Lucrările privind amenajarea B-dului N. Titulescu, prelungite cu încă 5 luni. M. Dulce: Am fost întotdeauna împotriva acestui proiect din cauza costurilor prea mari!
Featured

Lucrările privind amenajarea B-dului N. Titulescu, prelungite cu încă 5 luni. M. Dulce: Am fost întotdeauna împotriva acestui proiect din cauza costurilor prea mari!

Finalizarea obiectivului „Amenajare peisagistică şi modernizare B-dul N. Titulescu, între strada Cornişei şi Strada Locomotivei” a intrat în...prelungiri. Potrivit contractului încheiat cu SC Saga Business Construct SRL Călăraşi, lucrările, demarate pe 14 martie 2019, ar fi trebuit să se încheie 12 luni mai târziu, adică pe 14 martie 2020. Surse din Primărie susţin că termenul a fost prelungit încă 5 luni, proiectul urmând a fi finalizat pe 14 august 2020. Gurile rele pretind însă că lucrările nu s-au mai desfăşurat potrivit proiectului iniţial!

Unul dintre oponenţii de marcă ai acestui proiect pe cât de costisitor pe atât de inoportun este Marius Dulce, liderul consilierilor locali PSD din Consiliul Local. Şi în ianuarie 2018 atunci când Executivul a înaintat pentru prima oară consilierilor spre validare Proiectul de Hotărâre privind aprobarea  documentaţiei tehnico-economica - faza Proiect Tehnic ,,Amenajare peisagistică şi modernizare B-dul N.Titulescu între str.Cornişei şi str.Locomotivei” dar şi acum, Dulce consideră că investiţia este nejustificată iar banii alocaţi, proveniţi exclusiv dintr-un împrumut bancar, ar fi putut fi redirecţionaţi spre finalizarea altor proiecte cu adevărat utile cetăţenilor.

„Într-adevăr, am fost împotriva acestui proiect privind Amenajarea B-dului N. Titulescu de la bun început. Mă rog, e un fel de a spune bulevard care e, de fapt, o stradă compusă din 3 părţi şi care s-a transformat parcă într-o parcare „imensă” deşi normal ar fi fost ca în spatele imobilelor să se construiască parcările.

Nu mi se pare deloc în regulă ca pentru o stradă de 826 metri lungime să cheltuim peste 7 milioane de lei, adică peste 70 de miliarde de lei vechi, în condiţiile în care cu aceşti bani s-ar fi putut realiza alte obiective mult mai necesare. Cum ar fi de pildă lucrările de infrastructură din cartierul Mircea Vodă: asfalt, canalizare pluvială, trotuare ca să nu mai aducem noroiul în oraş. Banii ar fi fost utili şi pentru canalizarea din cartierul Măgureni, proiect care ar fi fost finalizat până acum. Pe scurt, am fi putut finanţa multe astfel de obiective care ar fi contribuit la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor noştri.

Din punctul meu de vedere, suma asta e mult prea mare pentru cei 826 de metri. Şi nu era necesară această cheltuială! Să schimbăm nişte betoane cu alte betoane, sau nişte pavele cu altele. S-ar fi putut reamena zona cu sume mult mai “decente” Această administraţie liberal a dovedit cu vârf şi îndesat că este campioană la cheltuirea banului public. N-a ţinut cont niciodată de problemele reale ale urbei şi ale cetăţenilor ei.” a declarat pentru www.arenamedia.ro, Marius Dulce, contracandidatul lui Drăgulin la localele din toamnă.

bdultitulescu2

Dulce a criticat şi ritmul lent al lucrărilor care ar fi trebuit să fie terminate încă de la jumătatea lunii martie. “Lucrarea de pe B-dul N. Titulescu ar fi trebuit să se finalizeze în 14 martie 2020 însă termenul a fost prelungit cu încă 5 luni. Din ce motive că n-a fost vorba în acest caz de pandemia de coronavirus? N-au avut bani? Primăria n-a pus toţi bani la dispoziţia constructorului? Dacă e vina constructorului, va fi penalizat? Dacă tot invocă faptul că reprezintă o administraţie transparentă, când ne vor pune la dispoziţie răspunsurile pe marginea acestor întrebări? Ca o paranteză nici până acum n-am primit răspunsurile la întrebarile lansate public în plenul şedinţei ordinare din februarie cu privire la modul de cheltuire a banilor proveniţi din împrumuturile bancare. Şi s-au scurs de atunci vreo 4 luni. Oricum, efectele se văd şi cu ochiul liber. Lucrări începute, desigur, nefinalizate, termene depăşite. La fel se va întâmpla şi cu strada Griviţa. E clar că nici acolo nu se vor încadra în termenul stipulat în contract.” a mai adăugat Dulce care a conchis „În opinia mea, vorbim de un final de mandat al lui Drăgulin, cu obiective nefinalizate deşi destul de „piperate” care nu sunt în concordanţă cu nevoile cetăţenilor.”

Votat la a doua strigare!

Proiectul de Hotărâre privind amenajarea peisagistică a B-dului N. Titulescu a fost pentru prima oară pus pe masa consilierilor locali, spre votare, în şedinţa din ianuarie 2018. Valoarea investiţiei a fost estimată la 9.033.680 lei cu TVA din care C+M este de 7.937.534 lei cu TVA. În urma unei ample dezbateri, proiectul avea să pice, primind totuşi 10 voturi din cele 20 exprimate. Trei consilieri s-au abţinut iar alţi 7 au votat împotrivă.

Iată ce a spus atunci chiar în plenul şedinţei, Marius Dulce: “Noi nu considerăm că este o prioritate acest bulevard, la suma care se vrea alocată, 90 de miliarde vechi, 9 milioane de lei. Considerăm că pe banii aceştia putem termina cartierul Măgureni cu canalizare menajeră, cu asfalt, cu ce vreţi dumneavoastră, pe banii aceştia putem face cartierul Mircea Vodă, pe banii aceştia putem face Rocada, despre care am spus că vrem să o facem, pe banii aceştia putem termina cartierul FNC, Cărămidari, orice vreţi dumneavoastră. Nu spunem că nu arată foarte frumos, m-am uitat un pic în prezentare, era bine să o avem şi la comisii dar cred că după ce s-au făcut discuţiile pe comisii a apărut şi această prezentare, ideal ar fii să ne gândim să facem aceste cartiere şi după aceea să investim pe o strada de 826 de metri 160 de băncuţe şi ce Dumnezeu mai punem acolo. Să cheltuim 90 de miliarde, 9 milioane de lei, nu cred că este oportun”

În plenul şedinţei ordinare din aprilie, proiectul a fost din nou pus în discuţie, de data asta valoarea investiţiei fiind de 8.130.873,38 lei cu TVA din care C+M este de 7.129.631,42 lei cu TVA. De data asta, proiectul a trecut cu 12 voturi pentru şi 8 abțineri, din 20 voturi exprimate.

Contractul de lucrări, semnat în noiembrie 2018

Conducerea Primăriei municipiului Călăraşi a anunţat, pe 12 noiembrie 2018, pe pagina oficială de facebook a instituţiei că s-a semnat contractului de lucrări privind modernizarea B-dului Nicolae Titulescu. “A fost semnat contractul de lucrări pentru proiectul ”Amenajare peisagistică și modernizare B-dul Nicolae Titulescu între strada Cornișei și strada Locomotivei”! Asocierea dintre SAGA Business Construct SRL (lider) și Komora SRL (proiectant) a fost declarată câștigatoare a achiziției publice.

Valoarea de contract este de 6.230.128,19 lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Până în primăvara lui 2019 (când vor începe efectiv lucrările), se va executa proiectarea relocării rețelei de iluminat și a rețelei de canalizare pluvială (pentru carosabil, spații verzi și trotuare existând deja un proiect tehnic).

Lucrările constau în modernizarea și amenajarea Bulevardului Nicolae Titulescu, între străzile Cornișei și Locomotivei (pe o lungime de 826,50 m. l.), însemnând carosabil, parcări, trotuare, zone verzi, intersecțiile cu străzile laterale, scurgerea apelor, relocarea instalației de iluminat, montare de mobilier stradal.” se arăta în mesajul postat pe Facebook.

În 2019, Executivul condus de Dan Drăgulin a efectuat plăţi în cuantum de 4.434.099,02 lei, banii provenind din împrumuturi bancare. În primul trimestru din 2020, conform Execuţiei bugetare, finanţarea a fost zero!

Ce lucrări trebuiau efectuate

B-dul. Nicolae Ttitulescu are o lungime de 826,50 m, realizată din aliniamente, 12 frânturi a căror unghiuri depăşesc valorile de 197 g şi o curbă arc de cerc de R=30 m. Principalele cantităţi de lucrări rezultate în urma executării proiectului sunt:

-  Suprafaţa asfaltată: 13520 mp

-  Suprafaţă trotuare: 8291 mp

-  Suprafaţă Zone Verzi: 5635 mp

-  Borduri cilindrice: 3116 m

-  Borduri mici: 2237 m

-  Borduri mari: 140 m

-  Bănci stradale: 163 Buc.

-  Coşuri gunoi stradale: 103 Buc.

-  Indicatoare de circulaţie: 42 Stâlpi

-  Marcaje longitudinale: 3.26 km (echiv.)

-  Marcaje suprafaţă: 580 mp

bdulnicolaetitulescu

Tăriceanu: Guvernul PNL va încerca să prelungească starea de alertă!
Featured

Tăriceanu: Guvernul PNL va încerca să prelungească starea de alertă!

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a scris astăzi pe Facebook că liberalii intenţionează să prelungească starea de alertă care expiră pe 17 iunie, detaliind şi motivele pentru care parlamentarii ALDE nu vor vota această prelungire. În opinia sa, Guvernul Orban pregăteşte prelungirea stării de alertă pentru evitarea depunerii unei moţiuni de cenzură. “Așa cum am spus, Guvernul PNL va încerca să prelungească starea de alertă! Tot așa cum am spus încă de acum câteva zile, ALDE nu va vota această prelungire la prelungire! De ce?

Motivele sunt multiple. În primul rând, Guvernul ia decizia de a ne ține alertați încă o lună bazându-se pe dinamica îmbolnăvirilor. Numai că ei nu ne spun cum își dau seama de o anumită evoluție, în sus sau în jos, a numărului de îmbolnăviri în condițiile în care noi nu știm câți români sunt testați. Poți să ai 3000 de teste într-o zi, dar tu să ai sub 1000 de persoane testate. Atâta timp cât tu ca stat testezi puțin, nu îți poți da seama care e realitatea.

Apoi, numărul de teste zilnice nu e constant. Azi ne anunță că au sub 3.000 de teste, mâine ne zic că fac 8.000. Nu e normal acest mod de testare, pentru că nu o să îți dai seama niciodată cum stai!

Și atunci, în baza a ce vrei să prelungești tu starea de alertă? Doar pe vorbele spuse de Tătaru sau de Orban? Să fim serioși!

Un alt motiv pentru care nu sunt de acord cu prelungirea stării de alertă se referă la necesitatea bolnavilor de a avea acces la spitale, la tratament. În România nu avem doar bolnavi de COVID-19, ci avem sute de mii de români care suferă de alte afecțiuni. De aceea, spitalele trebuie să le fie redate acestora, nu trebuie să le mai blocăm așteptând să vină poate valul doi.” a scris pe Facebook Tăriceanu care a conchis “Sau în spatele acestei dorințe de prelungire a stării de alertă se află din nou interesele PNL? Cine știe, poate mai au niște lucruri nerezolvate pe care vor să le soluționeze rapid, în speranța că nu ne vom da seama. Așa au încercat și cu legea privind starea de alertă. Au venit cu un proiect care prevedea o stare de urgență ascunsă, doar pentru că voiau să aibă sub control spitalele și sperau să mai facă niște achiziții pentru prietenii de partid. Doar că Parlamentul le-a dat planurile peste cap. Sau vor să fugă de moțiunea de cenzură bazându-se pe responsabilitatea Parlamentului de a nu depune moțiune în starea de alertă. Oricum ar fi, e cusută cu ață albă dorința de prelungire a stării de alertă.”

Sâmbătă, premierul Ludovic Orban i-a îndemnat, din nou, pe români să se protejeze şi să respecte "distanţa fizică de protecţie sanitară", avertizând că "orice creştere semnificativă a numărului de cazuri (de COVID 19 - n.r.) poate să conducă la noi măsuri de restricţii".

"Aşteptăm să vedem evoluţia. Numai pe baza numărului de persoane care au fost diagnosticate pozitiv într-o zi nu este bine să formulezi judecăţi de valoare, opinii. Sigur că e un semnal de alarmă şi va trebui să urmărim cu şi mai multă atenţie ceea ce se va întâmpla. Îndemnul meu către români este acelaşi: protejaţi-vă, purtaţi masca, respectaţi distanţa fizică de protecţie sanitară! Nu interacţionaţi de aproape cu oamenii! Este adevărat că în aer liber nu eşti obligat să porţi mască, dar dacă nu porţi mască, am văzut locuri în care erau oamenii unul lângă altul, nepurtând mască, în parcuri şi în alte zone. Dacă nu purtaţi mască, feriţi-vă să interacţionaţi de aproape cu alţi oameni care vă pot transmite virusul şi cărora le puteţi transmite virusul în cazul în care sunteţi infectaţi", a declarat Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cernica, unde a participat la evenimentul de lansare a proiectului "Produs în Arie Naturală Protejată", întrebat dacă numărul mai mare de cazuri de COVID înregistrat joi nu reprezintă un semnal de alarmă pentru autorităţi.

M. Ciolacu: PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării!
Featured

M. Ciolacu: PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării!

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a susţinut duminică pe pagina personală de Facebook că partidul pe care-l conduce nu mai dispus “să mai înghită balivernele miniștrilor liberali” cu privire la prelungirea stării de alertă, precizând că după 15 iunie “este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o țară doar cu amenzi, amenințări și restricții.”

“Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei.

De trei luni, Nelu Tătaru face doar exerciții de imagine. S-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor și președinților de consilii județene care au dus greul luptei cu pandemia. În vremea asta, la ministerul Sănătații se trăgea tun după tun cu licitații aranjate pentru firmele de casă ale PNL.

Românii au demonstrat însă că sunt mai responsabili decât guvernanții și au înțeles că trebuie să se protejeze. Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici!

PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniștrilor liberali. Guvernanții nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecții despre cum să ne protejăm în fața coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban și camarila PNL chefuiau cu whisky și trabucuri. Doar specialiștii în sănătate publică trebuie sa spună clar țării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe.

După 15 iunie, este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o țară doar cu amenzi, amenințări și restricții. Să terminăm cu Klaustrofobia, să ne gândim cum relansăm România!” a scris pe Facebook Ciolacu.

Ponta: Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă
Featured

Ponta: Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, într-o intervenţie la Digi 24, că membrii partidului pe care îl conduce vor vota împotriva prelungirii stării de alertă, din data de 15 iunie.

"Vom face ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii, în al doilea rând ca psihologie socială (...) în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis şi, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, (...) România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate şi cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii", a spus Ponta.

El a precizat că aceste restricţii nu au fost în direcţia bună şi cei de la guvernare ar trebui să gândească "mai puţin miliţienesc" şi mai degrabă uitându-se la ce se întâmplă în ţările din jur.

"Nu cred că trebuie să ne relaxăm, cred că în continuare trebuie să purtăm mască, trebuie să fim atenţi la condiţiile de igienă, trebuie să limităm evenimentele cu foarte multe persoane, dar asta ţine de ceea ce întreaga omenire învaţă, să trăiască, de fapt, cu acest virus, cel puţin până vom avea un vaccin", a mai spus Ponta.

Sursa www.agerpres.ro

PSD: Nici măcar o singură mască de protecție dintre cele promise nu a ajuns până acum la persoanele vulnerabile!
Featured

PSD: Nici măcar o singură mască de protecție dintre cele promise nu a ajuns până acum la persoanele vulnerabile!

Partidul Social Democrat a reacţionat după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut din nou responsabilitate, solicitând atât şefului statului cât şi Guvernului pe care-l conduce da fapt din umbră să le dovedească mai întâi românilor că starea de alertă nu este "doar un paravan pentru derularea afacerilor de partid" şi să prezinte Parlamentului studiile epidemiologice care să ateste fără dubiu necesitatea prelungirii stării de alertă.

“Președintele Iohannis cere din nou responsabilitate în condițiile în care el și Guvernul Său se comportă iresponsabil față de români. Singurele lucruri pe care le-au făcut temeinic în starea de alertă au fost angajările la stat a întregii clientele de partid și umplerea buzunarelor firmelor de casă din banii românilor.

Nici măcar o singură mască de protecție dintre cele promise nu a ajuns până acum la persoanele vulnerabile! Nici programul de relansare economică anunțat din aprilie nu a fost prezentat.

În schimb, economia s-a prăbușit iar șomajul a crescut într-un ritm amețitor. Ce se întâmplă cu firmele românești care vor da faliment dacă această stare continuă? Dar cu cei care vor îngroșa rândurile șomerilor? Unde este responsabilitatea Guvernului pe care îl conduceți față de economie? Dar față de nivelul de trai? Dar față de sănătatea bolnavilor cronici cărora le este interzis accesul la tratamente?

Dovediți mai întâi românilor că starea de alertă nu este doar un paravan pentru derularea afacerilor de partid și prezentați Parlamentului studiile epidemiologice care să ateste fără dubiu necesitatea prelungiri stării de alertă. Dovediți responsabilitate înainte de a o cere!”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat

PNL / C. Corbu: Noi,100%, vom învinge. Așa ne arată și sondajele recente!
Featured

PNL / C. Corbu: Noi,100%, vom învinge. Așa ne arată și sondajele recente!

Primvicepreşedintele PNL Călăraşi, Constantin Corbu a dat asigurări, prin intermediul unui mesaj postat sâmbătă seară pe contul personal de Facebook că în organizaţia judeţeană predomină „unitatea şi încrederea între membri”, subliniind că liberalii vor câştiga „100%” alegerile, la Călăraşi, potrivit „sondajelor recente”. Corbu şi-a „înţepat” şi rivalii de la PSD pe care-i acuză că vor să destabilizeze PNL-ul prin racolarea unor primari ademeniţi cu „promisiuni de bani”

“În calitate de primvicepreședinte al Organizației județene a PNL Călărași, vă asigur că unitatea și încrederea între membrii noștri este foarte bună, că majoritatea primarilor și aleșilor locali, dar și a viitorilor candidați, aleși pentru a câștiga, sunt cu adevărat liberali. Nu mai discutați despre cei care încearcă să destabilizeze PNL-ul, prin amenințări, promisiuni de bani, așa zise manevre și racolare de câțiva (4 primari). Ei nu vor reuși, vor destabiliza și partidul unde au fugit și noi 100%, vom învinge. Așa ne arată și sondajele recente!” a scris, pe Facebook, Corbu care a continuat “Noi avem obligația să obținem în continuare încrederea majorității locuitorilor, să facem lucruri bune pentru toți locuitorii, să candidăm și să câștigăm!”

Corbu a încheiat manifestându-şi bucuria că în tabăra rivalilor de la PSD au apărut scandalurile fără să ofere şi detalii în acest sens. “Ne bucurăm că scandalurile au început să răsară la alții (știți cum și despre cine este vorba)!” a conchis primvicepreşedintele PNL Călăraşi, Constantin Corbu, din 2012 încoace primar al comunei Grădiştea.

Free Joomla templates by Ltheme