Dragoş Coman, mulţumit de rezultatul alegerilor la nivelul TNL Călăraşi!

Alegeri TNLViceprimarul municipiului Călăraşi, Dragoş Coman, secretar al organizaţiei municipale PNL Călăraşi, a salutat rezultatul alegerilor de la nivelul organizaţiei locale, respectiv judeţene a TNL Călăraşi, spunând despre cei doi preşedinţi, Adrian Stoica (foto stânga) şi Alexandru Vasile (foto dreapta) că sub mandatele lor „speranțele, idealurile și viziunea tinerilor vor avea o puternică reprezentare”. „După două săptămâni de zbateri, TNL Călărași și-a finalizat arhitectura de conducere. Atât organizația municipală cât și cea județeană și-au ales doi președinți, despre care pot să spun cu toată încrederea că nu pot sta decât sub influența principiilor și asta ne dă încredere că speranțele, idealurile și viziunea tinerilor vor avea o puternică reprezentare.

Felicitări Alexandru Vasile! Felicitări Adrian Stoica! Felicitări întregii echipe care i-a susținut și celor care au ales să facă parte din birourile de conducere!” a scris Dragoş Coman pe contul personal de facebook.

La lucrările Comitetului de Coordonare Judeţean, desfăşurate duminică la Călăraşi, în sala de spectacole „Barbu Ştirbei” a Centrului Judeţean de Creaţie şi Cultură Călăraşi, a fost prezent şi preşedintele partidului, Ludovic Orban.

Deputatul Sefer, interesat de situaţia programelor educaţionale de reciclare a deşeurilor menajere

Sefer CristianDeputatul PMP Călăraşi, Cristian Sefer, a adresat o întrebare vicepremierului, Graţiela Gavrilescu, în legătură cu situaţia programelor educaţionale de reciclare a deşeurilor menajere.

Iată textul integral al solicitării adresate de parlamentarul călărăşean

Adresată:

Doamnei Viceprim-ministru

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Ministrul Mediului

De către:

Deputat Cristian George SEFER

Obiectul întrebării: Situația programelor educaționale de reciclare a deșeurilor menajere

           

Stimată doamnă Viceprim-ministru,

Faţă de alte metode ecologice, reciclarea deşeurilor menajere este cea care presupune cel mai mic efort din partea societății. Însă, pentru a fi eficientă, presupune o colaborare activă între cetățeni și autorități, în vederea sortării deșeurilor înainte de a fi aruncate.

Cauza principală a procentului scăzut de reciclare a deșeurilor menajere înregistrat la momentul actual îl constituie lipsa informării și educării cetățenilor cu privire la importanța și beneficiile reciclării.

Având în vedere impunerea de către normele Uniunii Europene a unei ținte de reciclare de 50% din deșeurile municipale până în anul 2020, reciclarea și pregătirea pentru reutilizarea deșeurilor din ambalaje care urmează să fie ridicată la 80% până în anul 2030, precum și țintele pentru diverse materiale care urmează să crească gradual între 2020 și 2030 (90% pentru hârtie, 60% pentru plastic, 80% pentru lemn și 90% pentru metale și sticlă) vă rog doamnă Viceprim-ministru să îmi comunicați programele derulate de minister pentru educarea copiilor și tinerilor privind importanța colectării selective a deșeurilor.  

Vă asigur de toată consideraţia mea.

Deputat

Cristian George SEFER

Solicit răspuns în scris.

Consilierii judeţeni PSD au dat, din nou, cu bâta-n baltă!

Pentru a doua oară consecutiv, la un interval de câteva zile, consilierii judeţeni PSD au votat, miercuri, împotriva Hotărârii pentru modificarea Hotărârii nr. 102/2015 privind transmiterea imobilului reprezentând Centrul de Informare şi Cooperare în Afaceri Călăraşi din administrarea Centrului Cultural Judeţean Călăraşi în folosinţa gratuită a Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România–Bulgaria. Aşa au vrut ei, invocând motive de oportunitate şi deşi n-au fost rostite şi motive politicianiste. S-or fi gândit, probabil, că e un moment favorabil să joace rolul partidului de opoziţie în raport cu conducerea Consiliului Judeţean, de factură liberală deşi „chestiunea” în sine nu e una deloc derizorie şi impunea o atitudine responsabilă. Rezultat al unei discuţii serioase în partid, purtate nu într-un cadru restrâns ci în prezenţa primarilor care ştiu prea bine importanţa unei astfel de instituţii BRCT, la Călăraşi.

Dar să vedeţi şi despre ce este vorba. Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră a solicitat prin adresa nr. 14942 din 14 septembrie, înregistrată în aceeaşi zi la Consiliul Judeţean sub numărul 14524, prelungirea duratei contractului de transmitere în folosinţă gratuită a spaţiului reprezentând Centrul de Informare şi Cooperare în Afaceri Călăraşi pentru desfăşurarea activităţii de evaluare a aplicaţiilor în cadrul Programului INTERREG V-A România – Bulgaria, în spaţiul existent în cadrul CICA până la data de 31 decembrie 2018. Această necesitate a apărut ca urmare a faptului că BRCT Călăraşi trebuie să realizeze activităţile de evaluare a cererilor de finanţare ce vor fi depuse de către aplicanţi în cadrul Programului menţionat, în paralel cu celelalte activităţi derulate.

Nu era însă pentru prima oară când BRCT transmitea Consiliului Judeţean o astfel de solicitare. Prin adresa 15687 din 15.12.2016, înregistrată la Consiliul Județean Călărași sub nr. 18372 din 15.12.2016 Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Călărași pentru Granița România–Bulgaria a solicitat o altă prelungire a duratei contractului de transmitere a spațiului reprezentând Centrul de Informare și Cooperare în Afaceri Călărași, situat în zona Chiciu, din aceleași considerente ca și cele din solicitarea anterioară, până pe data de 31.10.2017.

Solicitări similare şi aprobate de consilierii judeţeni au mai avut loc în 2016, conform adreselor 3649 din 09.03.2016 şi respectiv, 8498 din 07.07.2016.

Ba mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Călăraşi nr. 102 din 29.07.2015, imobilul denumit „Centrul de Informare şi Cooperare în Afaceri Călăraşi” a fost transmis din administrarea Centrului Cultural Judeţean Călăraşi în folosinţa gratuită a Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România – Bulgaria, până la data de 31 octombrie 2017, în vederea desfăşurării activităţii de evaluare a proiectelor hard depuse în cadrul primului apel de proiecte al Programului INTERREG V-A România – Bulgaria, dar și pentru desfășurarea acțiunilor de pregătire în vederea arhivării și depozitării volumului mare de documente rezultate în urma acestor activități.

Şi de data aceasta, solicitarea s-a izbit de un mare „NU” din partea aleşilor judeţeni PSD care n-au vrut să ţină cont nu doar de oportunitatea „demersului” iniţiat de BRCT ci şi de argumentele oferite de secretartul judeţului, Emil Muşat care a explicat că BRCT desfăşoară în esenţă activităţi de utilitate pulică şi în consecinţă, Consiliul Judeţean poate oferi cu titlu gratuit spaţiu suplimentar instituţiei mai sus - menţionate, potrivit prevederilor art. 124 din Legea 215 / 2001, pe o perioadă determinată. În cazul de faţă până la 31 decembrie 2018.

Sigur că PSD, în cadrul CJ, are tot dreptul să facă opoziţie votând împotriva acelor Hotărâri care ar putea leza interesele judeţului. Doar că în cazul de faţă, “împotrivirea” social – democraţilor are doar conotaţii politicianiste. Se observă limpede că acelaşi partid, prin reprezentanţii săi, nu s-a opus unor astfel de solicitări ale BRCT în mandatul trecut. Să fii fost mai convingător Răducu Filipescu, în jurul căruia PSD s-a gudurat ori de câte ori i-a cerut fostul preşedinte? Unul dintre cei mai vehemenţi consilieri a fost în ambele rânduri Liviu Vîrtejanu, o prezenţă constantă în Consiliul Judeţean, ba chiar şi în conducerea acestei instituţii care n-a afişat o astfel de „poziţie contra” şi în momentele anterior menţionate.

PSD vrea să facă OPOZIŢIE însă o face prost. Cu stângăcie, neargumentat, agresiv. Şi cel mai grav e că afişează o astfel de „poziţie” atunci când nu e cazul. Cum naiba atunci se face că ceea era legal şi oportun în 2015 şi 2016 nu mai este acum?

BRCT este o instituţie extrem de importantă de care mulţi primari, inclusiv, de la PSD au nevoie pentru iniţierea şi finalizarea unor proiecte de infrastructură. Vezi exemplul oferit de Primăria Roseţi care în ciuda unor dificultăţi întâmpinate, de natură procedurală, a reuşit să acceseze bani europeni prin intermediul BRCT pentru asfaltarea unor tronsoane importante de drumuri în localitate.

Într-o perioadă în care PSD, la nivel central, militează pentru atragerea de fonduri europene de la Bruxelles, la Călăraşi, consilierii judeţeni au găsit acum momentul oportun să pună beţe în roate unei instituţii care de vreo 2 ani încoace cel puţin şi-a putut desfăşura activitatea într-un spaţiu suplimentar, oferit în administrare gratuită de Consiliul Judeţean!

Vîrtejanu, Chiriţă şi colegii lor vor deconta astfel de “contre” puse anapoda care nu fac cinste unui partid al cărui lider local, Ciprian Pandea, este angajatul Guvernului condus de un premier PSD, despre care spuneam mai devreme că a început deja ofensiva pentru atragerea de resurse financiare europene în exerciţiul financiar 2014 – 2020.

 

PS O poziţie similară “de frondă” au abordat consilierii judeţeni PSD şi atunci când s-a pus în discuţie Hotărârea privind trecerea din administrarea Primăriei Călăraşi în administrarea Consiliului Judeţean a unui tronson din strada Varianta Nord. Şi atunci, am asistat la nişte argumente sterile din partea reprezentanţilor PSD. Nu Consiliul Judeţean ar fi finalizat lucrarea ci Ministeruşl Transporturilor. Pe călărăşeni chiar nu-I interesează dacă demersul pentru reabilitarea acelui drum de centură aparţine Primăriei sau Consiliului Judeţean!

Alexandru Vasile este noul preşedinte al TNL Călăraşi

alex vasile prezidiuÎncepând de duminică, Tineretul Naţional Liberal, filiala judeţeană Călăraşi are un nou preşedinte. Alexandru Vasile care n-a avut contracandidaţi, a preluat ştafeta de la Florin Drăgan, devenind pentru următorii 4 ani liderul tinerilor liberali călărăşeni.

Administrator al unei societăţi comerciale, Alexandru Vasile, de profesie inginer silvic, are 27 de ani şi este căsătorit. Activează în cadrul TNL Călăraşi din 2011. „Mulţi dintre voi mă cunoaşteţi, mulţi nu mă cunosc. Numele meu este Vasile Alexandru Lucian, am 27 de ani, sunt căsătorit, sunt de profesie inginer silvic. Lucrez în cadrul firmei Cozlo Zinca pe care o administrez, firmă care este pe primul loc în domeniul exploatărilor forestiere. Sunt de sorginte PNL-ist, tatăl meu este Aurel Vasile, primar la al 2-lea mandat în localitatea Jegălia. Activez în organizaţia TNL Jegălia de 6 ani, timp în care am dus nenumărate bătălii din 2011 şi până în prezent.” a fost prezentarea făcută, în faţa celor peste 350 de delegaţi prezenţi la lucrările Comitetului de Coordonare Judeţean TNL Călăraşi, de Alexandru Vasile care a continuat “Mesajul meu către voi este următorul: Indiferent de adversarii politici pe care o să-i întâlnim de-a lungul timpului important este să fim mai mult decât o echipă puternică! Noi trebuie să devenim o familie, cea a TNL-ului. Doar atunci ne vom putea lupta cu alte organizaţii, de alte culori şi orientare politică. În numele noii echipe care astăzi aşteaptă girul vostru, aştept de la voi să ne fiţi alături şi să ne sprijiniţi în toate demersurile pentru consolidarea organizaţiei PNL. Aşa cum ştiu că o să ne putem baza şi pe sprijinul seniorilor cărora le mulţumesc anticipat. Suntem tineri, frumoşi, ambiţioşi şi determinaţi să producem schimbări în bine la nivel judeţean cât şi la nivel naţional. Îmi doresc să am parte de o deschidere din partea voastră cum de altfel şi eu în calitate de preşedinte alături de noul birou vă voi sta la dispoziţie în orice activităţi pe care le veţi întreprinde. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Vă mulţumesc!”.

alex dragulin orban iliutaInvitat de marcă şi prezent la lucrările CCJ a fost preşedintele partidului, Ludovic Orban. Pe scena Centrului Cultural Barbu Ştirbei au mai fost prezenţi preşedintele PNL Călăraşi, Dan Drăgulin, parlamentarii, Răducu Filipescu şi Cătălin Predoiu, preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, vicepreşedinte al partidului, fostul lider al organizaţiei TNL Călăraşi, Alin Drăgulin dar şi nou preşedinte al organizaţiei municipale TNL Călăraşi, Adrian Stoica.

În urma alegerilor de duminică, noul preşedinte executiv a devenit Ştefan Stan. Cei doi primvicepreşedinţi sunt Andrei Romilă, consilier local municipal şi Ioan Cristian Marin, consilier judeţean.

 alex iulta dragulin pe scaune

Componenţa Biroului Politic Judeţean al TNL Călăraşi

 

Preşedinte: Alexandru Vasile

Preşedinte executiv: Ştefan Stan

Primvicepreşedinţi: Andrei Romilă şi Cristian Ioan Marin

Vicepreşedinţi: Mihăiţă Dumitrache, Ştefan Negoiţă, Adrian Ionuţ Tunsu, Nicolae Marinescu, Valentin Mailat, Narcis Cotea, Adrian Claudiu Stoica şi Dragoş Dumitru

Membri: Marius Drăgan, Sandra Roşca, Mihai Toneanu, Alexandru Ilie, Mihai Radu Pahomeanu, Eduard Niţu, Răzvan Vrabie, Valentin Enache, Marius Pandele, Georgian Dumitru, Stelică Şerban, Geanina Loloţ, Ştefan Chiran, Cătălin Dumitrescu, Adrian Măciucă, Alexandru Stoian, Alexandru Tatu, Alexandru Ermin Radu, Valentin Simion, Andrei Găbuz.

Aflat pe lista de Membru, Ionuţ Udescu a declarat că nu va mai candida acuzând nişte jocuri murdare făcute în partid în legătură cu stabilirea candidaturilor pentru funcţiile de conducere.

 dragulin orbanfelipe tnlflorin draganiliuta barbu si alinpredoiu dragulin si felipesala tnl alex

Alina Jipa, desemnată să conducă OFL Călăraşi!

Alegeri OFL calarasiJoia trecută în sala de şedinţe a Primăriei Călăraşi au avut loc lucrările Comitetului de Coordonare Locală a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Călăraşi, în cadrul cărora a fost stabilită şi noua componenţă a Biroului Politic Local.

În funcţia de preşedinte a fost aleasă Alina Jipa, consilier local municipal. Cele două funcţii de primvicepreşedinte vor fi ocupate de acum de Ruxandra Prică şi Angelica Păun.

 

Cel mai probabil, la finele săptămânii vor avea loc alegeri şi la nivelul organizaţiei judeţene OFL Călăraşi. Surse din partid susţin că pentru funcţia de preşedinte există o singură candidatură şi anume aceea a Cameliei Croitoru, consilier local municipal, o apropiată a preşedintelui PNL, Dan Drăgulin.

Nu de fiecare dată tăcerea-i de aur!

Deculescu si DragulinStrada Varianta Nord va rămâne, deocamdată, tot în administrarea Consiliului Local municipal Călăraşi. Hotărârea privind solicitarea de transmitere a unui sector de drum naţional, aflat în domeniul public al statului din administrarea Consiliului Local al municpiului Călăraşi, în administrarea Consiliului Judeţean, supusă joia trecută în atenţia aleşilor judeţeni „a picat”, neîntrunind numărul minim de voturi necesare. S-au opus, total aiurea, consilierii judeţeni PSD care au susţinut, fără argumente logice, că investiţiile privind reabilitarea şi modernizarea celor 4 km pot fi „suportate” de Primărie. Cu ce fonduri? Pesediştii nu s-au obosit să explice, preferând mai degrabă să-l ia pe „Nu” în braţe, în detrimentul cetăţeanului! De parcă pentru călărăşean, contează că obiectivul respectiv e realizat de Consiliul Judeţean sau Primărie! Fondurile sunt oricum de natură guvernamentală!

Dar dincolo de „contra” pusă nejustificat de „Opoziţie”, m-a pus pe gânduri lipsa totală de reacţie a consilierului PNL, Valentin Deculescu. Domnia sa nu e un „fitecine”. De o bună perioadă de timp, datorită calităţilor sale deosebite în ştiinţa managementului, domnul Deculescu ocupă funcţia de administrator public în cadrul Primăriei Călăraşi. Mai mult, este, poate, colaboratorul cel mai apropiat al primarului Dan Drăgulin care-l apreciază atât de mult încât, nu cu mult timp în urmă, a avut chiar o idee genială. Şi anume aceea de a-i conferi domnului Deculescu „funcţia” de şef al viceprimarilor!

Ei bine, joi, în plen, domnul Deculescu, în dreptul Hotărârii mai sus –menţionate, a tăcut mâlc. N-a scos nici măcar un cuvânt deşi, în mod normal, de la „înălţimea” funcţiei pe care o deţine în boardul Primăriei, ar fi fost, după părerea mea, cel mai îndreptăţit să susţină cu argumente economice oportunitatea iniţierii acestei Hotărârii de către conducerea CJ Călăraşi. E greu de crezut că pe o chestiune atât de sensibil, para – discutată în primărie, domnul Deculescu n-a reuşit să demonteze slabele „justificări” ale colegilor săi de la PSD şi într-un final să ne facă să ne schimbăm părerea despre potenţialul său profesional.

Din păcate, n-a avut vorbele la el! Şi nu de fiecare dată, tăcerea e şi de aur. Domnul Deculescu a preferat să se facă şi mai mic în bancă, ratând o bună ocazie de a ne demonstra tuturor că prezenţa sa în primărie, de cele mai multe ori de-a dreapta porimarului Drăgulin, e benefică în folosul comunităţii.

Cu astfel de „specialişti”, PNL, are la Călăraşi, viitorul asigurat!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.