AUR se opune interceptării conversaţiilor private din mediul online
Featured

AUR se opune interceptării conversaţiilor private din mediul online

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), singurul partid care a votat împotriva interceptării conversaţiilor de pe Whatsapp, Telegram şi Signal, cere senatorilor să nu voteze proiectul de lege promovat de Florin Cîţu.

"Guvernul Cîţu a adoptat, cu trei zile înainte de a fi demis de Parlament, un proiect de lege în care a fost introdus pe şest un articol ce lărgeşte în mod nejustificat interceptările electronice. Atât a putut marele liberal Florin Cîţu, ajuns astăzi în dizgraţia tuturor: ziua ca hoţii, a dat un ultim atac la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. AUR a votat împotriva acestui proiect la Camera Deputaţilor şi va fi consecvent la Senat. Cerem o dezbatere publică serioasă pe acest subiect, cu implicarea tuturor specialiştilor din societatea civilă", a declarat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

"Suntem singurul partid politic din afara sistemului şi asta se vede şi în felul în care a fost votat proiectul de lege în prima cameră sesizată. Facem însă o încercare - un apel la conştiinţa tuturor senatorilor, pentru a respinge acest proiect nefast. Să nu ne întoarcem la practicile statului totalitar din perioada comunistă. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securişti! AUR îşi propune să consolideze standardele democratice, nu să le coboare", a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice a fost adoptat, fără modificări, de către Camera Deputaţilor la data de 7 decembrie, cu 256 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă şi 7 abţineri. Toţi parlamentarii AUR au votat împotriva acestui proiect.

Consecvența care costă. Scump!
Featured

Consecvența care costă. Scump!

Județul Călărași are toate șansele să piardă 5,48 milioane euro, adică 27.134.000 lei, suma reprezentând cota de 6% din impozitul pe venit, repartizată în mod egal județelor imediat după intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2021, aprobată la începutul lunii martie. Termenul limită pentru evitarea dezastrului ar fi 17 decembrie însă e greu de crezut că prefectul Valentin Barbu nu va apela la instanța de contencios administrativ pentru a solicita suspendarea vreunei Hotărâri dacă ar fi adoptată de CJ până atunci. Pentru că a mai făcut-o deja de câteva ori în acest an, ultima oară chiar pe 26 noiembrie la doar câteva ceasuri distanță după ce a aflat că Hotărârea nr. 226 a fost votată în cadrul CJ Călărași. De consilierii PSD, nu și de cei PNL! Într-un astfel de scenariu foarte probabil, suma se va “întoarce” la Guvern deși ar fi reprezentat o adevărată mană cerească pentru primării, cu precădere PSD, atât de „discriminate” de Guvernele Orban și Cîțu în ultimii 2 ani care au făcut tot posibilul ca grosul banilor provenind din Fondul de rezervă la dispoziția premierului să intre în conturile primăriilor PNL. Și asta nu s-a întâmplat o dată ci de 3 ori în perioada septembrie 2020 (înainte de alegerile locale și parlamentare, un mic impuls de la dl Orban) – septembrie 2021 (să fie sigur Cîțu că devine președinte PNL!).

Prefectul Valentin Barbu o avea multe defecte dar, cu certitudine, are și “calități” care l-au menținut în funcția de pe urma căreia duce și el un ban acasă, la familie. Este docil și consecvent! Nu iese din cuvântul partidului, șefime și primari, iar consecvența asta, de-a dreptul proverbială, i-a adus în pragul disperării pe primarii PSD care au nevoie de acești bani ca de aer!

Pentru dl Barbu care are ordine clare, precise de la partid să blocheze orice HCJ care nu respectă procentual votul cetățenilor, dat la nivel județean, în urmă cu un an, ziua de 17 decembrie nu-i stârnește nicio tresărire. Sau regret. Nimic. Cetățenii localităților conduse de primari PSD n-au decât să sufere dacă n-au înțeles pe 27 septembrie 2020 că el și PNL ar fi trebuit să fie câștigătorii alegerilor locale.

Degeaba i s-a spus, ba chiar în dese rânduri, că primarii PNL au fost privilegiați primind în mod constant sume de la Guvern, “infinit” mai mari decât omologii lor de la PSD și că din acest motiv Executivul CJ Călărași a încercat să echilibreze un pic balanța compensând cu sumele din cota de 6% din impozitul pe venit, dl Barbu a rămas de fiecare dată ferm pe poziție solicitând în instanță suspendarea oricărui demers inițiat în cadrul Consiliului Județean de Iliuță&Co. Respectând cu cerbicie ordinul partidului, domnia sa nu ne-a demonstrat altceva decât că în toată această perioadă a fost doar prefectul liberalilor, nu al tuturor călărășenilor. Ceea ce nu face deloc bine democrației!

Uite, să presupunem că varianta de împărțire a banilor propusă de Iliuță nu e bună, nu e corectă pentru că sunt primari și implicit cetățeni văduviți de niște bani de care au nevoie. Dar oare Orban și Cîțu au procedat corect avantajând primarii PNL în defavoarea celor de la PSD? Și asta chiar la nivel național!

Deși primarii se milogesc pe la ușa Guvernului ca să li se dea fonduri pentru dezvoltare, cu toate că mulți conduc localități aflate în colaps, iată că ne mai permitem acum și luxul să întoarcem spatele banilor guvernamentali din cauza orgoliilor unor politicieni vremelnici, lipsiți de empatie ba chiar și de discernământ politic. Dezvoltarea integrală și echilibrată a județului clamată în campanie de culoarea galbenă rămâne, din nefericire, doar un anemic slogan electoral!

Fl. Cîțu: Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid
Featured

Fl. Cîțu: Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că la nivelul coaliţiei de guvernare s-a stabilit ca acolo unde există preşedinte al Consiliului Judeţean de la un partid va şi prefect de la acelaşi partid, iar în Capitală funcţia de prefect va reveni PSD.

"Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (...) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie - secretar de stat şi aşa mai departe", a afirmat Cîţu, la Parlament, după şedinţa coaliţiei.

Despre excepţiile de la această regulă, Cîţu a precizat că acestea trebuie mai întâi discutate, iar apoi vor fi anunţate.

Potrivit liderului liberalilor, în Capitală prefectul va fi de la PSD. "Este nominalizarea pe care o face PSD", a spus preşedintele PNL.

De asemenea, Cîţu a precizat că la Cluj va fi un prefect din partea Partidului Naţional Liberal.

Sursa www.agerpres.ro

Proiectul pentru abrogarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, adoptat tacit în Camera Deputaților
Featured

Proiectul pentru abrogarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, adoptat tacit în Camera Deputaților

Proiectul USR pentru abrogarea pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost adoptat tacit marţi de Camera Deputaţilor, fiind depăşit termenul de dezbatere şi vot.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Daniel Suciu a anunţat, în şedinţa de plen de marţi, că proiectul a fost adoptat tacit şi, ca urmare, va fi transmis pentru dezbatere la Senat, care este for decizional.

Propunerea legislativă prevede abrogarea articolului 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar termenul limită de dezbatere şi vot a fost îndeplinit în 19 noiembrie. Pentru a putea să fie îndeplinită procedura de adoptare tacită şi a ajunge în dezbaterea Senatului, proiectul trebuia citit în plen.

Guvernul Dăncilă a emis o ordonanţă privind Codul administrativ, stabilind că foştii primari, foştii viceprimari, foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene vor primi pensii speciale. Această prevedere a fost însă prorogată până în prezent, iar de la 1 ianuarie ar urma să fie pusă în aplicare.

Luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în şedinţa coaliţiei de guvernare s-a discutat despre pensiile speciale pentru aleşii locali, susţinând că soluţia cea mai bună este amânarea acestora pentru un an.

Sursa www.agerpres.ro

România are un nou partid: Alianţa Antreprenorilor şi Agricultorilor

România are un nou partid: Alianţa Antreprenorilor şi Agricultorilor

Şi nu doar un oarecare partid, ci unul cu o ideologie necesară şi adaptată vremurilor prezente.Clasa politică actuală a eşuat şi este timpul antreprenorilor să intervină. Captivi în birocraţie şi impredictibilitate., anunţă reprezentanţii acestei noi formaţiuni politice prin intermediul unui comunicat de presă. 

"Este adevărul crunt trăit zilnic de sute de mii de antreprenori şi agricultori, cei care ar putea cel mai uşor susţine bugetul de stat. Totul în timp ce clasa de mijloc este în derivă. Iar un stat cu clasa de mijloc în derivă este un stat slab, care oferă românilor un trai departe de decenţă.

Criza sanitară globală şi-a lăsat amprenta în mediul privat din România. În primele 10 luni din 2021 s-au închis peste 25 de mii de firme, in creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Iar statul român se află pe locul 114 în lume în privinţa susţinerii mediului de afaceri în vremuri de pandemie. Adică pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene.

Şocant este că în ultimii 30 de ani, 1 milion de firme au dispărut de pe piaţa din România. Antreprenorii români sunt eroii acestei naţiuni. Plătesc taxe, plătesc impozite, oferă locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea economiei ţării, dar constată că STATUL ROMAN este orice mai puţin un partener real.

În plus, viitorul este tot mai sumbru. Peste 700 de mii de români se gândesc să fugă din România, în căutarea unui trai mai bun.

De ce a luat naştere AAA?

Alianţa Antreprenorilor şi Agricultorilor susţine că România trebuie să aibă un sistem legislativ modern, în concordanţă cu ceea ce vedem în vestul Europei. Noul partid consideră că antreprenorii au nevoie de stabilitate şi predictibilitate, că trebuie să fie liberi să îşi dezvolte afacerile - fără piedici birocratice - şi să ofere locuri de muncă bine plătite. Doar prin construirea unui mediu

antreprenorial puternic, România va avea o clasă de mijloc solidă, capabilă de a face faţă provocărilor socio-economie tot mai complexe.

"În opinia noastră, a Alianţei Antreprenorilor şi Agricultorilor, toate statele dezvoltate din punct de vedere economic şi-au susţinut mediul antreprenorial şi au creat astfel o clasă de mijloc solidă, potentă financiar şi capabilă de a face faţă schimbărilor sociale şi provocărilor economico-financiare tot mai complexe. Mai mult ca oricând, România are nevoie de antreprenori cu experienţă în rândul decidenţilor politici, dar şi de un sistem legislativ modern, care să-i ofere mediului de afaceri libertate, stabilitate şi predictibilitate", au declarat reprezentanţii partidului.

Alianţa Antreprenorilor şi Agricultorilor consideră că politica românească are nevoie ca de aer de oameni cu competenţe dovedite în lumea reală.

"Vrem să eliberăm România de birocraţie şi impredictibilitatea legislativă, eliberăm România de modificările continue ale codului fiscal. Eliberăm România de indiferenţă, nepăsare şi rea voinţă. Eliberăm România de incompetenţă", au adăugat liderii partidului. În final, mesajul partidului pentru toţi antreprenorii din România este simplu: "Nu mai sunteţi singuri şi vă aşteptăm alături de noi pentru a moderniza legislaţia antreprenorială!"", se mai arată în documentul mai sus-menţionat.

Biroul de comunicare al partidului Alianţa Antreprenorilor şi Agricultorilor

Director de comunicare, prim-vicepreşedintele Radu Turcescu

sursa foto www.stirileprotv.ro

Free Joomla templates by Ltheme