Liga I Betano / CFR Cluj, campioana ediţiei 2017 – 2018!

CFR Cluj a câștigat al patrulea titlu din istorie, după ce a învins în ultima etapă din play-off FC Viitorul cu 1-0. Golul a fost marcat de Djokovic, în minutul 43

Pe poziția secundă a clasamentului ediției 2017-2018 s-a clasat FCSB (1-0 cu Astra Giurgiu, gol înscris de Gnohere în minutul 40), iar podiumul a fost completat de CSU Craiova ( 2-1 cu CSM Poli Iași). Poli a deschis scorul în minutul 16 prin Kizito, Craiova egalând prin Mateiu (min. 28). Golul victoriei poartă semnătura lui Băluţă (min. 35)

 

Clasament

1. CFR Cluj         10   5   5   0   12-6    50

2. FC SB             10   6   3   1   14-6    49

3. CS U Craiova   10   3   3   4   10-10   38

4. FC Viitorul       10  3   4   3   13-11   35

5. Astra Giurgiu   10   3   2   5    9-11   33

6. CSM Poli Iaşi   10   1   1   8    5-19   24

Înainte Modelu a decis, din nou, promovata în L2!

Înainte Modelu a decis pentru a doua oară echipa care să evolueze în liga a 2-a. Sâmbătă după-amiază, modelenii au câştigat in extremis (scor 1-0, gol marcat de Daniel Gheorghe în minutul 90+7!) partida de acasă cu Progresul Spartac Bucureşti (locul 2), echipă care la startul jocului era la egalitate cu ocupanta locului I, ASSCS Farul. Rezultatul le-a venit ca o mănuşă constănţenilor care au câştigat la scor de tenis duelul de la Olteniţa cu ACSM, asigurându-şi practic prezenţa în L2, cu o etapă înainte de final. Pentru că greu de crezut că în ultima etapă Farul va pierde acasă partida cu „muribunda”, Sportul Chiscani!

 

Modelenii, după cum spuneam, nu se află la prima experienţă de acest gen. Şi-n ediţia 2014 – 2015 a stabilit „campiona”. În runda a 23-a, cu 3 etape aşadar înainte de final, pe primele două locuri ale topului Seriei a 2-a se aflau Juventus Bucureşti cu 54 de puncte şi Dunărea Călăraşi cu 53 de puncte. Un singur punct diferenţă care făcea ca bătălia pentru promovare să devină extrem de încinsă!

În etapa a 24-a, acasă, Înainte a învins-o cu 3-0 pe Juventus, rezultat care a condus la schimbarea liderului. Pe primul loc a urcat Dunărea, poziţie pe care n-a mai părăsit-o până la final. În ultima etapă, Dunărea „a reuşit” să câştige la Modelu cu 1-0, revenind în liga a 2-a după o pauză de 18 ani! Cu 62 de puncte, Dunărea câştiga Seria fiind urmată de Juventus cu 60!

Liga a 2-a / Et. 36: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) va arbitra partida FC Argeş – Dunărea

În ultimul joc al rundei a 36-a a campionatului ligii a 2-a se vor duela FC Argeş şi Dunărea Călăraşi. Partida programată luni, 21 mai de la ora 18.00 pe stadionul Nicolae Dobrin – Trivale din Piteşti va fi arbitrată la centru de Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Profesor de educaţie fizică şi sport, Rusandu (36 de ani) este arbitru L1 din 2010. În acest sezon a arbitrat la Călăraşi partida Dunărea – UTA Arad, scor 2-1, ce s-a desfăşurat la Călăraşi pe 1 aprilie 2018. Luni el va fi ajutat de Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara) şi Călin Cimponeriu (Lugoj). Rezervă este ristian Vieru (Cisnădie).

Observatori au fost desemnaţi Vasile Bratu (Slobozia) şi Traian Marcu (Sibiu).

În tur, Dunărea a câştigat cu 2-1 prin golurile înscrise în repriza secundă de Cristi Puşcaş (min. 54) şi Silviu Pană (min. 75). Argeşenii au deschis scorul în minutul 16 prin Ionuţ Năstăsie (min. 16).

Partida FC Argeş – Dunărea va fi transmisă în direct de Digisport 1.

 

Etapa a 36-a

 

Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu  1-2

Au marcat: Cr. Bocşan (56’) / C. Ionică (24’), L. Munteanu (64’)

 

Metaloglobus - CS Baloteşti                       5-1

Au marcat: Şt. Niculae (34’), V. Ghenovici (65’, 70’, 74’), M. Vlad (90’) / Ov. Herea (79’)

 

Chindia Târgovişte - CS Afumaţi                2-1

Au marcat: Cr. Cherchez (21’ – pen.), Cr. Stoica (65’) / V. Olariu (51’)

 

Sportul Snagov - CS Mioveni 0-1

A marcat: Ed. Stoica (78’)

 

Luceafărul Oradea - ASU Poli Timişoara  2-1

Au marcat: M. Feher (70’), Vl. Rusu (73’) / D. Sorescu (4’)

 

Foresta Suceava - Ştiinţa Miroslava          2-3

Au marcat: C. Coroamă (18’), Vl. Opriş (90+1’ – pen.) / Al Taciuc (45’, 48’), S. Bucur (72’)

 

Academica Clinceni – Hermannstadt         0-1

A marcat: P. Curtean (38’ – pen.)

Luni, 21 mai

18.00 FC Argeş - Dunărea Călăraşi (DigiSport 1)

 

Dacia Unirea Brăila - Olimpia Satu Mare    3-0

ASA Târgu Mureş - UTA Arad                      0-3

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     35  28    5    2   73-22    89

2. AFC Hermannstadt   36  25  10    1    62-12   85

3. Chindia Târgovişte   36  20  11    5    68-28   71

4. CS Afumaţi             36  18    8   10   49-31   62

5. FC Argeş                35  17    8   10   55-35    59

6. Academica Clinceni  36  15  10   11   59-51    55

7. ASU Poli Timişoara  36   16   6   14   50-42    51

8. CS Mioveni             36   13 10   13   50-43    49

9. Sportul Snagov        36  13   9   14   40-35    48

10. UTA Arad              36  12  11   13   59-49    47

11. Luceafărul Oradea  36  13   8   15   58-58    47

12. CS Baloteşti          36  13   8   15   52-67    47

13. Ripensia Timişoara 36  12   9   15   68-56    45

14. Metaloglobus         36  11   8   17   37-51    41

15. Pandurii Tg. Jiu      36    8 14   14   45-56    38

16. Dacia Brăila           36  10   7   19   64-70    37

17. Ştiinţa Miroslava    36   10  7   19   43-66     37

18. Foresta Suceava     36  10   3   23   35-92    33

19. ASA Tg. Mures       35    9   4   22   38-79    31

20. Olimpia Satu Mare  35   6   2   27   19-81    -50

 

Etapa a 37-a

 

Sâmbătă, 26 mai

11.00 Foresta Suceava – Sportul Snagov

11.00 Ştiinţa Miroslava – Luceafărul Oradea

11.00 ASU Poli – Ripensia Timişoara

11.00 UTA Arad – Dacia Brăila

11.00 CS Afumaţi – Metaloglobus

12.30 Dunărea Călăraşi – Chindia Târgovişte

 

Duminică, 27 mai

14.30 CS Baloteşti – Academica Clinceni

 

Miercuri, 30 mai

16.00 Hermannstadt – CS Mioveni

Pandurii Tg. Jiu – ASA Tg. Mureş  3-0

Olimpia Satu Mare – FC Argeş      0-3

Liga I / Diseară se joacă cu titlul pe masă la Cluj şi Bucureşti!

Duminică seară de la ora 20.45 de minute vor avea loc partidele din ultima etapă a play – off-ului ligii I Betano la fotbal.

Meciuri încinse la Cluj şi Bucureşti pentru că se joacă cu titlul pe masă. CFR, liderul play – off-ului va întâlni pe FC Viitoruil iar la Bucureşti, FC SB se va bate cu Astra Giurgiu.

Tot de la ora 20.45 de minute la Iaşi e programat meciul CSM Poli – CS U Craiova.

 

Ora 20.45 CFR Cluj - Viitorul Constanţa

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 15 ori în Liga 1, de șase ori au câştigat clujenii, tot de atâtea ori s-au impus dobrogenii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 7 partide - 3 victorii CFR - o remiză - 3 victorii Viitorul.

- 18 octombrie 2012: primul meci a consemnat o mare surpriză la vremea respectivă, deoarece ardelenii evoluau în grupele UCL. Partida s-a terminat 1-0 pentru dobrogeni, chiar în Gruia, gol înscris de Gabi Iancu. În returul stagiunii 2012-2013 a fost 2-0 pentru CFR, marcatori Deac şi Sergiu Buş.

- Întâia remiză s-a înregistrat pe 28 februarie 2014, Viitorul - CFR Cluj 1-1 (la Chiajna), marcatori Larie, respectiv Maftei.

- În stagiunea 2015-2016, acestea au remizat la Ovidiu, scor 2-2 (dublă Cernat / Tade, Guima), în chiar primul meci jucat de elevii lui Hagi pe cocheta arenă de la malul Mării Negre, iar la Cluj s-au impus oaspeţii, CFR - Viitorul 1-2 (Cristian Lopez / Chiţu, Benzar).

- În sezonul regulat 2016-2017, fiecare şi-a câştigat meciul de pe teren propriu, 2-1 la Ovidiu (Iancu, Chiţu / Bud) şi 1-0 în Gruia (Ciprian Deac).

- Singura remiză albă: 09 aprilie 2017, CFR Cluj - Viitorul 0-0.

- 13 mai 2017, o partidă pe care suporterii constănţenilor nu o vor uita vreodată: Viitorul - CFR Cluj 1-0 (gol Gabi Iancu din penalty), meci la finalul căruia gazdele au sărbătorit titlu, devenind cea mai tânără campioană din Europa.

- Ultima victorie bifată de dobrogeni: 21 octombrie 2017, Viitorul - CFR Cluj 1-0, gol înscris direct din lovitură liberă de Eric de Oliveira.

- Cea mai recentă confruntare directă: 15 aprilie 2018, Viitorul - CFR Cluj 1-2 (Ianis Hagi / Abdel Omrani, Ciprian Deac).

Un duel foarte interesant se anunţă a fi şi la nivelul băncilor tehnice, dintre Dan Petrescu şi Gheorghe Hagi, doi dintre componenţii "Generaţiei de Aur", marcatori la turneul final al CM 1994, când "tricolorii" au reuşit cele mai mari performanţe din istoria fotbalului românesc. De asemenea, aceştia au fost colegi la FCSB la finalul anilor 1980, izbutind împreună calificarea în ultimul act a celei mai prestigioase competiţii continentale,  CCE din 1988-1989.

Gheorghe Hagi vs Dan Petrescu în Liga 1: 4 jocuri - o victorie Hagi - 3 victorii Petrescu.

Gheorghe Hagi vs CFR Cluj în Liga 1: 12 jocuri - 5 victorii - 4 remize - 3 înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj - 27 ani şi 3 luni; FCSB - 26 ani şi 5 luni.

 

Ora 20.45 FCSB – Astra

FCSB vs Astra în Liga 1: 33 jocuri - 15 victorii FCSB - 7 remize - 11 victorii Astra.

Palmares cu FCSB gazdă: 16 jocuri - 11 victorii FCSB - 3 remize - două victorii Astra.

- 5 decembrie 1998, primul meci: FCSB - Astra 1-0, gol Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999 s-a consemnat întâia remiză, 1-1 la Ploieşti.

- 5 aprilie 2000, prima victorie a Astrei: Astra - FCSB 1-0, gol Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.

- În ediția 2000-2001, la finalul căreia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins-o pe actuala FCSB în ambele partide, 3-1 în Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.

- Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012: Astra - FCSB 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf).

- Două remize albe s-au înregistrat în campionat, dintre care una singură pe terenul bucureştenilor (28 septembrie 2014).

- În stagiunea 2015-2016, la finalul căreia giurgiuvenii au cucerit titlul, Astra a câştigat ambele meciuri din sezonul regulat, 2-0 acasă şi 1-0 în deplasare. În play-off, bucureştenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, acelaşi scor înregistrându-se şi la malul Dunării, dar pentru elevii lui Marius Şumudică.

- Cele două confruntări din sezonul regulat 2016-2017 s-au terminat de fiecare dată cu 1-0 pentru gazde (Boldrin a marcat pentru FCSB pe "Arena Naţională" / Budescu a înscris pentru victoria Astrei de la  Giurgiu). În play-off, ambele jocuri au fost câştigate de gruparea "roş-albastră", 3-0 acasă şi 1-0 în deplasare.

- Astra a luat patru puncte din șase posibile în sezonul regulat 2017-2018, 1-1 în deplasare (Gnohere / Moise) şi 2-0 acasă, pe 26 noiembrie 2017 (Ioniţă II din penalty şi Abang).

- Cea mai recentă confruntare directă: 16 aprilie 2018, Astra - FCSB 0-3 (Gnohere, Man, Pintilii).

Gigi Multescu vs FCSB în Liga 1: 22 jocuri - 3 victorii - 3 remize - 16 înfrângeri.

- Ultimul succes a fost reuşit pe 20 februarie 2010, FCSB - Ceahlăul 1-3. Au urmat un rezultat de egalitate şi 10 partide pierdute.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 5 luni; Astra - 25 ani şi 10 luni.

 

Ora 20.45 CSM Poli Iaşi - CS U Craiova

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga 1, de patru ori s-au impus moldovenii, în timp ce oltenii au bifat șapte victorii.

- 9 noiembrie 2014, prima confruntare: CSMS - CS U Craiova 1-3, marcatori Bole, respectiv Rocha (2) şi Târnăcop. Moldovenii şi-au luat revanşa în returul ediţiei 20140-2015, atunci când au învins la Craiova cu 1-0 (a înscris Alexandru Creţu).

- 3 aprilie 2016, cea mai mare diferenţă de scor: echipa din Copou s-a impus pe teren propriu, în faţa a 10.000 de spectatori, cu 3-0, datorită reuşitelor lui Vasile Gheorghe, Golubovic şi Ţigănaşu.

- Un meci de-a dreptul spectaculos a avut loc pe 22 mai 2016, CS U Craiova - CSMS 3-2. Gazdele au deschis scorul prin Vătăjelu, oaspeţii au întors rezultatul prin Golubovic (45+2) şi Cristea (49), dar golurile lui Herghelegiu (59) şi Iliev (80) au păstrat toate cele trei puncte la Craiova.

- Ultimul meci pe terenul moldovenilor: 14 octombrie 2017, CSM Poli Iaşi - CS Universitatea Craiova 1-2 (Ferreira autogol / Gustavo, Băluţă).

- Cea mai recentă confruntare directă: 14 aprilie 2018, CS U Craiova - CSM Poli Iaşi 4-1 (marcatori Mitriţă - triplă, prima din carieră, Dimitrov / Vlad Danale, aflat la întâia reuşită în Liga 1).

Flavius Stoican vs CS U în Liga 1: 6 jocuri - două remize - 4 înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli Iaşi - 26 ani şi 6 luni; CS U Craiova - 25 ani şi 4 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Clasament

1. CFR Cluj         9   4   5   0   11-6      47

2. FC SB             9   5   3   1   13-6     46

3. FC Viitorul       9   3   4   2  13-10    35

4. CS U Craiova   9   2   3   4     8-9     35

5. Astra Giurgiu   9   3   2   4     9-10   33

6. CSM Poli Iaşi   9   1   1   7     4-17   24

Handbal / Dunărea ar putea încheia play – off-ul pe 7!

Dunărea Călăraşi ar putea încheia play – off-ul Ligii Zimbrilor pe acelaşi loc 7, pe care l-a ocupat şi la finele sezonului regulat. În primul joc din faza a 3-a, Dunărea a învins la Călăraşi pe CS Minaur cu 32-24 şi pentru a îşi atinge acest minim obiectiv are nevoie de o victorie joi, 24 mai, la Baia Mare. În caz contrar va trebui să dispute şi meciul 3, decisiv, programat la Călăraşi pe 30 mai şi desigur să-l câştige!

În finala pentru locurile 5-6, în primul joc desfăşurat la Timişoara, Dobrogea Sud Constanţa a învins pe Poli cu 23-22. Returul e programat la Constanţa tot joi, 24 mai

În finala mică se vor duela Potaissa şi CSM Bucureşti, primul joc urmând a se desfăşura abia joi, 24 mai, de la ora 18.00. Returul se va desfăşura în Capitală duminică, 27 mai

În finala mare a avut loc prima confruntare. CSA Steaua a fost învinsă pe teren propriu de Dinamo cu 27-25. Returul e în Şoseaua Ştefan cel Mare pe 23 mai, de la ora 18.00.

 

Faza a III-a  / Rezultate

 

Locurile 7-8

Meci 1 Dunărea Călăraşi – Minaur Baia Mare 32-24

Meci 2 Minaur Baia Mare – Dunărea Călăraşi (joi, 24 mai)

 

Locurile 5-6

Meci 1 Poli Timişoara – Dobrogea Sud Constanţa 22-23

Meci 2 Dobrogea Sud Constanţa – Poli Timişoara (joi, 24 mai)

 

Locurile 3-4

Meci 1 Potaissa Turda – CSM Bucureşti (joi, 24 mai, ora 18.00)

Meci 2 CSM Bucureşti – Potaissa Turda (duminică, 27 mai)

 

Locurile 1-2

Meci 1 CSA Steaua – Dinamo 25-27

Meci 2 Dinamo – CSA Steaua (miercuri, 23 mai, ora 18.00)

Liga a 4-a / Venus mai are nevoie de 3 puncte pentru a deveni campioană judeţeană!

Venus Independenţa a obţinut sâmbătă, pe teren propriu, o victorie facilă în faţa Unirii Dragalina, scor 7-2 şi profitând de eşecul Dunării la Ulmu (4-1 pentru Mostiştea) şi-a mărit la 9 puncte distanţa faţă de echipa din Ciocăneşti, principala sa urmăritoare, fiind foarte aproape de obţinerea unui nou titlu de campioană. Practic, dacă sâmbăta viitoare, elevii lui Ilie Zeciu vor trece la Mănăstirea de Unirea, şi-au asigurat matematic titlul de campioană cu 3 etape înainte de final. În confruntările directe din acest sezon, Venus s-a impus în ambele jocuri în faţa Dunării (4-1 la Independenţa, respectiv 2-3 la Ciocăneşti!).

După 26 de etape, Venus are un bilanţ aproape excelent, obţinând 74 de puncte: 24 de victorii şi 2 egaluri (în deplasare cu Dunărea Grădiştea, scor 1-1 – et. 1 şi acasă cu Mostiştea Ulmu, scor 2-2 – et. 20). A marcat 119 goluri (o medie de 4,5 goluri / meci) încasând 27 (puţin peste 1 gol / meci).

În ultimele 4 runde ale sezonului, Venus va juca acasă cu ACS Roseţi (et. 28 – 2 iunie) şi Progresul Fundulea (et. 30 – 16 iunie) şi în deplasare cu Unirea Mănăstirea (et. 27 – 26 mai), respectiv cu Steaua Radovanu (et. 29 – 9 iunie).

Venus vizează nu doar campionatul ci şi trofeul Cupei României – faza judeţeană. În manşa tur a semifinalelor, Venus a remizat acasă cu Mostiştea Ulmu, scor 4-4 dar întrucât Cupa rămâne competiţia surprizelor n-ar fi exclus ca miercurea viitoare să obţină un rezultat favorabil şi la Ulmu care s-o propulseze în finală.

Venus Independenţa este echipa care domină în mod constant campionatul ligii a 4-a de mulţi ani. Atunci când nu câştigă campionatul, termină de regulă pe locul 2, calificându-se şi în fazele superioare ale Cupei.

Ultimul titlu de campioană a fost obţinut la finele sezonului 2015 – 2016, totalizând atunci 77 de puncte (30 de partide jucate). În sezonul trecut, Venus s-a clasat pe 2 cu 77 de puncte fiind precedată de Agricola Borcea cu 82 de puncte, bătălia dându-se practic până în ultima clipă.

Sâmbăta viitoare, Venus joacă cu titlul pe masă. O victorie ar readuce-o după doar un sezon în galeria celor mai bune echipe din fotbalul călărăşean.

 

Venus Independenţa

Ediţia 2016 – 2017: Venus s-a clasat pe 2 (78 de puncte). Campioană: Agricola Borcea (82 de puncte)

 

Ediţia 2015 – 2016: Venus – Campioană (77 de puncte). La barajul de promovare în L3, Venus a cedat în faţa echipei Axiopolis Cernavodă (4-3 la Independenţa, respectiv 0-3 la Cernavodă)

 

Ediţia 2014 – 2015: Venus s-a clasat pe 2 (77 de puncte). Campioană: ACSM Olteniţa (84 de puncte)

 

Ediţia 2013 – 2014: Venus s-a clasat pe 2 (63 de puncte). Campăioană: Înainte Modelu (84 de puncte)

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.