PSD Călăraşi / P. Ţone: Ciprian Pandea are întreaga mea susţinere!

tone novVicepreşedintele PSD Călăraşi, Petre Ţone, primarul municipiului Olteniţa, a declarat într-un interviu pentru www.arenamedia.ro pe care-l puteţi citi în continuare, că sprijină candidatura lui Ciprian Pandea pentru şefia organizaţiei judeţene în cadrul unei viitoare conferinţe judeţene de alegeri. Ţone s-a pronunţat pentru organizarea acesteia într-un timp cât mai scurt argumentând că „incertitudinea” grăbeşte formarea de „găşti” în interiorul filialei.

Domnule primar Ţone, ce vă nemulţumeşte în acest moment în cadrul partidului din rândurile căruia faceţi parte de 23 de ani?

Vă spuneam într-o discuţie private că sunt tare nemulţumit de starea de incertitudine în care se găseşte preşedinţia PSD Călăraşi. Acest copil care conduce la ora actuală PSD Călăraşi, în opinia mea are nişte calităţi extraordinare. Îi spun copil fiind mult mai mic de vârstă decât mine. El are întreaga mea susţinere! E vorba de Ciprian Pandea. Eu îl susţin astăzi când vorbesc cu dumneavoastră, văzând ce a realizat într-un timp atât de scurt, cum a reuşit să ajute atâţia primari precum şi pentru puterea lui de muncă. Din păcate, plăteşte tribut lipsei de experienţă dar ar trebui să fie ajutat de liderii naţionali. Ei ar trebui să forţeze alegerea preşedintelui la Călăraşi.

Care să-l certifice, să-l legitimeze în faţa membrilor de partid…

Exact! Cel care va câştiga, în opinia mea, va fi Ciprian. Va avea susţinerea mea şi a celor din jur de aici. Va avea altă putere, altă reprezentare. Este ales!

Sunteţi pentru organizarea de alegeri?

Da, cât mai urgent. Incertitudinea duce la formare de găşti, de tabere care nu ne aduc nimic bun. Dar nimic!

După părerea dumneavoastră, credeţi că sunt cel puţin 2-3 tabere în partid?

Nu ştiu dacă sunt 2-3 tabere în partid, poate sunt 10 tabere!

Eu de exemplu cred că reprezint o tabără din partidul ăsta, dar nu în sensul rău al cuvântului. Reprezint o parte a judeţului, e logic, fiind primar de municipiu ca din jurul meu, poate nu toate comunele dar un număr important din ele să graviteze în jurul meu. E logic, da?

E normal ca eu care îi ajut în toate campaniile să am un cuvânt de spus în orientarea lor, da? E corect! Dar asta nu înseamnă că eu sunt împotriva cuiva! Mi s-a mai întâmplat lucrul acesta când o susţineam pe Oana Mizil. Eu o susţineam pe Oana Mizil fără să fiu împotriva nimănui. Dacă am un punct de vedere nu înseamnă că sunt duşmanul celuilalt. Şi eu cer tuturor să argumentăm. Nu că am eu un punct de vedere că aşa vreau eu să argumentăm de ce dorim lucrul ăla, de ce foloseşte organizaţiei ce propun eu, ce e mai puţin bun pentru organizaţie în ce propun eu pentru că este imposibil ca o propunere a unei stări de fapt să fie numai bine. Este imposibil.

Vă spuneam de Ciprian că îl susţin. Asta nu înseamnă că Ciprian e cel mai bun din toată România. Dar eu consider că e cel mai bun acum pentru PSD Călăraşi. Precizez, e cel mai bun acum!

Aveţi semnale că vor fi alegeri anul viitor, în prima parte?

Nu ştiu dacă vom avea alegeri dar eu cred că dacă Ciprian nu va iniţia aceste alegeri eventual solicitând sprijinul a câtorva primari cu ceva vechime în partidul acesta. Eu sunt de 23 de ani în partid, sunt unul dintre cei mai veche. Eu cred că Nicolae Râjnoveanu, Nicolae Pandea-chiar dacă e taică-su, Cornel de la Ileana şi alţii care sunt mai vechi, am putea, aşa cum ne duceam în 2011 şi 2012 frecvent la Dragnea, să solicităm să fim primiţi şi acum şi să-i explicăm ce dorim şi de ce.

O conducere statutară, aleasă, legitimată…

Corect! Nu ca la Consiliul Judeţean unde 4 votează într-un fel, 3 într-un fel, sunt doar cu 5 minute înainte şi se uită unul la altul. Am înţeles că stau unul în spatele altuia. E o prostie!

Mulţumesc.

 

Alegeri la PNL Călăraşi. Viorel Ivanciu: Este, fără îndoială, o provocare majoră pentru mine!

ivanciu mun a Vineri, 3 noiembrie, în cadrul organizaţiei municipale PNL Călăraşi vor avea loc alegeri. Începând cu ora 16.00 se vor desfăşura lucrările Comitetului de Coordonare Locală care va stabili noul preşedinte al filialei. Pentru funcţia de preşedinte, rămasă vacantă după ce Dan Drăgulin a fost ales lider al organizaţiei judeţene există o singură candidatură, cea a actualului preşedinte interimar, Viorel Ivanciu, ales, în primăvară, în funcţia de primvicepreşedinte. Tot vineri vor mai avea loc alegeri pentru o funcţie de primvicepreşedinte, de vicepreşedinte şi de membru.

Membru al Partidului Naţional Liberal din 2010, Viorel Ivanciu a ocupat în două rânduri funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei municipale. În 2012 a obţinut primul mandat de consilier local iar din vara anului trecut ocupă una din funcţiile de viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ..

 

Domnule Ivanciu, pe 3 noiembrie va avea loc Comitetul de Coordonare Local al organizaţiei municipale PNL Călăraşi, şi din informaţiile pe care le deţinem sunteţi singurul candidat care aspiră la funcţia de preşedinte al acestei organizaţii. Poziţia respectivă este vacantă după ce Dan Drăgulin a fost ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această nouă provocare?

În primul rând confirm ceea ce ai spus! Într-adevăr vineri vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte, dar şi pentru o funcţie de primvicepreşedinte, de vicepreședinte, și de membru în Biroul Organizației Municipale.

Este, fără îndoială, o provocare majoră pentru mine. Am trecut prin niște faze de la simplu membru cu atribuțiuni mai puține până la trecerea prin niște funcții. Am condus în două rânduri organizația ca președinte interimar. Am obţinut şi rezultate bune şi asta se datorează în primul rând în primul rând echipei cu care am colaborat. Asta a făcut ca toţi ceilalți colegi ai mei să considere că nu trebuie să-și depună candidatura.

Apreciez lucru ăsta, e o chestie care mă onorează, dar în acelaşi timp mă şi obligă. Ne aşteaptă vremuri grele, zic eu, ca partid de opoziţie, trăim vremuri dificile şi din cauza a tot ce se întâmplă în perioada asta în ţară. Sunt lucruri destul de complicate şi în contextul acesta internaţional şi atunci sigur că va fi foarte mult de muncă.

Sper ca împreună cu colegii mei care vor fi aleşi vineri alături de mine şi cu cei care deja sunt în biroul organizaţiei municipale, cu cei care au fost aleşi la organizaţia de femei, de tineret, de pensionari şi mai nou la studenţi, să facem o echipă bună, să motivăm pe toată lumea şi să creăm o atmosferă de lucru pozitivă în cadrul organizaţiei municipale pentru că ne aşteptă bătălii grele.

Vor fi bătălii electorale dificile pe parcursul anilor 2019 şi 2020. Nici anul 2018 nu este uşor fiind o provocare majoră pentru Executivul Primăriei din rândurile căreia faceţi parte, în calitate de viceprimar.

Sigur că da. Avem un 2018 foarte important. Am demarat o serie de proiecte, sperăm să reuşim să le demarăm şi altele. Am făcut pregătirile necesare pentru ca în primăvara anului viitor să ieşim cu mult mai multe proiecte şi să facem ca aceste lucruri să se întâmple. Până la urmă asta e o adevărată bătălie pe care sper să o câştigăm, să realizăm cât mai multe lucruri pentru comunitatea noastră.

Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru colegi, din noua poziţie de preşedinte cu acte în regulă al Organizaţiei municipale? Ce aşteptări aveţi de la domniile lor?

În primul rând eu aş vrea să le mulţumesc că fără ei nu aş fi fost astăzi aici. Sigur, sunt anumite persoane cărora ar trebui să le mulţumesc mai mult, celorlalţi într-un alt mod dar fără ei nu aş fi ajuns să candidez la o funcţie atât de înaltă în organizaţia municipal PNL Călăraşi.

Mesajul ar fi că o să încerc să conduc cu cât mai multă eleganţă, o să încerc să le deleg competenţele. Totdeauna părerile cât mai multora dintre noi adunate vor face mai mult decât părerea unuia sau altuia. Deci o să deleg aceste competenţe, şi o să încerc să îmbin eleganţa cu fermitatea. Aştept ca lucrurile să se întâmple, aştept să monitorizăm activitatea fiecăruia cât mai bine în aşa fel încât să putem măsura tot ceea ce unul sau altul realizează în organizaţie pentru comunitate, pentru partid astfel încât să cuantificăm cât mai multe rezultate notabile.

Mulţumesc!

Alegeri PNL Călăraşi. Viorel Ivanciu – preşedinte. Florin Drăgan – primvicepreşedinte

ivanciu mun aVineri, începând cu ora 16.30 de minute în Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Călăraşi va avea loc un nou Comitet de Coordonare Local al organizaţiei municipale PNL Călăraşi, în cadrul căruia va fi ales noul lider al filialei. Pentru funcţia de preşedinte, devenită vacantă după ce Dan Drăgulin a fost ales şef al organizaţiei judeţene, va candida primvicepreşedintele, Viorel Ivanciu, cel care ocupă interimar această funcţie din aprilie.

Tot vineri urmează a fi stabilit, tot prin votul delegaţilor, şi noul primvicepreşedinte, funcţie devenită de asemenea vacantă după ce Viorel Ivanciu s-a înscris în competiţia pentru prima poziţie în organizaţie, cea de preşedinte. Singura candidatură depusă este cea a lui Florin Drăgan, fostul lider al TNL Călăraşi, filiala judeţeană.

 

Structura BPL PNL Călăraşi, rezultată după alegerile din 25 aprilie

Preşedinte: Dan Drăgulin

Primvicepreşedinţi: Viorel Ivanciu (viceprimar); Camelia Croitoru (consilier local)

Vicepreşedinţi: Emanoil Aron; Sandra Roşca; Alina Jipa; Cătălin Kosztelnik; Ionel Oprea; Daniel Purcărea; Andrei Romilă; Florentina Toneanu

Secretar general: Dragoş Coman (viceprimar)

Membri: Ramona Badea, Lucica Barbu, Marius Cătălin Călin, Valentin Deculescu, Florin Drăgan, Maria Dumitru, Florian Enache, Carmen Filipescu, Liliana Gingaşu, Mariana Luca, Nela Rada Mihai, Daniela Nicolae, Dan Niţulescu, Angelica Păun, Niculae Vasile

Trezorier: Ion Runcu

Viorel Ivanciu, preşedinte cu acte în regulă al PNL Călăraşi

Ivanciu PNLDupă vreo 7 luni de interimat, Viorel Ivanciu a devenit de vineri preşedinte cu acte în regulă al organizaţiei municipale PNL Călăraşi. Sala de şedinţe a Primăriei a găzduit vineri după-amiază Comitetul de Coordonare Local al organizaţiei municipale PNL Călăraşi în cadrul căruia au fost organizate alegeri pentru funcţiile de preşedinte, primvicepreşedinte şi respectiv de membru. Din cei 139 de delegaţi convocaţi au fost prezenţi 123.

Pentru prima funcţia a candidat primvicepreşedintele Viorel Ivanciu, cel desemnat să conducă interimar filiala după ce Dan Drăgulin a devenit liderul organizaţiei judeţene. Din cele 123 de voturi valabil exprimate, 117 au fost „pentru”, 4, nule şi 2 „împotrivă”. „Mă onorează încrederea voastră. Mi-aţi acordat votul pentru a deveni preşedinte al PNL Călăraşi. Este important ca punctul nostru de vedere, al Partidului Naţional Liberal, să se facă bine auzit şi mă bucur că avem posibilitatea să ghidăm o parte importantă din agenda partidului către acele teme de mare interes pentru cetăţenii municipiului Călăraşi” a spus noul preşedinte, Viorel Ivanciu care a continuat „Este o onoare pentru care voi fi dator cu efortul de a întări acest partid în jurul valorilor liberalismului autentic de care România arte atâta nevoie în jurul valorilor naţionale şi europene.”

Pentru funcţia de primivicepreşedinte, devenită vacantă după alegerea lui Ivanciu ca preşedinte, a candidat Florin Drăgan. Fostul lider judeţean al TNL a primit 116 voturi, alte 4 au fost nule şi 3 „împotrivă”. În fine pentru poziţia de membru a candidat Mihăiţă Dumitrache care a fost votat de 112 delegaţi. 8 voturi au fost anulate iar alte 3 „împotrivă”

La lucrările CCL au participat liderul filialei judeţene, Dan Drăgulin, senatorul Răducu Filipescu, vicepreşedinţii CJ, Valentin Barbu, secretarul organizaţiei judeţene, respectiv Marian Dinulescu, vicepreşedinte al partidului, viceprimarul Dragoş Coman, secretarul filialei municipale.

Au absentat în schimb, din motive încă neelucidate, primvicepreşedintele Camelia Croitoru şi respectiv Valentin Deculescu, membru al organizaţiei locale, ambii „colaboratori” extrem de apropiaţi ai primarului Dan Drăgulin, preşedintele partidului.

Copy of Ivanciu PNL 2

PSD / P. Ţone, mesaj pentru consilierii judeţeni PSD: Politica se face şi cu creierul!

tone la panou psdPrimarul municipiului Olteniţa, Petre Ţone, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Călăraşi a comentat gestul colegilor săi din Consiliului Judeţean care în două rânduri consecutive s-au opus validării Hotărârii privind transmiterea imobilului reprezentând Centrul de Informare şi Cooperare în Afaceri Călăraşi din administrarea Centrului Cultural Judeţean Călăraşi în folosinţa gratuită a Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România – Bulgaria catalogându-l ca fiind o eroare.

Ţone i-a taxat dur pe Liviu Vîrtejanu, George Chiriţă şi toţi ceilalţi care s-au opus transmiţându-le că e total neproductiv “să te pui de-a curmezişul doar ca să-ţi arăţi muşchii”. “Eu consider o greşeală votul “împotrivă” al consilierilor judeţeni PSD pe acel proiect cu spaţiul destinat BRCT. Dacă nu simţi pulsul situaţiei, nu prea eşti om politic. Pe noi ne cântau pe toate televiziunile (când zic pe noi mă refer la Călăraşi), şi în loc să stingem ce apărea pe TV cu acea clădire, ne apucăm să vedem cine a inventat apa caldă. După părerea mea e o greşeală! Când te pui de-a curmezişul doar ca să-ţi arăţi muşchii, în dauna tuturor locuitorilor din judeţul Călăraşi, nu cred că trebuie să mai te aştepţi să ai un câştig de cauză când unul din primarii tăi vine să solicite ceva. Politica se face şi cu creierul! Asta e părerea mea. Ca dovadă că cei care au luat atunci măsura au greşit, la o săptămână votând toţi pentru.” a declarat Ţone care a continuat “După părerea mea este bine acum pentru că a detensionat o situaţie care aducea deservicii tuturor locuitorilor din municipiu. Când ne-am văzut la TV şi ca o paranteză vă spun că mie nu-mi place de Călăraşi, asta este, dar când cineva zice ceva rău de Călăraşi mă doare pentru că e judeţul în care eu trăiesc.”

Senatul a adoptat Legea privind prevenirea săvârșirii de contravenții de către firme

SenatSenatul a adoptat, marți, cu 98 de voturi favorabile, proiectul de lege privind prevenirea săvârșirii de contravenții, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, afirmând la dezbaterile din plen că rolul principal al acestui proiect de lege este să se creeze un echilibru în zona de control a mediului de afaceri, mai ales cu capital autohton.

 

"Inspectorii vor fi obligați ca pentru aceste peste 500 de contravenții să aplice prevenire, să aplice o parte de educare și îndrumare și să propună un plan de conformare a celor care sunt controlați și să le acorde o perioadă de 90 de zile pentru a se conforma, pentru a intra în legalitate. Această lege atinge foarte mult companiile mici și mijlocii, discutăm de acele afaceri de familie care nu întotdeauna au capacitatea să cunoască toate legile și absolut tot ce le intră în obligații. În acest fel se va crea un mediu de afaceri mai prietenos și, din punctul meu de vedere, mai funcțional", a spus ministrul.

El a precizat că ministerele implicate vor avea de la adoptarea acestei legi termen de șase luni să publice pe site note de îndrumare și de informare, iar Ministerul pentru Mediul de Afaceri va crea în termen de un an o platformă centrală cu obligațiile și drepturile companiilor controlate de stat.

Potrivit expunerii de motive, proiectul de lege are ca scop intensificarea funcției preventive a controlului, precum și asigurarea securității juridice, în condițiile creșterii cantitative a legislației și apariției unei noi domenii de reglementare.

În raportul Comisiilor juridică și pentru buget se arată că proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind instituirea unor instrumente care să asigure prevenirea săvârșirii de contravenții. Astfel, autoritățile sau instituțiile publice cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au stabilite ca atribuții informarea, instruirea și îndrumarea publicului, precum și obligația de a aplica, în cazul săvârșirii anumitor fapte contravenționale, sancțiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligațiilor legale.

Senatul este primul for sesizat în cazul acestui proiect de lege inițiat de Guvern, Camera Deputaților fiind cameră decizională.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme