Mircea Ștefan: Am muncit, am avut o atitudine bună!
Featured

Mircea Ștefan: Am muncit, am avut o atitudine bună!

Dunărea Călărași a bifat sâmbăta trecută și prima victorie în deplasare, învingând la Fetești pe nou-promovata, CSM cu 3-1. Antrenorul Mircea Ștefan s-a arătat mulțumit nu doar de rezultat ci și de jocul prestat de elevii săi care au dominat ostilitățile în ciuda condițiilor dificile de joc.

„Per total, a fost bine. Am luat toate cele 3 puncte, ceea ce ne interesa cel mai mult. Sigur, nu le puteam obține degeaba. Am muncit, am avut o atitudine bună. Întreaga echipă! Am arătat determinare, o bună agresivitate, am luptat pentru fiecare minge. Ne-am adaptat mai bine și mai repede condițiilor de joc. Plouase toată noaptea, terenul a fost greu, cu multe porțiuni unde, pur și simplu, băltea apa. Așa am avut și prima ocazie în secunda 10, pe o eroare a adversarilor care nu s-au adaptat. Importante, până la urmă, sunt punctele puse în joc pe care le-am adus la Călărași, în urma unui joc bun făcut de băieți.”, a declarat "principalul" Dunării, Mircea Ștefan.

Cu 9 puncte strânse după 7 etape, Dunărea ocupă locul 7 și se pregătește pentru duelul cu Progresul, programat sâmbătă, de la ora 15.00, la Fundulea.

Dunărea | Mircea Ștefan, înaintea meciului de la Fetești: Mergem să câștigăm!
Featured

Dunărea | Mircea Ștefan, înaintea meciului de la Fetești: Mergem să câștigăm!

În runda a 7-a a ligii a 3-a, Dunărea Călărași va juca în deplasare cu CSM Fetești, ocupanta ultimului loc în topul Seriei 3. Antrenorul Mircea Ștefan nu concepe decât victoria, în ciuda faptului că nu toți jucătorii sunt apți de joc, din cauza unor acccidentări mai vechi.

”Mergem la Fetești unde întâlnim o echipă cu 0 puncte. Dacă ne uităm mai atent, cu excepția înfrângerii în fața Medgidiei la 4 goluri, au pierdut la limită. Cu Medgidia (n.r. etapa 3, pe teren propriu) au pierdut cu 4-0, jucând încă din prima repriză în 10, la scorul de 1-0.

Mergem, clar, să câștigăm! N-avem nicio scuză. Ar trebui să dublăm victoria cu Gloria. Cum le-am spus și băieților, până pe 7 decembrie, vom juca numai ”finale”. Și nu etape de campionat!”, a spus „principalul” Dunării, Mircea Ștefan care a continuat ”Întotdeauna au fost probleme chiar dacă n-am spus sau nu ne-am legat de acest aspect. Îi avem de ceva vreme accidentați pe Toader, operat, pe Milotin, accidentat din runda a 2-a, operat de apendicită. În săptămâna premergătoare jocului cu Gloria, Apostol s-a simțit rău, Chhaia a acuzat dureri la spate. De fiecare dată, am avut cel puțin 3, 4 accidentați.

Sperăm să-i avem la dispoziție pe Chihaia, Apostol. Avem, în schimb, probleme cu portarul Costache, cu Bodo Kanda, cu Jude Nwankwo. Sper să-i recuperăm și să mizăm pe ei. Vom face tot ce e omenește să arătăm bine.”

În runda precedentă, Dunărea a câștigat duelul cu Gloria Băneasa, 2-1, la Călărași în vreme ce feteștenii au fost învinși la Fundulea de Progresul cu 2-0.

Liga 3 | Mircea Ștefan: Victoria a însemnat o gură de oxigen pentru noi
Featured

Liga 3 | Mircea Ștefan: Victoria a însemnat o gură de oxigen pentru noi

După 3 meciuri consecutive fără niciun punct câștigat, Dunărea a scăpat sâmbătă de ghinion, învingând cu 2-1 echipa constănțeană, Gloria Băneasa, partida contând pentru runda a 6-a. Oaspeții au deschis scorul în minutul 19, Dunărea egalând în finalul primei părți, mai exact în al doilea minut adițional, prin Bodo Kanda. La reluare, echipa noastră a preluat conducerea prin Vișan care a marcat în minutul 52, rezultul rezistând până la fluierul final.

Antrenorul Mircea Ștefan a subliniat că victoria reprezintă o gură de oxigen pentru „galben-albaștrii” care până la finele turului vor mai juca în ordine cu CSM Fetești (deplasare), Progresul Fundulea (deplasare) și Agricola Borcea (acasă).

Mircea, cum a fost meciul? Cum s-a văzut de pe margine?

Mircea Ștefan: Am obținut o victorie foarte importantă. Poate că nici nu mai conta în ce manieră câștigam. Un gol în plus în minutul 90 sau înscris în minutul 1 după care să ne fi apărat, nu mai conta. Chiar n-avea nicio importanță!

Victoria asta e, de fapt, o gură de oxigen luată de noi pentru încă o săptămână. Asta le-am spus băieților înainte de meci, că nu avem la dispoziție decât două soluții: ori luăm gura de oxigen și mai ”trăim” o săptămână, ori suntem...”morți”, ca să zic așa. Nu mai exista nicio scuză. Le-am spus clar înainte de meci că nu vreau să mai aud ”Lasă c-o să câștigăm următoarea minge”, sau ”Lasă c-o să bat următorul aut mai bine”, sau ”Lasă, c-o să bat următorul corner mai bine.” Fiecare minge, fiecare metru de teren câștigat erau foarte importante pentru noi mai ales că trebuie să recunoaștem eram clar într-o criză și de rezultate dar și de joc.

Gloria, nucă tare?

Mircea Ștefan: Da. O echipă la fel de tânără, cu jucători care joacă împreună de o bună perioadă. Știam că vor veni să-și vândă scum pielea. La startul meciului, Gloria ocupa locul 4, poziție de play-off, cu 8 puncte accumulate. Știam că nu vor veni să facă act de prezență. Știam că vor aglomera jumătatea proprie, că se vor apăra și vor încerca să contraatace. Știau și ei că suntem o echipă care încearcă construcția chiar dacă nu de fiecare data ne simțim confortabil pe constructive. În ciuda faptului că în prima repriză, ba chiar vreo 70, 80 de minute, am controlat jocul, că ne-am creat ocazii, cu precădere în prima parte fie din fază fixă, fie din acțiuni personale, am început meciul de la 0-1. Pe o fază a noastră de constructive, am primit gol. Mă bucur totuși că băieții au avut puterea să o ia de la capăt. După gol, ne-am mutat cu fundașii centrali în jumătatea lor. Știam că trebuie să ducem mingea în benzi că vor aglomera zona central.

A venit execuția lui Kanda din lovitură liberă, chiar înainte de pauză. A fost de bun augur. La pauză am făcut 2 schimbări pentru a modifica sistemul, punând mai multă presiune pe adversary. Am jucat cu 2 atacanți, trebuind să schimbăm și la nivelul under-ilor. Și cred că până să avem acele emoții de final, am fi putut să închidem jocul irosind 2 ocazii importante. Dacă eram mai atenți și le fructificam, cu siguranță ne-ar fi fost mai ușor. Așa a trebuit să jucăm mingii lungi, la un moment dat. Le-am cerut, într-adevăr, băieților spre final să nu mai construim, să jucăm cu mingii lungi, directe. Dacă tot vroiau să ajungă la poarta noastră, măcar să muncească de la poarta lor iar noi să încercăm să câștigăm mingea a doua.

Cred că a fost o victorie muncită, cum ar trebui să arate toate victoriile noastre de-acum încolo. N-am ce să le reproșez băieților. S-au luptat pentru fiecare minge, au arătat determinare, ceea ce ne-a lipsit până acum. Au înțeles că era un moment critic și pentru club dar și pentru cariera lor.

Liga 3 | Et.5: CS Medgidia – Dunărea Călărași, sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00
Featured

Liga 3 | Et.5: CS Medgidia – Dunărea Călărași, sâmbătă, 28 septembrie, ora 17.00

Sâmbătă, 28 septembrie vor avea loc și ultimele 2 jocuri din runda a 5-a în cadrul Seriei 3.

De la ora 17.00, Dunărea Călărași va juca în deplasare cu nou-promovata CS Medgidia. Partida va fi arbitrată de trioul Andrei Oancea – Ștefan Răzvan Marin, Silviu Goicea (toți din București). Rezervă va fi Gabriel Oprea (Călărași). Observator de arbitri a fost desemnat Ionuț Dimache (Slobozia) șiar delegat de joc, Marin Iancu (Malu Roșu).

Gazdele ocupă locul 7 cu 4 puncte obținând până acum o victorie, un egal și 2 înfrângeri (golaveraj 6-8). Dunărea e pe 9 cu doar 3 puncte (golaveraj 5-10).

Partida se va juca pe stadionul municipal care poartă numele unui fost primar, Iftimie Elisei (1968 – 1979), declarat cetățean de onoare al municipiului Medgidia pe 20 iulie 2004.

Tot sâmbătă, Progresul Fundulea se va deplasa la Cernavodă pentru duelul cu Axiopolis.

Mircea Ștefan: Întâlnim un adversar destul de greu
Featured

Mircea Ștefan: Întâlnim un adversar destul de greu

În Seria 3, campionatul ligii a 3-a continuă cu partidele din cadrul etapei a 4-a, programate sâmbătă, 21 septembrie de la ora 17.00.

Dunărea revine pe teren propriu pentru confruntarea cu SC Popești Lordeni, echipă despre care antrenorul Mircea Ștefan are cuvinte de laudă. Ilfovenii, cu Andrei Cristea pe bancă, ocupă locul 3 cu 7 puncte, obținând până acum 2 victorii (ambele acasă, în fața unor nou-promovate) și un egal (în deplasare cu Gloria Băneasa).

”Întâlnim un adversar destul de greu. Pentru mine, rezultatele sunt puțin surprinzătoare. În prima etapă au jucat acasă cu o nou promovată, CS Medgidia pe care au învins-o cu 1-0, a urmat meciul din deplasare cu Gloria Băneasa, scor 2-2, în care au egalat spre final și din nou o victorie la limită, tot acasă, în fața unei alte nou-promovate, CSM Fetești. Asta dă dovadă că e o echipă, cred eu, destul de omogenă, care joacă un fotbal exact pentru care contează punctele. Într-adevăr e o echipă cu jucători cu experiență, cu un nucleu de 6,7 jucători de la an la an. În presezon au făcut și 2 transferuri, jucători cu care și noi am discutat dar care au ales până la urmă să joace la Popești Leordeni.

Va fi un meci greu. Vom munci și mai mult în această săptămână. Bineînțeles că vom analiza și jocul lor și sper să arătăm altfel sâmbătă după-amiază.”, a declarat ”principalul” Mircea Ștefan.

Cu 3 puncte în cont, Dunărea e pe 7, în runda precedentă fiind depășită la Modelu de Înainte cu 2-0.

Free Joomla templates by Ltheme