PSD / C. Pandea: Peste 10 mii de antreprenori vor putea solicita, în acest an, finanțare nerambursabilă

C. Pandea Guvern 1

Programele naționale de finanţare a mediului de afaceri din România, pe anul 2018,  vor debuta în curând, după ce schemele de implementare au fost publicate pentru dezbatere publică astăzi, pe site-ul Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (AIPPIMM). Preşedintele PSD Călăraşi, Ciprian Pandea spune că una din preiorităţile Guvernului este să sprijine afacerile debutante atât din mediul urban cât şi rural. “Guvernul continuă să sprijine afacerile debutante din mediul urban și rural. Este o prioritate care urmărește să aducă  tot mai mulţi români să ajungă în clasa de mijloc. În egală măsură programele de sprijin a noilor afaceri se adresează românilor plecați, pentru a-i determina / încuraja să revină acasă.” a spus Pandea care a mai adăugat că în cursul acestui an peste 10 mii de antreprenori vor solicita finanţare nerambursabilă, suma alocată de Guvern fiind de peste 20 de miliarde de lei pentru cele 6 programe naţionale. “Peste zece mii de antreprenori vor putea solicita, în cursul acestui an, finanțare nerambursabilă prin una din aceste scheme de finanțare. Anul acesta guvernul a alocat peste 20 de miliarde de lei, cel mai mare buget de până acum, pentru cele șase programe naționale. E vorba de Programul Start-up Nation România, Programul Femeia Manager, Programul de microindustrializare, Programul Comerț și Servicii, Programul pentru Meșteșuguri şi Programul EMPRETEC”. a conchis liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea.

Opoziţie nu se face doar cu ifose de Capitală!

Dumitru Ariciu a obţinut în iunie 2016 mandatul de consilier local, figurând pe lista propusă de PSD Călăraşi.

Surse din partid, susţin că Ariciu a ales PSD nu neapărat din raţiuni ideologice ci mai degrabă de natură financiară. Pentru că ar fi avut nevoie de o „intrare” la primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi el membru PSD, Ariciu ar fi apelat la fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, regretatul Dan Cristodor care l-ar fi şi ajutat în acest sens. Şi pentru că PSD Călăraşi şi candidatul de atunci pentru Primărie, Marius Dulce erau în căutare de figuri noi, eventual şi „prospere”, pe listă a fost inclus, undeva în zona eligibilă şi Dumitru Ariciu care întrunea, evident, aceste minime calităţi.

Mutat între timp cu totul la Bucureşti, Dumitru Ariciu a devenit în ultima vreme poate cea mai virulentă voce din Opoziţie la adresa Executivului PNL. Aproape că nu e şedinţă ordinară în care Dumitru Ariciu să nu-şi verse nemulţumirile peste primar şi cei doi viceprimari. Aşa s-a întâmplat bunăoară şi joia trecută când ne-a povestit că, sosit din Capitală pentru plenul şedinţei ordinare, a luat la pas oraşul, pe strada Bucureşti şi a rămas înmărmurit văzând că totul arată ca naiba. După ce i-a muştruluit pe cei din Executiv, Dumitru Ariciu „s-a întors” şi spre colegii săi din Opoziţie şi vizibil revoltat „i-a certat” şi pe ei pentru faptul că nu sunt mai vocali la adresa „puterii liberale”.

Ce poţi să mai zici în faţa unui astfel de ales local care n-are teamă de nimic, criticându-i sever pe cei care conduc Primăria Călăraşi? Un singur lucru, poate. Că este ipocrit! Chiar domnia sa, într-o pauză ne spunea că n-are de ce să-i fie frică de ceva sau cineva atâta vreme căt locuieşte în Bucureşti iar pe aici, pe la ţară, la Călăraşi, vine doar „constrâns” de obligaţiile generate de statutul de consilier local. Aşa da! De 3 ori „Bravo!” pentru distinsul nostru consilier local!

Domnul Dumitru Ariciu este, poate, ultimul ales local din PSD care să aibă şi statura morală să facă pe „opozantul”. Am răsfoit ultima sa Declaraţie de avere şi am observat că prin august 2016  şi-a vândut şi casa şi maşina. A luat bani frumoşi pe ele care, ce să vezi?, i-a cheltuit rapid devreme ce nu se văd în D.A.

Asta înseamnă că domnia sa nu mai plăteşte impozite şi taxe locale pe ele. Ar fi de văzut dacă plăteşte impozite pe vreun imobil închiriat. Sau de ce nu?, dacă pe Cartea sa de Identitate mai figurează domiciliul în Călăraşi.

În rest, domnul Ariciu îşi dezvoltă spiritul critic încasând şi o indemnizaţie mare cam cât salariul minim net pe economie. Iar pe banii ăştia îi cam ceartă pe toţi că doar d-aia e în opoziţie!

Nu cred că domnului Ariciu îi pasă cu adevărat de acest oraş, de problemele sale, care în urmă cu mulţi ani, prin intermediul unui primar PSD, i-a schimbat şi nivelul de trai. Şi atunci, oraşul avea probleme, inclusiv legate de infrastructură dar nu spunea nimic. Nu era câtuşi de puţin virulent cu „puterea” din Executiv! Că doar nu era prost să-şi bată singur cuie în talpă, supărându-l pe ultimul primar PSD din 2000 încoace, Dan Ţuţuianu care i-a făcut un mare bine?!

În Consiliul Local e nevoie de vocea opoziţiei. Însă ea trebuie să fie susţinută în primul rând de oamenii care locuiesc aici, care muncesc aici şi care au demonstrat că le pasă, nu doar de partidul care i-a trimis în Consiliu, ci de cetăţeni. Nu mă încălzeşte cu nimic că PSD iese la înaintare cu astfel de “viteji” care imediat după ce-şi fac numărul de circ, în plen, se urcă rapid în maşină şi se întorc acasă, în Capitală, mulţumiţi de faptele lor.

Pe de altă parte, cred că vocea critică a opoziţiei trebuie să mai surprindă şi “ceva” constructiv. În cazul lui Dumitru Ariciu, nu s-a observant până acum nimic. Deşi e antreprenor, cu afaceri în construcţii imobiliare, n-am sesizat nicio soluţie, nicio perspectivă sau viziune, măcar pe această temă. Le păstrează probabil pentru mandatul următor, sperând că PSD va ajunge şi la guvernare locală. Şi ar fi exact după 20 de ani!

 

Domnule Ariciu, opoziţie nu se face cu ifose de Capitală! Întoarce-te la Călăraşi şi să te vedem atunci cât mai eşti de vocal! De la distanţă şi şoarecii au alură de elefanţi!

R. Paţurcă: Călăraşiul devine pentru câteva zile un Centru de Excelenţă

Roxana Olimpiada 1

În perioada 1-6 aprilie, municipiul Călăraşi găzduieşte, după o pauză de 5 ani, o Etapă Naţională a unei Olimpiade şcolare. Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi organizează Olimpiada la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, profil Resurse Naturale și Protecția Mediului, domeniul Protecția Mediului. Luni seară, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean a avut loc festivitatea de deschidere, eveniment la care a participat şi senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă. „Am acceptat cu mare bucurie invitaţia pe care am primit-o din partea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi de a participa, în această seară, la deschiderea festivă a Etapei Naţionale a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară „Tehnologii”, Profil Resurse Naturale şi Protecţia Mediului, care adună la start elevii şi profesorii din 28 de judeţe şi care se va desfăşura în municipiul nostru reşedinţă de judeţ, în perioada 1-6 aprilie.

Pentru că provin din zona de învăţământ, pot să spun că am trăit fiecare emoţie în parte. Atunci când am fost elevă şi am participat la competiţii, când am fost cadru didactic şi am participat la olimpiade în calitate de profesor – îndrumător dar şi când am fost membru şi chiar vicepreşedinte al Comisiei mulţi ani la rând.

Mă bucur că municipiul Călăraşi devine pentru câteva zile un Centru de Excelenţă, organizând prin intermediul ISJ Călăraşi, o etapă naţională a unei olimpiade, după o pauză de 5 ani. Am reuşit să ne unim forţele şi să readucem performanţa şcolară la Călăraşi.

Transmit pe această cale toate gândurile bune elevilor care vor intra în competiţie precum şi cadrelor didactice prezente la acest eveniment.

Îmi doresc din suflet să fiu prezentă şi joi când va avea loc şi festivitatea de închidere şi să-i pot premia pe cei mai buni dintre cei mai buni. Succes tuturor şi sper ca fiecare să plece, cu cele mai frumoase amintiri, de la Călăraşi.” A fost mesajul transmis pe contul personal de facebook de pralamentarul călărăşean.

La această fază naţională vor participa elevii din 28 de judeţe. Festivitatea de premiere va avea loc joi, 5 aprilie, tot în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean.

Roxana Olimpiada 2

R. Paţurcă: Prevederile OUG 25 / 2018 se referă, în principal, la stimularea investiţiilor şi antreprenoriatului

Roxabna Senat 4 aprilie Comisie

Joia trecută, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice s-a adoptat în cadrul unei şedinţe de Guvern o ordonanţă de urgenţă, nr. 25, care vizează în principal stimularea investițiilor și antreprenoriatului, precum și asigurarea finanțării organizațiilor non profit prin câteva modificări aduse Legii 227 / 2015 privind Codul Fiscal. Membru al Comisiei de buget, finanţe, senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă a prezentat mai modificările aduse de acest act normative, precizând că săptămâna viitoare, în comisia de specialitate de la Senat, vor avea loc discuţii pentru încheierea dezbaterilor şi unde se mai pot depune amendamente urmând ca în perioada imediat următoare, ordonanţa să fie dezbătută şi în plenul Senatului.

 

Doamna senator, Paţurcă, pentru început aş dori să prezentaţi modificările pe care le aduce ordonanţa legii 227 / 2015 privind Codul Fiscal, din perspectiva Ministerului de Finanţe

 

Într-adevăr, s-au produs câteva modificări pe câteva domenii.

Astfel în ceea ce priveşte impozitul pe profit, având în vedere reglementările potrivit cărora operatorii urmează să schimbe în mod obligatoriu aparatele de marcat electronice fiscale din dotare, indiferent de data achiziției acestora, se impune introducerea unor prevederi potrivit cărora, în cazul înlocuirii aparatelor de marcat electronice, pentru respectarea cerințelor impuse de lege, să nu se aplice sancțiunea prevăzută de Codul fiscal. După cum se ştie, potrivit reglementărilor actuale, contribuabilii care aplică facilitatea privind scutirea de impozit a profitului reinvestit au obligația de a păstra activele respective în patrimoniu o perioadă de timp (cel mult 5 ani). În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se percep creanţe fiscale accesorii.

        

 

Se instituie obligația contribuabililor care efectuează sponsorizări /mecenat, respectiv acordă burse private și care scad aceste sume din impozitul pe profit, de a declara beneficiarii sumelor respective. Măsura are ca scop monitorizarea și controlul sumelor alocate de contribuabili din impozitul pe profit, astfel încât să se asigure cheltuirea fondurilor primite de beneficiari numai în scopul pentru care aceștia s-au înființat sau în scopul pentru care au fost alocate, după caz.

 

În domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor s-a instituit regula fiscală  potrivit căreia microîntreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe profit, în cazul în care acestea îndeplinesc două condiții: au un nivel de capital social minim de 45.000 lei (aprox. 10.000 euro) și au cel puțin 2 salariați. Prin această măsură se urmăreşte stimularea investițiilor și antreprenoriatului, prin crearea unui mediu de afaceri atractiv pentru întreprinderile mici și mijlocii, cu îndeplinirea concomitentă a unor condiții legate de valoarea capitalului social și a numărului de salariați.

De asemenea s-a introdus o prevedere potrivit cărora microîntreprinderile au posibilitatea de a scădea din impozitul datorat cheltuielile cu sponsorizarea efectuate pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, potrivit legii, în limita valorii reprezentând 20% din impozit. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat, se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive.

În plus, s-a mai instituit şi obligaţia microîntreprinderilor care efectuează sponsorizări și care scad aceste sume din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, de a declara beneficiarii sumelor respective.

 

În domeniul impozitului pe venit, OUG prevede reținerea la sursă a impozitului pe venit, de către plătitorii veniturilor pentru veniturile din activități independente realizate de persoane fizice în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare. Măsura a avut în vedere revizuirea sistemului actual privind impozitarea veniturilor realizate din contracte de activitate sportivă încheiate conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv încadrarea acestor venituri în categoria veniturilor pentru care se aplică sistemul impozitării cu reținere la sursă. Beneficiari sunt persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă.

 

În cazul persoanelor fizice, se majorează de la 2% la 3,5% cota din impozitul pe venit care poate fi donată pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat. Mai exact, acești contribuabili au posibilitatea să dispună cu privire la destinaţia unei sume reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual, după cum urmează: în cotă de 2% pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii și a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, sau în cotă de 3,5% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii.

 

De asemenea, sunt prevăzute prin noul act normativ reguli pentru stabilirea și corecția normei de venit pentru contribuabilii din agricultură, în cazul înregistrării de calamități naturale, precum și pentru aplicarea scutirii prevăzute de Legea nr. 566/2004 privind cooperația agricolă. Scopul măsurii îl reprezintă reducerea normelor de venit în situația înregistrării de pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale ca îngheţ, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă şi inundaţii, precum şi a epizootiilor ce afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale/animalele deţinute, precum și în situația valorificării prin/către cooperativa agricolă, a producției realizate în anul fiscal curent.

 

Ordonanţa aduce modificări şi în domeniul contribuţiilor sociale obligatorii. Astfel se prevede reținerea la sursă a contribuțiilor sociale obligatorii pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă, obținute de la un singur plătitor de venit, la care nivelul net estimat, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuțiile sociale. E o măsură care vizează simplificarea modului de stabilire a contribuțiilor sociele prin reținerea la sursă pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă.

           

 

În domeniul accizelor, modificarea se referă la stabilirea unui nivel redus al accizelor pentru motorina utilizată drept carburant pentru transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum și pentru transportul de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane. Nivelul redus se stabilește prin diminuarea nivelului standard al accizelor prevăzut pentru motorină cu 183,62 lei/1000 litri, respectiv cu 217,31 lei/tonă.       

Prin această ordonanţă, se introduce condiţia potrivit căreia persoana care solicită autorizarea în calitate de antrepozitar autorizat, să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de A.N.A.F.

 

Ordonanţa de urgenţă cuprinde o serie de modificări şi în ceea ce priveşte Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscal. Despre ce este vorba?

 

Modificările se referă la câteva capitole. Astfel, în sfera eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale, în cazul debitorilor care nu constituie niciun fel de garanții, măsurile initiate se referă la:

a) reducerea termenului de soluționare a cererii de eșalonare, de la 60 de zile la 15 zile;

b) eliminarea obligației de a anexa la cerere planul de restructurare;

c) reglementarea posibilității anexării la cerere a propunerii de grafic de eșalonare;

d) calcularea dobânzilor datorate pe perioada eșalonării și emiterea deciziei la finalizarea eșalonării la plată.

Scopul măsurii este clar şi anume simplificarea și accelerarea procedurii de acordare a eșalonărilor la plată și adaptarea ratelor de eșalonare la specificul activității și la propriile nevoi de finanțare.

 

În cazul debitorilor încadrați la risc fiscal mic s-a propus:

a) crearea posibilității de a anexa, la cererea de eșalonare, propunerea de grafic;

b) înlocuirea condiției ca niciunul dintre administratori şi/sau asociaţi să nu fi deţinut calitate la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declanşată procedura insolvenţei şi la care au rămas obligaţii fiscale neachitate în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii de eșalonare cu cea privitoare la lipsa faptelor înscrise în cazierul fiscal;

c) înlocuirea condiției de a nu fi înregistrat pierderi contabile cu cea referitoare la neînregistrarea de pierderi de exploatare.

 

În cazul tuturor contribuabililor care beneficiază de eșalonări la plată, s-a avut în vedere includerea prevederii ca taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare să se ramburseze cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale. Măsura are în vedere încurajarea contribuabililor pentru a intra în eșalonare la plată atunci când înregistrează dificultăți financiare temporare și accelerarea procedurii de rambursare a TVA pentru contribuabili, în considerarea faptului că atât la momentul la care se aprobă decizia de eșalonare, cât și pe perioada menținerii valabilității eșalonării, aceștia sunt supuși unor verificări, respectiv monitorizări de către organul fiscal

 

În domeniul restituirii taxei auto/timbrului de mediu pentru autovehicule, conform ordonanţei se are în vedere eliminarea obligației de a anexa la cererea de restituire documentul doveditor al plății/timbrului de mediu pentru autovehicule, și copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare, întrucât organul fiscal are posibilitatea de a verifica în baza de date pe care o deține sau în bazele de date la care are acces informațiile referitoare la identificarea plății efectuate de contribuabil, identitatea vehiculului, înmatricularea acestuia și persoanele care au înmatriculat autovehiculul.

PSD / C. Pandea: Noua Lege a Achizițiilor Publice va fi realizată după modelul german

Pandea Ciprian

O lege nouă a achiziţiilor publice este o prioritate pentru Cabinetul condus de Viorica Dăncilă şi potrivit preşedintelui PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, actul normativ va fi realizat, în perioada imediat următoare, după modelul german. “Este imperios necesară adoptarea rapidă a unui nou pachet de legi privind achizițiile publice pentru deblocarea investițiilor majore. Noua lege a achizițiilor va fi realizată după modelul german și va simplifica procedurile pentru realizarea investițiilor publice în spitale, școli, drumuri etc.  Tribunalele de achiziții publice vor înlătura blocajele generate de contestarea licitațiilor pentru realizarea proiectelor de investiții.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, preşedintele Ciprian Pandea care a mai adăugat “Termenul limită pentru adoptarea noului pachet de legi privind achizițiile publice este 15 aprilie. Cuvântul de ordine este simplificare. Este de interes major ca România să iasă din blocajul actual și licitațiile să se desfășoare ritmic iar proiectele să nu mai zacă cu anii în nelucrare. Pentru 2018, sunt prevăzute și bugetate investiții echivalentul a 4,2% din PIB, respectiv, în valoare totală de 38,5 miliarde de lei. Guvernarea PSD-ALDE a făcut o prioritate maximă din investiții și a alocat resurse consistente – mai mult cu 42% față de anul trecut. Însă orice initiativă este zadarnică urmare a practicii contestațiilor, ajunse sport național, care blochează pe termen lung orice proiect.”.

 

“Înființarea unei structuri unice, centralizate, responsabile pentru achiziții publice, după modelul care funcționează în alte state, este oportună doar pentru instituțiile centrale. În niciun caz nu poate fi extinsă și la nivel regional sau local pentru că este contrar descentralizării – prioritate esențială a programului de guvernare – dar mai ales pentru că în loc să elimine blocajele le-ar accentua! “

Ciprian Pandea, preşedinte PSD Călăraşi

R. Paţurcă, prezentă la conferinţa “Viitorul buget al Uniunii Europene. Oportunitate pentru reformă?”, organizată la Senat

Paturca Senat 28 martie

Comisia pentru Afaceri Europene din Senatul României continuă seria de dezbateri economice de anvergură, de data aceasta în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în România. Conferința “Viitorul buget al Uniunii Europene. Oportunitate pentru reformă?” a avut loc în data de 28 martie 2018, obiectivul fiind acela de a oferi parlamentarilor informații privind bugetul Uniunii Europene și procesul său de reformare, inclusiv în contextul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.

La eveniment a participat şi senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă, vicelider al grupului PSD din Senat care a transmis şi un mesaj pe contul personal de facebook “La Senatul Românei a avut loc evenimentul "Viitorul buget al Uniunii Europene".Obiectivul principal a fost acela de a oferi invitatilor informatii de ultim moment privind unul dintre cele mai importante subiecte ale momentului: bugetul UE si procesul său de reformare, inclusiv in contextul exercitarii Presedentiei Consiliului Uniunii Europene de către România.

Speakerii au agreat că proiectarea noii arhitecturi bugetare europene ar trebui să fie fundamentată pe o evaluare a funcționalității actualului cadru financiar, subliniind necesitatea conturării unui cadru care să confere predictibilitate în atingerea obiectivelor politice pe termen lung ale Uniunii. S-a pledat în favoarea elaborării unui cadru financiar multianual simplificat, transparent și flexibil, care să confere predictibilitate în atingerea obiectivelor pe termen lung ale Uniunii Europene. În acest sens, este necesara menţinerea unor alocări financiare adecvate pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună, care şi-au demonstrat capacitatea de a se adapta circumstanțelor în continuă schimbare, precum şi eficiența în oferirea unui răspuns adecvat cerințelor și așteptărilor cetăţenilor.”

Principalii vorbitori au fost: Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene, deputatul Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților, deputatul Dan Ilie Barna, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Florin Vasile Cîțu, președintele Comisiei economice, industrii și servicii,  Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, Siegfried Mureșan, membru al Parlamentului European (EPP), vicepreședinte al Comisiei pentru bugete, Răzvan Popa, membru al Parlamentului European (S&D), Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Daniel Dăianu, academician și membru în Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României și Gabriela Drăgan, director general al Institutului European din România.

Printre participanți s-au numărat și doi oaspeți europeni, Fabian Zuleeg, Chief Executive și Chief Economist al Centrului de Politici Europene — Bruxelles, precum și Oliver Dreute, consilier pe Cadrul Financiar Multianual al Centrului European de Strategie Politică.

Free Joomla templates by Ltheme