Leul a început săptămâna pe apreciere

Leul a început săptămâna pe apreciere

Leul a profitat, la fel ca și alte monede de la marginea zonei euro, de revenirea apetitului pentru risc, la care a contribuit reducerea plasamentelor în dolar, afectat de rezultatele negative venite din piața americană a muncii.

Cursul euro a scăzut de la 5,0770 lei, maximul săptămânii trecute, la 5,0742 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,072 – 5,075 lei.

Moneda națională va putea fi protejată în cazul unor situații neprevăzute, după ce rezerva valutară a crescut de la 58,2 miliarde euro, la sfârșitul lui iunie, la 63,2 miliarde euro, la finalul lui iulie. Majorarea se datorează intrării în conturile Finanțelor a sumelor obținute în urma emisiunilor de obligațiuni denominate în euro și dolari, în valoare de circa 4,7 miliarde euro, la care se adaugă și achizițiile făcute de BNR odată cu revenirea fondurilor străine care au părăsit piața locală, după primul tur al alegerilor prezidențiale din mai.

Valoarea indicilor ROBOR se apropie semnificativ de cea a ratei de politică monetară, care se află din augst trecut la 6,50%.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de 6,64 la 6,61%, față de maximul de 7,39% atins înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Lunea aceasta, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,77 la 6,76%, față de 7,48%, în data de 16 mai, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,92 la 6,90%, față de un vârf de 7,50%, dobânda (rata Lombard) la care se pot împrumuta băncile comerciale de la BNR, atins la jumătatea lunii mai.

Trezoreria a continuat să se împrumute din piața locală. Ea a vândut titluri de stat în valoare totală de 1,1 miliarde lei, prin intermediul a două licitații, la randamente medii anuale de 7,23%, respectiv 7,31%.

După șase ședințe consecutive de scădere, timp în care euro a atins un minim de 1,1391 dolari, anunțul privind creșterea șomajului din SUA de la 4,1%, în iunie, la 4,2%, în iulie, și a creării luna trecută de către economia americană a doar 73.000 noi locuri de muncă, a schimbat poziția dominantă a dolarului. Cu toate acestea euro nu a reușit să depășească pragul de 1,16 dolari, față de 1,1771 dolari, la începutul săptămânii trecute.

În piața locală, cursul monedei americane a urcat vineri 4,4557 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, însă a pierdut lunea aceasta aproape toate câștigurile, media fiind stabilită la 4,3844 lei.

Media francului elvețian a început săptămâna pe scădere de la 5,4544 la 5,4241 lei, iar cea a lirei sterline a coborât de la 5,8565 la 5,8331 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la începutul acestei săptămâni de la 472,0453 lei la 473,7182 lei, consecință a aprecierii metalului galben la 3.345 – 3.372 dolari/uncie, care a redus efectele negative ale scăderii cursului monedei americane.

În ultimele două săptămâni, moneda poloneză a avut o evoluţie depreciativă, influenţată de o remaniere guvernamentală, care a ridicat treptat cursul. Vineri a fost atins un maxim de 4,2813 zloți/euro, pentru ca la începutul acestei săptămâni să coboare la 4,2734 zloți/euro. Media monedei maghiare s-a apreciat la 398,08 forinți/euro.

Bitcoin a recuperat o parte din pierderile de la sfârșitul săptămânii și a urcat la 114.159 – 115.008 dolari, iar ethereum a crescut la 3.492 – 3.574 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Dolarul a crescut în iulie cu 14 bani

Dolarul a crescut în iulie cu 14 bani

Euro a pierdut în trei zile aproape 4 cenți americani, ceea ce a ridicat cursul dolarului la sfârșitul lui iulie de la 4,3974 la 4,4386 lei, față de 4,2958 lei, la începutul lunii.

Deprecierea monedei unice s-a datorat unor factori economici fundamentali. În primul rând, decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a menține dobânda de politică monetară în intervalul 4,25 – 4,50%/an, culoar stabilit în decembrie trecut, ignorând astfel dorința Casei Albe de scădere a ratei. Comunicatul de presă al Fed a avertizat asupra faptului că „incertitudinile privind perspectivele economice rămân ridicate”, în condițiile în care nu se cunosc efectele majorării taxelor vamale asupra economiei şi inflaţiei în acest an.

Pe de altă parte, scăderea de joi a euro la 1,1403 – 1,1460 dolari se datorează creșterii economiei americane cu 3% în trimestrul al doilea, fa de o scădere de 0,5% în primele trei luni, în timp cea a zonei euro a avut un avans de doar 0,1%.

Dacă dolarul a avut în iulie un avans consistent, în schimb cursul euro a avut o creștere lunară de 0,08 bani, în condițiile în care fondurile care s-au retras la începutul lunii mai din piața locală au revenit, pentru a beneficia de dobânzile ridicate. Conform analiștilor, banca centrală se confruntă acum cu riscul unei aprecieri consistente a leului, motiv pentru aceasta de a-și reconstitui rezerva valutară, după ce a vândut în luna mai circa 8 miliarde euro, pentru a stopa deprecierea cursului.

Cursul euro a încheiat iulie cu o scădere de la 5,0770 la 5,0764 lei, față de 5,0772 lei, la începutul lunii. Tranzacțiile de joi se realizau între 5,073 și 5,078 lei, valori identice cu cele din ședința precedentă.

Indicii ROBOR au încheiat luna pe scădere. Cel la la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,67 la 6,65%, față de 7,09%, la începutul lui iulie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,81 la 6,79%, după ce a început iulie la 7,17% iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,94 la 6,93%, față de 7,28%, în prima ședință din iulie.

Trezoreria s-a împrumutat cu 400 milioane lei cu scadența mai 2027, la un randament mediu anual de 7,20%, și cu alte 400 milioane lei scadente în septembrie 2032 la o dobândă medie anuală de 7,33%.

Stabilizarea monedei elvețiene în jurul pragului de 0,93 franci/euro, s-a reflectat în faptul că media ei a fluctuat între 5,4517 lei, la începutul lunii, și 5,4564 lei, la finalul ei.

Volatilitea lirei sterline a fost una ridicată. Media ei a scăzut de la 5,9329 lei, la începutul lui iulie, la 5,8741 lei, joia aceasta.

Prețul gramului de aur a urcat de la 470,99 lei la 472,1813 lei, maximul ultimei săptămâni, față de 462,1098 lei, la începutul lunii iulie. Această creștere a prețului se datorează aprecierii monedei americane dar și a metalului galben, care fluctua joi între 3.272 și 3.316 dolari/uncie.

Bitcoin fluctua joi între 117.827 și 118.926 dolari, iar ethereum se mișca în culoarul 3.802 – 3.868 dolari.

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Suplimentare de 103 milioane de lei destinată plăților pentru motorina utilizată în agricultură

Suplimentare de 103 milioane de lei destinată plăților pentru motorina utilizată în agricultură

În Ședința de Guvern din 31 iulie 2025 a fost aprobată o Hotărâre prin care se suplimentează cu 103 milioane lei bugetul pentru anul 2025 prevăzut pentru efectuarea plății ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, majorând suma de la 500 milioane lei la 603 milioane lei.

Această suplimentare este necesară deoarece, din suma inițială de 500 milioane lei alocată pentru 2025, au fost utilizate 435.631.425 lei (din care 297.054.729 lei pentru restul trimestrelor II și III 2024, și, respectiv 138.576.696 lei pentru trimestrul IV 2024 parțial). Astfel, suma disponibilă pentru plăți ulterioare era de 64.368.575 lei.

Necesarul total de resurse financiare, conform solicitărilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), este de 167.278.447 lei, incluzând 51.153.038 lei pentru plata integrală a sumelor aferente trimestrului IV din 2024 și 116.125.408 lei pentru plata trimestrului I din 2025.

Suma suplimentată de 103 milioane lei reprezintă diferența dintre acest necesar de 167.278.447 lei și disponibilul existent de 64.368.575 lei.

Pentru anul 2025, subvenția actuală pentru motorină este de 2,213 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare, reprezentând diferența dintre nivelul actual al accizelor la motorină (2.317,59 lei/1.000 litri) și rata accizei reduse (104,49 lei/1.000 litri).

Facem precizarea că suma de 103 milioane lei, cu care se suplimentează bugetul pentru anul 2025, se constituie prin redistribuirea sumelor aprobate prin Legea nr.9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și alocarea corespunzătoare a sumei neutilizate din Hotărârea Guvernului nr. 69/2025 privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile, care a avut ca termen final de plată data de 30 iunie 2025.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, joi, la 6,65% pe an

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, joi, la 6,65% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, joi, la 6,65% pe an, de la 6,67% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an, dar a început să crească din data de 6 mai, la două zile după primul tur al alegerilor prezidențiale, când a urcat la 6,08% pe an.

Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 6,79% pe an, de la 6,81% ziua precedentă, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 6,93%, de la 6,94% pe an.

În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul I 2025, nivel similar cu cel din trimestrul precedent.

Sursa www.agerpres.ro

Călărași | Câştigul salarial  mediu nominal brut, în luna mai 2025, a fost de 7.599 lei

Călărași | Câştigul salarial mediu nominal brut, în luna mai 2025, a fost de 7.599 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Călăraşi, în luna mai 2025 a fost de 7.599 lei, cu 2,6% mai mare decât în luna precedentă.

Câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Călăraşi, a fost de 4.537 lei, mai mare cu 2,4% comparativ cu luna precedentă (4.430 lei). Valorile cele mai mici ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în agricultură, silvicultură şi pescuit (3821 lei), în industrie şi construcţii (4.405 lei), iar cele mai mari în servicii (4.898 lei).

Efectivul salariaţilor

Luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a fost caracterizată de scăderea numărului de salariaţi (-7). Efectivul salariaţilor din judeţul Călăraşi la sfârşitul lunii mai 2025 a fost de 49.975 persoane, înregistrând o scădere de 0,01% faţă de luna precedentă şi o creştere cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 5.027 persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 17.030 persoane în industrie şi construcţii şi de 27.918 salariaţi în servicii.

Sursa www.calarasi.insse.ro

Călărași | Situaţia principalilor indicatori socio–economici, în luna mai 2025

Călărași | Situaţia principalilor indicatori socio–economici, în luna mai 2025

Evolutia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna mai 2025 s-a caracterizat prin:

- creşterea producţiei industriale realizată în luna mai 2025 cu 14,7% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 24,1% comparativ cu luna mai 2024;

- creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 2,4% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 1,4% comparativ cu luna mai 2024;

- scăderea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii mai 2025 faţă de luna precedentă cu 0,2 puncte procentuale şi creşterea cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna mai 2024;

- creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică faţă de luna precedentă cu 5,1 puncte procentuale, respectiv cu 7,1 puncte procentuale faţă de luna mai 2024;

- creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 2 comparativ cu luna precedentă, respectiv cu 6 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- creşterea numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor şi scăderea numǎrului deceselor generale şi menţinerea la acelaşi nivel al deceselor sub 1 an comparativ cu luna precedentǎ.

Comparativ cu luna mai 2024 a scăzut numărul născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor şi al deceselor sub 1 an.

Producţia industrială realizată în luna mai 2025 a înregistrat o creştere de 14,7% comparativ cu luna precedentă.

În luna mai 2025, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,9% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna mai 2025 a crescut cu 24,1% faţă de valoarea producţiei industriale realizate în luna mai 2024.

În perioada 01.01.-31.05.2025, comparativ cu perioada corespunzǎtoare a anului precedent s-a înregistrat o creştere a producţiei industriale cu 2,2%. Creşteri ale producţiei industriale s-au înregistrat în: fabricarea băuturilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor de cauciuc şi mase plastice, industria metalurgică, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, inclusiv maşini , utilaje şi instalaţii, fabricarea echipamentelor electrice.                                  

Câstigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna mai 2025, a fost de 7599 lei, mai mare cu 2,6% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 5,5% comparativ cu luna mai 2024. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 6380 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 7371 lei în industrie şi construcţii şi de 8216 lei în servicii.

Câstigul salarial mediu nominal net în luna mai 2025, a fost de 4537 lei, mai mare cu 2,4% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 1,4% comparativ cu luna mai 2024. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 3821 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 4405 lei în industrie şi construcţii şi de 4898 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna mai 2025 a fost de 9187 lei, iar cel net de 5508 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu net a fost în scădere cu 2,5%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 97,1% pentru luna mai 2025 faţă de luna precedentă, de 254,6 % faţă de octombrie 1990 şi de 102,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii mai 2025, a fost de 49975 persoane, mai mic cu 7 persoane faţă de luna precedentă şi mai mare cu 680 persoane faţă de luna mai 2024.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 5,0 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 17,0 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 27,9 mii persoane în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii mai 2025, era de 4295 persoane, în scădere cu 117 persoane faţă de luna precedentă (-2,7%).  

Comparativ cu luna mai 2024, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 168 persoane (+4,1%).

La sfârşitul lunii mai 2025, femeile reprezentau 48,7% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 385 persoane (8,9% din total someri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 3 persoane (0,1% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de 50%.

Numarul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii mai 2025 era de 3907 persoane, reprezentând 91,0% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (92,8%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii mai 2025, în judeţul Călăraşi, a fost de 5,6%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (5,8% în luna aprilie 2025 şi 5,4% în luna mai 2024).

Pentru femei, rata şomajului în luna mai 2025 a fost de 5,9% (6,1% în luna aprilie 2025 şi 5,5% în luna mai 2024).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna mai 2025 a fost de 5,4% (5,5% în luna aprilie 2025 şi 5,3% în luna mai 2024).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii mai 2025 existau 144 de locuri de muncǎ vacante, din care 138 se regăseau în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 121 erau pentru muncitori (84,0%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna mai 2025 a fost caracterizată de creşterea numǎrului născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor şi de scăderea numărului deceselor generale şi de menţinerea la acelaşi nivel al numărului deceselor sub 1 an faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna mai 2024, a scăzut numărul născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor şi al deceselor sub 1 an.

Natalitatea. În luna mai 2025, numărul născuţilor-vii a fost de 154, mai mare cu 5 faţă de luna precedentă şi mai mic cu 20 comparativ cu luna mai 2024.

Mortalitatea generală. În luna mai 2025, numărul deceselor înregistrate a fost de 292, mai mic cu 44 faţă de luna precedentă,   respectiv cu 52 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Mortalitatea infantilă. În luna mai 2025 s-au înregistrat 2 decese sub 1 an, menţinându-se la acelaşi nivel cu luna anterioară, mai puţin cu 1 faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -138 persoane în luna mai 2025 (-187 persoane în luna aprilie 2025 şi -170 persoane în luna mai 2024).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna mai 2025, s-au înregistrat 129 căsătorii, mai mult cu 71 faţă de luna precedentă şi cu 3 mai puţine faţă de luna mai 2024.

Divorţialitatea. În luna mai 2025 s-au înregistrat 19 divorţuri, mai mult cu 3 faţă de luna anterioară şi cu 13 mai puţine faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent.

În luna aprilie 2025, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 30,0 milioane euro şi al importurilor CIF de 29,3 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de +0,7 milioane euro.

Exporturile FOB au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de(-20,1%), respectiv de (-29,0%) faţă de luna aprilie 2024.

Importurile CIF au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă de (-16,0%), respectiv de (-31,8%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

În perioada 1.I-30.IV.2025, în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (15,9%), metale comune şi articole din acestea (38,6%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (27,0%), materii textile şi articole din acestea (2,1%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (5,3%), mijloace de transport (1,2%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (2,9%).

În perioada 1.I-30.IV.2025, în structura importurilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni: produse vegetale (6,7%), metale comune şi articole din acestea (44,6%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (9,1%), materii textile şi articole din acestea (1,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,3%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (3,1%), mijloace de transport (2,8%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (14,8%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (4,2%).

În luna mai 2025 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică, a numǎrului de înnoptări şi a indicelui de cazare în structurile de primire turistică faţă de luna precedentă cât şi faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna mai 2025, a fost de 2157, mai mare cu 7,2% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 76,1% comparativ cu luna mai 2024.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 96,4% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna mai 2025, a fost de 3525, mai mare cu 18,0% comparativ cu luna precedentă, respectiv cu 37,4% comparativ cu luna mai 2024.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 95,0% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna mai 2025, a fost de 26,3% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mare cu 5,1 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă, respectiv cu 7,1 puncte procentuale comparativ cu luna mai 2024.

În luna mai 2025, s-au eliberat 40 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, cu 2 mai multe faţă de luna precedentă, respectiv cu 6 comparativ cu luna mai 2024.

Rata inflaţiei, a fost în luna mai 2025 de 0,46% faţă de luna precedentă şi de 5,45% faţă de luna mai 2024.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-31.05.2025 a fost de 0,5%, menţinându-se la acelaşi nivel faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,5%).

În luna mai 2025 faţă de luna precedentă, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+0,89%), preţurile mărfurilor nealimentare (+0,08%) şi tarifele serviciilor (+0,62%).

Free Joomla templates by Ltheme