Tensiunile politice pun presiune pe leu

Tensiunile politice pun presiune pe leu

Schimbarea de la Cotroceni, unde Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar, nu a calmat tensiunile politice, în condițiile în care se discută tot mai mult despre îndepărtarea lui Marcel Ciolacu din funcția de premier, în urma unei moțiuni de cenzură care ar urma să fie înaintată de partidele izolaționiste.

Pe acest fond cotațiile din piața valutară ale euro au crescut la 4,9765 – 4,9775 lei, astfel că media a urcat joi de la 4,9770 la 4,9773 lei, foarte aproape de maximul istoric de 4,9783 lei, atins în 19 mai 2023.

Presiunea de piața monetară s-a temperat, după creșterile indicilor ROBOR din ultimele luni. Evoluția s-a datorat deciziei BNR de a menține rata de referință la 6,5%, consecință a faptului că inflația nu dă semne care ar scădea sub pragul de 5%, dar și rezultatului alegerilor de la sfârșitul anului trecut. O altă cauză a fost reprezentată de reducerea semnificativă a lichidității, după ce Trezoreria a început să se împrumute direct de la băncile comerciale și nu prin licitații de titluri de stat.

Băncile comerciale au înaintat joi către Trezorerie ordine de cumpărare în valoare de 1,19 miliarde lei, pentru o emisiune de titluri de stat cu scadența în februarie 2038. La finalul licitației, statul s-a împrumutat cu 600 milioane lei, care a reprezentat valoarea programată a emisiunii, la un randament mediu anual de 7,48%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,09%.

Creșterea inflației anuale din Statele Unite în ianuarie cu 0,5% faţă de luna anterioară la 3%, maxim al ultimului an și jumătate nu a adus o apreciere a monedei americane, așa cum era de așteptat, iar euro fluctua între 1,0375 și 1,0440 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,7980 la 4,7785 lei.

Evoluția este pe seama dorinței lui Donald Trump, care a solicitat Rezervei Federale să reducă ratele dobânzilor, pentru ca acestea să fie în concordanță cu noile tarife comerciale pe care le pregăteşte. Fed se arată însă mult mai prudentă, existând temeri importante că războiul comercial dorit de Casa Albă ar putea inflama inflația.

Cursul francului elvețian a crescut marginal la 4,2687 lei iar cel al lirei sterline la 5,9705 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 444,7316 lei la 448,3005 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 2.900 și 2.922,90 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau la 4,1652 zloți/euro, respectiv 401,23 forinți/euro.

Bitcoin a scăzut miercuri noapte la circa 94.600 dolari, dar a urcat joi la 95.718 – 98.082 dolari. Ethereum fluctua între 2.631 și 2.756 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Modificări legislative privind înregistrarea contractelor de locațiune (chirii) din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal

Modificări legislative privind înregistrarea contractelor de locațiune (chirii) din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași informează contribuabilii cu privire la modificările legislative aduse de O.P.A.N.A.F. nr.161/2025 (Monitorul Oficial nr. 109 din 06 februarie 2025) privind înregistrarea contractelor de locațiune (chirii) din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal :

Prin O.U.G. nr. 128/2024 pentru modificarea Codului fiscal s-a stabilit că pentru contractele de închiriere încheiate începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum și pentru actele de modificare a acestora, în cazul în care bunul este deținut în comun, să se desemneze proprietarul, uzufructuarul sau alt deținător legal care să îndeplinească obligația înregistrării contractului încheiat între părți.

Astfel, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

Conform art. 1798 din Codul civil, contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată, care au fost înregistrate la organele fiscale, constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.

Prevederile ordinului se refereră la:

a) completarea procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune cu prevederi privind desemnarea proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal care îndeplinește obligația înregistrării contractului încheiat între părți, în cazul în care bunul este deținut în comun;

b) completarea modelului şi conţinutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune", precum și a instrucțiunilor de completare ale acestuia, în sensul celor menționte mai sus.

Gramul de aur a atins pragul de 450 lei

Gramul de aur a atins pragul de 450 lei

Piața valutară a fost foarte calmă, a doua zi după anunțul demisiei președintelui Iohannis, însă s-a observat o ușoară creștere a cotațiilor.

Principalul eveniment al zilei de marți a fost reprezentat de atingerea de către prețul gramului de aur a pragului de 450 lei, față de 412,9649 lei, în prima ședință din acest an.

Marți, gramul a urcat de la maximul de 449,4021 lei, înregistrat luni, la noul record de 450,2987 lei, după ce metalul galben a urcat la un nou maxim de 2.945 dolari/uncie.

Creșterea metalului galben este pusă pe seama politicilor economice „America First” ale președintelui Trump, care încearcă prin forța economică și militară a Statelor Unite să impună o nouă ordine a comerțului mondial, prin majorarea taxelor vamale la importuri.

Această perspectivă a fost luată în calcul de băncile centrale ale Chinei și Indiei, care și-au majorat semnificativ rezervele de aur, în încercarea lor de a reduce importanța dolarului american în comerțul mondial.

Taxele la importuri au impus companiilor care gestionează fonduri (ETF-uri) bazate pe aur să-și majoreze achizițiile de metal galben. Totodată, teama față de revenirea inflației pe un trend ascendent, îi obligă pe pe investitori să caute plasamente cât mai sigure, „refugii”, precum aurul, francul elvețian sau yenul japonez.

Cursul euro a urcat după mai bine de două luni peste 4,977 lei. Tranzacțiile din piața valută s-au realizat într-un culoar îngust, 4,977 – 4,9775, față de un minim de 4,966 lei înregistrat în Asia, iar media a crescut de la 4,9765 la 4,9771 lei.

Piața monetară a fost stabilă iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,09%.

Luni, Trezoreria s-a împrumutat cu 1,02 miliarde lei, în urma redeschiderii unei emisiuni cu scadența în iulie 2030, care a avut o valoare programată de 600 milioane lei. Statul a acceptat să achite o dobândă medie anuală de 7,39%.

Ministerul Finanţelor și-a propus să se împrumute luna aceasta cu cel puțin 8,4 miliarde lei, cu 2,27 de miliarde de lei mai mare decât cea care a fost programată în ianuarie.

Euro fluctua între 1,0292 și 1,0328 dolari, cotații apropiate de cele de luni, iar media monedei americane a urcat de la 4,8173 la 4,8244 lei.

Cursul francului elvețian a coborât la 5,2894 lei iar cel al lirei sterline la 5,9642 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 403,54 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,1783 zloți/euro.

Bitcoin, care a scăzut duminică noapte la circa 95.000 dolari, fluctua între 97.460 și 98.401 dolari. Ethereum se tranzacționa în culoarul 2.662 – 2.743 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Schimbarea de la Palatul Cotroceni a fost primită calm de piață

Schimbarea de la Palatul Cotroceni a fost primită calm de piață

Plecarea președintelui Iohannis de la Palatul Cotroceni și preluarea funcției interimare de dl Bolojan, a fost considerată de către piață drept o detensionarea a mediului social-politic.

De circa două săptămâni, tranzacțiile se realizează în culoarul 4,976 – 4,977 lei, BNR urmărind cu mare atenție evoluția monedei naționale. La jumătatea acestei săptămâni, media euro a fost stabilită la 4,9770 lei, față de 4,9766 lei, miercurea trecută.

Prețul gramului de aur are în ultimele luni luni o tendință ascendentă, care a condus la atingerea rapidă a noi recorduri. Miercurea aceasta, prețul a scăzut de la maximul istoric de 450,2987 lei la 444,7316 lei, consecință a deprecierii metalului galben la 2.876,10 – 2.900,60 dolari/uncie și a monedei americane.

Tendința de creștere a aurului se va menține și în perioada următoare, în condițiile în care investitorii doresc să se protejeze prin achiziția de active considerate drept „refugii”. La aceasta se adaugă dorința băncilor centrale care fac parte din grupul BRICS de a reduce importanța dolarului în comerțul mondial, motiv pentru a face achiziții mari de aur.

Pentru a regla tranzacțiile, transportul și stocarea fizică a metalului galben, Consiliul Mondial al Aurului intenționează să creeze o monedă digitală (token), care va fi echivalentul valorii monetare a unui gram de aur pur.

În ultimele săptămâni, tendința de creșterea a indicilor ROBOR, provocată de incertitudinea politică din țară și de stabilizarea inflației în jurul pragului de 5%, care a pus banca centrală în poziția de a menține rata sa de referință din august la 6,50%, s-a temperat iar analiștii văd o primă reducere spre jumătatea anului.

Miercurea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,09%.

Euro s-a mișcat în ultima săptămână între 1,0286 și 1,0431 dolari, iar miercurea aceasta fluctua în culoarul 1,0354 – 1,0386 dolari, în creștere față de ziua precedentă. Tendința este pusă pe seama pozițiilor de protecție luate de investitori înainte de publicarea datelor privind inflația din Statele Unite, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,8244 lei la 4,7980 lei.

Pe termen mediu și lung, evoluția va fi influențată, în principal, de diferența dintre dobânda practicată de Rezerva Federală americană (4,25 – 4,50%) și cea a Băncii Centrale Europene (2,75%). Dacă BCE pare pregătită pentru a reduce în continuare rata de referință, în schimb, analiștii cred că Fed a putea să opereze anul acesta doar două reduceri ale dobânzilor, una în iulie și o alta la finalul acestui an.

După ce a crescut joia trecută la 5,3062 lei, francul elvețian a scăzut miercurea aceasta la 5,2633 lei, când cursul lirei sterline a fost stabilit la 5,9687 lei.

Monedele din regiune se apreciau la 4,1721 zloți/euro, respectiv 402,21 forinți/euro.

Odată trecută euforia venirii la Casa Albă a lui Donald Trump, bitcoin a scăzut la începutul săptămânii trecute sub 93.000 dolari. El s-a menținut în apropierea pragului de 100.000 dolari, iar miercurea aceasta fluctua între 95.098 și 96.445 dolari. Lunea trecută, ethereum a coborât abrupt de la peste 3.000 dolari la aproape 2.200 dolari. În următoarele zile, criptomoneda a fluctuat între 2.500 și 2.900 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

MADR | 31 martie 2025, noul termen pentru depunere a solicitărilor de finanțare pentru Schema de energie regenerabilă

MADR | 31 martie 2025, noul termen pentru depunere a solicitărilor de finanțare pentru Schema de energie regenerabilă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță prelungirea până la data de 31 martie 2025 a sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Reamintim că sesiunea de primire a cererilor de finanțare este în derulare și fost deschisă în data de 24 decembrie 2024, data limită de depunere fiind stabilită inițial 28 februarie 2025. Ca urmare a solicitărilor transmise AFIR de către potențialii beneficiari, a fost decisă prelungirea sesiunii pentru a putea asigura implementarea tehnică și financiară în condiții optime.

Detalii aici https://madr.ro/comunicare/9511-31-martie-2025-noul-termen-pentru-depunere-a-solicitarilor-de-finantare-pentru-schema-de-energie-regenerabila.html

Demisia președintelui Iohannis nu a afectat piața

Demisia președintelui Iohannis nu a afectat piața

Leul a avut o evoluție calmă la începutul acestei săptămâni, în ciuda anunțului făcut de Klaus Iohannis că va demisiona în cursul zilei de miercuri.

De aproape două săptămâni, tranzacțiile din piața valutară se realizează în culoarul 4,976 – 4,977 lei. Cursul a atins marțea trecută un maxim de 4,9769 lei, iar la începutul acestei săptămâni a fost stabilit la 4,9765 lei.

Uncia de aur a făcut un nou pas spre pragul de 3.000 dolari, și a urcat de la maximul de de 2.886,60 dolari, atins vinerea trecută, la 2.910,80 dolari. Prețul gramului de aur a urcat la un nou maxim de 449,4021 lei.

Creșterea aurului se datorează mai multor factori. Principala cauză este majorarea cererii atât din partea băncilor centrale, care caută să-și majoreze rezervele pentru a putea face inflației și pentru a reduce influența dolarului în comerțul mondial, dar și a investitorilor care și-au înmulțit plasamentele într-un activ considerat drept un „refugiu”, în condițiile declanșării unui război comercial, prin majorarea taxelor la importuri, între Statele Unite și celelalte economii importante, China și Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, fondurile care operează ETF-uri bazate pe aur acumulează metal prețios sub formă fizică, pentru a-și putea asigura livrările la contractele futures și pentru a evita riscul ca administrația Trump să majoreze taxele la importurile de aur.

Rata de referință a BNR se află din august la 6,50%, iar analiștii văd o primă reducere a acesteia spre jumătatea anului, în condițiile în care inflația se menține peste 5%. Pe de altă parte, dobânzile comerciale au crescut începând cu noiembrie, efect al rezultatelor la alegeri, iar indicii ROBOR au urcat de la circa 5,5% spre pragul de 6%.

În ultimele ședințe, s-a observat totuși o ușoară scădere a indicilor pe fondul reglării nivelului de lichiditate din piață, după ce aceasta s-a înjumătățit în ultimele luni.

Lunea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a coborât de la 5,94 la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,0% iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,10 la 6,09%.

Euro a scăzut la începutul săptămânii trecute la 1,0211 dolari, după care a revenit în jurul pragului de 1,04 dolari. Lunea aceasta, tranzacțiile se realizau în culoarul 1,0286 – 1,357 dolari. Cursul monedei americane a fluctuat între 4,7728 și 4,8595 lei, iar lunea aceasta a urcat de la 4,7940 la 4,8173 lei.

Înmulțirea pariurilor puse pe dolar sunt consecința diferenței dintre dobânda practicată de Fed (4,25 – 4,50%) și cea a BCE (2,75%).

Analiștii cred că Fed a putea să opereze anul acesta doar două reduceri ale dobânzilor, una în iulie și o alta la finalul acestui an, în condițiile în care economia SUA se dovedește una rezilientă. Așa cum o arată scăderea șomajului de la 4,1% în decembrie la 4% în ianuarie, lună în care economia a creat 143.000 de locuri de muncă.

Media francului elvețian a crescut la începutul acestei săptămâni la 5,2956 lei iar a lirei sterline la 5,9796 lei.

Media monedelor din regiune se deprecia marginal la 4,1872 zloți/euro, respectiv 405,16 forinți/euro.

Bitcoin a scăzut la începutul săptămânii trecute sub 93.000 dolari, evoluție urmată de o revenire în jurul valorii de 100.000 dolari, pentru ca lunea aceasta să coboare spre 95.000 dolari. Volatilitatea ethereum a fost una mult mai mare. Lunea trecută, acesta a coborât abrupt de la peste 3.000 dolari la aproape 2.200 dolari. În următoarele zile, criptomoneda a fluctuat între 2.500 și 2.900 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.