Normele de aplicare la Programul "Prima chirie" au fost puse în dezbatere publică

Programul de Guvernare 2017-2020 prevede, la Capitolul „Politici publice în domeniul Muncii și Justiției sociale”, introducerea Programului „Prima chirie” prin care se are în vedere stimularea mobilității forței de muncă. Ca urmare, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul României a aprobat, în luna ianuarie 2017, Ordonanța de Urgență nr.6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum si pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 62/25.01.2017.

Potrivit acestei ordonanțe de urgență, se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj o primă de relocare, pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depășesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

Prima de relocare se acordă, la cerere, lunar, pe o perioada de cel mult 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni și nu se cumulează cu alte prime de mobilitate prevăzute de lege.

Asigurarea implementării cu succes a măsurii destinate stimulării mobilității forței de muncă acordată tuturor șomerilor înregistrați la nivel național, indiferent de domiciliu sau reședință, conduce la reducerea disparităților intra și interregionale în materie de ocupare a forței de muncă, în vederea diminuării şomajului şi creşterii gradului de ocupare pe piața muncii.

Documentul poate fi consultat aici:   http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/transparenta/proiecte-in-dezbatere/4769-2017-02-24-hg-nm-l76din2002

Propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest proiect pot fi transmise la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site (24.02.2017-05.03.2017).

                          Compartimentul Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Sprijin acordat prin PNDR 2020 pentru stimularea comasării terenurilor

agroinfoAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) amintește tuturor celor interesați că se pot depune proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă pentru stimularea comasării terenurilor și pentru consolidarea exploatațiilor agricole prin submăsura 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Sesiunea de primire a proiectelor a fost lansată pentru prima oară pe 15 decembrie 2016 și are ca dată limită de depunere ziua de 15 mai 2017, ora 16.00. Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea de depunere în curs aferentă submăsurii (sM) 6.5 este de 112,33 milioane de euro.

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării Contractului de Finanțare și până la data de 31.12.2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an și reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I.

Beneficiarii eligibili în cadrul acestei submăsuri sunt micii fermieri care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care doresc să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani, prin contract de vânzare – cumpărare sau prin act de donație.

Prin submăsura 6.5 se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității sectorului agricol. Consolidarea exploatațiilor agricole va permite accesul la finanțări europene pentru investiții mai multor solicitanți și, totodată, va asigura un venit mai mare micilor fermieri care transferă exploatația.

Cererile de Finanțare se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului pe care îl pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 6.5.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare acordată prin PNDR 2020 sunt micii fermieri ale căror exploataţii agricole îndeplinesc condiţiile din cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I şi care au aplicat cel puţin un an această schemă, conform Titlului V din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitanţii (persoane fizice/ reprezentanții legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin sM 6.5 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

          să fie persoane fizice sau juridice române;

          să acţioneze în nume propriu;

          să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanțare;

          să fi aplicat cel puţin un an Schema simplificata pentru micii fermieri din Pilonul I;

          să deţină integral în proprietate exploatația (cel putin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I) ce urmează a fi transferată/care a fost transferată;

          să se angajeze să transfere definitiv/să fi transferat definitiv către alt fermier întreaga sa exploataţie (cel putin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I) şi drepturile de plată corespunzătoare;

          să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de derulare a proiectului.

Pentru a putea primi sprijin în cadrul sM 6.5, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

          să fi aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I;

          să dețină/să fi deținut în proprietate exploatația ce urmează a fi transferată/a fost transferată;

          să fi transferat/să se angajeze să transfere definitiv către alt fermier întreaga sa exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare;

          contractul de transfer definitiv al terenului este încheiat pe durata minimă de 20 de ani.

Stabilirea punctajului unei cereri de finanțare eligibile se realizează în baza următoarelor principii/criterii de selecţie:

          principiul dimensiunii fermei transferate, prin prioritizarea celor mai mari exploatații (maxim 30 puncte);

          principiul comasării exploatațiilor (maxim 60 de puncte);  

          principiul potențialului agricol al zonei care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiilor de specialitate (maxim 5 puncte);    

          principiul dreptului real de proprietate (maxim 5 puncte).

Toate criteriile de eligibilitate și de selecție devin obligatorii pentru menţinerea sprijinului pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare.

Sprijinul public nerambursabil se acordă anual, începând cu data transferului și până la data de 31.12.2020 și reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (maximum 1.500 euro/an, reprezentând 120% din suma maximă anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I).

De reținut faptul că solicitanții care nu au primit sprijin de la APIA în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I și nu se regăsesc în Anexa nr. 7 la Ghidul Solicitantului, respectiv care nu au prezentat o adeverinţă APIA din care să rezulte suma primită, nu pot accesa sM 6.5.

Execuția bugetului general consolidat aferentă lunii ianuarie 2017

Execuția bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2017 s-a încheiat cu un excedent de 3,0 miliarde lei, respectiv 0,37% din PIB, față de 4,7 miliarde lei, respectiv 0,62% din PIB, înregistrat la aceeași dată a anului 2016.

1. Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 19,2 miliarde lei, reprezentând 2,4% din PIB, au fost cu 5,7% mai mici, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.            

S-au înregistrat creșteri față de anul precedent la încasările din impozitul pe salarii și venit (+24,9%), impozitul pe comerț exterior și tranzacțiile internaționale (+10,1%), venituri din capital (+63,9%) și la contribuțiile sociale (+9,4%).

În ceea ce privește încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere față de ianuarie 2016 cu 24,8%, pe fondul reducerii cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, măsură care s-a reflectat în încasările începând cu luna februarie 2016. De asemenea, rambursările de TVA au fost mai mari cu 75 mil. lei față de aceeași perioadă a anului precedent, reprezentând 1,2 miliarde lei.

2. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 16,2 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 3,5% față de aceeași perioadă din anul precedent, diminuându-se cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 8,2% față de aceeași perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016, respectiv aplicarea, începând cu luna august 2016, a prevederile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 9,5%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei (OUG 99/2016), precum și alte măsuri ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale, cum sunt: creșterea numărului de beneficiari de ajutor social prin excluderea alocației de stat pentru copii din veniturile familiei la stabilirea ajutorului social (VMG); majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, și majorarea numărului de persoane încadrate în diverse tipuri de handicap; majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție; pensii de serviciu pentru grefieri, personal aeronautic, funcționari publici parlamentari, auditori ai Curții de Conturi.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 305,8 milioane lei, respectiv 0,04% din PIB

Execuția bugetului general consolidat poate fi consultată la următorul link:

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/BGC31012017.pdf

Biroul de presă

    

APIA demarează de la 1 martie Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017

agroinfoAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, miercuri, 1 martie, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017.

Astfel, Cererile unice de plată se vor depune până la data de 15 mai a.c. la Centrele Județene locale și la Centrul Municipiului București ale/al APIA pentru schemele de plată/ măsurile de sprijin/ajutor prezentate în Anexă.

Recomandăm fermierilor ca înainte de a veni la Centrele APIA să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situația terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploatație și animale să verifice situația acestora în registrul Național al Exploatațiilor (RNE) cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociației sau propriilor evidențe, dacă este utilizator SNIIA.

Facem precizarea că și în acest an completarea declarației de suprafață se realizează electronic folosind aplicația IPA Online care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA, însă finalizarea și închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se face numai în Centrele APIA, în prezența funcționarului responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată — declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Cererile unice de plată se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mare de 50 hectare teren agricol și la Centrele Locale în cazul fermierilor care solicită o suprafață mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Beneficiarii plăților directe și ai măsurilor de mediu și climă sunt fermierii activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare.

Pentru pajiștile comunale concesionate/închiriate în condițiile legii de către asociațiile crescătorilor de animale, beneficiarii plăților pot fi:

a) membrii asociației care asigură încărcătura cu animale pentru suprafața de pajiște concesionată/închiriată. Calculul suprafețelor aferente fiecărui membru se efectuează proporțional cu numărul de UVM ale fiecărui membru în parte cu care asigură cel puțin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha prin pășunat, la data depunerii Cererii unice de plată, pentru suprafața concesionată/închiriată de către asociație;

b) asociația crescătorilor de animale care efectuează activitatea agricolă pe suprafața concesionată/închiriată, asigurând cel puțin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha, prin pășunat cu animalele înscrise în exploatația asociației înregistrată în Registrul național al exploatațiilor pe perioada pășunatului.

Arendatorul, concedentul, locatorul și/sau comodantul nu beneficiază de plăți pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploatațiile cu suprafața de cel puțin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafața de cel puțin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art. 8 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 3/2015 cu modificările și completările ulterioare.

Pentru măsurile de mediu și climă din PNDR 2014 — 2020 aplicabile pe terenurile agricole (Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13) sunt eligibile la plată exploatațiile cu suprafața de cel puțin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafața de cel puțin 0,3 hectare.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor. Facem precizarea că aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile cel puțin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Potrivit prevederilor legislației europene și naționale, orice fermier care solicită plăți în cadrul schemelor de plată/măsurile de sprijin/ajutor aferente Campaniei 2017, cu excepția Ajutoarelor Naționale Tranzitorii sector vegetal și zootehnic, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.

Pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală se aplică cu prioritate cerințele specifice acestor măsuri, iar elementele privind ecocondiționalitatea trebuie corelate cu angajamentele asumate în cadrul acestor măsuri.

Rugăm fermierii, că pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererii, să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă dețin suprafețe de teren/animale în diferite localități sau județe.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro.

ANEXĂ

În cadrul Campaniei 2017, schemele de plată/măsurile de sprijin/ajutor sunt următoarele:

1. Schema de plată unică pe suprafață (SAPS);

2. Plata redistributivă;

3. Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu;

4. Plata pentru tinerii fermieri;

5. Plata pentru micii fermieri;

6. Ajutoare naționale tranzitorii (ANT): ANT 1 — culturi în teren arabil; ANT 2 — in pentru fibră; ANT 3 — cânepă pentru fibră; ANT 4 — tutun; ANT 5 — hamei; ANT 6 — sfeclă de zahăr; ANTZ 7 — bovine-lapte; ANTZ 8 — bovine-carne; ANTZ 9 — ovine/caprine.

7. Sprijinul cuplat pentru: 7.1. Soia; 7.2. Lucernă; 7.3_4 Leguminoase boabe pentru industrializare (mazăre și fasole); 7.5. Cânepă pentru ulei și fibră; 7.6. Orez; 7.7. Sămânță de cartof; 7.8. Hamei; 7.9. Sfeclă de zahăr; 7.10. Tomate pentru industrializare; 7.11. Castraveți pentru industrializare; 7.12_13 Legume cultivate în spații protejate (legume cultivate în sere: tomate, castraveți, ardei, varză timpurie și extratimpurie și legume cultivate în solarii: tomate, castraveți, vinete, ardei și varză); 7.14_17 Fructe destinate industrializării (prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre); 7.18. Cartof timpuriu pentru industrializare (include cartoful semitimpuriu și de vară); 7.19. Ovine; 7.20. Caprine; 7.21. Taurine din rase de carne și metișii acestora; 7.22. Vaci de lapte; 7.23. Bivolițe de lapte; 7.24. Viermi de mătase.

8. Măsura 10 — Agro-mediu și climă:

Pachetul 1 — pajiști cu înaltă valoare naturală (HNV);Pachetul 2 — practici agricole tradiționale (aplicat numai în combinație cu Pachetul 1);

— varianta 2.1 — lucrări manuale pe pajiști permanente utilizate ca fânețe.

— varianta 2.2 — lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști permanente utilizate ca fânețe.

Pachetul 3 — pajiști importante pentru păsări;

* sub-pachetul 3.1 — Crex crex.

— varianta 3.1.1 — lucrări manuale pe pajiști importante pentru Crex crex,

— varianta 3.1.2 — lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Crex crex.

* sub-pachetul 3.2 — Lanius minor și Falco vespertinus.

— varianta 3.2.1 — lucrări manuale pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus,

— varianta 3.2.2 — lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru Lanius minor și Falco vespertinus.

Pachetul 4 — culturi verzi;

Pachetul 5 — adaptarea la efectele schimbărilor climatice;

Pachetul 6 — pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.);

— varianta 6.1 — lucrări manuale pe pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.),

— varianta 6.2 — lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.).

Pachetul 7 — terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta Ruficollis);

Pachetul 8 — creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon.

NOTĂ: Pentru a putea beneficia de sprijin prin pachetele 1, 2, 3, 5, 6 și 7 ale acestei măsuri, parcelele trebuie să fie situate într-un UAT eligibil, asa cum este stabilit în PNDR 2014-2020. În acest sens, vă rugăm să consultați hârtiile și listele cu UAT-urile eligibile afișate la centrele județene/locale.

9. Măsura 11 — Agricultura ecologică:

* Submăsura 11.1 — Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică:

Pachetul 1 — culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț) aflate în conversia la agricultura ecologică,

Pachetul 2 — legume aflate în conversia la agricultura ecologică,

Pachetul 3 — livezi aflate în conversia la agricultura ecologică,

Pachetul 4 — vii aflate în conversia la agricultura ecologică,

Pachetul 5 — plante medicinale și aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică,

Pachetul 6 — pajiști permanente aflate în conversia la agricultura ecologică:

— sub-pachetul 6.1 (zone neeligibile M.10 P1, P2, P3.1, P3.2 și P6).

— sub-pachetul 6.2 (zone eligibile M.10 P1, P2, P3.1, P3.2 și P6, dar parcele fără angajament M.10).

* Submăsura 11.2 — Sprijin pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică:

Pachetul 1 — culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț) certificate în agricultura ecologică,

Pachetul 2 — legume certificate în agricultura ecologică,

Pachetul 3 — livezi certificate în agricultura ecologică,

Pachetul 4 — vii certificate în agricultura ecologică,

Pachetul 5 — plante medicinale și aromatice certificate în agricultura ecologică,

Pachetul 6 — pajiști permanente certificate în agricultura ecologică,

* sub-pachetul 6.1 (zone neeligibile M.10 P1, P2, P3.1, P3.2 și P6).

* sub-pachetul 6.2 (zone eligibile M.10 P1, P2, P3.1, P3.2 și P6, dar parcele fără angajament M.10).

NOTĂ: Pentru a putea beneficia de sprijin prin sub-pachetele 6.1 și 6.2 ale M11.1 și M11.2, parcelele trebuie să fie situate într-un UAT eligibil, așa cum este stabilit în PNDR 2014-2020. În acest sens, vă rugăm să consultați hârtiile și listele cu UAT-urile eligibile afișate la Centrele județene/locale.

10. Măsura 13 — Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specific:

* Sub-măsura 13.1 — Plăți compensatorii în zona montană;

* Sub-măsura 13.2 — Plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative;

* Sub-măsura 13.3 — Plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice.

NOTĂ: Pentru a putea beneficia de sprijin prin această măsură parcelele trebuie să fie situate într-un UAT eligibil, așa cum este stabilit în PNDR 2014 — 2020. În acest sens vă rugăm să consultați hârtiile și listele cu UAT-urile eligibile afișate la Centrele județene/locale.

11. Măsura 214 — plăți de agro-mediu

Pachetul 1 — pajiști cu înaltă valoare naturală (HNV);

Pachetul 2 — practici agricole tradiționale (aplicat numai în combinație cu Pachetul 1);

Pachetul 3 — pajiști importante pentru păsări;

— sub-pachetul 3.1 — Crex crex,

— sub-pachetul 3.2 — Lanius minor și Falco vespertinus.

Pachetul 4 — culturi verzi;

Pachetul 5 — agricultură ecologică;

— varianta 5.1 — culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreț) certificate în agricultura ecologică,

— varianta 5.2 — legume certificate în agricultura ecologică,

— varianta 5.3 — livezi certificate în agricultura ecologică,

— varianta 5.4 — vii certificate în agricultura ecologică,

— varianta 5.5 — plante medicinale și aromatice certificate în agricultura ecologică,

Pachetul 6 — pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.);

Pachetul 7 — terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roșu (Branta Ruficollis).

În ce privește angajamentele încheiate în cadrul Măsurii 214 — Plăți de Agro-mediu din PNDR 2007 — 2013, acestea trebuie implementate până la finalizarea celor 5 ani de angajament. Anul 2017 este ultimul an de implementare a angajamentelor demarcate în anul 2013, aflate în derulare în cadrul Măsurii 214.

Rentierii agricoli se pot prezenta pentru obţinerea vizei aferente anului 2016

agroinfoAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)Centrul județean Călărași informează că în perioada 01 martie - 31 august (în zilele lucrătoare) rentierii agricoli trebuie să se prezinte, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, pentru obţinerea vizei aferente anului 2016, a carnetelor de rentier agricol.

Pentru vizarea carnetului de rentier agricol, solicitantul (rentierul personal ori prin mandatar/curator/tutore), trebuie să semneze o declaraţie pentru obţinerea vizei anuale, conform anexei care face parte integrantă din prezentele norme metodologice, însoţită de documente, pe baza cărora persoana desemnată de către Centrul judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar şi în cazul persoanelor pensionate pe caz de boală va certifica copiile depuse ale deciziilor de la comisia de expertiză medicală, respectiv de:

1) carnetul de rentier agricol;

2) actul de identitate al solicitantului;

3) decizia de la comisia de expertiză medicală - pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală, în original. Decizia de la comisia de expertiză medicală se depune în copie;

4) procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;

5) contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil.*) Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011;

6) extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei. (extrasul se depune opţional)

În cazul în care se constată că datele declarate de solicitanţi nu corespund realităţii, dreptul de a primi rentă viageră agricolă se suspendă până la data completării dosarului conform prevederilor legale în vigoare.

Solicitanţii prezintă la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, documentele menţionate mai sus, în original, pe baza cărora angajatul APIA va certifica copiile depuse. După certificare, originalele vor fi restituite solicitanţilor.

Plata rentei viagere agricole, conform prevederilor art. 6 alin. 1 şi alin. 2, din Legea 247/2005 Titlul XI, se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar

Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia în anul 2015 poate fi încasată de moştenitorii săi, cu condiţia respectării prevederilor art.7 din Legea 247/2005 Titlu XI, doar dacă, până la 31 august 2017, moştenitorii vor depune la oricare Centru judeţean al APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu), certificatul de deces (original şi copie), actul de succesiune (certificat de moştenitor sau certificat de calitate de moştenitor, certificat de legatar, hotărâre judecătorească de succesiune investită cu formula ,,definitivă şi irevocabilă” (original şi copie), B.I/C.I./paşaport al moştenitorului (original şi copie), împuternicire/declaraţie notarială din care să reiasă acordul celorlalţi moştenitori privind solicitarea şi încasarea rentei viagere agricole datorată rentierului (original), precum şi un extras de cont pe numele solicitantului.

Legislaţie:

   Legea nr. 247/2005 Titlul XI – Renta viageră Agricolă, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

   OMADR/OMF nr. 1272/26503/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Titlului XI „Renta viageră agricolă” Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare;

      Ordinul MADR/MFP nr. 104/508/2009 - pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltarii rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.272/26.503/2005;

      Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 pentru completarea titlului XI "Renta viagera agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente;

   Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia cu modificările ulterioare;

      Ordinul MADR/MFP nr. 33/1633/2011 - privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.272/26.503/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente;

   Ordonanţa de Urgenţă nr. 106/2011 pentru modificarea titlului XI "Rentă viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi pentru stabilirea unor măsuri privind plata rentei viagere agricole în anul 2011;

      Ordinul MADR/MFP nr. 39/413/2012 - pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.272/26.503/2005.

Fondurile disponibile pentru investiții în dezvoltarea fermelor zootehnice au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii

agroinfoAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate pentru sectorul zootehnic, prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție înainte de termenul limită al sesiunii, 28 februarie 2017.

De la deschiderea sesiunii în data de 15 decembrie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin submăsura (sM) 4.1, componenta sector zootehnic, 201 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane de euro.

Precizăm că AFIR a primit solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor (150.000.000 de euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pentru cea de-a doua sesiune aferentă acestei submăsuri din 2016 și continuată în 2017.

După încheierea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 75 milioane de euro euro.

sursa AFIR

Free Joomla templates by Ltheme