ANALIZĂ | Euro rămâne sub 4,92 lei

ANALIZĂ | Euro rămâne sub 4,92 lei

Piețele din regiune erau stabile miercuri, investitorii așteptând finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane și declarațiile care urmau să fie date apoi de oficialii săi.

Cursul euro a cunoscut o ușoară creștere, de la 4,9194 la 4,9197 lei, oprind astfel ciclul apreciativ din precedentele nouă ședințe. Cotațiile euro au scăzut în cursul dimineții până la 4,915 lei, iar cele din piața locală se realizau în culoarul 4,917 – 4,922 lei.

Piețele internaționale erau stabile iar perechea euro/dolar creștea ușor la 1,18 – 1,1830 dolari, ca o măsură de protecție luată de investitori. Aceasta a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,1766 la 4,1624 lei.

Rolul de „refugiu” al monedei elvețiene în perioadele în care aversiunea față de risc crește a produs aprecierea ei la 1,079 – 1,082 franci/euro, minim care nu a mai fost atins de la jumătatea lui februarie. Aceasta a făcut ca media să urce de la 4,5481 la 4,5538 lei.

Lira sterlină se aprecia la 1,1732 – 1,1766 euro iar cursul ei a sărit de la 5,7550 la 5,7767 lei. maxim al ultimelor aproape patru luni.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 241,2482 la 240,8675 lei, în timp ce uncia fluctua pe piețele specializate între 1.798 și 1.807 dolari.

Debutul unei noi perioade de formare a rezervelor minime obligatorii a ridicat ușor nivelul dobânzilor interbancare

După două zile de creșteri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,52%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni la 1,76%.

Media monedei poloneze de 4,5955 zloți/euro stagna aproape de cea de marți. În schimb moneda maghiară se aprecia de la 361,8 la 359,25 forinți/euro.

Monedele digitale și-au reluat tendința ascendentă. Bitcoin urca la 39.000 – 40.900 dolari, după scăderea de marți la circa 36.400 dolari. La rândul său, ether creștea la 2.250 – 2.350 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Depunere cereri de plată pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură pentru trimestrul II

Depunere cereri de plată pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură pentru trimestrul II

2 august 2021 este ultima zi pentru depunerea Cererii de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură pentru trimestrul II, 2021.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potenţialilor beneficiari că primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01.04. – 30.06.2021 (trim. II al anului 2021), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere faptul că ultima zi de depunere al cererilor de plată este 31.07.2021,iar aceasta este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungește până pe data de 02.08.2021 inclusiv, în conformitate cu prevederile art.12 din Regulament Delegat UE nr. 640/2014 şi ale Codului de Procedură Civilă: „În cazul în care data limită de depunere a unei cereri de ajutor, a unei cereri de sprijin, a unei cereri de plată sau a altor declarații sau a oricăror documente justificative sau contracte sau data limită pentru modificări aduse cererii unice sau cererii de plată este o zi de sărbătoare legală, o sâmbătă sau o duminică, termenul limită se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.”

Cererile se transmit prin mijloace electronice, dar si pe suport de hârtie, la Centrele Judeţene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de următoarele documente:

Pentru sectorul vegetal:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 (OMADR nr.1727/2015, cu modificările și completările ulterioare);
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  4. documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 (OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. situația privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 10 ( OMADR nr.1727/2015, cu modificările și completările ulterioare);
  4. copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  5. documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul îmbunătățiri funciare:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 ( OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare);
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 11 (OMADR nr.1727/2015, cu modificările și completările ulterioare);
  4. copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;
  5. situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
  6. documente justificative dacă au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

În conformitate cu HG nr. 409/2021, pentru anul 2021, diferenţa dintre nivelul de 1.674,55 lei/1.000 litri al accizei şi rata accizei reduse este în cuantum unitar de 1,572 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

 

ANALIZĂ | Euro a scăzut, după două luni, sub 4,92 lei

ANALIZĂ | Euro a scăzut, după două luni, sub 4,92 lei

Cursul euro a scăzut marți, după mai bine de două luni, sub pragul de 4,92 lei.

Odată atins ultimul record de 4,9283 lei, în data de 14 iulie, leul a cunoscut nouă ședințe consecutive de apreciere.

Luni seară cotațiile au atins pe piețele externe un minim de 4,914 lei, iar tranzacțiile din piața locală s-au realizat în culoarul 4,918 – 4,922 lei. BNR a stabilit o medie de 4,9194 lei, față de 4,9208 lei, în ședința precedentă.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1770 și 1,1812 dolari, valori apropiate de cele de luni. Investitorii așteaptă declarațiile care vor fi date la finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se desfășoară marți și miercuri.

Moneda elvețiană s-a consolidat în jurul pragului de 1,8 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să crească de la 4,5451 la 4,5481 lei.

Lira sterlină era stabilă față de euro iar cursul ei a crescut ușor de la 5,7543 la 5,7550 lei.

Uncia a scăzut marți la 1.794 – 1.800 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 242,5619 la 241,2482 lei.

Debutul unei noi perioade de formare a rezervelor minime obligatorii a împins în sus dobânzile interbancare

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,51 la 1,52%, după ce săptămâna trecută ele au stagnat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a revenit de la 1,75 la 1,76%.

Monedele din regiune continuau să piardă teren față de cea unică. Media celei poloneze s-a depreciat de la 4,5858 la 4,5954 zloți/euro iar a celei maghiare de la 361,48 la 361,80 forinți/euro

Respingerea de către Amazon a unei informații de presă conform căreia platforma va accepta plăți cu criptomonede până la sfârșitul anului, a provocat deprecierea monedelor digitale.

Bitcoin a crescut luni seară la 40.500 dolari, însă marcările rapide de profit au făcut ca prețurile să coboare la 36.400 – 38.100 dolari. La rândul său ether a alunecat de la 2.400 la 2.150 – 2.280 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Peste 37 milioane euro din PNDR 2020 prin AFIR de la sfârşitul lunii iulie pentru grupurile de producători şi asigurarea producţiei agricole

Peste 37 milioane euro din PNDR 2020 prin AFIR de la sfârşitul lunii iulie pentru grupurile de producători şi asigurarea producţiei agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea, la sfârşitul lunii iulie, a primelor sesiuni din acest an finanţate din fonduri europene nerambursabile, disponibile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Astfel, pentru submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor sesiunea se desfăşoară în perioada 28 iulie - 31 octombrie 2021, iar pentru submăsura 9.1 "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol", sesiunea se va desfăşura în perioada 29 iulie - 29 octombrie 2021.

Alocarea financiară disponibilă pentru submăsura 17.1 pentru sesiunea din acest an este de 31,2 milioane de euro. Depunerea cererilor de finanţare pentru sectorul vegetal - cultura de toamnă 2020, cultura de primăvară 2021 şi sectorul zootehnic (pentru poliţele de asigurare încheiate în anul 2021) se realizează continuu, până la epuizarea fondurilor.

Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier, iar beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Depunerea cererilor de finanţare la AFIR se face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 28 iulie 2021, ora 09:00.

Pentru submăsura 9.1 "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol", fondurile disponibile pentru finanţarea proiectelor din această sesiune se ridică la 6,7 milioane euro.

Pot obţine finanţare prin submăsura 9.1 Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare . Sunt eligibile de asemenea şi grupurile de producători care au obţinut recunoaştere atât pentru produse şi/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât şi pentru produse şi/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se va acorda pe baza valorii producţiei comercializate (VPC) aferente produselor/ grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înfiinţarea şi funcţionarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaştere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an. Acesta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranşe anuale, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.

Depunerea Cererilor de finanţare pentru submăsura 9.1 - Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând din data de 29 iulie 2021, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 29 octombrie 2021, ora 16:00.

Pragul minim de selecţie al proiectelor pentru înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol este de 10 puncte.

AFIR - Direcţia Relaţii Publice, Biroul de Presă

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2021, în sumă de 1.245.343,55 lei, pentru un număr de 27 solicitanți.

Suma autorizată la plată se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

 

ANALIZĂ | Euro, la minimul ultimei luni și jumătate

ANALIZĂ | Euro, la minimul ultimei luni și jumătate

Săptămâna trecută, leul a avut o evoluție apreciativă față de euro, fără a se observa intervenții ale băncii centrale.

BNR atrage însă atenția, în Raportul privind Stabilitatea Financiară, publicat la începutul săptămânii, asupra faptului că pieţele financiare locale ar putea traversa o perioadă tensionată în intervalul următor, dat fiind presiunile în creştere asupra deficitului public determinate de efortul bugetar necesar susţinerii economiei, precum şi a temerilor investitorilor privind capacitatea de gestionare a datoriei publice şi de redresare a economiei după încheierea crizei medicale.

După atingerea în 14 iulie a recordului de 4,9283 lei/euro, următoarele șapte ședințe au fost unele de apreciere pentru moneda națională. La finalul perioadei, media a fost stabilită la 4,9219 lei, minim al ultimei luni și jumătate, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,921 – 4,926 lei. Piața locală s-a închis la 4,922 lei, după care s-a înregistrat un minim de 4,919 lei.

Creșterea inflației anualizate din Statele Unite, perioada iulie 2020/iulie 2021, la 5,4% a apreciat dolarul până la un minim al ultimelor patru luni de 1,1751 unități/euro.

Vineri, tranzacțiile s-au realizat între 1,1755 și 1,1787 dolari, cu închiderea piețelor americane la 1,1773 dolari. Moneda unică a beneficiat de creșterea din iulie a indicelui PMI, calculat de IHS Markit, la 60,6 în zona euro, cel mai înalt nivel din iulie 2000.

Moneda elvețiană s-a stabilizat în apropierea pragului de 1,08 franci/euro, iar media ei a fluctuat între 4,5374 și 4,5497 lei, cursul de vineri fiind stabilit la 4,5428 lei.

Media lirei sterline a scăzut la începutul perioadei la 5,7006 lei, chiar în „Ziua deschiderii”, cum a fost numit de premierul britanic momentul ridicării ultimelor restricții sanitare. Revenirea încrederii investitorilor a făcut ca media să urce la sfârșitul intervalului la 5,7455 lei.

Prețul gramului de aur a fluctuat între 241,2278 și 243,8542 lei, cel de vineri fiind calculat de BNR la 242,4279 lei, când uncia s-a tranzacționat pe piețele specializate în culoarul 1.792 – 1.810 dolari.

Pentru a echilibra lichiditatea din piața monetară, BNR a atras de la băncile comerciale depozite cu scadența la o săptămână în valoare de 8,13 miliarde lei la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni la 1,76%.

Informația conform căreia Amazon intenționează să accepte în viitor plățile în criptomonede a avantajat prețurile acestora, la sfârșitul săptămânii. Bitcoin a crescut duminică dimineață la 33.900 – 34.850 dolari, după scăderea de la începutul săptămânii la un minim de 29.400 dolari.

Scăderea s-a datorat anunțului făcut de oficialități ale Comisiei Europene referitoare la reglementarea pieței cripto, considerând că aceasta este folosită „din ce în ce mai frecvent pentru spălare de bani şi în scopuri infracţionale. Vom aduce criptoactivele în totalitate în scopurile reglementărilor UE împotriva spălării banilor”.

După ce a atins marți un minim de aproape 1.700 dolari, ether se tranzacționa duminică dimineață între 2.140 și 2.195 dolari.

Analiza cuprinde perioada 19 – 23 iulie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme