Iacomi: PSD consolidează proprietatea națională asupra terenurilor agricole
Featured

Iacomi: PSD consolidează proprietatea națională asupra terenurilor agricole

PSD a decis să sprijine și să consolideze proprietatea națională asupra terenurilor agricole și a celor din extravilan, având în vedere nevoia acută de sprijinire a agriculturii românești.

Conform statisticilor, la nivel național există aproximativ 800 de entități străine sau persoane fizice din străinătate care dețin în proprietate terenuri agricole românești. Cu tot respectul pe care îl avem pentru toți agricultorii, indiferent de naționalitatea lor, care au contribuit la dezvoltarea agriculturii românești, considerăm că am ajuns într-un moment în care trebuie să punem pe primul plan interesele agricultorilor români.

Suntem al doilea exportator de cereale din UE, după Franța, iar locul României ne onorează, dar ne și obligă să păstrăm această comoară a țării care ne făcea odată să fim cunoscuți drept ”grânarul Europei”.

Cu riscul de a fi din nou acuzați că suntem naționaliști într-o Europă care se prezintă a fi o mare familie de popoare, am ales să protejăm și să dezvoltăm agricultura națională așa cum fac toate țările europene, fără să încălcăm angajamenteleluate de România ca membru al UE. PSD a ales să pună pe primul loc interesele agricultorilor români, cu respectarea strictă a legislației europene.

Astfel, săptămâna aceasta PSD a votat în Camera Deputaților, for decizional, pentru adoptatea proiectului caremodifică legea privind tranzacțiile cu terenurile agricole (Legea17/2014). Este o schimbare care va avea un impact semnificativ și asupra județului nostru, un județ în care agricultura este unul dintre domeniile care contribuie din plin la dezvoltarea economiei locale.

Prin modificările aduse legii se clarifică o serie de aspecte. În primul rând, se stabilește ordinea de preemțiune în achiziția terenurilor agricole. Străinii vor putea cumpăra terenuri doar după ce dreptul de preemțiune al co-proprietarilor, al membrilor familiei, al altor agricultori români, etc., a fost exercitat.

Legea, în noua ei formă, consacră dreptul firesc al coproprietarilor, rudelor de gradul întâi, soților,rudelor și afinilor, de a fi primii care să poată cumpăra terenurile agricoleextravilane disponibile la vânzare.

Dacă titularii dreptului de preemțiune refuză, au, în ordine, prioritate la cumpărarepersoanele fizice care:

▪ au domiciliul/reședința pe teritoriul național pe o perioada de cel puțin5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare;

▪ desfășoară activități agricole pe teritoriul național de cel puțin 5 ani,anterior datei ofertei de vânzare;

▪sunt înregistrate de autoritățile fiscale române cu minimum 5 ani

anteriori înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate înextravilan.

Mai mult, se se înființează un Registru Unic Special al Tranzacțiilor.

Pentru a răspunde unor preocupări ale celor care văd în această lege doar o împiedicare a străinilor din a deține terenuri extravilane în România, trebuie să menționăm că achizițiile de teren agricol de către entități străine sunt permise și posibile în continuare. Totuși, ele vor avea loc după ce se epuizează ordinea de preemțiune precizată în lege. În acest fel, românii vor avea posibilitatea să protejeze, cumpărându-l înaintea străinilor, pământul românesc.

Considerăm că prin aceste modificări aduse legislației existente, se consolidează proprietatea națională asupra terenurilor agricole. Totodată, sunt încurajați șisusținuți tinerii fermieri, mai ales cei care vor să inițieze și să dezvolte o exploatațieagricolă.

În plus, legea constituie un pilon important care contribuie la dezvoltarea durabilă a agriculturii românești.

Suntem români, înainte de a fi europeni! Avem grijă de români, înainte de orice!

Președintele PSD Călărași

Iulian Iacomi

M. Ciolacu: Vom corecta în Parlament și această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administrațiile publice
Featured

M. Ciolacu: Vom corecta în Parlament și această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administrațiile publice

După ce Curtea Constotuţională a României a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a reacţionat precizând pe pagina personală de Facebook că „Vom corecta în Parlament și această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administrațiile publice” până pe 21 iunie.

“Incompetența și fuga continuă după procente a PNL aruncă în haos administrația publică! Pe 2 aprilie am depus un proiect de lege în Parlament privind prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea datei alegerilor. La o săptămână distanță, tardiv și neproductiv, Guvernul a adoptat o ordonanță – aceasta fiind publicată pe 8 aprilie în Monitorul Oficial. Din cauza lor, CCR a declarat astăzi neconstituțională prelungirea mandatelor aleșilor local pe motiv de paralelism legislativ. Mandatele aleșilor locali expiră pe 21 Iunie. Până la acea data Parlamentul TREBUIE să aprobe o lege care să prevadă atât prelungirea mandatului aleșilor locali, cât și data alegerilor, în conformitate cu decizia CCR. Vom corecta în Parlament și această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administrațiile publice. Altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii.” a scris pe Facebook Ciolacu care a transmis şi un “avertisment” preşedintelui Iohannis. “Dar, în același timp, îi avertizez atât pe președintele Iohannis, cât și pe cei din partidul său, să nu mai tergiverseze, să nu conteste iar legea! Pentru că le-ar face un rău direct românilor, dar și propriilor aleși locali!” a conchis şeful interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Guvernul PNL duce România-n beznă!
Featured

Guvernul PNL duce România-n beznă!

PRO România atrage atenţia că, în timp ce ministrul Finanţelor visează că realizează lucruri "fantastice", oraşele dau faliment, şcolile şi spitalele nu mai au bani pentru a funcţiona, iar în anumite zone există pericolul întreruperii iluminatului public.

"Sunt constatările reprezentanţilor Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), care trag un semnal de alarmă asupra faptului că lipsa deschiderii la dialog a Guvernului lasă comunităţi întregi fără sprijin socio-economic, la limita subzistenţei. Guvernul n-are nici urechi şi nici ochi pentru cetăţeni. Stă prost cu decontările cheltuielilor cauzate de coronacriză, dar şi mai prost cu finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap sau al asistenţilor personali ai acestora. De mai bine de trei luni, acest Executiv întârzie să vină cu un plan de măsuri sustenabile, cu o strategie care să fie discutată cu cei direct afectaţi de efectele coronacrizei", a declarat purtătorul de cuvânt al PRO România, Gabriela Podaşcă.

Reprezentanţii PRO România subliniază că, în conformitate cu declaraţiile reprezentanţilor AOR, administraţiile locale resimt scăderi de peste 25% la încasări, lucru care afectează capacitatea de funcţionare a şcolilor, spitalelor şi a altor servicii care deservesc local.

"Este o consecinţă firească a faptului că Executivul nu a sprijinit angajatorii şi angajaţii. Grav este că acest Guvern continuă să mintă românii că economia merge spre bine, însă realitatea este că suntem abia la intrarea în criză. Poveştile fantasmagorice ale PNL vor avea drept cost ani de provocări în toate sectoarele publice şi private", a explicat Gabriela Podaşcă.

Aceasta a subliniat faptul că Guvernul refuză în continuare să elaboreze măsuri clare şi articulate în beneficiul românilor, blocând dublarea alocaţiilor şi majorarea pensiilor.

"Ca să vină cu soluţii ar însemna să admită că există o problemă. Însă PNL minte că nu există nicio criză, că sunt aşa de mulţi bani la buget că am putea să ajutăm şi spitalele private. Realitatea o vedem cu toţii în preţurile tot mai mari la alimente, în medicamentele greu de găsit pe piaţă şi în facturile pentru utilităţi, care vin în ciuda faptului că locurile de muncă şi veniturile sunt suspendate. Guvernul PNL cântă prohodul României în timp ce stinge lumina", a concluzionat purtătorul de cuvânt PRO România.

R. Paţurcă: Cu siguranță, priveliștea de la balconul palatului Cotroceni diferă mult de realitatea pe care o vedem cu toții
Featured

R. Paţurcă: Cu siguranță, priveliștea de la balconul palatului Cotroceni diferă mult de realitatea pe care o vedem cu toții

Senatoarea, Roxana Paţurcă, preşedinte executiv al PSD Călăraşi subliniază prin intermediul unui mesaj postat astăzi pe pagina personală de Facebook că situaţia economică a ţării a ajuns într-un punct critic pe care liberalii se tot chinuie să-I ascundă. Paţurcă face o radiografie a stării economice a ţării susţinând că liberalii au dovedit pâbă acum cu vârf şi îndesat că nu ştiu să guverneze iar pentru maniera prin care au făcut-o vor da socoteală curând în faţa românilor.

“Situația economică și financiară a României a ajuns într-un punct critic, pe care Guvernul PNL încearcă din răsputeri să îl ascundă. În timp ce ministrul de Finanțe, Florin Cîțu se laudă cu o creștere economică obținută în primele trei luni ale anului, adică pe o perioadă în care nu se puteau vedea efectele măsurilor de blocare a economiei luate în timpul stării de urgență, România se prăbușește din cauza incompetenței guvernării PNL.

Adevărul despre ceea ce se întâmplă în țară trebuie spus, astfel încât românii să știe și să fie pregătiți pentru ceea ce vine - o criză economică și socială mai mare decât cea din 2010.

500.000 de oameni și-au pierdut deja locurile de muncă, iar alte 600.000 sunt în șomaj tehnic. Astfel, peste 1 milion de români au fost afectați, fie prin pierderea definitivă a locurilor de muncă, fie prin încetarea temporară a activității companiilor unde lucrau. Din acest motiv, EUROSTAT plasează România pe locul 3 la creșterea șomajului în UE în martie 2020 față de octombrie 2019 când PNL a preluat guvernarea de la PSD.

Scad veniturile la buget, scad veniturile populației, scade și nivelul de trai. Guvernul Iohannis-Orban reușește catastrofala ”performanță” de a spulbera în 7 luni bunăstarea firmelor și a populației dobândită în guvernarea PSD. Astfel, 2 români din 3 spun că au înregistrat venituri mai mici de la instaurarea măsurilor de blocare a economiei, ceea ce nu este de mirare. Toată lumea a realizat că acest lucru se va întâmpla dacă se iau măsurile care s-au luat și care au prăbușit economia, mai puțin miniștrii lui Orban, care nu s-au oprit niciun moment din a ne spune că se gândesc la un pachet de măsuri, dar fără ca aceste măsuri să le și pună în practică.

Din aprilie tot ceea ce auzim este că liberalii se pregătesc, că ne vor arăta, că vor face. Ultimul termen asumat de PNL, 1 Iunie, a fost depășit fără ca Guvernul României să prezinte un astfel de plan de relansare economică a României.

Mai mult, președintele Iohannis, întâiul gânditor al politicilor liberale, a considerat că de fapt economia României nici măcar nu trebuie repornită, întrucât, în concepția domniei sale, ea nu a fost niciodată oprită. Cu o astfel de mentalitate și de concepție asupra stării de fapt a economiei naționale, nu ne mai miră nimic în ceea ce privește evoluția situației din țară.

Cu siguranță, priveliștea de la balconul palatului Cotroceni diferă mult de realitatea pe care o vedem cu toții.

Realitatea este că:

- șomajul crește galopant, iar România se clasează rușinos în topul țărilor europene din acest punct de vedere.

- România s-a împrumutat în 7 luni cât pentru 3 ani: 80 de miliarde de lei care, cu ”binecuvântarea” lui Florin Cîțu, s-au evaporat fără ca ministrul de Finanțe să poată justifica într-un mod rezonabil în Parlament ce a făcut cu acești bani.

- deficitul bugetar uriaș, de 6,7% din PIB, prognozat de guvernul liberal, va fi de fapt mai mare, de 9-10 % din PIB, după cum anticipează FMI, Comisia Europeană și Consiliul Fiscal. Minciunile liberalilor sunt pe care să fie dezvăluite de cifrele statistice din trimestrul II, un trimestru pentru care guvernatorul BNR anticipează o scădere de până la 14%.

- nivelul de trai scade. Prognozele specialiștilor arată o scădere cu peste 200 de lei/lună a salariului mediu brut pe economie. În tot acest timp, prețurile cresc, în special la produsele alimentare. Seceta, care a afectat producția agricolă, va face ca prețurile să explodeze în perioada următoare.

- peste 500.000 de IMM-uri și-au închis ori diminuat grav activitatea. Peste 37 miliarde euro s-au pierdut din cifra de afaceri a companiilor din România. Disperarea companiilor românești este vizibilă atunci când ne uităm la numărul extrem de mare de cereri pe celebra de acum platformă IMM Invest, pe care, în mintea lui Florin Cîțu, o atacaseră hackerii. Acum, neatacată nici măcar de hackerii din imaginația lui Cîțu, platforma își demonstrează inutilitatea.

Liberalii au demonstrat nu numai că nu se pricep la a guverna țara, dar o fac într-un mod în care, practic, o distrug. În plus, atitudinea lor sfidătoare, față de români și față de legile pe care le încalcă fără remușcări, se manifestă de la Palatul Cotroceni și până la Palatul Victoria, de la sediul PNL din strada Modrogan și până în ultimul sediu al PNL din vreun ungher al țării.

Se apropie momentul în care liberalii vor fi îndepărtați de la guvernare și vor trebui să răspundă în fața românilor și a legii pentru dezastrul în care au adus țara, dar și pentru achizițiile pe care le-au făcut fără respectarea procedurilor normale, invocând starea de urgență.” se arată în mesajul postat pe Facenook de senatoarea Roxana Paţurcă.

Tăriceanu: De fapt, aleg a treia opțiune, un guvern fără Cîțu&friends!
Featured

Tăriceanu: De fapt, aleg a treia opțiune, un guvern fără Cîțu&friends!

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a comentat pe pagina personală de Facebook fondurile pe care le-ar primi România de la Comisia Europeană prin noul instrument de redresare în cuantum de 750 de miliarde de euro. Potrivit acestui document, Executivul comunitar a alocat pentru România suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentând granturi. Pe lângă granturi, statele membre UE vor beneficia şi de împrumuturi. În cazul României, documentul prevede împrumuturi în valoare de 11,580 miliarde de euro astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată României este de 31,206 miliarde de euro.

“Am încercat să aflu ce este adevărat și ce este doar propagandă cu privire la fondurile alocate țării noastre de către Comisia Europeană. Dacă ne luăm după ce spun propagandiștii guvernului, România este pe cale să înregistreze cel mai mare succes de la intrarea în UE: să primească a șasea alocare din aceste ajutoare și împrumuturi. Celor care pun asta pe seama influenței liderilor români le spun doar atât: dacă o să primim a șasea alocare este pentru că suntem a șasea țară ca mărime (populație și suprafață) din UE. Deci, lăsați-o mai ușor cu bătutul pumnilor în piept.” a scris pe Facebook Tăriceanu care a continuat “Deci, care e realitatea? UE lucrează la un pachet de 750 de miliarde de euro, pachet compus din 500 de miliarde fonduri nerambursabile și 250 de miliarde sub formă de împrumuturi. O groază de bani, cum se zice la noi! Din aceste sume România ar trebui să primească 19,62 miliarde granturi și 11,59 miliarde sub formă de împrumut.

Viitorul sună bine, zice reclama. Mergând mai în profunzime vedem că nu totul este atât de roz. Așa cum remarcă și Octavian Știreanu în excelenta sa analiză, acești bani există doar pe hârtie. (vezi aici https://www.cotidianul.ro/tanda-pe-manda-cu-banii-ue/) Până când ei vor exista fizic va trece ceva timp, iar până când ei vor ajunge la cei care au nevoie va trece și mai mult. Știm cu toții cât de dificile și consumatoare de timp sunt negocierile politice la Bruxelles motiv pentru care împărtășesc opinia dlui Știreanu că banii se vor vedea, cel mai devreme, în 2021 (cei care reprezintă un împrumut) și grosul sumelor va veni prin 2023. Dacă ne gândim că 2024 este un an electoral pentru Parlamentul European are foarte mult sens să ne gândim că momentul când vor veni banii va fi bine corelat cu acea campanie electorală.”

Tăriceanu avansează şi o propunere cu privire la grăbirea procesului de repornire a economiilor. “Propunerea mea este ca măcar pentru suma care se va da drept împrumut statele să aibă opțiunea să-și facă propriile împrumuturi, garantând cu sumele pe care urmează să le primească de la UE. Un fel de garanție suverană dată de UE. Asta ar scurta, cred eu, traseul aprobărilor, ar flexibiliza modul în care ei pot fi cheltuiți și ne-ar aduce mai aproape de momentul când banii ar intra în economie. Timpul contează. În cazul României această soluție are un mare inconvenient și anume un ministru de finanțe slab care reușește să ne împrumute la cele mai mari dobânzi din Europa. Asta înseamnă că vom da înapoi mai mulți bani.

Între două rele, a sta după birocrația europeană și națională sau a-l lăsa pe Cîțu să ne împrumute la dobânzi exorbitante, care ar fi răul cel mai mic? Îmi este greu să aleg. De fapt, aleg a treia opțiune, un guvern fără Cîțu&friends!” a mai adăugat fostul şef al Senatului.

Iacomi: Dublarea alocațiilor nu reprezintă o povară pentru buget
Featured

Iacomi: Dublarea alocațiilor nu reprezintă o povară pentru buget

Preşedintele PSD Călăraşi, Iulian Iacomi, a salutat votul colegilor săi, de astăzi, din Camera Deputaţilor în urma căruia a fost respinsă Ordonanţa de urgenţă 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020.

„În ciuda opoziției PNL, un partid ipocrit dacă îl judecăm prin prisma declarațiilor liderilor săi din data de 1 Iunie, PSD dublează alocațiile copiilor în Parlament. Astfel, Parlamentul rămâne reduta prin intermediul căreia luptăm pentru a corecta nedreptățile comise de Guvernul Orban, dar luptăm și pentru a îndrepta stilul ineficient de guvernare a țării de către liberali.

Prin votul final al parlamentarilor săi din Camera Deputaților, PSD a respins ordonanța guvernului PNL care își dorea să amâne până la 1 August dublarea alocațiilor. Guvernul PNL își dorea să amâne dublarea alocațiilor motivând că nu există bani la buget, o altă minciună a miniștrilor liberali. După ce acum 2 zile, de 1 Iunie, președintele Iohannis și premierul Orban se întreceau în declarații sforăitoare de Ziua Copilului, când și-i doreau ca ”aliați”, astăzi PNL și-ar fi dorit amânarea unui ajutor financiar pentru familiile cu copii.” a scris pe pagina de Facebook a organizaţiei judeţene PSD Călăraşi, Iulian Iacomi care a mai adăugat că PNL n-are cum să susţină că nu există resurse pentru plata alocaţiilor după cele 80 de miliarde de lei împrumutaţi din noiembrie anul trecut şi până în prezent. “După ce au împrumutat România în doar câteva luni cu 80 de miliarde, adică pentru 3 ani, PNL nu mai are voie să susțină că nu sunt bani la buget, mai ales pentru copii! Atât timp cât ministrul de finanțe Florin Cîțu a refuzat ostentativ să lămurească ce a făcut cu banii împrumutați de România, guvernul nu are voie să refuze dublarea alocațiilor pentru copii!

Bani sunt și alocațiile se vor plăti în cuantum dublu ca urmare a votului parlamentarilor PSD. Mai mult, dublarea alocațiilor nu reprezintă o povară pentru buget, așa cum încearcă să o prezinte liberalii, ci un stimul economic care dinamizează consumul, cea mai importantă componentă a PIB, dar și pentru repornirea economiei. Repornind economia, vor exista și mai mulți bani la buget. Astfel, pentru copiii de până la 2 ani alocația crește de la 300 la 600 de lei/lună, pentru cei între 2 ani și 18 ani, alocația crește de la 150 la 300 de lei/lună, în timp ce alocația pentru copiii cu handicap va fi de 600 de lei/lună.”

Iacomi a mat dat asigurări că “PSD va continua să lupte pentru bucuria tuturor familiilor cu copii din România, ca de altfel pentru toți românii care susțin cauza social-democrată!”

Free Joomla templates by Ltheme