ANAF anunță acțiuni operative de control al contribuabililor ce vor depune Declarația 101 până pe 27 martie

Conform priorităților asumate și prezentate primului-ministru în această săptămână, în scopul creșterii eficienței controlului și colectării, Agenția Națională de Administrare Fiscală își schimbă abordarea acțiunilor de control fiscal, care se va face exclusiv în raport de rezultatele obținute în urma unei ample analize de risc.

În eventualitatea în care, ca urmare a analizei, vor fi constatate neconcordanțe între datele raportate de contribuabili și cele deținute de administrația fiscală, contribuabilii încadrați în categoria de risc fiscal mare vor face în viitorul imediat obiectul unor controale fiscale.

În spiritul transparenței, A.N.A.F informează contribuabilii cu privire la acțiunile pe care urmează să le desfășoare și le reamintește că au obligația de a declara toate achizițiile și vânzările și de a deduce, atât în scopul impozitului pe profit cât și al TVA, numai acele sume aferente tranzacțiilor la care au dreptul conform normelor legale.

Scopul este acela de a permite contribuabililor luarea de măsuri pentru depunerea tuturor declarațiilor la termenele legale, precum și a celor nedepuse sau a celor rectificative, după caz, și totodată ca, în situația unui eventual control, să aibă timp să pregătească documentele contabile și fiscale necesare efectuării acestuia.

Astfel, începând cu luna aprilie, vor fi inițiate acțiuni de control fiscal dedicate verificării legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității stabilirii bazelor de impozitare pentru taxa pe valoarea adăugată și în special a impozitul pe profit aferent anului 2016, pentru toate categoriile de contribuabili mari, mijlocii și mici, din toate domeniile de activitate economică, inclusiv cel financiar-bancar, pentru care termenul de depunere a Declarației 101 privind impozitul pe profit datorat pe anul 2016, este data de 27 martie 2017.

Măsuri pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor

Premierul Sorin Grindeanu a analizat, în cadrul întâlnirii de lucru cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, propunerile acestora pentru creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor și pentru îmbunătățirea relației dintre administrația fiscală și contribuabilii persoane fizice și juridice.

Sunt avute în vedere o serie de măsuri urgente cu implementare până la data de 15 aprilie 2017, dintre care menționăm:

— Consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor și completarea corectă a declarațiilor fiscale;

— Îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plății eșalonate a obligațiilor fiscale, în cazul în care nu-și pot plăti la timp taxele și impozitele. Această soluție permite acordarea unor facilități cum ar fi anularea penalităților de întârziere, în cazul finalizării eșalonării;

— Extinderea Serviciului 'Spațiul Privat Virtual' la persoanele juridice și la alte entități fără personalitate juridică;

— Flexibilizarea modalității de poprire pe conturi în cazul contribuabililor care sunt executați silit, astfel încât suma blocată să nu depășească datoria către ANAF;

— Inițierea de acțiuni de control în domeniul comerțului on-line;

— Intensificarea controlului în scopul identificării contribuabililor care înregistrează în evidențele contabile facturi false.

De asemenea, în perspectivă, este avută în vedere îmbunătățirea relației dintre Fisc și contribuabili, prin aplicarea reglementărilor ce vor fi incluse în noua lege a prevenției, proiect aflat acum într-o etapă avansată de elaborare în cadrul unui grup de lucru interministerial. Scopul Legii prevenției va fi prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții, prin întocmirea unui plan de conformare, astfel încât să fie acordat contribuabilului un termen în care va avea posibilitatea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.

Un alt subiect discutat la întâlnirea de lucru de astăzi a vizat situația acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică personalului antifraudă din cadrul ANAF. Președintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, a comunicat premierului că măsura reducerii acestui spor este una strict temporară.

Șeful Executivului a precizat că susține activitatea angajaților ANAF și la rectificarea bugetară vor fi alocate fondurile necesare pentru reluarea plății acestui spor la nivelul de 25% din salariul de încadrare.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat Ionuț Mișa, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, și Bogdan Nicolae Stan, președintele ANAF.

Biroul de presă al Guvernului

Recalcularea plăţilor anticipate pentru persoanele fizice

Administratia Judeteana a Finantelor Publice Calarasi informeaza contribuabilii ca Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr. 3696 din 27 decembrie 2016 aprobă Procedura privind recalcularea plăţilor anticipate cu titlu de impozit, contribuţii de asigurări de sănătate şi contribuţii de asigurări sociale, in cazul persoanelor fizice care obtin venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor sau din activitati agricole.

Procedura privind recalcularea plăţilor anticipate se aplică de organul fiscal, în situaţii cum sunt: rezilierea contractelor de închiriere, în cazul persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, încetarea sau suspendarea temporară a activităţii, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente sau din activităţi agricole impuse în sistem real, corecţia normelor de venit ca urmare a încetării activităţii în cursul anului, a întreruperii temporare a acesteia, precum şi în situaţia dobândirii/pierderii calităţii de salariat, depăşirea numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal de către persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, completarea obiectului de activitate cu activităţi impuse pe baza normelor de venit sau cu activităţi care nu sunt impoabile pe baza de norme, in cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi independente impuse pe baza normelor de venit, încadrarea în gradul de handicap grav sau accentuat a persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente, din activităţi agricole, din silvicultură şi din piscicultură, sau situatia in care persoanele fizice nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurari sociale, respectiv acestea intră în categoria celor care au calitatea de pensionari sau în categoria persoanelor asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale.

Solicitarea recalcularii platilor anticipate se face de catre contribuabili prin depunerea formularului 220 “Declaratie privind venitul estimat”, in care se bifează căsuţa "Recalcularea plăţilor anticipate" şi celelalte rubrici referitoare la recalculare, după caz. Formularul va fi însoţit de documente justificative din care rezultă situaţia care determina recalcularea, precum: documente din care să rezulte rezilierea contractelor de închiriere, documente care atestă încetarea sau suspendarea temporară a activităţii, adeverinţă eliberată de instituţia în a cărei evidenţă contribuabilul figurează că are calitatea de asigurat sau orice alt document care atestă calitatea de persoană asigurată în sisteme proprii de asigurări sociale, decizia de pensionare

În vederea recalculării plăţilor anticipate, formularul 220 se depune în termen de 5 zile de la data rezilierii contractului de închiriere sau de la data apariţiei uneia dintre situaţiile pentru care se poate solicita corecţia venitului net stabilit pe baza normelor de venit, si în termen de 30 de zile in celelalte situatii, precum: încetarea sau suspendarea temporara a activitatii, depăşirea numărului de 5 camere de închiriat în cazul contribuabililor care realizează venituri din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, comunicarea deciziei de pensionare, completarea obiectului de activitate cu activităţi noi, dupa caz. Daca formularul 220 se depune după expirarea termenului, organul fiscal procedează la recalcularea plăţilor anticipate de la data depunerii acestuia.

Biroul Comunicare si Servicii Interne

Din 10 martie încep plățile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic

agroinfoMinistrul Petre Daea anunță fermierii că în data de 10 martie 2017 vor începe plățile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul zootehnic.

Din discuțiile purtate astăzi, 7 martie a.c., cu fermierii îndreptățiți să primească aceste subvenții, i s-a confirmat faptul că sumele au început deja să intre în conturile beneficiarilor, cu trei zile înainte de data stabilită inițial. Facem precizarea că anul trecut (2016) acești bani au fost plătiți abia în luna august.

Un exemplu în acest sens este un fermier din județul Brăila, care într-o discuție telefonică din cursul acestei dimineți cu ministrul Petre Daea, i-a comunicat că la ora 11.00 avea deja sumele transferate în cont.

Pentru a se asigura că fondurile ajung la beneficiari, conform calendarului stabilit, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se informează personal, în mod aleator, contactând telefonic fermierii care au solicitat banii pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii.

Din cei 114.000 de beneficiari eligibili, banii au plecat spre 64.616 fermieri, în sumă de 35.277.495 euro.

Sursa www.madr.ro

Fermierul român beneficiază de bani mai puțini la hectar

agroinfoPe 6 martie 2017, România a susținut, din nou, la Consiliul Uniunii Europene pe Agricultură și Pescuit, eliminarea diferențelor dintre cuantumul subvenției pe suprafață care se acordă fermierilor români și cuantumul încasat pe hectar de alți fermieri din Europa. Fermierul român beneficiază de bani mai puțini la hectar. În plus, Ministerul Agriculturii a insistat pentru menținerea sprijinului cuplat în agricultura din România și după anul 2020, anunță Ministerul Agriculturii.

Pe 6 martie 2017, secretarul de stat Alexandru Potor a participat la cea de a 3524-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit). Pe ordinea de zi s-a aflat propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui plan multianual pentru speciile pelagice mici din Marea Adriatică, precum şi un schimb de opinii ce vizează Politica Agricolă Comună (PAC) după 2020.

România susține convergența plăților din Pilonul I (plăți directe pentru fermieri) pentru eliminarea decalajelor între Statele Membre privind cuantumul la ha, precum și menținerea după 2020 a schemelor de plăți directe actuale, inclusiv sprijinul cuplat.

Este un lucru binecunoscut că fermierul român beneficiază de un sprijin pe hectar mult mai mic decât fermierul olandez, de exemplu, unde cuantumul subvenției pe suprafață poate să depășească ușor 400 de euro/ha.

În cadrul Comitetului Special Agricol (CSA) din data de 27 februarie a.c. a fost pregătită agenda Consiliului din 6 martie. Președinția malteză a comunicat un document pentru reuniunea CSA având ca temă Viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), în care sunt menționate și întrebările pentru dezbaterea din Consiliu.

Acestea sunt axate pe cele mai eficace căi de abordare a priorităţilor noii PAC, precum şi pe ipoteza unui exercițiu de redistribuire (reechilibrare) între primul și cel de-al doilea pilon PAC pentru a răspunde adecvat acestor priorități. Primul Pilon este cel care privește plățile directe ale agricultorilor, iar al doilea Pilon este legat de măsurile de finanțare pentru dezvoltare rurală.

Prioritățile menționate de Președinția malteză (în documentul CSA) sunt: construirea capacității de rezistență a PAC (managementul riscurilor, accesul la instrumente financiare, competitivitate și inovare etc.), răspunsul la provocările de mediu (Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă), asigurarea transferului între generații (transferul de cunoștințe, instruire, reducerea poverii administrative), menținerea orientării către piață, întărirea poziției fermierilor, simplificarea PAC.

România susține propunerea Președinției de a iniția o dezbatere privind perspectivele Politici Agricole Comune post 2020.

În completarea priorităților identificate de Președinție, România propune includerea și a următoarelor priorități:

Creșterea viabilității și vitalității zonelor rurale: prin centrarea sprijinului Uniunii pentru investiții în zonele rurale în vederea dezvoltării afacerilor, serviciilor publice și private și a infrastructurii, totodată cu accent pe crearea de locuri de muncă, creșterea economică, ecologică și favorabilă incluziunii.

Toate acestea ar trebui să fie asigurate pentru inițiativele care încurajează o agricultură și o economie rurală competitivă și diversificată.

Politicile europene trebuie să fie concentrate pe promovarea calității vieții în zonele rurale și să răspundă nevoilor tinerilor din mediul rural în ceea ce privește diversificarea, locurile de muncă și facilitarea reînnoirii generațiilor.

Sprijinul Uniunii trebuie să consolideze legăturile rurale-urbane și să alinieze dezvoltarea durabilă a zonelor rurale în concordanță cu cea a zonelor urbane.Consolidarea guvernării locale în mediul rural: prin creșterea capacității administrative și eficacitatea structurilor care guvernează la nivel regional și local și a grupurilor bazate pe comunitate.

Având în vedere succesul la nivel european al abordării LEADER, precum și abordările PAC 2014-2020 privind importanța Parteneriatului european de inovare pentru agricultură, este necesar ca inițiativele promovate de jos în sus la nivel local să fie implementate într-un mod mult mai eficient și inovativ pentru mobilizarea potențialului rural, se arată în comunicatul MADR.

Secretarul de stat Alexandru Potor a avut o întâlnire cu preşedintele COPA COGECA, Thomas Magnusson şi cu Secretarul General, Pekka Pesonen. Cei trei au discutat subiecte privind utilizarea neonicotinoidelor în agricultură, avantajele asocierii şi importanţa reprezentativității la nivel european în cadrul COPA COGECA, susţinerea pe care o poate acorda COPA COGECA pentru lărgirea infrastructurii secundare de irigaţii etc.

Sursa: Comunicat MADR

APIA a demarat plata subvențiilor în sectorul zootehnic

agroinfoAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni autorizarea la plată a fermierilor care au solicitat ajutoare naționale tranzitorii (ANTZ) și sprijinul cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic, plafonul total alocat celor șapte scheme de sprijin fiind de circa 311,6 milioane de euro, respectiv 1,387 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat al APIA remis AGERPRES, fermierii vor primi 108,9 milioane euro (485,38 milioane de lei) prin schema decuplată de producție în sectorul carne (ANTB), ceea ce înseamnă o subvenție de 92,4 euro pe cap de animal (411,75 lei) pentru 1,178 milioane de capete.

Pentru schema decuplată de producție în sectorul laptelui (ANTB), fermierii vor primi 25,9 milioane de euro (115,49 milioane de lei), iar cuantumul va fi 19,2 euro/cap de animal (85,56 lei) pentru 1,35 milioane de capete.

De asemenea, crescătorii de animale vor primi 54,6 milioane de euro (243,57 milioane de lei) pentru schema cuplată de producție, speciile ovine și caprine (ANTOC), respectiv o subvenție de 5,59 euro (24,92 lei pe cap de animal).

APIA va mai acorda subvenții pe sprijinul cuplat categoria bivolițe de lapte (SCZ) în valoare totală de 1,4 milioane de euro (6,23 milioane de lei) și un cuantum de 186,7 euro (831,69 lei pe cap de animal); pe SCZ — sprijin cuplat speciile ovine/caprine în sumă totală de 28 de milioane de euro (124,7 milioane de lei) și 27 euro (120,5 lei pe cap de animal); pe SCZ — sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne și metișii acestora — 11,025 milioane de euro (49,102 milioane de lei) — 690,6 euro (3.075 de lei pe cap de animal); SCZ — sprijin cuplat categoria vaci de lapte — 81,49 milioane de euro (362,97 milioane de lei), respectiv 732,87 euro, respectiv 3.264,02 lei pe cap de animal).

Banii vor intra în conturile fermierilor în cel mult trei zile.

Plata ajutoarelor naționale tranzitorii și a sprijinului cuplat se efectuează în lei la un curs de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2016.

Potrivit APIA, plățile pentru ajutoarele naționale tranzitorii și cele pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic se acordă cu respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute în actele normative aprobate.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.