ALDE / L. State: Preşedintele se duce în zona de ridicol. Pentru Iohannis nu mai contează legea, Constituţia
Featured

ALDE / L. State: Preşedintele se duce în zona de ridicol. Pentru Iohannis nu mai contează legea, Constituţia

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, referitoare la propunerile de numire în funcţiile de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi de ministru al transporturilor. Şeful statului spune că propunerile Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs şi afirmă că cei doi trebuie să depună la dosar cazierele judiciare.

“Domnul preşedinte Iohannis continuă să dezbine. Prin tot ce face, vrea să blocheze activitatea Guvernului. Vrea să blocheze toate lucrurile bune pe care Guvernarea ALDE-PSD le-au anunţat pentru 2019.” ausţine liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State (foto stânga) care a mai adăugat “Aşa consideră dumnealui că va câştiga un nou mandat: din opoziţie şi blocând orice iniţiativă. Greşeşte, aşa va pierde pentru că românii nu mai vor politicienii care să îi dezbine. E tot mail impede că preşedintele Iohannis a intrat într-o logică a campaniei electorale, care, din păcate pentru România, se va întinde pe întreg parcursul anului. Pentru dumnealui, principalul obiectiv pentru acest an este noul mandat de preşedinte. Este mai preocupat de propria sa campanie, lăsând în plan secundar imaginea României şi activitatea Guvernului.”

State consideră că în această perioadă preşedintele Iohannis a inventat pur şi simplu motive ca să respingă cele două nominalizări menţionate mai sus şinând două posture cheie blocate. “Nu există argumente logice pentru care preşedintele continuă această situaţie. Domnul Iohannis, după părerea mea, sabotează activitatea guvernului. Suntem în plină preşedinţie a Consiliului UE, iar preşedintele ţine două posturi cheie blocate. Dacă refuzi să numeşti doi miniştri în momentul în care România a preluat preşedinţia, trebuie să spui pe ce te bazezi. Este îngrijorător şi arată un nivel de profesionalism la care nu se ridică Iohannis. Preşedintele a inventat pe parcursul a aproximativ două luni de zile motiv după motiv nespunând de la început ce vrea, ceea ce arată că de fapt nici nu ştia la începutul respingerilor ce motiv invocă la sfârşit. La început, doamna Olguţa Vasilescu a fost respinsă pe motiv că nu ar corespunde funcţiei din punct de vedere profesional şi doar domnului Ilan Laufer i-a cerut în mod special să facă dovada îndeplinirii condiţiilor. Aceste lucruri au fost îndreptate de către Executiv. Acum, preşedintele a inventat noi motive pentru a respinge miniştrii. Trebuie să avem în vedere că nu e prima remaniere pe care o face coaliţia PSD – ALDE. Abia acum preşedintele identifică faptul că sunt lipsuri în dosare. E trist, dar domnul preşedinte se duce în zona de ridicol. Prima dată că nu aveau buletinul, acum că nu aveau cazierul. Pentru domnul Iohannis nu mai contează legea, Constituţia. Vrea să încalce legea cât mai puternic sperând ca aşa va atrage electoratul care protestează şi care s-a îndepărtat de el.” a conchis liderul judeţean al ALDE Călăraşi.

Vacanța parlamentară, prilej de întâlnire cu edilii localităților călărășene a deputatului Cristian Sefer
Featured

Vacanța parlamentară, prilej de întâlnire cu edilii localităților călărășene a deputatului Cristian Sefer

Demersurile domnului deputat Cristian George Sefer pentru identificarea soluțiilor de extindere a rețelei de energie electrică din comuna Tămădău Mare continuă. La invitația domnului primar Constantin Chirică,  la începutul acestei săptămâni, domnul deputat Cristian George Sefer s-a întâlnit la sediul primăriei Tămădău cu edilul comunei. Aici au fost discutate demersurile făcute până în acest moment în vederea obținerii acordului distribuitorului de energie electrică pentru extinderea rețelei.

Tot în această întâlnire au fost dezbătute și proiectele inițiate de Primăria Tămădău Mare, finanțate din fonduri nerambursabile, pentru introducerea apei potabile, canalizare si extinderea reţelei de trotuare în comună.

Biroul de presă al deputatului Cristian George Sefer

V. Dumbravă: Asfaltarea principalelor străzi ar trebui să fie o prioritate pentru Executiv
Featured

V. Dumbravă: Asfaltarea principalelor străzi ar trebui să fie o prioritate pentru Executiv

Fostul viceprimar, Virgil Dumbravă consideră că investiţiile legate de reabilitarea principalelor artere rutiere ar trebui să reprezinte o prioritate pentru Executiv. Dumbravă vorbeşte în interviul pe care vă invităm să-l parcurgeţi în continuare şi la Piaţa Centrală şi Bazarul de la Orizont, obiective asumate pe hărtie de Drăgulin&Co încă din urmă cu 2 ani şi jumătate de la preluarea mandatului, dar aflate în continuare în faza de „promisiuni”.

 

Fără îndoială, cel mai important subiect de pe agenda Executivului Primăriei Călăraşi este proiectul de buget pe anul care a început. Şi dumneavoastră aţi participat în vreo 7-8 rânduri la elaborarea bugetului. Cum îl vedeţi pentru acest an?

Bugetul va trebui elaborat în aşa fel încât să acopere, în primul rând, cheltuielile legate de utilităţi. Cu banii care mai rămân, şi aş putea să spun că nu-s puţini, să vedem cum vor fi cheltuiţi. După părerea mea, prima problemă o reprezintă asfaltarea străzilor Griviţa, Bucureşti, a B-dului Republicii, cele 3 mari artere al municipiului pentru a se crea un minim de confort în trafic.

Îmi pun însă o întrebare: A fost trasă la răspundere firma care a lucrat prost pentru CL 8 şi din garanţia de bună execuţie s-au folosit banii pentru reparaţii? Sau nu-i mai interesează şi atunci se vor face reparaţiile tot din banii călărăşenilor.

Legat de canalizare, aş dori să vă relatez ceva. Undeva în zona de blocuri s-au făcut lucrări de canalizare. Ce-au făcut? Au înlocuit doar vechea ţeavă. Eu n-am văzut să se schimbe şi „bretelele” de la blocuri către noua canalizare. În aceste condiţii, punctul vulnerabil îl reprezintă aceste racorduri care nu s-au făcut. Şi atunci, ce-au făcut de fapt? Au băgat o nouă ţeavă. N-au accesat proiectul tocmai ca să dispară problemele? Principalele defecţiuni apar pe aceste bretele. O să întreb şi eu conducerea Primăriei de ce nu s-a făcut acest lucru. Sau poate banii or fi dispărut, cine ştie?!

Dacă aţi fi şeful Executivului, care ar fi, în opinia dumneavostră, „prioritatea zero” a Călăraşiului?

Am mai spus-o, asfaltarea principalelor căi rutiere care se poate realiza într-un termen destul de scurt cu fondurile proprii ale Primăriei. Sunt banii dar dacă-i irosim pe achiziţii care nu-şi au rostul, nu vom putea face mai nimic. Consider că bugetul trebuie să fie bine drămuit până la ultimul leuţ. Au demarat lucrările în Cartierul Mircea Vodă. De ce nu le termină? Acolo, canalizarea e finalizată însă în condiţii proaste. Au căzut şi camioane în gropi. Dacă au început să facă asfaltarea, atunci să o finalizeze! Ei fac azi o stradă, poimâine alta, ceea ce nu mi se pare o abordare sănătoasă!

Ce părere aveţi de calitatea Consiliului Local, de valoarea aleţilor? Sunt mai buni, mai slabi faţă de cei din vremea dumneavoastră? Mai apropiaţi de interesele călărăşenilor?

Pentru că am stat deoparte mai bine de un an şi jumătate, nefiind interesat de politică, pe cei mai mulţi dintre ei nici nu-i cunosc. Deci nu mă pot pronunţa în cunoştinţă de cauză. Dar sunt şi oameni de valoare, care ştiu administraţie şi mă refer la fostul primar Dragu care a avut 3 mandate, la ex- viceprimarul Dulce, oamenii care au habar.

Credeţi că anul acesta Piaţa Centrală va fi refăcută?

Şi aici, constat o mare greşeală. Cum să te apuci să o dărâmi dar fără să ai şi banii să faci alta! Nu e în regulă!

În campania electorală din urmă cu 2 ani ţi jumătate, liberalii ne-au arătat poze, destul de interesante…

Am fost şi eu la Primărie şi am văzut câteva fotografii. Problema e că...n-au decât poze. Dar să vedem proiectul şi după ce ai proiectul, să pună şi banii deoparte. Dae ei ce-au făcut? S-au apucat să o demoleze şi au lăsat baltă o groapă în centrul oraşului. Ne-au prezentat doar nişte poze cu ce-o să iasă.

Principala problemă o reprezintă lipsa banilor...

O altă poveste. S-au apucat să demoleze susţinând că o vor reface cu ajutorul împrumuturilor. O altă gândire păguboasă. Important, mai întâi, este să am condiţiile legale îndeplinite: Studiu de Fezabilitate pe care să prezinte consilierilor locali. Dacă domniile lor au ridicat mâna fiind de acord atunci să o facă şi pentru bani. Există finanţare, atunci s-a închis povestea. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi în zonă în primăvară când vor veni şi ploile...

Bazarul a rămas tot o promisiune.

Şi acolo, am identificat o problemă foarte importantă. La Bazar se face o chestie care, să zic aşa, excede prevederilor legale. Din ce-am înţeles, a fost demarată licitaţie pentru proiectul tehnic şi execuţie. Ar fi, potrivit informaţiilor pe care le am, în procedura de verificare la ANAP. Problemă e că în mandatul 2004-2008, când ocupam funcţia de viceprimar, Primăria a făcut Proiectul tehnic pentru Bazar. M-am ocupat de această chestiune, prin 2007, împreună cu primarul de atunci, domnul Dragu. Când realizezi, ca Primărie, proiectul tehnic, eţti obligat să-l pui în practică. A costat, dacă-mi aduc bine aminte, în jur de 70 de mii de lei, adică 700 de milioane lei vechi. Între timp cred că s-a făcut şi reactualizarea, costurile ducându-se până la 100 de mii de lei. Observ că vine Executivul şi spune că n-are nevoie de vechiul proiect tehnic. Prin intermediul dumneavoastră, vreau să-i întreb pe toţi, inclusiv pe consilieri, pe şefii de partide care a fost motivaţia pentru care au renunţat la vechiul proiect, aruncând pe fereastră vreo 80-90 de mii de lei? Era un proiect bun, bine structurat, cu spaţii de parcare. Ei şi-au dat, în schimb, acordul să se facă un alt proiect tehnic. De ce?

  • - Va urma-
Klaus Iohannis sesizează CCR în cazul legii referitoare la alegerile pentru Parlamentul European
Featured

Klaus Iohannis sesizează CCR în cazul legii referitoare la alegerile pentru Parlamentul European

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care vizează şi alegerile pentru Parlamentul European.

El susţine că articolul nou introdus privind desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, care prevede că "pentru a asigura respectarea prevederilor prezentului articol în ziua de referinţă nu se pot organiza alte tipuri de alegeri şi nici referendumuri la nivel naţional sau local", încalcă mai multe prevederi din Constituţie.

De asemenea, Iohannis precizează că CCR a statuat că referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României.

 

sursa foto www.dcnews.ro

PSD / Al. Chiriţă: Executivul liberal nu cunoaşte diferenţa între eficienţă şi eficacitate
Featured

PSD / Al. Chiriţă: Executivul liberal nu cunoaşte diferenţa între eficienţă şi eficacitate

Consilierul local PSD, Alexandru Chiriţă critică maniera de cheltuire a banului public a Executivului Primăriei Călăraşi susţinând că administraţia liberală trebuie să reanalizeze capacitatea profesională a fiecărui angajat în parte în contextul majorării cheltuielilor de personal. „Executivul liberal nu cunoaşte diferenţa între eficienţă şi eficacitate, astfel încât am ajuns să ne bucurăm că se mai fac lucruri pe ici pe colo dar, cu un randament al utilizării banului public, foarte scăzut. Aşa cum am mai spus de câte ori am avut ocazia să discutăm, noi, PSD, nu suntem de acord cu politica de cheltuire a banului public pe care o adoptă actuala administraţie a municipiului. Consider că s-au alocat şi se vor aloca în continuare foarte mulţi bani pe zona de personal. Nu putem contesta faptul că resursa umană e foarte importantă şi că oamenii trebuie să fie bine plătiţi dar, cu siguranţă, trebuie reanalizată productivitatea muncii şi capacitatea profesională a aparatului propriu al primăriei. Va trebui eliminat acel mit al „plimbatului hârtiei” prin instituţie iar economiile bugetare le-am putea direcţiona către investiţii, învătământ sau asistenţă socială.” a declarat pentru www.arenamedia.ro Chiriţă care a continuat „Din punctul meu de vedere, situaţia bugetară a municipiului Călăraşi, pe anul 2019, va fi mai grea decât cea din 2018, care oricum a fost destul de dificilă. Vor veni alte „poveri” pe acest buget, în sensul că, prin lege, s-a introdus indemnizaţia de hrană în cuantumul a două salarii minime brute la care se vor adăuga voucherele de vacanţă. Şi atunci bugetul va fi grevat şi de aceste cheltuieli de personal. Cheltuielile de personal vor creşte şi evident că vor trebuie reduse fondurile alocate pentru zona dezvoltare. Repercusiunile se vor vedea, aşa cum s-au văzut şi în anii anteriori.”

În opinia sa, Călăraşiul are nevoie de investiţii masive pentru a recupera cât mai repede decalajul de dezvoltare faţă de alte municipii reşedinţe de judeţ de dimensiuni comparabile. “Nu mai este un secret pentru cineva, faptul că oraşul e subdezvoltat şi că necesită investiţii majore pentru următorii 20 de ani ca să ajungem la nivelul „smart-city”, pe care-l propune domnul primar.” a conchis tânărul consilier social – democrat.

 

„Dacă ar fi să dau o notă actualei conduceri a Primăriei Călăraşi pentru activitatea din 2018, cu siguranţă, nu este una de trecere! N-aş vrea să mă pronunţ dar,  în mod cert, nota pentru administraţia liberală este sub nota de trecere.”

Alexandru Chiriţă, consilier local PSD

L. State: Practic, prin decizia CCR se certifică faptul că SRI a intervenit ilegal în dosare
Featured

L. State: Practic, prin decizia CCR se certifică faptul că SRI a intervenit ilegal în dosare

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

„Înteleg şi aştept şi eu decizia şi motivarea, că sesizarea pe care eu am făcut-o s-a admis, am făcut-o în numele Camerei Deputaţilor. Probabil, la instanţă trebuie fiecare să vadă dacă actele materiale au fost făcute conform Codului de procedură penală. Practic, acele probe care au fost făcute incorect şi dosarele care au fost făcute incorect, cu încălcarea Codului de procedură penală, reprezintă o nulitate”, a spus Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, într-o intervenţie telefonică la Antena3.

Liderul ALDE Călăraşi, Laurenţiu State susţină că prin această decizie, CCR confirmă că aceste protocoale au fost ilegale, inclusiv cele mai noi, din ultimii ani semnate de Augustin Lazăr. „Practic, prin decizia CCR se certifică faptul că SRI a intervenit ilegal în dosare. Este foarte important să vedem motivarea, deoarece nu ne ajunge doar minuta fiind vorba de un subiect extrem de sensibil. Dacă prin motivare se stabileşte implacabil că protocoalele sunt ilegale, persoanele vizate dacă demonstrează că au fost condamnate în baza unui protocol ar trebui să aibă dreptul la un proces corect. Mai exact, dosarele trebuie să fie verificate pentru a fi certificată dreapta judecată sau nu. Dacă, în schimb, se lasă la latitudinea instanţei decizia, atunci avem posibilitatea să ne întoarcem de unde am plecat.” a declarat pentru www.arenamedia.ro State care a continuat “Peste toate, vorbim de o decizie importantă a CCR la care urmează şi motivarea. Primul semnal e că acea sesizare a Parlamentului a fost admisă, iar concluzia e una simplă: există o problemă cu acele protocoale. Pentru opinia publică, pentru statul de drept din România semnalul e pozitiv. Despre existenţa protocoalelor s-a vorbit concret abia în ultimii ani. Ele au fost clasificate strict secret şi nu s-a vorbit şi nu s-a discutat despre ele ani buni. Chiar fostul preşedinte Traian Băsescu a spus că nu a ştiut conţinutul lor. Abia în anul 2016, CCR a scos SRI din dosare prin mandatele generate de procurori. În aceste condiţii, putem să mai vorbim despre România că a fost un stat de drept în perioada protocoalelor? La această întrebare trebuie să răspundă cei care spun că nu trebuie ca lucrurile să se schimbe în justitia din România, printre care şi preşedintele Iohannis. Oare ce –şi doresc aceştia, să continuăm în acelaşi fel cu condamnări pe probe fictive şi la comandă?”

Free Joomla templates by Ltheme