
Ambele goluri au fost marcate de Valentin Alexandru în repriza secundă. Brăila a încheiat partide în 8 jucători de câmp. Luni, 21 mai de la ora 18.00, Dunărea va juca în Trivale cu FC Argeş.
Dunărea Călăraşi nu e în vacanţă! Joi după 18.00, elevii lui Dan Alexa au câştigat şi duelul cu Dacia Unirea Brăila din cadrul etapei a 35-a a campionatului ligii a 2-a cu 2-0. După o primă parte „ştearsă”, echipa noastră s-a dezlănţuit în startul reprizei secunde. Golgeterul Dunării şi al campionatului, Valentin Alexandru a înscris de două ori. Mai întâi, în minutul 51, dintr-un penalty obţinut după un fault în careu asupra lui Călin Cristea. Ba mai mult, brăileanul Cătălin Stănciulescu, cel care l-a „atacat” pe mijlocaşul nostru a văzut şi al doilea „galben” fiind eliminat.
După nici un sfert de oră, mai exact în minutul 65, acelaşi Valentin Alexandru l-a învins pe Botaş cu un şut din cădere din 13 metri după ce a primit o pasă din deviere de la B. Kanda.
2-0 a fost şi scorul final, brăilenii care se află pe loc retrogradabil încasând şi al doilea cartonaş roşu prin M. Dima în minutul 87 (direct acordat de ilfoveanul Ionuţ Coza)
Cu 89 de puncte strânse până acum, Dunărea şi-a mărit la 7 puncte distanţa de Hermannstadt şi are toate şansele să încheie sezonul pe primul loc!
Runda viitoare, „galben – albaştrii” vor juca la Piteşti cu FC Argeş, duelul fiind programat lunea viitoare de la ora 18.00.
Dunărea Călăraşi - Dacia Unirea Brăila 2-0
Au marcat: Valentin Alexandru (51’ – pen., 65’)
Dunărea: C. Lungu (cpt.) – I. Ţenea, B. Manole, Şt. Mardare, G. Mendy - P. Iacob, B. Vasile (46’ Missi Mezu) - C. Cristea, B. Kanda (78’ V. Munteanu), C. Doman (68’ S. Pană) – V.. Alexandru. Rezerve: Fl. Muntean - Cr. Puşcaş, Al. Stoica, D. Mihai
Antrenor: Dan Alexa
Dacia: P. Botaş - G. Niţă, T. Ţăranu, C. Stănciulescu, S. Frunză (cpt.) – V. Olenic, M. Dima – R. Vitan (59’ A. Manea), J. Dushkaj, C. Ciucureanu (78’ Cubleşan) - Al. Pop (62’ A. Banyoi). Rezerve: B. Olaru, Leu - Coteţ, Puia
Antrenor: Alin Pânzaru
Cartonaşe galbene: P. Iacob (7’) / C. Stănculescu (23’), R. Vitan (44’), A. Banyoi (70’), C. Ciucureanu (71’), Al. Niţă (82’), T. Ţăranu (90+2’)
Cartonaşe roşii: C. Stănciulescu (23’, 51’), M. Dima (87')
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); Asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi) şi Ionuţ Marius Bobe (Videle).
Etapa a 35-a / Rezultate
Ştiinţa Miroslava - Sportul Snagov 2-3
Au marcat: E. Săvoaia (51’ – pen., 74’ – pen.) / Dr. Huiban (71’), A. Gojnea (81’), S. Bustea (90+2’)
Hermannstadt – Metaloglobus 0-0
CS Baloteşti - Chindia Târgovişte 0-0
ASU Poli Timişoara - Foresta Suceava 2-0
Au marcat: D. Sorescu (13’ – pen.), V. Nicolae (27’)
Pandurii Târgu Jiu - Luceafărul Oradea 1-1
A marcat: G. Tudoran (88’) / Vl. Rusu (54’ – pen.)
UTA Arad - Ripensia Timişoara 2-3
Au marcat: D. Buia (7’), D. Toma (85’) / V. Dumiter (31’), Ad. Ungureanu (32’), Al. Bădăuţă (90+2’)
CS Afumaţi - FC Argeş 1-1
Au marcat: R. Onea (90+3’) / V. Buhăescu (75’)
Dunărea Călăraşi - Dacia Unirea Brăila 2-0
Au marcat: Valentin Alexandru (51’ – pen., 65’)
CS Mioveni – Academica Clinceni 1-1
Au marcat: R. Gherghe (45’) / C. Gliga (30’)
Olimpia Satu Mare - ASA Târgu Mureş nu se dispută.
Clasament
1. Dunărea Călăraşi 35 28 5 2 73-22 89
2. AFC Hermannstadt 35 24 10 1 61-12 82
3. Chindia Târgovişte 35 19 11 5 66-27 68
4. CS Afumaţi 35 18 8 9 48-29 62
5. FC Argeş 35 17 8 10 55-35 59
6. Academica Clinceni 35 15 10 10 59-50 55
7. ASU Poli Timişoara 35 16 6 13 49-40 51
8. Sportul Snagov 35 13 9 13 40-34 48
9. CS Baloteşti 35 13 8 14 51-62 47
10. CS Mioveni 35 12 10 13 49-43 46
11. Ripensia Timişoara 35 12 9 14 67-54 45
12. UTA Arad 35 11 11 13 56-49 44
13. Luceafărul Oradea 35 12 8 15 56-57 44
14. Metaloglobus 35 10 8 17 32-50 38
15. Pandurii Tg. Jiu 35 7 14 14 43-55 35
16. Dacia Brăila 35 9 7 19 61-70 34
17. Ştiinţa Miroslava 35 9 7 19 40-64 34
18. Foresta Suceava 35 10 3 22 33-89 33
19. ASA Tg. Mures 34 9 4 21 38-76 31
20. Olimpia Satu Mare 34 6 2 26 19-78 -50
Etapa a 36-a
Sâmbătă, 19 mai
11.00 Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu
13.30 Metaloglobus - CS Baloteşti (TelekomSport 1)
16.00 Chindia Târgovişte - CS Afumaţi (DigiSport 1)
Duminică, 20 mai
11.00 Sportul Snagov - CS Mioveni
11.00 Luceafărul Oradea - ASU Poli Timişoara
11.00 Foresta Suceava - Ştiinţa Miroslava
12.30 Academica Clinceni – Hermannstadt (TelekomSport 1)
Luni, 21 mai
18.00 FC Argeş - Dunărea Călăraşi (DigiSport 1)
Dacia Unirea Brăila - Olimpia Satu Mare 3-0
ASA Târgu Mureş - UTA Arad 0-3

