Mircea Ștefan: Am muncit, am avut o atitudine bună!
Featured

Mircea Ștefan: Am muncit, am avut o atitudine bună!

Dunărea Călărași a bifat sâmbăta trecută și prima victorie în deplasare, învingând la Fetești pe nou-promovata, CSM cu 3-1. Antrenorul Mircea Ștefan s-a arătat mulțumit nu doar de rezultat ci și de jocul prestat de elevii săi care au dominat ostilitățile în ciuda condițiilor dificile de joc.

„Per total, a fost bine. Am luat toate cele 3 puncte, ceea ce ne interesa cel mai mult. Sigur, nu le puteam obține degeaba. Am muncit, am avut o atitudine bună. Întreaga echipă! Am arătat determinare, o bună agresivitate, am luptat pentru fiecare minge. Ne-am adaptat mai bine și mai repede condițiilor de joc. Plouase toată noaptea, terenul a fost greu, cu multe porțiuni unde, pur și simplu, băltea apa. Așa am avut și prima ocazie în secunda 10, pe o eroare a adversarilor care nu s-au adaptat. Importante, până la urmă, sunt punctele puse în joc pe care le-am adus la Călărași, în urma unui joc bun făcut de băieți.”, a declarat "principalul" Dunării, Mircea Ștefan.

Cu 9 puncte strânse după 7 etape, Dunărea ocupă locul 7 și se pregătește pentru duelul cu Progresul, programat sâmbătă, de la ora 15.00, la Fundulea.

Free Joomla templates by Ltheme