Două goluri şi două eliminări, ingredientele unui joc pe care Mostiştea nu-l va uita prea curând.
Progresul a produs fără îndoială surpriza etapei a 25-a remizând, acasă, cu Mostiştea Ulmu, echipă care până mai ieri se lupta pentru câştigarea campionatului judeţean. Gazdele, aflate pe ultimul loc au deschis scorul după doar 2 minute prin Costin Malama însă oaspeţii s-au trezit rapid egalând în minutul 9 prin Silviu Radu. S-a jucat cu nervi de o parte şi de alta, ambele echipe terminând partida în 10. Mihai Alexandru de la oaspeţi a văzut al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu fiind eliminat în minutul 67. Autorul golului gazdelor, Costin Malama a fost şi el trimis la cabine în minutul 78 când a încasat al doilea galben şi imediat pe cel roşu.
Mostiştea, formaţie condusă de pe margine, de secundul Dunării, Costel Ilie, rămâne pe 3 şi se pregăteşte pentru derby-ul onoarei cu Dunărea Ciocăneşti (locul 29, programat sâmbătă la Ulmu. Cele 2 echipe ar putea disputa şi finala ediţiei din acest an a Cupei României dacă vor trece pe 23 mai de Venus, respectiv Victoria Chirnogi, în manţa retur a semifinalelor competiţiei.
Progresul Fundulea speră să prindă măcar barajul însă e greu de crezut că vor avea şi resursele necesare. Sâmbătă, Progresul merge la Roseţi pentru un duel extrem de dificil cu ACS Roseţi.
Progresul Fundulea – Mostiştea Ulmu 1-1
Au marcat: C. Malama (2) / S. Radu (9)
Progresul: I. Sava – G. Suman (34 G. Tănase), C. Malama, A. Costea, N. Ionel, Fl. Dragoman, Cl. Marin, C. Ispas (83 D. Năstase), I. Ruse (72 A. Ciulică), G. Zidaru, D. Roncea. Rezerve: Fl. Şerban – Şt. Araghenu, M. Mihai
Antrenor: Florin Bucur
Mostiştea: A. Goicea – G. Şerban (70 B. Oprea), M. Busuioc, Fl. Mustaţă, C. Snagoveanu, I. Bărcănescu, E. Lambă, S. Radu (57 D. Matei), M. Alexandru, C. Hîrtescu, Şt. Radu. Rezerve: L. Constantin - N. Caragea, G. Manofu, M. Savu
Antrenor: Costel Ilie
Eliminări: C. Malama (78) / M. Alexandru (67)
Linii de clasament
3. Mostiştea Ulmu 25 17 4 4 99-24 55
16. Progresul Fundulea 25 4 3 18 31-80 15
Adversarii din etapa a 26-a
Mostiştea Ulmu – Dunărea Ciocăneşti
ACS Roseţi – Progresul Fundulea