MIPE | M. Vasiliu: Cheltuielile eligibile în cadrul PNRR sunt cele efectuate de la 1 februarie 2020

MIPE | M. Vasiliu: Cheltuielile eligibile în cadrul PNRR sunt cele efectuate de la 1 februarie 2020

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a organizat, astăzi, primele consultări tehnice pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestea au vizat domeniile Transport, respectiv Mediu, Schimbări Climatice, Energie și Eficiență Energetică. Au participat reprezentanții ministerelor de linie, precum și cei ai agențiilor în domeniu.

Reuniunile au fost coordonate de Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul MIPE, care a subliniat că principalul obiectiv al Planului Național de Redresare și Reziliență îl reprezintă finanțarea de reforme.

A explicat că PNRR trebuie finalizat până la sfârșitul lunii aprilie 2021, iar reformele și proiectele incluse în acest Plan trebuie implementate până la sfârșitul anului 2026.

“Trebuie să ne mișcăm cât mai repede. Cheltuielile eligibile în cadrul PNRR sunt cele efectuate de la 1 februarie 2020”, le-a transmis oficialul MIPE reprezentanților celorlalte autorități

În cadrul primei reuniuni de astăzi, care a vizat domeniul Transport, au fost discutate aspecte referitoare la modul în care proiectele privind transportul rutier și feroviar pot fi susținute prin PNRR în condițiile formulării unor reforme care să conducă la schimbări vizibile. A fost punctată necesitatea conexiunii drumurilor secundare la rețeaua primară, dar și necesitatea de a răspunde cerințelor legate de stimularea egalității de șanse și a ocupării forței de muncă datorită investițiilor finanțate.

În timpul întâlnirii privind domeniile Mediu Schimbări Climatice, Energie și Eficiență Energetică, s-a discutat despre modul în care provocările din aceste sectoare pot constitui baza unor reforme de anvergură si punctual despre o serie de investiții eficiente din punct de vedere energetic, despre posibilitatea finanțării sistemului de irigații, dar și despre digitalizarea patrimoniului în domeniul apelor și cadastrarea acestuia.

Reprezentanții ministerelor de linie și ai autorităților în domeniu au primit răspunsuri punctuale referitoare la eligibilitatea anumitor proiecte, dar și despre condițiile generale pe care proiectele propuse trebuie să le îndeplinească pentru a fi finanțate prin intermediul PNRR, în special respectarea principiilor tranziției verzi.

România va avea la dispoziție 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru implementarea PNRR.

Mâine, 2 februarie, vor avea loc consultări privind dezvoltarea localităților urbane, valorificarea patrimoniului cultural și natural, dar și dezvoltarea turismului.

ANALIZĂ | Euro s-a împiedicat în fața pragului de 4,8750 lei

ANALIZĂ | Euro s-a împiedicat în fața pragului de 4,8750 lei

Săptămâna trecută, leul a avut o evoluție foarte stabilă față de euro, care a fost influențată de ordinele de vânzare de valută apărute înainte de stabilirea cursului, semn al unor posibile intervenții ale băncii centrale.

Chiar dacă și Comisia Națională de Prognoză anticipează atingerea pragului de 4,9 lei în cursul acestui an, stabilitatea deosebită a leului a avut darul de a reduce valoarea previziunilor analiștilor chestionați în sondajul al CFA România realizat în decembrie.

Dacă în cazul valorii medii a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni sondajul a relevat o ușoară creștere a previziunii de la 4,9253 lei, la cel realizat în noiembrie trecut, la 4,9283 lei/euro, în schimb pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a euro a scăzut de la 4,9906 la 4,9825 lei. Reamintim că la sondajul realizat în octombrie 2020 pentru orizontul de 12 luni se anticipa o valoare de 5,0102 lei!

Fluctuațiile cursului euro s-au limitat la 4,8742 – 4,8746 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,8743 lei, într-o ședință în care deschiderea s-a realizat 4,881 lei, după care cotațiile au coborât până la 4,873 lei.

Economia SUA a crescut în ultimele trei luni din 2020 cu 4%, sub estimarea de 4,4% a analiștilor. Aceasta a făcut ca anul trecut contracția ei să fie de -3,50%, cifră care nu a mai fost înregistrată din 1946.

Euro a profitat de aceste date și după o scădere de la 1,2183 până la 1,2080 dolari, a crescut vineri la 1,2094 – 1,2156 dolari, piețele americane închizând la 1,2138 dolari, în ciuda faptului că PIB-ul Germaniei a crescut la finalul anului trecut cu doar 0,1%.

Pe acest fond, cursul monedei americane a crescut de la 4,0105 la 4,0209 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,0209 lei.

Cursul monedei elvețiene a fluctuat între 4,5190 și 4,5279 lei, cel de la sfârșitul săptămânii fiind stabilit la 4,5231 lei. Evoluția s-a datorat stabilității față de euro, 1,075 – 1,081 franci.

Lira sterlină a crescut la maximul ultimelor opt luni față de euro, astfel că media ei a urcat miercuri la 5,5210 lei, dar a scăzut la sfârșitul săptămânii la 5,5021 lei.

Prețul gramului de aur a crescut vineri de la 238,2841 la 240,0865 lei, valoare care a reprezentat maximul săptămânii. Creșterea a survenit după ce uncia a urcat pe piețele specializate la 1.843 – 1.874 dolari.

Dobânzile interbancare s-au situat pe parcursul săptămânii la valori care se mai înregistrau la finalul lui septembrie 2017 și se îndreaptă către pragul de 1,50%, fostul nivel al ratei de politică monetară a BNR, care a fost scăzută în 15 ianuarie la 1,25%.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,54%, valoare stabilită în ședința precedentă.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la nivelul de joi de 1,64% iar indicele la 12 luni a revenit de la 1,74 la 1,75%.

Volatilitate mare a bitcoin

Mișcările bitcoin din perioada analizată au fost ample. Miercuri pe platforma WorldCoinIndex a fost atins un minim 28.862 dolari, însă postările pe Twitter ale lui Elon Musk, patronul Tesla, care a adăugat cuvântul „#bitcoin” în descrierea sa, au ridicat vineri cotațiile la aproape 38.500 dolari, pentru ca duminică dimineață criptomoneda să fluctueze între 33.200 și 34.400 dolari. Reamintim că în data de 8 ianuarie moneda digitală s-a apropiat de pragul de 42.000 dolari.

Tot vineri, a apărut și informația că India intenționează să interzică prin lege tranzacționarea criptomonedelor dar și să creeze cadrul pentru introducerea unei monede digitale oficiale, care să fie emisă de banca centrală a statului asiatic.

ANOFM | Rata şomajului consemnată la nivel naţional a fost de 3,38%, la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020

ANOFM | Rata şomajului consemnată la nivel naţional a fost de 3,38%, la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020

Rata şomajului consemnată la nivel naţional a fost de 3,38%, la sfârșitul lunii decembrie a anului 2020, mai mare cu 0,06 puncte procentuale în comparație cu luna trecută şi cu 0,41 puncte procentuale peste cea din intervalul corespunzător al anului 2019, potrivit datelor transmise într-un comunicat furnizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Numărul total de şomeri la sfârșitul lunii decembrie din anul 2020 a fost de 296.051 de persoane, mai mare cu 5.375 de persoane comparativ cu cel consemnat la sfârșitul lunii precedente.

Din totalul şomerilor consemnați, 100.740 au fost şomeri indemnizaţi şi 195.311 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a avansat cu 4.837 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a urcat cu 538 persoane în comparație cu luna trecută.

În funcție de mediul de rezidenţă, numărul şomerilor la sfârșitul lunii decembrie se prezintă în felul următor: 99.031 şomeri provin din mediul urban şi 197.020 şomeri sunt din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (79.998), fiind urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 – 55 de ani (57.389). În sens contrar, s-au poziționat persoanele între 25 – 29 de ani (15.157).

În raport cu structura şomajului în conformitate cu nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au reprezentat o pondere semnificativă în totalul şomerilor consemnați în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (25,79%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial au constituit 27,11% din totalul şomerilor consemnaţi, iar cei cu studii universitare au însemnat 6,23%.

Patru metode prin care-ți poți crește profitul companiei

Patru metode prin care-ți poți crește profitul companiei

Există o mulțime de indicatori ce pot ajuta la evaluarea financiară a unei firme, însă, atunci când vorbim despre succesul unui business, cel mai des, luăm în considerare profitul net.

În economia capitalistă, regula fundamentală a afacerilor este aceea că dacă o companie nu poate produce profit nu va supraviețui pe piață. Prin urmare, firmele urmează principii diferite, pentru a-și maximiza câștigurile. Profitul reprezintă rezultatul activității tale comerciale și dovada că toate resursele sunt folosite în mod rațional și eficient. Deși, nu există o formulă simplă și rapidă prin care să-și poți majora veniturile, poți lua în calcul mai multe metode care conduc la creșterea profitului companiei tale:

  1. Acordă atenție cheltuielilor

Primul lucru pe care trebuie să-l iei în considerare, dacă vrei să-ți maximizezi câștigul, este optimizarea costurilor. În calitate de proprietar de afacere, trebuie să știi, întotdeauna, cum sunt cheltuiți banii firmei. În acest sens, pune pe hârtie toate costurile directe și indirecte ale societății, ca să înțelegi mai bine unde pot fi aplicate reduceri ca să poți schimba cifrele din contabilitate. În cazul cheltuielilor directe, fă controale de stoc pentru reducerea inventarului și negociază cu furnizorii, ca să scazi costurile sau să diminuezi cheltuielile de operare care influențează profitul. Dacă vorbim de costuri indirecte, atunci ia în considerare urmărirea deșeurilor, greșelile angajaților sau cheltuielile de care firma nu are, neapărat, nevoie.

De asemenea, află ce inseamna amortizarea și ține cont de aceasta, atunci când sunt înregistrate anumite bunuri în contabilitate. De pildă, există diferențe între mijloacele fixe și obiectele de inventar, iar modul în care sunt trecute în evidența firmei influențează profitul pe termen scurt sau într-o perioadă mai lungă de timp.

  1. Încearcă să crești vânzările

Fără îndoială, orice antreprenor ia în considerare acest aspect, atunci când vrea să-și majoreze profitul. Însă, nu este deloc simplu să găsești un răspuns la întrebarea „cum pot vinde mai mult”, nu-i așa? Ca să impulsionezi vânzările, trebuie să iei în calcul mai multe lucruri: creșterea numărului de clienți, extinderea canalelor de distribuție, mărirea gamei de produse, monitorizarea performanței angajaților, intensificarea eforturilor de marketing, creșterea prețurilor sau, dimpotrivă, oferirea unor discounturi sau promoții care să stimuleze vânzările. Practic, ai nevoie de o strategie foarte bine pusă la punct care să includă o cercetare de piață și toate aceste detalii menționate mai sus deoarece fiecare dintre ele influențează puternic vânzările firmei și, implicit, profitul acesteia. Nu trebuie să aspiri la creșterea vânzărilor într-un procent astronomic. Trebuie să te concentrezi, mai degrabă, pe majorarea valorii medii a fiecărei vânzări în parte.

  1. Extinde activitatea companiei pe piață

Cu siguranță, extinderea activității pe piață poate crește profitabilitatea firmei tale, doar că este un pas riscant și trebuie să analizezi orice aspect, înainte de a face asta. Spre exemplu, poți crește activitatea companiei pe o piață nouă sau să mărești numărul de produse comercializate ori servicii prestate, astfel încât să completezi oferta societății tale. Ia în considerare că vânzarea de produse/servicii care nu au legătură între ele nu prea funcționează. Asocierile și parteneriatele de afaceri te pot ajuta să te extinzi sau să intri pe o piață nouă. Totodată, francizarea afacerii tale se poate dovedi avantajoasă pentru creșterea profitului firmei. De fapt, deschiderea unor noi filiale ale aceluiași business te poate ajuta să-ți testezi modelul de afacere și să identifici problemele din sistem.

  1. Externalizează anumite servicii din cadrul firmei

Atunci când iei în calcul reducerea costurilor, concentrează-ți atenția, în primul rând, asupra organizării administrative. Sunt foarte multe servicii în cadrul unei companii ce pot fi externalizate, pentru diminuarea cheltuielilor. În zilele noastre, când fluctuația de personal este atât de mare, poți face economii renunțând la procesul de recrutare, angajare și instruire a personalului. Externalizarea serviciilor de contabilitate, resurse umane, IT sau marketing te poate ajuta să ții costurile sub control, să reduci cheltuielile cu personalul, să optimizezi activitatea firmei și să beneficiezi de servicii de calitate.

Acestea sunt cele mai importante măsuri pe care le poți aplica pentru creșterea profitului. Cu siguranță, sunt o mulțime de alte lucruri care pot fi luate în calcul în scopul majorării veniturilor, însă, dacă gestionezi eficient reducerea costurilor și creșterea vânzărilor, vei avea foarte mult de câștigat.

Sursa www.termene.ro

MF | Noi materiale informative elaborate în sprijinul contribuabililor

MF | Noi materiale informative elaborate în sprijinul contribuabililor

Ministerul Finanțelor continuă demersurile de încurajare a conformării fiscale voluntare și anunță publicarea unor materiale informative dedicate contribuabililor persoane fizice care au obligația să declare şi să plătească impozitele şi contribuțiile sociale datorate pentru anul 2020. Materialele se găsesc pe site-ul anaf.ro, în secțiunea Asistență Contribuabili - Servicii oferite contribuabililor - Ghiduri curente și alte materiale informative.

Rolul materialelor publicate este de a încuraja și asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate și să plătească impozitele şi contribuțiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente.

Seria de materiale nou apărute cuprinde informații generale actualizate despre Declarația unică, clarificând o serie de aspecte legate de: persoanele care au obligația să o depună, cum poate fi depusă, de unde se pot procura fişierele și formularele care trebuie completate, precum și modalitățile de plată a sumelor datorate.

În aceeași secțiune a site-ului ANAF a fost publicată broșura privind facilitățile fiscale aferente cheltuielilor cu educația timpurie, învățământul profesional și tehnic și învățământul dual. Materialul prezintă cele mai recente modificări legislative în domeniile mai sus menționate, fiind util atât contribuabililor persoane fizice, cât şi juridice.

Totodată, contribuabilii pot găsi pe site-ul ANAF și un ghid actualizat pentru cei care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal. Această categorie de contribuabili poate găsi informații deosebit de utile privind obligațiile fiscale referitoare la declararea, impozitarea şi plata contribuțiilor datorate pentru veniturile obținute din arendarea bunurilor agricole aflate în patrimoniul personal.

Ministerul Finanțelor va continua să extindă numărul materialelor informative dedicate persoanelor fizice și juridice pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor.

PSD | C. Bîrcă: Trebuie, de îndată, să facem un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2021 cu privire la despăgubirile de secetă

PSD | C. Bîrcă: Trebuie, de îndată, să facem un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2021 cu privire la despăgubirile de secetă

Deputatul PSD de Călărași, Constantin Bîrcă a declarat joi că au demarat lucrările în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, unde ocupă și funcția de secretar susținând că obiectivul său imediat este depunerea unui amendament la Legea bugetului de stat pe 2021 care vizează acoperirea despăgubirilor de secetă pentru culturile înființate în primăvara anului trecut.

“Săptămâna aceasta au demarat și lucrările în cadrul Comisiei pentru agricultură. Am aprobat proiectele aflate pe ordinea de zi cu privire la aprobarea schemelor de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol, din sectorul suin, respectiv din sectorul bovin, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.

De asemenea, am ajuns la câteva concluzii și anume că trebuie, de îndată, să facem un amendament la Legea bugetului de stat pe anul 2021, cu privire la despăgubirile de secetă. Mă refer la culturile înființate în primăvara anului 2020. Acestea nu au beneficiat de Ordonanță de Urgență, nu s-a făcut nimic în acest sens, nu există un proiect de lege postat pe site-ul MADR, drept pentru care vrem să ne asigurăm că bugetul pe 2021 va cuprinde și acești bani care trebuie să ajungă în contul MADR, bani necesari pentru fermieri pentru a-și continua lucrările.

După cum știm, despăgubirile de secetă pentru culturile înființate în toamna anului 2019 nu au fost date în integralitate, decât în proporție de 87,2%. Sperăm ca acest lucru să se întâmple în perioada imediat următoare.”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD Călărași, deputatul Constantin Bîrcă.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.