Sprijin financiar pentru producătorii de tomate

Producătorii agricoli din România vor fi susținuți printr-un program guvernamental să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată 'Program susținere tomate, 2017'

Și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;

Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii;

Să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.

Prin acordarea ajutorului de minimis se urmărește obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, precum și o eficiență economică în realizarea și valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime, la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se rea?eze într-o poziție mai stabilă și mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri.

Biroul de presă al Guvernului

C. Anghel: Şi mai am o aşteptare dar nu de la guvernanţi ci de la Dumnezeu: Să fie un an climateric bun!

anghel ctinPreşedintele Societăţii Agricole Agrozootehnica Independenţa SA, Constantin Anghel susţine că 2016 a fost un an agricol bun şi speră ca şi 2017 să se înscrie în aceleaşi coordonate. Unul dintre cei mai buni fermieri ai judeţului, Constantin Anghel are aşteptări în 2017 şi de la guvernanţi care au promis în campania pentru parlamentare măsuri mai bune în beneficiul celor care trudesc pământul.

Domnule Constantin Anghel, ce aşteptări aveţi ca fermier de la noii guvernanţi?

Ce aşteptări să avem, să facă ce au promis! M-am uitat pe proiectul de buget şi am văzut o creştere pentru Ministrul Agriculturii de 80%. S-ar putea să nu fie chiar atât de realist acest procent. N-am avut posibilitatea să studiez bugetul pe capitole şi pe subcapitole, să văd unde se dau banii. Am citit ceva în presă şi am văzut că se dau bani pentru ulei de măsline şi mă întrebam pe unde sunt măslinele în România, unde cultivăm noi aşa ceva, că nu ştiu.

Ne aşteptăm să plătească la motorină acciza redusă, că au mai rămas datori cu 46% din trimestrul 3 din 2016. Să vină până în martie, pentru că s-a făcut foarte mult caz pe faptul că subvenţiile s-au plătit foarte târziu şi aşa a fost, e adevărat că s-au plătit foarte, foarte târziu, şi atunci ne aşteptăm ca până la sfârşitul lunii martie măcar la vegetal să putem să intrăm şi în cea de-a doua tranşă a subvenţiilor. Noi am primit un avans, trebuie să fim corecţi şi să recunoaştem.

Deci acestea ar fi problemele pe care le aşteptăm noi cu plata acestor subvenţii la timp şi de asemenea ne-am dori să vedem ce orientări are Ministerul Agriculturii, ce politici agrare are vizavi de ce culturi sunt prioritare sau ce culturi sunt deficitare. Domnule, eu nu am tomate şi aţi văzut că deja există acum o intenţie de a se plăti 3000 de euro pentru fiecare mie de mp de solarii pentru tomate.

Au crescut şi importurile de cartofi...

Şi poate că, şi nu ar fi lipsit de interes având în vedere că la legume suntem deficitari şi aveţi dreptate cu cartofii unde ar trebui să se plătească şi la cartofii pe care îi vinzi. Acum de exemplu există sprijin de a se plăti pentru cartofi dar e vorba numai de cartofii care se dau la procesare, unde se fac fulgi aceia de cartofi și atunci ar trebui și pentru cartofii vânduți. Astfel vor fi încurajaţi şi mai mulți fermieri să cultive cartofi. Nu se cultivă pentru că înființarea unei culturi de 1 hectar de cartofi este foarte scumpă dacă ia în comparație cu un hectar de grâu sau de porumb ori floarea soarelui.

Şi încă o problemă pe care o s-o lămurim într-un fel sau altul având în vedere efectele negative ale secetei care au fost şi în 2016 şi în 2015.

Am văzut sume prinse în buget la irigaţii, să vedem cum se face şi unde pentru că e foarte bine de precizat că se face în judeţul Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa sau în judeţul Brăila, Tulcea sau Galaţi. Să vedem asta şi cum se fac aceste amenajări. Noi vrem să reabilităm acum, există pe PNADR o măsură şi am vrea să facem o staţie de irigat. Noi împreună cu domnul Robuleţ de la Cuza Vodă şi am văzut, consultantul fiind o persoană care a lucrat în sistem, spunea că în aproape 20 de ani s-au investit 30 de miliarde de dolari şi noi investim 1 miliard de euro pe an. Este extraordinar de puţin! Însă nu e mai puţin adevărat că fără irigaţii nu putem să fim competitivi. Culturile o duc foarte bine, sunt foarte frumoase, arată foarte bine până la un anumit stadiu. Din momentul în care în lunile iulie şi august nu plouă şi încep căldurile excesive, se pierd 30-40% la producţie.

Anul trecut am făcut 7 tone de porumb boabe la hectar şi am pierdut aproape 4 tone. Din determinări făcute exact, fără niciun fel de exagerare că nu am avea de ce să exagerăm.

Măcar lucrurile acestea, eu nu îmi doresc, nu am multe aşteptări, puţine şi poate legate de legumicultură că e important de regândit, de reconstruit acele centre de colectare a legumelor.

Care cred că nici nu prea mai există.

Să se construiască de la zero, aveţi dreptate ce spuneţi. Nu mai există astfel de centre, s-au terminat de mult. În afară de fabricile de procesare, vedeţi că există şi la tomatele în câmp plată cu plată şi pentru producţie dar cu obligaţia de a da, de a contracta 20 de tone. Noi am avut roşii anul trecut, vom pune şi anul acesta, nu prea găsesc unde să le duc pentru că firmele de procesare nu prea sunt interesate pentru că practic nu prea sunt încurajaţi şi atunci s-au lipsit şi nu ai cui să contractezi, rămâi cu marfa pentru că dacă nu ai făcut contract sau nu i-au dus contractul onorat cu facturi, nu eşti eligibil pentru subvenţia cu plată.

E bine că se gândeşte şi pentru sere şi solarii dar eu zic că e bine să se gândească şi la cultura de legume din câmp pentru că foarte greu se face cultura de legume din câmp, mult mai greu. E greu de stăpânit din cauza ploilor acide, din cauza bolilor. Adică la un moment dat ai suprafeţe pe care le poţi pierde într-o zi, două-trei, din cauza unor ploi acide şi atunci trebuie să se gândească şi la acestea, să poată da cu condiţia nu numai de a da la procesare ci şi de oriunde ai valorifica marfa. Că ai vândut-o pe piaţa locală, că ai vândut-o pe nu ştiu care piaţă , îi aduci factura că ai vândut, OP-ul că ţi s-a plătit marfa, şi cu asta lucrurile se rezolvă.

Măcar aceste lucruri să se rezolve.

Şi mai am o aşteptare dar nu de la guvernaţi ci de la Dumnezeu, să fie un an climateric bun.

 

De la 1 martie, se pare că TVA va fi zero pentru toate materiile prime și serviciile din agricultură...

E o chestiune încă neclarificată. Nu cred că e pentru societăţile mai mari ci pentru cele mai micuţe. Deocamdată toate acestea au fost aruncate pe piaţă dar nu se vine şi cu explicaţii şi toată lumea înţelege ce vrea.

Eu zic că e bine dacă se gândeşte un TVA zero, deja s-a redus TVA-ul şi la inputurile pe care le luăm e la 9%. Un TVA rezonabil că până la urmă statul de unde mai ia bani şi la lucrări de prestări servicii e TVA 9%.

Am citit şi eu, nu am aprofundat, să vedem despre ce este vorba. Nu e mai puţin adevărat că probabil se urmăreşte TVA zero pentru că decontarea TVA-ului se face foarte greu. De exemplu, din luna septembrie aveau să ne dea 380 de milioane şi mi se trimite o scrisoare conform Codului Fiscal e corect, e legal, că vor să ne controleze deşi noi am avut control anul trecut de la ANAF dar eu îmi pun întrebarea de ce nu ne-o fi controlat şi tot TVA-ul. E o sumă mică 380 de milioane lei vechi, acum am mai avut TVA dar nici nu l-am mai solicitat până nu vine controlul deşi normal dacă e să mă iau după prevederile legale în 3 luni trebuia să vină să controleze, aşa scrie în Codul Fiscal. A trecut, probabil din cauza zăpezii, îi aşteptăm acum că e timpul mai bun.

Legea prevenţiei consideraţi că e o lege bună?

Eu zic că e o lege bună, aşa şi trebuie făcut. Au avut o idee bună cu această lege a prevenţiei. Domnule, vii şi mă previi! Dacă persist în greşeală îmi iei şi ce am greşit atunci, îmi iei şi acum. Îmi iei tot şi îmi şi dublezi dacă e cazul! Sancţionezi şi reaua credinţă! În momentul în care vine şi ţi se dă un timp în care să poţi să reglementezi pentru că e atât de multă legislaţie în domeniul acesta fiscal şi atât de interpretativă încât am văzut că fiecare inspector care vine o interpretează cum vrea el şi nu ai ce să faci.

În ceea ce priveşte Agrozootehnica, 2016 a fost un an bun?

Pe scurt a fost un an bun, probabil că va fi undeva la 30 de miliarde lei vechi profitul brut, din care trebuie să dăm şi la bugetul de stat partea care le revine de 16%. Una peste alta chiar dacă am fost afectaţi de preţ pentru cerealiere, era vorba de orz şi de grâu unde au avut un preţ mai mic, abia acum a ajuns preţul grâului la 70 de bani/kg, şi dacă la floarea-soarelui a fost bine, a fost şi producţia bună, singurul care a fost afectat de secetă a fost porumbul. Noi l-am semămat mai devreme, soiuri mai timpurii dar a fost căldura prea mare, a fost şi de jos şi de sus, care nu a făcut altceva decât să reducă pentru că boabele nu s-au mai dezvoltat, s-au şiştăvit şi de aici aproape un 30-40% s-a pierdut.

Anul a fost bunicel, adică ne-am şi dotat, în timpul acesta am mai cumpărat şi o combină, o maşină de scarificat terenul, am cumpărat şi o remorcă pentru administrarea furajelor, care şi ea costă 100 de mii de euro. Deci undeva la aproape 6-700 de mii de euro am făcut investiţii pentru că ştiţi şi dumneavoastră, dacă nu investeşti, rămâi de căruţă, nu poţi să pregăteşti terenul şi să ai producţie. Măcar şti că ce depinde de tine trebuie să faci. Ştiu că asta cu apa nu pot să o rezolv dar măcar utilaje bune, lucrările la timp şi de bună calitate, sămânţă de calitate, inputuri şi îngrăşăminte măcar pe astea să le asiguri, ce depinde de tine. Nu depinde de tine, nu ai relaţii bune cu Dumnezeu, nu te mai plouă, cei care au relaţii bune îi mai plouă!

Vă mulţumesc!

ANAF propune modificarea procedurii de publicare a listelor cu obligații fiscale restante

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã propune modificarea procedurii de publicare a listelor cu obligații fiscale restante, respectiv a plafoanelor sub care cuantumul total al obligatiilor fiscale restante nu mai fac obiectul publicãrii pe site.

Aceste plafoane sunt:

a) 500.000 lei, pentru marii contribuabili;

b) 250.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii;

c) 100.000 lei, pentru celelalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistreazã obligatii fiscale restante si din desfãsurarea de activitãti economice în mod independent sau exercitã profesii libere;

d) 15.000 lei, pentru debitorii persoane fizice, altele decât cele de la lit. c).

Termenul de depunere a declarațiilor fiscale și plata creanțelor scadente, prelungit

Termenul de depunere a declarațiilor fiscale, respectiv de plată a creanțelor fiscale scadente la 25 ianuarie 2017, a fost prelungit cu două zile, până la 27 ianuarie 2017 inclusiv, pentru a da contribuabililor mai mult timp să se conformeze.

Decizia a fost luată de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență având în vedere faptul că luna ianuarie reprezintă vârful anual de depunere și că data de 25 ianuarie 2017 a fost precedată de patru zile nelucrătoare.

Reducerea TVA la 19%, eliminarea supraaccizei la carburanți și a taxei pe stâlp, principale facilități fiscale valabile de la 1 ianuarie 2017

Anul 2017 începe cu noi reduceri de taxe, precum scăderea cotei generale de TVA de la 20% la 19%, și cu eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți, în valoare de 7 eurocenți/litru. Măsurile menționate au prevăzută ca dată de intrare în vigoare 1 ianuarie 2017 deși sunt cuprinse în Codul fiscal care se aplică din 1 ianuarie 2016.

Anul viitor vine cu o serie de modificări cu privire la contribuțiile la asigurările de sănătate (CASS). Astfel, baza de calcul a acestora, la care se aplică cota de 5,5%, va fi plafonată la de cinci ori salariul mediu brut pe economie. În plus, de anul viitor, se elimină excepția potrivit căreia persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de autor, investiții, precum și din alte surse, nu datorează contribuție de sănătate pentru aceste venituri dacă realizează și venituri din salarii, pensii sau din activități independente.

Totodată, din 2017, companiile vor beneficia de extinderea perioadei de scutire de impozit pe profitul reinvestit. Această măsură a fost introdusă la jumătatea anului 2014, însă pe termen limitat, și urma să expire la finalul acestui an. De data aceasta, facilitatea a fost extinsă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, de anul viitor agricultorii vor putea opta pentru un regim special de TVA. Astfel, aceștia vor fi scutiți de TVA, însă vor plăti o compensație în cotă forfetară, care reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă forfetară asupra prețului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole și prestărilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor.

"Procentul de compensare în cotă forfetară este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 și 8% începând cu anul 2019", se subliniază în actul normativ care conține această facilitate.

Același act normativ conține și abrogarea, de anul viitor, a prevederilor referitoare la Registrul operatorilor intracomunitari, suspendarea până la data de 31 decembrie 2019, a obligației depunerii a trei declarații informative (cod 392A, 392B și 393) și posibilitatea pentru companiile care își recapătă codul de TVA, după ce acesta a fost anulat, să refactureze cu TVA pentru perioada în care au avut codul suspendat.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme