L. State: Preşedintele Iohannis, în mod deliberat, încearcă să trimită Guvernul şi coaliţia într-o degringoladă politică
Featured

L. State: Preşedintele Iohannis, în mod deliberat, încearcă să trimită Guvernul şi coaliţia într-o degringoladă politică

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis joi premierului Viorica Dăncilă două scrisori în care motivează respingerea nominalizărilor de miniştri pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltarii. În cazul nominalizării lui Ilan Laufer la Dezvoltare sunt invocate condiţiile pentru ocuparea funcţiei de membru al Guvernului, iar în cel al Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi lipsa de experienţă, în timp ce nominalizarea acesteia la Dezvoltare şi a lui Mircea Drăghici la Transporturi "nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs". Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, afirmă că răspunsul preşedintelui Klaus Iohannis privind motivele pentru care a refuzat numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării este unul politicianist şi Guvernul va "acţiona în consecinţă". "În cursul orelor următoare vom lua o decizie, în sensul în care vom stărui în nominalizările făcute şi presedintele va fi obligat în final să accepte", spune Greblă.

Liderul interimar al ALDE Călăraşi, Laurenţiu State a criticat “demersul” lui Iohannis susţinând că de fapt proiectul de ţară al preşedintelui este “obstrucţionarea guvernării”. Domnul preşedinte Iohannis continuă să dezbine. Prin tot ce face, vrea să blocheze activitatea Guvernului. Vrea să blocheze toate lucrurile bune pe care Guvernarea ALDE-PSD le-au anunţat pentru 2019. Aşa consideră dumnealui că va câştiga un nou mandat: din opoziţie şi blocând orice iniţiativă. Greşeşte, aşa va pierde pentru că românii nu mai vor politicienii care să-i dezbine.” a declarat pentru www.arenamedia.ro State care a continuat “Klaus Iohannis a intrat într-o logică a campaniei electorale, care, din păcate pentru România, se va întinde pe întreg parcursul anului. Din nefericire, vedem că proiectul de ţară al lui Iohannis este obstrucţionarea guvernării, mai ales în această perioadă în care avem preşedintia Consiliului UE. Preşedintele, în mod deliberat, încearcă să trimită Guvernul şi coaliţia într-o degringoladă politică. Pentru Klaus Iohannis nu contează faptul că România deţine preşedinţia Consiliului UE, nu contează că Europa este cu ochii pe noi, el îşii continuă bătălia politică.”

State a mai adăugat că motivarea înaintată de preşedintele Iohannis este inexplicabilă, catalogând răspunsul ca unul lipsit de argumente logice, politicianist “După 48 de zile de la demisia miniştrilor şi după 22 de zile de la decizia CCR, Iohannis se decide să respecte ce a spus Curtea, şi anume să motiveze respingerea miniştrilor.  Opţiunile preşedintelui se opresc într-un singur punct, cel al legalităţii. Singurele criterii pe care trebuie să le aibă în vedere sunt cele de legalitate, nu de oportunitate politică, aşa cum face în acest moment. Este inexplicabilă motivarea preşedintelui. Să spuna despre Drăghici şi Vasilescu că sunt incompatibili, atunci sunt probleme chiar pentru preşedintele Iohannis. El a numit-o pe Vasilescu în funcţia de ministru în mai multe rânduri. Mai mult, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici sunt parlamentari, aşadar dacă erau probleme de incompatibilitate, atunci ele erau semnalate deja. În cazul lui Vasilescu, nu vorbim de criteriu de legalitate invocat de Iohannis, ci motivează prin experienţa sa. Nu ţine de preşedinte să se pronunţe cu privire la experienţa cuiva. Preşedintele se autovulnerabilizează şi, dacă va fi necesar, acest lucru va fi confirmat de CCR.” a afirmat State care a continuat “Este absurd să se invoce în cazul lui Ilan Laufer art. 2 din legea 90/2001, care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale. Răspunsul lui Iohannis este politicianist, iar mai departe vom vedea care sunt căile de acţiune pe care le va alege guvernul. Consider că nu există argumente logice pentru care preşedintele continuă această situaţie. Iohannis sabotează activitatea guvernului. Suntem în plină preşedinţie a Consiliului UE, iar preşedintele ţine două posturi cheie blocate. Sunt semnale îngrijorătoare în acest moment din partea Cotroceniului. Avem un preşedinte lipsit de soluţii, care se află în logica unui joc politic. Preşedintele Iohannis a dovedit că nu înţelege deloc ce înseamnă să fie Preşedintele României. Acţionează, în acest moment, în calitate de reprezentant al PNL, al unei părţi din români.”

Premierul Viorica Dăncilă iî propune din nou pe Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici pentru funcţiile de miniştri ai Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, considerând că aceste propuneri respectă toate condiţiile prevăzute de Constituţie şi de legile organice aplicabile.

Dăncilă confirmă publicarea volumului despre realizările Executivului în 2018
Featured

Dăncilă confirmă publicarea volumului despre realizările Executivului în 2018

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că pentru a stabili ce are Guvernul de făcut în acest an, este nevoie de un raport detaliat al măsurilor din programul de guvernare adoptate şi implementate în cursul anului 2018, document care va fi publicat şi distribuit instituţiilor din administraţie.

”Pentru a stabili foarte clar ce avem de făcut în acest an, avem nevoie de un raport detaliat al măsurilor din programul de guvernare adoptate şi implementate în cursul anului 2018. Am solicitat Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză să elaboreze acest raport, în colaborare cu ministerele şi instituţiile guvernamentale. Documentul va reflecta măsurile luate în toate domeniile de activitate, proiectele de investiţii finalizate în cursul anului 2018 şi stadiul celor în curs de finalizare. Consider că este de datoria noastră şi în spiritul asigurării transparenţei activităţii guvernamentale să facem cunoscute efectele măsurilor pe care le-am luat, programele guvernamentale derulate, investiţiile realizate din bugetul naţional, cât şi din fondurile europene”, a afirmat Dăncilă.

Potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi a şedinţei, Guvernul va publica un volum despre realizările Executivului în anul 2018, în 500 de exemplare, acesta urmând să fie realizat de Comisia Naţională de Prognoză, sub coordonarea lui Darius Vâlcov.

L. State: Cu siguranţă, domnul Tăriceanu ar fi un preşedinte mai bun ca Iohannis şi cu mult mai bun ca Băsescu
Featured

L. State: Cu siguranţă, domnul Tăriceanu ar fi un preşedinte mai bun ca Iohannis şi cu mult mai bun ca Băsescu

Preşedintele Pro România, deputatul Victor Ponta, a declarat miercuri, la Târgu-Jiu, referitor la alegerile prezidenţiale din acest an, că este dispus să lase la o parte orgoliile şi să susţină un candidat care se va desprinde de Liviu Dragnea, făcând referire la Călin Popescu-Tăriceanu sau la Corina Creţu. Deputatul a mai afirmat că poate să facă o campanie la prezidenţiale pentru cineva în care crede cu adevărat că poate fi o alternativă.

“E Tăriceanu, parcă, la egalitate cu mine. Dacă Tăriceanu se desprinde de Dragnea şi nu mai susţine toate măsurile astea aberante - el m-a susţinut în 2014 - pot să-l susţin şi eu.” A spus Ponta.

Liderul interimar al organizaţiei judeţene ALDE Călăraşi, Laurenţiu State (foto stânga) a declarat că într-adevăr România are nevoie de un preşedinte capabil să-I unească pe români subliniind că şeful partidului din care face parte, Călin Popescu Tăriceanu ar fi mai buni decât Klaus Iohannis şi Traian Băsescu. “Până la alegerile prezidenţiale mai avem suficient timp pentru a analiza care este cea mai bună variantă pentru a candida. Avem suficientă experienţă politică pentru ca la momentul potrivit să luăm decizia optimă. Este necesar ca înainte de toate să ne concentrăm mai mult pe subiecte care ţin de agenda cetăţeanului. Însă, înainte de a vorbi de nume trebuie să discutăm de o serie de aspecte ce ţin de viitorul preşedinte al României.” a spus State care a conchis “România are nevoie de un preşedinte capabil să îi unească pe români, nu să îi dezbine. România are nevoie de un preşedinte care să ţină cu românii şi să promoveze drepturile şi libertăţile cetăţenilor, nu interesele statului paralel. România are nevoie de un preşedinte care să susţina interesele ţării printre partenerii externi. Cu siguranţă, dpmnul Călin Popescu Tăriceanu ar fi un preşedinte mai bun ca Iohannis şi cu mult mai bun ca Băsescu. Oricum este însă prea devreme să vorbim despre o candidatură oficială. Sunt lucruri care vor fi discutate în următoarele luni”

Lista lui Iacomi!
Featured

Lista lui Iacomi!

Cel puţin 4 obiective majore ar trebui să-i dea insomnii noului preşedinte interimar al PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, asta dacă nu cumva primarul oraşului Lehliu Gară nu se va „răzgândi” între timp şi va părăsi, intempestiv, această „poziţie” obţinută cu largul concurs al Centrului, aşa cum a procedat şi în urmă cu vreo 2 ani când a spus „pas” funcţiei de deputat după nici 6 luni de la preluare. Deşi nu-l pusese nimeni cu forţa pe listă. Ba, dimpotrivă!

În acest an, agenda electorală cuprinde alegerile europarlamentare (mai) şi respectiv cele prezidenţiale (noiembrie) iar în 2020, pe cele locale (iunie) şi parlamentare (decembrie). Mize grele, uriaşe care ar trebui să dea mari bătăi de cap interimarului Iacomi. PSD nu-i doar un simplu jucător pe această scenă. Noblesse oblige!

Şi cum omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car, Iulian Iacomi va trebui prin hăţişul de probleme curente dar şi provocări de genul celor enumerate mai sus să identifice şi soluţiile câştigătoare pentru Primăria Călăraşi, respectiv Consiliul Judeţean, instituţii publice locale de anvergură pe care PSD nu le-a mai câştigat din 2000.

Dar, vorba lui Marius Dulce, PSD, la Călăraşi, n-a dus niciodată lipsă de candidaţi ci de...câştigători.

De data asta, realitatea pare să-l contrazică până şi pe Dulce. La o primă evaluare a potenţialilor adversari ai lui Drăgulin (desigur, dacă va rămâne el unicatul PNL-ului!) din tabăra PSD, lume multă, oameni prea puţini. În afara lui Marius Dulce, fost candidat şi în 2016, care şi-a exprimat public, prin intermediul www.arenamedia.ro, intenţia de a fi din nou candidatul partidului pentru funcţia de primar, se întrevede destul de greu vreun alt „muşteriu”.

Iacomi ar putea apela la bunul său prieten, Ninel Ţifrea, şeful finanţelor publice judeţene, însă experienţa suferită de acesta în 2008, nu cred că l-ar putea readuce în postura de candidat. Omul a trăit atunci o experienţă total nefericită în condiţiile în care proprii săi colegi de partid îi erau prieteni în faţă şi adversari la spate, susţinându-l, la acea vreme pe adversarul lui direct, Nicolae Dragu, omul PNL-ului. N-o să-i mai nominalizez aici pentru că-i ştie şi Ţifrea prea bine!

Alte nume vehiculate în partid anul trecut erau cele ale lui Marian Ichim (consilier judeţean), George Chiriţă (consilier judeţean) ori Alexandru Chiriţă (consilier local) însă e greu dacă nu cumva chiar imposibil de crezut că Iacomi le va lua în calcul.

O altă soluţie ar putea fi unul din cei doi parlamentari care se identifică într-adevăr cu Călăraşiul: senatoarea Roxana Paţurcă şi deputatul Sorin Vrăjitoru. Prima e interesată mai degrabă de o carieră parlamentară, deci mi-e greu să cred că şi „împinsă” de la spate ar accepta. În ceea ce-l priveşte pe Sorin Vrăjitoru şi aici lucrurile sunt clare. A început o muncă importantă în Parlament pe care vrea s-o ducă la bun sfârşit. Ambii pot deveni desigur potenţiali candidaţi dar aşa cum spunea Dulce, partidul are nevoie de câştigători. Oameni care să-şi dorească enorm să lucreze pentru o comunitate mare, grea, condusă cu multe erori de vreo 15 ani de o administraţie liberală mediocră, „campioană” la promisiune dar „corigentă” la realizări.

Desigur o variantă pentru PSD ar fi şi un candidat de „import” dar de unde să-l iei? Pe cine să mai ademeneşti în condiţiile în care există „pe piaţă” o evidentă penurie de oameni serioşi, responsabili, cumpătaţi care nu fac afaceri cu Primăria, familiarizaţi cu legislaţia din domeniu, care nu doar să identifice ci să şi rezolve problemele oamenilor? Şi în plus, dispuşi “să plătească” cu zâmbetul pe buze şi împrumuturile lui Drăgulin, estimate la circa 670 de miliarde de lei vechi, plătibile în vreo 2-3 mandate nu înainte de a-i reproşa acestuia starea măcar discutabilă dacă nu chiar deplorabilă în care se află Călăraşiul!

Oricum primăria municipiului reşedinţă de judeţ nu se câşţigă stand la “căldurică”, criticându-ţi “părinteşte” adversarul!

Dincolo de aparenţe, e limpede că problema există şi riscă să se acutizeze dacă nu va fi identificată în timp util soluţia. Câştigătoare! Altfel, PSD va continua să se uite la această funcţie cu jind încă 4 ani, lărgind şi mai mult orizontul de timp de la ultima sa victorie, mai exact din iunie 2000 iar Iacomi îşi va trece şi el numele pe lista iluştrilor conducători care au transformat PSD-ul în partid de mâna a 2-a

Într-o oarecare măsură, o problemă similară întâmpină PSD şi în ceea ce priveşte Consiliul Judeţean. Doar că aici viitorul preşedinte va fi ales din rândul consilierilor judeţeni. Domnul Iacomi, dacă vizează o astfel de demnitate publică, şi-ar maximiza şansele dacă va reuşi să ducă PSD nu doar pe primul loc ci şi în postura de a negocia până la ultimul vot cu partidele mici care vor accede în CJ. Altfel riscă să trăiască aceeaşi dramă din 2004 când PSD deşi câştigase alegerile locale n-a reuşit să câştige şi Executiv Consiliului Judeţean. Din vanitate, din prostie, sau din ambele la un loc! Şi ar mai fi ceva. Va trebui încă de mâine să arate cu degetul spre administraţia liberală, condusă de Iliuţă. E un lux? Îndrăzneşte să crezi, domnule Iacomi!

Dăncilă îi solicită din nou preşedintelui să îi numească pe Vasilescu la Dezvoltare şi pe Drăghici la Transporturi
Featured

Dăncilă îi solicită din nou preşedintelui să îi numească pe Vasilescu la Dezvoltare şi pe Drăghici la Transporturi

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, în cursul zilei de astăzi, președintelui României, Klaus Iohannis, un răspuns oficial la scrisorile prin care șeful statului a prezentat motivările privind respingerea nominalizărilor miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării.

Documentul precizează faptul că cele două propuneri pentru funcțiile de ministru – Lia-Olguța Vasilescu și Mircea-Gheorghe Drăghici – îndeplinesc condițiile de legalitate prevăzute de art. 2 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, persoanele propuse nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

”Având în vedere faptul că cele două propuneri respectă toate condițiile prevăzute de Constituția României, republicată, și de legile organice aplicabile, reiterez solicitarea de emitere a decretelor prezidențiale de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici în funcția de ministru al Transporturilor și, totodată, să înceteze efectele Decretului Președintelui României nr.46/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar și ale Decretului Președintelui României nr.47/2019 pentru desemnarea unui membru al Guvernului ca ministru interimar”, se arată în documentul oficial transmis Administrației Prezidențiale de către prim-ministrul Viorica Dăncilă.

ALDE / L. State: ÎCCJ a încălcat legea începând cu anul 2014 precum şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor implicate
Featured

ALDE / L. State: ÎCCJ a încălcat legea începând cu anul 2014 precum şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor implicate

După ce CCR a constatat că toate completurile de 5 au fost constituite nelegal la ICCJ, vine bomba. Luju.ro arată că şi completurile de 3 au fost formate cu încălcarea legii. În aceste cazuri, legea este cât se poate de clară: hotărârile pronunţate de un astfel de complet format nelegal sunt nule de drept. Cu privire la noţiunea de compunere a completului, Curtea Constituţională, prin Decizia 685 din 7 noiembrie 2018, a stipulat că: “Pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme – noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia,ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională...” scrie Luju.ro.

Preşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State s-a referit la cele semnalate mai sus susţinând că “Prin decizia CCR, ÎCCJ a intrat în legalitate cu completurile de cinci judecători. CCR, prin decizia pe care a dat-o, a scos în evidenţă o problemă serioasă legată de neaplicarea prevederilor legale de către Instanţa Supremă.”

State continua subliniind că “Practic, conform CCR, ÎCCJ a încălcat legea începând cu anul 2014 precum şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor implicate. Acţiunea disciplinară într-un asemenea context este un lucru firesc, pentru ca asemenea situaţii să fie evitate pe viitor, iar Instanţa Supremă să nu mai treacă din nou prin situaţia în care să fie în ilegalitate. Semnele de întrebare privind ÎCCJ au apărut ca urmare a acţiunilor reprezentanţilor instituţiei, în frunte cu şefa acesteia. Dacă legea era respectată şi aplicată de către ÎCCJ, atunci nu s-ar fi ajuns la contestarea la CCR şi nici la reluarea procesului de selecţie a judecătorilor.”

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.