decât noi. Partea a doua a fost mult mai bună pentru noi reuşind să marcăm şi două goluri. Am fost mult mai priculoşi însă una peste alta mă bucură cele 3 puncte castigate. Am luat o opţiune serioasă pentru câştigarea campionatului şi asta cred că ne aduce foarte multă bucurie. Trebuie să fim serioşi în continuare. Ne aşteaptă alte 3 jocuri dificile şi pentru a ne atinge şi acest obiectiv mai avem nevoie, matematic, de 3 puncte” a declarat imediat după joc antrenorul Dan Alexa.

În etapa viitoare, Dunărea va juca la Piteşti cu Fotbal Club Argeş, partida fiind programată luni, 21 mai de la ora 18.00. Partida va fi transmisă de Digisport 1.

Liga a 2-a / Et. 36: FC Argeş – Dunărea, luni, 21 mai, ora 18.00

Etapa a 36-a va debuta sâmbătă, 19 mai când vor avea loc începând cu ora 11.00 3 partide. Duminică sunt programate alte 4 partide (3 de la ora 11.00 şi una de la 12.30).

Luni 21 mai se va desfăşura şi ultima confruntare a rundei. Pe arena Nicolae Dobrin din Piteşti, FC Argeş se va duela cu Dunărea Călăraşi. Partida va începe la ora 18.00 şi va fi transmisă în direct de Digisport 1. În tur, „galben – albaştrii” au câştigat cu 2-1. Argeşenii au deschis scorul încă din minutul 16 prin Ionuţ Năstăsie. Dunărea a echilibrat pe tabelă în minutul 54 prin Cristi Puşcaş şi a obţinut victoria graţie reuşitei semnate de Silviu Pană în minutul 75.

În acest moment, Dunărea e pe primul loc cu 89 de puncte iar FC Argeş pe 5 cu 59 de puncte.

 

Etapa a 36-a

 

Sâmbătă, 19 mai

11.00 Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu

13.30 Metaloglobus - CS Baloteşti (TelekomSport 1)

16.00 Chindia Târgovişte - CS Afumaţi (DigiSport 1)

 

Duminică, 20 mai

11.00 Sportul Snagov - CS Mioveni

11.00 Luceafărul Oradea - ASU Poli Timişoara

11.00 Foresta Suceava - Ştiinţa Miroslava

12.30 Academica Clinceni – Hermannstadt (TelekomSport 1)

 

Luni, 21 mai

18.00 FC Argeş - Dunărea Călăraşi (DigiSport 1)

Dacia Unirea Brăila - Olimpia Satu Mare    3-0

ASA Târgu Mureş - UTA Arad                    0-3

Liga a 2-a / Valentin Alexandru, golgeterul Dunării şi al campionatului cu 24 de goluri!

Valentin Alexandru Dunarea VictoriaValentin Alexandru a marcat joi seară ambele goluri în partida câştigată cu 2-0 de Dunărea  împotriva brăilenilor de la Dacia Unirea, din cadrul etapei a 35-a. Primul l-a reuşit din penalty în minutul 51 iar cel de-al doilea, din acţiune, 14 minute mai târziu.

Cu 24 de goluri (14 înscrise în retur), Vali Alexandru ocupă primul loc atât în topul golgeterilor Dunării cât şi în cel al campionatului. În clasamentul Dunării, el este urmat de Valentin Munteanu (9 goluri) şi Silviu Pană (6 goluri).

În cele 35 de etape disputate, Dunărea are un total de 73 de goluri marcate (câte 3 din jocurile cu Olimpia şi ASA, castigate prin neprezentare)

În topul general, atacantul nostru este secondat de Vlad Rusu (Luceafărul Oradea) cu 22 de goluri (8 din penalty). Locul 3 este împărţit de Ndiaye Mediop (Ripensia) şi Bogdan Rusu (Hermannstadt), ambii cu câte 18 goluri fiecare.

 

Golgeterii Dunării

24 goluri Valentin Alexandru (10 – 11 metri)

9 goluri Valentin Munteanu

6 goluri Silviu Pană

4 goluri Marian Drăghiceanu, Gaetan Missi Mezu, Cristi Puşcaş, Bodo Kanda

3 goluri Bogdan Manole

2 goluri Bogdan Şandru, Călin Cristea

1 gol Bogdan Danciu, Ciprian Rus, Alexandru Stoica, Alin Dobrosavlevici

Autogol S. Homei (Pandurii Tg. Jiu)

 

Golgeteri după et. 35

24 goluri Valentin Alexandru (Dunărea, 10 – penalty)

22 goluri Vlad Rusu (Luceafărul, 8 – penalty)

18 goluri Mediop Ndiaye (ASU Poli, 1 – penalty), Bogdan Rusu (Hermannstadt, 2 – penalty)

14 goluri Cristian Cherchez (Chindia, 4 – penalty), Marius Matei (Foresta, 6 – penalty)

13 goluri Valentin Ghenovici (Metaloglobus, 2 – penalty), Cosmin Năstăsie (2 – penalty)

Free Joomla templates by Ltheme