Guvernul Cîţu a fost demis!
Featured

Guvernul Cîţu a fost demis!

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost adoptată, marţi, de Parlament.

S-au înregistrat 281 voturi "pentru", conform unor surse parlamentare. Parlamentarii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale nu au votat. Pentru a trece moţiunea era nevoie de 234 voturi favorabile.

Sursa www.agerpres.ro

Programul “Anghel Saligny”, adoptat de Senat. Camera Deputaților este for decizional
Featured

Programul “Anghel Saligny”, adoptat de Senat. Camera Deputaților este for decizional

Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, fără amendamente, OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" cu o valoare de 50 de miliarde de lei, prin care, în perioada 2021 - 2028, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de finanţare multianuală pentru a realiza lucrări pentru alimentări cu apă, canalizare, drumuri de interes local, sisteme de distribuţie a gazelor naturale.

Au fost înregistrate 88 de voturi "pentru", 14 "împotrivă" şi 25 de abţineri, plenul însuşindu-şi raportul de admitere al Comisiilor de buget-finanţe şi de administraţie.

Cele 16 amendamente depuse de USR PLUS la acest proiect au fost respinse.

Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi unităţile administrativ-teritoriale pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

În cadrul programului se pot realiza construcţii noi sau lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţii, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente.

Obiectivele de investiţii care se realizează în cadrul programului trebuie să fie amplasate pe terenuri şi/sau construcţii, după caz, aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.

Categoriile de lucrări care vor putea fi finanţate prin Programul "Anghel Saligny" sunt: alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei; sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate; drumuri publice încadrate ca drumuri judeţene, drumuri interes local şi variante ocolitoare ale localităţilor; poduri, podeţe, pasaje, puncte pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice; sisteme de distribuţie a gazelor naturale şi racordare la sistemul de transport al gazelor naturale.

Pentru sistemele de canalizare şi staţiile de epurare a apelor uzate, beneficiarii trebuie să realizeze lucrările în maximum 2 ani de la data includerii în lista obiectivelor de investiţii propuse spre finanţare.

Potrivit OUG, pentru sistemele de distribuţie a gazelor naturale contractele de finanţare se încheie după obţinerea autorizaţiei de construire.

Implementarea, monitorizarea şi verificarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale se realizează de către Ministerul Dezvoltării, împreună cu Ministerul Energiei.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

AUR solicită începerea urmăririi penale a lui Raed Arafat
Featured

AUR solicită începerea urmăririi penale a lui Raed Arafat

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită începerea urmăririi penale împotriva lui Raed Arafat, pe care îl consideră principalul responsabil moral pentru toate tragediile din ultimii ani petrecute în spitalele din ţară.

"Cei şapte oameni care au murit astăzi la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa se adaugă altor zeci de bolnavi care au pierit cu zile în incendiile din unităţile spitaliceşti din România. Sunt zeci de victime şi, după atâta vreme, niciun vinovat. Şi de această dată, ca şi de fiecare dată până acum, domnul Arafat ridică din umeri şi promite că va analiza situaţia şi va lua măsuri dure. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este structura operaţională cu atribuţii de coordonare la nivel naţional a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Cine este şeful DSU încă din ianuarie 2014? Domnul Raed Arafat. Acelaşi domn Arafat care a promis că vom afla vinovaţii de la Colectiv, de la Piatra Neamţ, de la Matei Balş, dar care nu a mişcat un deget în acest sens şi nici ca tragediile să nu se mai repete", a precizat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

"Raed Arafat trebuie să plece acum! Şi nu doar să plece, ci şi să dea socoteală în faţa legii pentru incompetenţa, iresponsabilitatea lui şi complicitatea lui! Pentru oamenii care au murit în chinuri, sufocaţi şi arşi, pentru suferinţa provocată rudelor lor, vinovaţii trebuie să plătească! Iar mâine ieşim în stradă, aşa cum am făcut-o şi după Colectiv, pentru a ne arăta solidaritatea cu victimele nepăsării guvernanţilor. Ajunge cu atâtea sacrificii pe altarul incompetenţei!", a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

Moțiunea PSD va fi citită joi, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare
Featured

Moțiunea PSD va fi citită joi, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare

Prima moţiune de cenzură depusă în Parlament care va fi dezbătută şi votată va fi cea iniţiată de Partidul Social Democrat.

În prezent, la Parlament, sunt depuse două moţiuni de cenzură - una iniţiată de PSD şi cealaltă de USR PLUS şi AUR.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis marţi ca moţiunea PSD să fie citită joi, de la ora 14,00, în plenul reunit, urmând să fie dezbătută şi votată marţea viitoare, de la ora 12,00.

Pentru moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS, Birourile permanente reunite au hotărât să se aştepte motivarea deciziei CCR privind sesizarea depusă de premierul Florin Cîţu referitoare la existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Parlament.

PSD a depus marţi moţiunea de cenzură intitulată "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!".

Moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR, intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!", a fost înregistrată pe 3 septembrie şi citită în plenul reunit al Parlamentului pe 9 septembrie. Procedura de depune a acesteia a fost însă contestată la CCR de Guvern. Marţi, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, sesizarea premierului privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema acestei moţiuni de cenzură, însă susţine că ea poate fi dezbătută şi votată.

Sursa www.agerpres.ro

AUR | Proiect de lege pentru încetarea stării de alertă pe teritoriul României
Featured

AUR | Proiect de lege pentru încetarea stării de alertă pe teritoriul României

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi, în Parlament, un proiect de lege privind abrogarea Legii nr. 55/2020 prin care a fost instituită starea de alertă pe teritoriul României.

"Carenţele acestui act normativ sunt mult prea numeroase şi prea grave pentru a putea fi îndreptate printr-o revizuire a legii, astfel încât am luat hotărârea de a cere abrogarea ei, fiind unicul şi cel mai potrivit mijloc prin care putem reveni în cadrul constituţional caracteristic unui stat de drept şi unei democraţii funcţionale", a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

"Indiferent de situaţia excepţională cu care se confruntă un stat democratic, acesta are datoria să identifice şi să utilizeze mijloace legale şi legitime de contracarare a pericolelor şi a efectelor negative. Întrucât prin rămânerea în vigoare a unei astfel de legi vădit neconstituţionale nu se realizează altceva decât perpetuarea încălcării normelor constituţionale, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, în detrimentul cetăţenilor, ale căror drepturi şi libertăţi sunt restrânse în mod nelegal, se impune abrogarea de îndată a Legii nr. 55/2020"", a subliniat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.