Mircea Ștefan: Mă bucur că am ajuns să depindă doar de noi dacă rămânem în play-off sau nu
Featured

Mircea Ștefan: Mă bucur că am ajuns să depindă doar de noi dacă rămânem în play-off sau nu

Dunărea Călărași a câștigat sâmbătă partida de la Cernavodă cu Axiopolis (scor 0-1), din runda secundă a returului, bifând al 3-lea succes consecutiv. Cu 18 puncte, elevii lui Mircea Ștefan se află pe 4, loc de play-off. Urmează duelul de pe teren propriu cu Înainte Modelu, locul 2 cu 21 de puncte, în tur modelenii impunându-se cu 2-0.

Antrenorul Mircea Ștefan a vorbit în interviul de mai jos despre evoluția elevilor săi la Cernavodă, subliniind că obiectivul echipei este calificarea în play-off și, încet-încet, revenirea în topul fotbalului românesc.

 

Mircea, încă o dată felicitări! Sâmbătă, ați bifat a 3-a victorie la rând, câștigând cu 1-0 meciul de la Cernavodă cu Axiopolis. Cum s-a văzut izbânda de pe margine?

Mircea Ștefan: Vă mulțumim frumos! În primul rând vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudinea și determinarea de care au dat dovadă, atât cei care au jucat titulari cât și cei care au intrat pe parcurs. Da, este a treia victorie la rând și pentru mine foarte important că este a treia partidă consecutivă în care nu primim gol, în conditiile în care am jucat cu 2 echipe de play-off, Borcea la momentul jocului, Recolta Gh. Doja și o pretendentă la primele 4 locuri, Axiopolis Cernavodă! A fost o victorie muncită, în care băieții au arătat că putem câștiga meciuri de “luptă” contra unui adversar foarte bun și motivat să câștige. Chiar dacă în timpul jocului domnul Grigoraș a schimbat sistemul, trecând din 4-3-3 în 3-4-3 ne așteptam la așa ceva iar băieții au reacționat foarte bine din punct de vedere tactic și nu le-am oferit nici o șansă de a-și crea ocazii de gol.

Echipa s-a mișcat permanent, am pus presiune. Mijlocul a fost acel factor de echilibru de care orice antrenor are nevoie. În plus se vede clar că băieții cresc de la meci la meci…

Mircea Ștefan: Asta este filozofia pe care încercăm să o implementăm. Dacă pe faza ofensivă încercăm construcția de la portar atâta timp cât terenul ne permite, pe faza defensivă ne dorim să punem presiune pe adversar, în momentul în care pierdem mingea să facem o zonă de presiune și să recuperăm imediat mingea.

Am spus mereu că este nevoie de răbdare pentru a putea organiza un joc tactic atât timp cât ai în lot 13, 14 jucători noi. Avem o creștere în momentul de față care sper să ne țină cât mai mult. Băieții sunt cu picioarele pe pământ, sunt convinși și ei că încă nu am realizat nimic și sunt sigur că vor da dovadă de caracter și vor da totul pentru a câștiga următoarele partide.

Suntem în continuare pe 4, obiectivul major rămâne calificarea în play-off. Sâmbătă, o nouă finală. De data asta, am avea și o revanșă de luat în fața modelenilor…

Mircea Ștefan: Nu cred că este vorba de o revanșă. Eu, personal, nu am o rivalitate cu nici o echipă, fie ea din județul Călărași sau din Serie. Mă interesează să luăm cele 3 puncte meci de meci și mă bucur că am ajuns să depindă doar de noi dacă rămânem în play-off sau nu.

Urmează, până la pauza de iarnă, 4 meciuri importante. Acasă cu Înainte și CS Medgidia și în deplasare cu SC Popești Leordeni și Gloria Băneasa. Întâlnim doi adversari de play-off…

Mircea Ștefan: 4 finale, pe care le luăm pe rând. Suntem motivați, implicați, muncim zi de zi pentru ca sâmbătă să arătăm bine din toate punctele de vedere. Toate cele 4 meciuri sunt foarte grele, întâlnim sâmbătă Modelu, echipa de pe locul 2, apoi mergem la Popești - Leordeni, pentru partida cu liderul Seriei, o echipă neînvinsă până astăzi. Duelul de acasă cu CS Medgidia, o echipă care în ciuda locului actual prestează un fotbal frumos, au un antrenor tânăr care este foarte implicat, iar ultima etapă, la Băneasa, cu Gloria, o echipă imprevizibilă, organizată pe teren propriu unde nici primele 2 clasate nu au reușit să câștige. Le luăm pe rând, analizăm ce trebuie făcut și sunt convins că băieții se vor implica 100% pentru a câștiga fiecare partida în parte.

Un mesaj, te rog, pentru suporteri…

Mircea Ștefan: Le mulțumim pentru susținerea arătată de la începutul campionatului până acum și îi așteptăm în număr cât mai mare la meciurile de acasă pentru că numai împreună putem să revenim acolo îi este locul acestui club. Hai Dunărea!!

Liga 3 | Dunărea țintește sâmbătă al 6-lea succes stagional!
Featured

Liga 3 | Dunărea țintește sâmbătă al 6-lea succes stagional!

Axiopolis Cernavodă e pe val. Viitoarea adversară a Dunării a debutat cu dreptul și în retur, câștigând cu 3-0 partida din deplasare cu CSM Fetești. Ba mai mult elevii lui Petre Grigoraș sunt neînvinși de 3 etape, bilanțul însemnând 2 victorii (ambele în deplasare cu Gloria Băneasa, respectiv CSM Fetești) și o remiză (acasă cu CS Medgidia).

În tur, partida dintre Dunărea și Axiopolis s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0 însă constănțenii au lăsat chiar o impresie bună.

                    Linii de clasament

4. Dunărea    10   5   0   5   13-15   15

5. Axiopolis   10   4   2   4   15-14   14

După un tur și o etapă din retur, Axiopolis e imediat sub Dunărea, pe 5 cu 14 puncte, obâinând în cele 10 meciuri disputate 4 victorii (2 pe teren propriu, respectiv 2 în deplasare), 2 egaluri (unul acasă și unul în deplasare) și 4 eșecuri (2 pe teren propriu și tot atâtea în deplasare). A înscris 15 goluri (7 pe teren propriu și 8, în deplasare), primind 14 (6, acasă, respectiv 8 în deplasare).

În cele 3 meciuri directe, Dunărea a câștigat pe linie. În sezonul precedent, echipa noastră s-a impus acasă cu 3-1 (22.09.2023) și în deplasare cu 1-2 (25.11.2023).

Partida Axiopolis – Dunărea e programată sâmbătă, 9 noiembrie de la ora 14.00 și contează pentru etapa a 11-a a sezonului regulat.

Dunărea vs. Axiopolis

07.09.2024 Dunărea – Axiopolis 2-0

25.11.2023 Axiopolis – Dunărea 1-2

22.09.2023 Dunărea – Axiopolis 3-1

 

Axiopolis Cernavodă | Meciuri disputate în acest sezon

Acasă

Et. 1 Axiopolis – CSM Fetești 3-1

Et. 3 Axiopolis – Agricola Borcea 1-2

Et. 5 Axiopolis – Progresul Fundulea 0-1

Et. 6 Axiopolis – Înainte Modelu 3-2

Et. 8 Axiopolis – CS Medgidia 0-0

5      2      1      2      7-6      7p

 

Deplasare

Et. 2 Dunărea Călărași – Agricola 2-0

Et. 4 Recolta Gh. Doja – Axiopolis 2-2

Et. 7 SC Popești Leordeni – Axiopolis 3-0

Et. 9 Gloria Băneasa – Axiopolis 1-3

Et. 10 CSM Fetești – Axiopolis 0-3

5      2      1      2      8-8      7p

Mircea Ștefan: Vreau să îmi felicit jucătorii pentru atitudinea, determinarea și combativitatea de care au dat, sâmbătă, dovadă
Featured

Mircea Ștefan: Vreau să îmi felicit jucătorii pentru atitudinea, determinarea și combativitatea de care au dat, sâmbătă, dovadă

Sâmbătă, în prima etapă a returului, Dunărea a câștigat la limită (1-0) partida de pe teren propriu cu Recolta Gheorghe Doja, luându-și revanșa după eșecul suferit în tur. Elevii lui Mircea Ștefan au bifat a doua victorie la rând, urcând pe 4, loc de play-off.

Pentru galben-albaștrii urmează duelul de la Cernavodă cu Axiopolis, echipă în fața căreia a câștigat în tur cu 2-0.

 

Mircea, felicitări! O nouă victorie, sâmbătă, a doua consecutivă. Am învins Recolta Gh. Doja, locul 2 la ora meciului. Cum s-a văzut această izbândă de pe margine?

Mircea Ștefan: Mulțumim frumos, a fost o victorie muncită! Cred că am fost echipa care și-a dorit mai mult victoria, a stat mai bine din punct de vedere tactic, echipa care a avut posesia. Chiar dacă în unele momente din repriza a doua am fost puși sub presiune am reușit să gestionăm foarte bine tactic aceste situații și nu le-am dat nici o șansă celor de la Gheorghe Doja să spere măcar la un rezultat de egalitate. Este a doua victorie consecutivă, important pentru mine este ca nu am primit nici sâmbătă gol, dar lupta este atât de strânsă încât nu ne permitem pași greșiți în urmatoarele meciuri.

Vreau să îmi felicit jucătorii pentru atitudinea, determinarea și combativitatea de care au dat, sâmbătă, dovadă.

Echipa a început să joace altceva. Jocul e mult mai legat, jucătorii, dispuși să facă un efort și mai mare. Sâmbătă, am avut multe momente pozitive. Pe de altă parte, adversarul a venit la Călărași să-și vândă scump pielea..

Mircea Ștefan: Sunt convins că Recolta a venit hotărâtă pentru a lua cele 3 puncte, erau pe locul 2 în clasament iar o victorie aici, la Călărași, o menținea pe acel loc. Am spus mereu că este nevoie de răbdare! Suntem o echipa tânără, la început de drum și este normal să avem evoluții oscilante. Pe lângă golul marcat am mai avut 3 ocazii de a înscrie, una imensă în prima repriză, pe când cei de la Doja nu cred ca au avut vreo ocazie, poate 1 sau 2 situații periculoase. Cert este că am întâlnit o echipă matură cu jucători și antrenor cu experiență, Mirel Condei, și mă bucur că ne-am putut ridica la nivelul lor și să câștigăm cele 3 puncte.

Dunărea a strâns deja 15 puncte, ocupând locul 4, ultimul de play-off. ”Finalele” continuă. Sâmbătă, în deplasare cu Axiopolis Cernavodă, echipă pe care am reușit să o depășim în tur, scor 2-0. Va fi un test dificil...

Mircea Ștefan: 15 puncte acumulate toate prin munca întregii echipe, nu din execuțiile individuale ale vreunui jucător sau altul. Toți jucătorii se pun în slujba echipei și muncesc zi de zi pentru a arăta cât mai bine la final de săptămână când ne dăm “examenul”. Nu am avut nici în tur un meci ușor contra celor de la Cernavodă chiar dacă am câștigat, au un antrenor cu foarte mare experiență, jucători cu valoare individuală peste media Ligii a 3-a. Cred că plecăm cu șansa a doua chiar dacă în clasament avem un punct peste ei, sper să avem aceeași atitudine și determinare din ultimile două meciuri și poate reușim să producem o supriză.

Înaintea meciului cu Recolta, s-a vorbit și de un moment de indisciplină între un jucător, Bodo Kanda și un component al staff-ului tehnic, colaboratorul tău principal, Marius Milea. Ce s-a întâmplat și ce măsuri s-au luat pentru eliminarea unor astfel de situații care umbresc munca tuturor din cadrul acestui club care doresc să-și readucă echipa sus, în vârful clasamentului?

Mircea Ștefan: Într-adevăr a fost un conflict verbal destul de aprins la finalul antrenamentului de joi, între Marius și Kanda, care a luat o amploare în spațiul public total eronată. Am luat decizia de a-l scoate din lot pentru meciul de sâmbătă, pe care l-am câștigat cu Doja, se va pregăti cu echipa de U19 până vom lua, în această săptămână, o decizie cu privire la părțile implicate în acest conflict.

Mircea Ștefan: Sper să avem o atitudine bună
Featured

Mircea Ștefan: Sper să avem o atitudine bună

Sâmbăta trecută, în meci contând pentru runda a 8-a, penultima a turului, Dunărea a fost învinsă în deplasare de Progresul Fundulea, scor 2-0, deși a dominat ostilitățile. Antrenorul Mircea Ștefan a taxat maniera de arbitraj a centralului George Moșoiu (Ovidiu) care la primul gol a generat multă iritare în tabăra noastră.

“Ne-am întors, din nefericire, cu traista goală. Am mers încrezători că putem lua cele 3 puncte.

Într-adevăr, am dominat jocul. Am avut posesia, am fost echipa care a dat ritmul jocului, mai ales după pauză. Dar și începutul de meci a fost unul bun în care am pus presiune pe adversary, am recuperate repede baloanele în jumătatea lor. Singurele lor faze mai tăioase au fost cele de contraatac la care ne așteptam.

Din păcate, a venit primul gol (min. 20) pe o greșeală gravă de arbitraj. Un corner în care arbitrul fluieră de două ori. De când sunt în fotbal, n-am auzit să fluieri de două ori într-o fază și să iei o singură decizie! Mi-a spus că în primă fază a fluierat gol. El n-ar fi fluierat de două ori deși toată lumea a auzit înclusiv al 4-lea arbitru și asistentul său. Nici noi nu știam ce a fluierat. Pe drum când cei de la Fundulea se retrăgeau în jumătatea proprie, a spus că a fluierat penalty, după aia gol. Nici el nu mai știa! Cert e că am luat gol într-un moment bun care ne avantaja. Dominam adversarul! Aici nu vreau însă să iau din meritele celor de la Fundulea pe care îi felicit pentru această victorie.

Am început repriza a doua, repet, am dominat total dar nu am reușit să găsim soluții de a străpunge apărarea adversă. Vorbisem la pauză să ducem jocul în margini iar de acolo să venim cu centrări și cu pase în profunzime dar n-am reușit acest lucru.”, a declarat “principalul” galben-albaștrilor, Mircea Ștefan.

Sâmbătă, 26 octombrie, Dunărea revine acasă pentru duelul cu Agricola Borcea (locul 4 cu 13 puncte), echipă în fața căreia a cedat, la penalty-uri, în turul 3 al Cupei României Betano.

“Pentru meciul cu Borcea, suntem în efectiv complet. Nu avem probleme de lot. Ne prăgătim intens pentru că sâmbătă ne așteaptă o nouă finală. Întâlnim o echipă mult mai matură. O ținem din derby în derby dar meciurile astea ar trebui să ne dea încredere. Cel mai mult înveți din aceste înfrângeri!.

Sper să avem în continuare o atitudine bună, sper să avem o posesie bună și mai sper că la la finalul jocului, să luăm cele 3 puncte. Nu e vorba de revanșă, de ambiții, nu e vorba de absolut nimic din toate astea. Vorbim doar să ne luăm punctele în clasament pentru că am văzut că ne montăm bine cu echipele aflate acolo în play-off.”, a conchis antrenorul Mircea Ștefan.

Mircea Ștefan: Un meci important pentru ambele echipe
Featured

Mircea Ștefan: Un meci important pentru ambele echipe

În runda a 8-a ligii a 3-a, Dunărea va juca în deplasare cu Progresul Fundulea, meciul fiind programat sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 15.00.

Cele două viitoare rivale sunt vecine în clasament, Progresul ocupând locul 6 iar Dunărea, locul 7, ambele cu același număr de puncte, 9.

”Principalul” Dunării, Mircea Ștefan a prefațat duelul susținând că obiectivul galben-albaștrilor este obținerea celor 3 puncte puse în joc. ”Am văzut meciul de la Modelu, cu Înainte, i-am urmărit și în Cupa României, cu Recolta, de la Fundulea. O echipă matură, cu experiență. Nu întâmplător au obținut până acum 9 ouncte. Sunt la egalitate cu noi, însă au luat punctele astea înaintea noastră. Au reușit să învingă Medgidia pe teren propriu, lucru pe care noi nu l-am reușit la Medgidia. Au câștigat cu CSM Fetești și au învins și la Cernavodă, surprinzător. Însă gazdele au avut și doi eliminați. Asta are, însă, mai puțină importanță.

Sâmbătă e un meci important pentru ambele echipe. Cu 3 puncte reuțim să urcăm și în clasament, cel puțin un loc. Vom juca pe o suprafață sintetică. Asta nu înseamnă am avea vreo scuză. Trebuie să ne adaptăm cât mai repede la suprafața de joc.”, a declarat antrenorul Dunării, Mircea Ștefan.

În etapa anterioară, Progresul a cedat cu 2-0 la Modelu iar Dunărea s-a întors de la Fetești cu toate cele 3 puncte (1-3 cu CSM).

Free Joomla templates by Ltheme