Mircea Ștefan: Mă bucur că am luat cele 3 puncte și îmi felicit jucătorii pentru efortul depus

Mircea Ștefan: Mă bucur că am luat cele 3 puncte și îmi felicit jucătorii pentru efortul depus

Dunărea Călărași a început cu dreptul în 2025, câștigând sâmbătă partida de pe teren propriu cu CSM Fetești, scor 1-0. Deși ocupă ultimul loc, cu nici un punct în cont, ialomițenii conduși de Marius Bratu, sosit în iarnă, au lăsat o impresie bună, mai ales în prima repriză când puteau înscrie în finalul ei.

Antrenorul Mircea Ștefan a explicat cum au stat lucrurile pe teren, subliniind că victoria, fie ea și la limită, este de bun augur pentru atingerea obiectivului suprem, calificarea în play-off. “Exact cum preconizam, echipa din Fetești, mult schimbată față de meciurile din tur, cu un antrenor experimentat la acest nivel, a venit la Călărași în primul rând să nu piardă.

În prima repriză au jucat foarte bine din punct de vedere defensiv, aglomerând zona centrală, pregătiți mereu de dublaj pe părtile laterale și încercând acțiuni de contratac. De partea cealaltă, noi chiar dacă am avut o posesie net superioară, chiar dacă am fost echipa care la fiecare acțiune a încercat construcție de la portar am fost lenți pe faza de construcție, am fost lenți în luarea de decizii dar și în demarcări. În repriza a doua cred că pregatirea noastră fizică și-a spus cuvântul și am împins jocul tot mai mult în jumătatea lor, chiar aproape de careul lor, am pus o mai bună presiune în momentul în care pierdeam posesia și astfel a venit și golul. Mă bucur că am luat cele 3 puncte și îmi felicit jucătorii pentru efortul depus.”, a declarat tehnicianul galben-albaștrilor care a “evaluat” și jocul prestat de cele 5 “noutăți” (toți transferați în iarnă) cu care a pornit partida. E vorba de fundașii Georgescu, Hagiu și Dîrzu (autorul unicului gol!), mijlocașul G. Tudoran și atacantul M. Calu.

“Pot spune că destul de bine. Au crescut de la meci la meci, chiar dacă nu am avut multe jocuri de verificare. Categoric o să mai dureze ceva timp până se vor acomoda 100% însă nu avem timpul necesar pentru că ne așteaptă 2 finale în următoarele 2 etape. Sunt jucători cu experiență și doar de ei depinde cât de repede se vor adapta la cerințele noastre și ne vor ajuta la îndeplinirea obiectivelor.”, a conchis antrenorul Mircea Ștefan.

În urma victoriei de sâmbătă, Dunărea a urcat pe 4, totalizând 28 de puncte, la fel ca Progresul Fundulea (locul 3), echipă care va veni sâmbătă la Călărași.

Liga 3 | Lotul Dunării pentru partea a doua a sezonului
Featured

Liga 3 | Lotul Dunării pentru partea a doua a sezonului

Sâmbătă, 1 martie, se reia sezonul regular al ligii a 3-a, odată cu disputarea partidelor din cadrul rundei a 16-a. De la ora 15.00, la Călărași, Dunărea va juca cu ultima clasată, CSM Fetești, echipa care n-a obținut nici măcar un punct în cele 15 meciuri deja disputate.

A fost o pauză de iarnă intensă pentru Dunărea Călărași. Antrenorul Mircea Ștefan și colaboratorii săi au pus accent și pe fortificarea lotului după ce la începutul anului au părăsit gruparea din B-dul Republicii, 39 nu mai puțin de 6 jucători, cei mai mulți dintre ei titulari.

Au fost aduși 10 jucători, în toate compartimentele, obiectivul major fiind pătrunderea în play-off. Printre ultimile noutăți se numără portarul David Anastase, călărășean, ultima oară în curtea Ceahlăului din Piatra Neamț și fundașii, Steve Bonengue (Camerun) și Daniel Bîrzu, ultimul de la Farul Constanța.

În acest moment, Mircea Ștefan are la dispoziție 28 de jucători, 15 dintre ei fiind călărășeni (juniori și nu numai).

Până la finele sezonului regular, Dunărea, ocupanta locului 5 cu 25 de puncte, va mai juca cu Progresul Fundulea (acasă – etapa 17) și Agricola Borcea (deplasare – etapa 18).

În clasament conduce SC Popești Leordeni, cu 32 de puncte, ilfovenii fiind urmați de Recolta Gh. Doja, cu 26 de puncte, Înainte Modelu, cu 25 de puncte iar pe 4 se află Progresul Fundulea, cu 25 de puncte dar cu un golaveraj un pic mai slab ca Înainte.

Dunărea Călărași | Lot jucători

Portari: 12. Alexandru Costache (24 ani), 1. David Anastase (18 ani), 99. Alin Cecală (17 ani)

Fundași: 2. Robert Andreescu (23 ani), 25. Luca Oprea (17 ani), 17. Mihai Țicu (17 ani), 16. Laurențiu Hagiu (22 ani), 23. Steve Bonengue (28 ani – Camerun), 7. Mădălin Apostol (21 ani), 19. Andrei Dobre (21 ani), 15. Sebastian Burlacu (19 ani), 24. Daniel Bîrzu (23 ani), Andrei Trandafir (16 ani).

Mijlocași: 3. Alexandru Bărbuț (19 ani), 4. Alexandru Sîrbu (20 ani), 9. Andrei Zaharia (20 ani), 8. Marcus Diniz (37 ani – Brazilia), 5. Rareș Toader (22 ani), 10. Cosmin Obedeanu (23 ani), 20. Călin Mușat (18 ani), 11. George Tudoran (29 ani). David Micu (18 ani), Andrei Stoian (18 ani).

Atacanți: 14. Denis Milotin (20 ani), 21. Mădălin Calu (24 ani), 22. Constantin Ghia (26 ani), 26. Andrei Constantin (16 ani), 13. Eduard Belecciu (17 ani).

Au venit: David Anastase – Laurențiu Hagiu, George Tudoran, Mădălin Calu, Constantin Ghia, Alexandru Bărbuț, Eduard Belecciu, Daniel Bîrzu, Steve Bonengue, Andrei Dobre.

Au plecat: Bogdan Vișan, Baudouin Kanda, Vlad Tătar, Chihaia Eduard, Roberto Bejenaru, Nwankwo Jude

Dunărea | Sezonul regular

1 martie, ora 15.00 Dunărea – CSM Fetești (et. 16)

8 martie, ora 15.00 Dunărea – Progresul Fundulea (et. 17)

15 martie Agricola Borcea – Dunărea (et. 18).

Liga 3 | Doi jucători ai Dunării au optat pentru Chindia Târgoviște
Featured

Liga 3 | Doi jucători ai Dunării au optat pentru Chindia Târgoviște

Chindia Târgoviște va miza în partea a doua a sezonului pe 2 jucători ai Dunării Călărași. Clubul dâmbovițean a anunțat în urmă cu câteva zile că i-a transferat pe fundașul Antonio Vlad (23 de ani) și atacantul Luis Nițu (23 de ani - foto).

În altă ordine de idei, din această iarnă, Chindia (locul 14 cu 16 puncte în liga 2) este antrenată de Costel Pană care s-a aflat în toamna anului trecut, preț de câteva etape la timona echipei Agricola Borcea.

Detalii aici https://liga2.prosport.ro/seria-1/antonio-vlad-si-luis-nitu-au-semnat-cu-chindia-19343445

sursa foto www.calarasipress.ro

 

Mircea Ștefan: Dacă în unele momente lucrurile nu merg așa cum ei își doresc, îi rog să-și verse amarul pe mine
Featured

Mircea Ștefan: Dacă în unele momente lucrurile nu merg așa cum ei își doresc, îi rog să-și verse amarul pe mine

Luna martie devine decisivă pentru prezența Dunării în play-off, un obiectiv care măcar teoretic poate fi atins de galben-albaștri. Ultimele 3 partide din cadrul sezonului regular vor limpezi, în bună măsură, apele cu privire la munca depusă până acum de Mircea Ștefan&Co.

Însă dincolo de această miză, antrenorul Dunării pune mare preț pe susținerea celor care iubesc fotbalul dar și clubul, subliniind că nemulțumirile suporterilor ar trebui să se răsfrângă asupra sa și nu a jucătorilor care muncesc zilnic să ajungă la nivel competitiv ridicat.

“Așa cu am spus mereu, avem nevoie de aportul lor, avem nevoie de susținerea lor, pentru mine și pentru echipă ei nu sunt al 12-lea jucător, pentru noi ei reprezintă primul jucător.

Îi aștept alături de acești băieți muncitori să îi susțină permanent, mai ales în momentele grele și sunt convins că le vom aduce motive de bucurie și vor pleca mulțumiți de la stadion. Iar dacă în unele momente lucrurile nu merg așa cum ei își doresc, îi rog să susțina echipa, să-i susțină pe băieți și să-și verse amarul, cum se spune, pe mine. Dar este păcat să nu fim lângă acești jucători, lângă acești copii din primul și până în ultimul minut al meciului.

Le cer răbdare și înțelegere, lucrurile bune nu se întâmplă peste noapte, putem reconstrui sănătos doar împreună. HAI DUNĂREA!”, susține principalul Mircea Ștefan.

Până la ora primului meci oficial din 2025, Dunărea va mai disputa 3 partide de verficare. Vineri, 14 februarie, galben-albaștrii vor da peste Metalul Buzău, surpriza plăcută din L2 în Cupa României. Săptămâna viitoare sunt programate alte două partide, în ordine cu Urban Titu și CSM Rm. Sărat.

În campionat, Dunărea va disputa primele două meciuri acasă, cu CSM fetești și Progresul Fundulea, cea de-a 3-a confruntare urmând să aibă loc la Borcea cu Agricola.

Amical: Metalul Buzău – Dunărea Călărași, vineri, 14 februarie, ora 13.30
Featured

Amical: Metalul Buzău – Dunărea Călărași, vineri, 14 februarie, ora 13.30

Amical de lux pentru Dunărea Călărași. Echipa antrenată de Mircea Ștefan se va deplasa vineri, 14 februarie la Buzău pentru testul cu Metalul, echipă din staff-ul căreia a făcut parte până în vara anului trecut și “principalul” Dunării.

Meciul va începe la ora 13.30 de minute și se va desfășura pe stadionul Metalul. În prealabil, de la ora 11.30 de minute, gazdele care ocupă locul 10 în topul Ligii a 2-a (25 de puncte obținute în 16 meciuri jucate!) își vor măsura forțele cu CS Blejoi (locul 2 în clasamentul Seriei 5 a L3).

Free Joomla templates by Ltheme