Euro a revenit la maximul ultimului an

Euro a revenit la maximul ultimului an

Aprecierea pe piețele internaționale a euro față de dolar, a afectat performanța monedelor de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut de la 4,9765 la 4,9774 lei, maxim al ultimului an, iar culoarul de tranzacționare s-a îngustat la 4,9770 – 4,9775 lei.

BNR continuă să monitorizeze cu atenție piața, cursul de schimb fiind principalul instrument în lupta sa cu inflația. Ea avea la dispoziție, la sfârșitul lui februarie, o rezervă valutară de 62,593 miliarde euro, în creștere față de prima lună a anului, iar rezervele internaționale (valute plus aur) au urcat la 71,764 miliarde euro.

Dobânzile interbancare din prima zi de primăvară nu au cunoscut modificări față de sfârșitul lui februarie. Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,0% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Evoluția actuală este determinată de menținerea de către BNR a ratei de referință la 6,5%, valoare stabilită în august 2024, în condițiile existenței, încă de atunci, a unor incertitudini privind conduita fiscală guvernamentală, fără a se lua în calcul, la vremea respectivă, dezordinea la nivel politic.

În opinia economiștilor, BNR va menține nivelul ridicat al ratei de referință pentru încă o jumătate de an, pentru a răspunde incertitudinilor generate de politica fiscală și a deficitului bugetar foarte ridicat care țin inflația în jurul pragului de 5%. La sfârșitul acestui an, dobânda de politică monetară s-ar putea situa la 5,5 – 5,75%.

Scăderea inflației din zona euro în februarie la 2,4%, a avut darul de a aprecia moneda unică la 1,0389 – 1,0477 dolari, față de 1,0375 dolari, la închiderea de vineri seară a pieței de peste Ocean. Evoluția a determinat o scădere a cursului monedei americane de la 4,7844 la 4,7667 lei.

În opinia analiștilor, este posibil ca Banca Centrală Europeană să decidă la următoarea reuniune a conducerii sale o reducere cu un sfert de punct procentual a principalei rate directoare, cea la depozitele atrase, la 2,5%.

Francul elvețian s-a apreciat în februarie cu aproape 0,4 bani iar lira sterlina s-a întărit cu peste 4,5 bani. În prima ședință din martie, cursul monedei elvețiene a coborât de la 5,3023 la 5,29 lei iar al celei britanice de la 6,0281 la 6,0274 lei.

Creșterea metalului galben la 2.857,10 – 2.878,70 dolari/uncie nu a compensat deprecierea monedei americane astfel că prețul gramului de aur a scăzut lunea aceasta la 440,0993 lei, față de 448,4343 lei la începutul săptămânii trecute.

Anunțul făcut duminică de preşedintele Donald Trump referitor la crearea unei Rezerve Strategice de Criptomonede a Statelor Unite, cu scopul de a face din SUA „ capitala cripto a lumii”, a avut darul de a stopa tendința descendentă a prețurilor monedelor digitale, în condițiile înmulțirii ieșirilor din piață sau lichidarea pozițiilor deținute în ETF-uri bazate pe bitcoin sau ethereum. Rezerva va include bitcoin, ethereum, XRP, solana şi cardano.

La începutul acestei săptămâni, bitcoin se tranzacționa între 91.197 și 94.375 dolari, după scăderea de vinerea trecută sub pragul de 80.000 dolari. Ethereum, care a atins la sfârșitul lui februarie un minim de 2.100 dolari, fluctua lunea aceasta în culoarul 2.325 -2.520 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

3,38% - rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în luna ianuarie 2025

3,38% - rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în luna ianuarie 2025

La sfârşitul lunii ianuarie 2025, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,38%, numărul total de şomeri la finele lunii ianuarie 2025 fiind de 269.165 de persoane.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 60.507 au fost şomeri indemnizaţi şi 208.658 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 2.383 de persoane, în timp ce numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 5.434 de persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii ianuarie se prezintă astfel: 72.014 şomeri provin din mediul urban şi 197.151 şomeri provin din mediul rural.

Numărul şomerilor femei la 31 ianuarie 2025 era de 125.311 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 143.854 de persoane.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (68.373), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 ani (60.780), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.422).

Referitor la structura şomajului după nivelul de educație, şomerii fără studii și cei cu nivel de educație primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (31,40%). Şomerii cu nivel de educație gimnazial reprezintă 33,69% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,45 %.

Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secțiunea Programe, statistici.

Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Vizarea carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03 martie - 31 august 2025 (în zilele lucrătoare), pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024, rentierii vor solicita viza anuală, fie prin prezența fizică, fie prin mijloace electronice de comunicații sau poștă/curier.

Pentru vizarea electronică, rentierii vor transmite documentele necesare acordării vizei pe adresa de e-mail a Centrului APIA unde se află dosarul rentierului și vor contacta telefonic funcționarii APIA pentru a primi confirmarea acordării vizei.

'Lista nominală a codurilor de rentier și județul de vizare' este postată pe site-ul APIA și poate fi accesată la adresa: https://apia.org.ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/renta-viagera-agricola/.

Documentele pe care trebuie să le prezinte rentierul la depunerea declarațiilor de vizare, personal sau prin împuternicit/mandatar/curator, sunt următoarele:
- carnetul de rentier agricol;
- actul de identitate al solicitantului;
- decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II/decizia de la comisia de expertiză medicală și decizia de pensionare la limită de vârstă - pentru solicitanții pensionați pe caz de boală gradele I sau II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;
- procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin reprezentant legal;
- contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr.16/1994*), cu modificările și completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil;
- extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (opțional);
- declarația pentru obținerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor 'titlului XI Renta viageră agricolă' din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul nr.1272/2005.

Informații pentru moștenitorii rentierilor

În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia până la data decesului poate fi încasată de moștenitorii săi, cu condiția respectării prevederilor art.8 din Legea 247/2005 Titlu XI, și a depunerii, la oricare Centru APIA, până la data limită 15.10.2025, a cererii de moștenitor însoțită de următoarele documente justificative:
- carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu în original);
- copie a certificatului de deces;
- copie a actului doveditor privind calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune învestită cu formula 'definitivă');
- copie după B.I/C.I./pașaport al moștenitorului;
- împuternicire/declarație notarială din care să reiasă acordul celorlalți moștenitori privind solicitarea și încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original);
- extras de cont pe numele moștenitorului.

Deoarece carnetul de rentier este un document care se depune obligatoriu în original, acest tip de cerere poate fi depusă la sediile Centrelor județene ale APIA, respectiv Centrul Municipiul București sau poate fi transmisă prin poștă/curier.

Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art.6 alin.1 și alin.2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie 2025, prin mandat poștal sau virament bancar.

Legislație:
- Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, titlul XI renta viageră agricolă, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.1272/26.503/2005 modificat prin Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.348/24.08.2023 și nr.356/16.09.2024, respectiv al Ministerului Finanțelor nr.2.678/04.10.2023 și nr.6219/01.10.2024, privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Titlului XI 'Renta viageră agricolă' din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite condițiile de acordare a rentei viagere agricole.

Datele de contact ale Centrelor APIA le puteți vizualiza pe site-ul instituției www.apia.org.ro , accesând link-ul: https://apia.org.ro/centre-judetene/.

Seminare dedicate Declarației Unice, în luna martie

Seminare dedicate Declarației Unice, în luna martie

Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat, pe portal, lista seminarelor organizate în luna martie a.c.

Temele din luna martie sunt dedicate, în special, completării și depunerii Declarației unice:
- Tratamentul fiscal și modul de declarare a veniturilor obținute de persoanele fizice din drepturi de proprietate intelectuală - Declarația unică
- Completarea și depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
- Tratamentul fiscal al veniturilor din dividende

Durata seminarelor online este de 2 ore.

Înscrierea este facilă, direct pe portal, și se poate efectua până la data și ora începerii webinariilor, în limita locurilor disponibile, de maximum 500 de participanți.

Informații suplimentare cu privire la completarea și depunerea Declarației unice pot fi obținute prin următoarele modalități:
- accesând portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro;
- telefonic, la Serviciul central de asistență contribuabilil - Contact-center, la numărul de telefon: 031.403.91.60;
- la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul organelor fiscale teritoriale.

Start-Up Nation România: Procedura actualizată, disponibilă pentru consultare publică

Start-Up Nation România: Procedura actualizată, disponibilă pentru consultare publică

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Consiliul Concurenței, anunță republicarea în transparență decizională a proiectului procedurii programului Start-Up Nation România, aflat la cea de-a patra ediție.

Proiectul actualizat al procedurii integrează modificările și observațiile formulate de mediul de afaceri în cadrul consultărilor publice, în strictă conformitate cu legislația națională și europeană, și este optimizat pentru a simplifica procesul de aplicare și implementare.

„În a patra ediție a programului Start-Up Nation, finanțăm afacerile care produc în România şi care livrează bunuri cu valoare adăugată, inclusiv în mediul rural. Avem aproape 300 de milioane de euro pentru tinerii antreprenori, cei care au cel mai mult entuziasm, cele mai inovative idei și care sunt cei mai conectați la nevoile actuale de dezvoltare a afacerilor. Dar nu lăsăm pe nimeni în urmă: am alocat 150 de milioane de euro pentru categoriile sociale care au cea mai mare nevoie de sprijin pentru a recupera decalajele. Investim atât în dezvoltarea competențelor de afaceri, cât şi în dezvoltarea afacerilor în sine. În total, vom sprijini peste 7.500 de antreprenori, cu finanțări de 50.000 de euro fiecare”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Cea de-a patra ediție a programului Start-Up Nation România pune accentul pe dobândirea de competențe antreprenoriale, prin facilitarea accesului la cursuri de formare. Bugetul disponibil este de aproximativ 446 de milioane de euro, suma fiind finanțată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

Din total, valoarea alocației financiare va fi de cel mult 250.000 lei/IMM și va acoperi până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, beneficiarul având obligația de a crea minimum două locuri de muncă.

Programul Start-Up Nation România este structurat pe doi piloni:

Pilonul I – „Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor” dispune de un buget în valoare de 295.750.000 euro și se adresează persoanelor sub 30 de ani. Obiectivul componentei se referă la asigurarea accesului la cursuri de formare, în scopul dobândirii de competențe antreprenoriale, pentru aproximativ 25.000 de tineri. Cel puțin 10% din locuri vor fi destinate persoanelor ce aparțin minorității rome.

Pilonul II – „Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă”, cu un buget de 150.435.295 euro, vizează formarea competențelor antreprenoriale pentru un număr de 4.600 de persoane care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării. Această componentă se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 35 de ani, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, șomerilor, șomerilor de lungă durată, persoanelor inactive, persoanelor din categoriile dezavantajate pe piața muncii, fără limită de vârstă, așa cum sunt definite în proiectul de procedură de implementare a programului.

Programul are trei etape distincte de derulare. Prima a presupus înscrierea formatorilor de cursuri de pregătire antreprenorială, selecția acestora fiind în curs de finalizare. Ulterior, persoanele fizice eligibile, interesate de dobândirea acestor competențe, vor putea aplica pentru a participa la cursuri. Ultima etapă vizează înființarea de întreprinderi de către absolvenții certificați ai cursurilor menționate anterior și înscrierea acestora pentru obținerea finanțării de până la 250.000 lei/IMM.

Evaluarea cererilor de finanțare depuse de întreprinderile înființate de către absolvenții certificați ai cursurilor se va face online, conform criteriilor stabilite în Anexa 3 a propunerii de procedură de implementare. Printre criteriile luate în considerare se numără valoarea aportului propriu, precum și criterii aferente investiției, componentei de dezvoltare durabilă, debutului în afaceri, criterii aferente locurilor de muncă și domeniul de activitate.

Persoanele interesate pot transmite observații sau sugestii de modificare până la 5 martie 2025, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Piața a rămas stabilă

Piața a rămas stabilă

Piața valutară a rămas stabilă, iar culoarul de tranzacționare s-a lărgit la 4,975 – 4,9775 lei, astfel că media s-a apreciat marginal de la 4,9774 la 4,9773 lei.

Presiunea pe curs se menține, în condițiile în care Ministerul de Finanţe a anunțat că luna trecută s-a încheiat cu un deficit de 11,01 miliarde lei (0,58% din PIB) faţă de deficitul de 7,89 miliarde lei (0,45% din PIB) în ianuarie 2024

Volatilitatea dobânzilor interbancare a rămas modestă. Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 5,99 la 6,0%% iar cel la 12 luni s-a întors de la 6,07 la 6,08%.

Trezoreria a redeschis o emisiune de titluri de stat cu scadența în 2035, și a acceptat să se împrumute cu 500 milioane lei, egală cu valoarea programată, la un randament mediu anual de 7,33%. Cererea de cumpărare s-a ridicat la 723 milioane lei

Totodată, atrage atenția scăderea dobânzilor la titlurile de stat pe 10 ani, ceea ce permite statului român să se împrumute la costuri mai reduse și reflectă percepția investitorilor în ceea ce privește riscul de credit. Procesul a început miercuri după-amiază după punerea sub control judiciar a lui Călin Georgescu.

Pesimismul arătat de consumatorii din zona euro, chiar dacă indicele de încredere a cunoscut o ușoară redresare, a depreciat moneda unică la 1,0459 – 1,0493 dolari, înainte de publicarea datelor privind piața muncii din Statele Unite. Cursul monedei americane a crescut de la 4,7417 la 4,75 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut la 5,2885 lei iar cel al lirei sterline a atins un nou maxim al ultimelor două luni de 6,0207 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 443,9424 lei la 441,9116 lei, rezultat al deprecierii metalului galben până la un minim de 2.875,20 dolari/uncie.

Media monedelor din regiune se apreciau la 4,1371 zloți/euro, respectiv la 399,63 forinți/euro.

Vânzările din piața cripto au continuat să imprime o direcție depreciativă principalelor monede digitale. Bitcoin a atins un minim de 83.987 dolari iar ethereum a alunecat până la 2.303 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.