Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna iunie, la 10,3%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna iunie, la 10,3%

Rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în luna iunie a acestui an, la 10,3%, de la 10,64% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 17,88%, cele nealimentare cu 4,84%, iar serviciile cu 11,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

În iunie comparativ cu mai, rata inflaţiei a fost 0,4%.

"Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2023 comparativ cu luna iunie 2022 este 10,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 - iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 - iunie 2022) este 14,2%", precizează INS.

Zahărul şi cartofii sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce uleiul este singurul aliment care s-a ieftinit, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

În luna iunie a acestui an, preţul zahărului a fost cu 55% mai mare comparativ cu iunie 2022, cel al cartofilor a urcat cu 32,46%, în timp ce legumele şi conservele de legume s-au scumpit cu 31,83%, iar untul cu 30,49%.

Preţul uleiului a scăzut, în ritm anual cu 8,17%.

Faţă de luna mai a acestui an, cel mai mult s-au scumpit carnea de porc (plus 3,25%) şi de vacă (plus 1,51%), conservele şi produsele din peşte (plus 1,49%) şi berea (plus 1,35%).

Pe de altă parte, cartofii au fost mai ieftini cu 5,38% în iunie faţă de mai 2023, fructele proaspete au avut un preţ mai mic cu 4,58%, iar legumele şi conservele s-au ieftinit cu 3,66%.

La capitolul mărfuri nealimentare, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit energia termică, cu 23,82%, detergenţii - 18,48% şi articolele de igienă şi cosmetice - 16,72%.

În ultimul an combustibilii s-au ieftinit cu 10,78%, iar medicamentele cu 4,62%.

Faţă de luna precedentă, în iunie cărţile, ziarele şi revistele au costat mai mult cu 3,22%, detergenţii au consemnat un plus de 1,95%, iar lacurile şi vopselele de 1,53%.

Potrivit datelor INS, energia electrică a fost mai ieftină cu 1,33%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele în sectorul aerian - plus 37,32%, apă, canal, salubritate - 21,46% şi CFR - 21,18%.

În iunie faţă de mai, scumpiri au fost consemnate în ceea ce priveşte plata cazării în unităţi hoteliere - 1,69%, cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învăţământul şi turismul - 1,39% şi igiena şi cosmetică - 1,3%. În sectorul aerian tarifele s-au redus cu 0,25%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit ascendent la 7,1% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a menţinut estimarea de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Sursa www.agerpres.ro

Indicii ROBOR s-au întors la cotele din iunie 2022

Indicii ROBOR s-au întors la cotele din iunie 2022

Jumătatea săptămânii a fost una fără schimbări semnificative ale cursului euro/leu. În schimb, indicii ROBOR continuă să scadă și se află la minimul ultimului an. Cursul euro a urcat marginal de la 4,9501 la 4,9510, în timp ce transferurile sau realizat într-un culoar foarte îngust, 4,949 – 4,954 lei.

Stabilitatea monedei naționale este consecința creșterii cererii de lei, stimulată de listarea la Bursa de Valori a Hidroelectrica.

Gestionarea defectuoasă a bugetului de către guvernul de coaliție ar putea determina depășirea pragului de 6% din PIB la sfârșitul acestui an a deficitului bugetar.

În opinia lui Valentin Lazea, economistul-şef al BNR, „soluția o reprezintă, pe termen scurt, revenirea la adevărata cotă unică”. În opinia dlui Lazea eliminarea scutirilor și exceptărilor unor facilități „ar putea să aducă peste 2 procente din PIB”. „Răspunsul constă în trei cuvinte: lăcomie, ideologie, teamă” (sublinierea aparține dlui Lazea) sunt principalele cauze ale situației actuale.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,50 la 6,49%, față de 6,47% la începutul lui iulie trecut. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,59 la 6,57% comparativ cu 6,44% la sfârșitul lui iunie 2022. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut miercuri de la 6,77 la 6,76% aproape de valoarea din urmă cu un an care a fost de 6,73%.

În așteptarea datelor referitoare la valoarea atinsă în iunie de inflația din Statele Unite, euro a crescut la 1,1004 – 1,1037 dolari, iar media monedei americane a scăzut de la 4,4968 la 4,4907 lei.

Evoluția trebuie pusă pe posibilitatea ca inflația să scadă semnificativ, ceea ce ar putea determina încheierea procesului de majorare a dobânzii de către Rezerva Federală, după ședința de politică monetară care se va desfășura la sfârșitul acestei luni.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 0,967 – 0,97 franci/euro iar media ei a urcat la 5,1133 lei, maxim a ultimei luni și jumătate. Lira sterlină s-a depreciat marginal la 5,8039 lei.

Prețul gramului de aur a coborât la jumătatea săptămânii la 279,4240 lei, în timp ce metalul galben fluctua în culoarul 1.933 – 1.941 dolari.

Monedele din regiune aveau evoluții divergente. Media celei maghiare s-a apreciat la 377,66 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,4471 zloți/euro.

Criptomonedele aveau o tendință de ușoară apreciere. Bitcoin urca la 30.512 – 30.946 dolari iar ether la 1.877 – 1.897 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Euro se pregătește să revină sub 4,95 lei

Euro se pregătește să revină sub 4,95 lei

Leul a avut o evoluție apreciativă față de euro pe fondul menținerii unui apetit mai ridicat pentru risc și cu o zi înainte de listarea la Bursa de Valori a Hidroelectrica. Tendința ar putea continua și în zilele următoare iar media ar putea reveni sub 4,95 lei.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9514 la 4,9501 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,948 – 4,953 lei, după ce în cursul nopții pe piețele asiatice a fost atins un minim de 4,945 lei.

După pauza de la începutul săptămânii, dobânzile interbancare au scăzut marți și au atins noi minime ale ultimului an.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,52 la 6,50%, față de 6,47% la începutul lui iulie trecut. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,61 la 6,59% comparativ cu 6,44% la sfârșitul lui iunie 2022. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut marți de la 6,80 la 6,77% aproape de valoarea de la începutul lui 2022 care a fost de 6,73%.

Luni, Trezoreria s-a împrumutat cu 583,5 milioane lei pentru scadența octombrie 2033 la un randament mediu anual de 6,87%, astfel că 63% din necesarul brut de finanțare pentru acest an a fost acoperit.

În așteptarea publicării datelor referitoare la nivelul inflației din Statele Unite, investitorii și-au înmulțit plasamentele în euro, care a atins un maxim al ultimelor două luni de 1,1027 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5134 la 4,4968 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat până la 0,97 franci/euro și a atins față de dolar cel mai ridicat nivel începând cu ianuarie 2021, investitorii căutând plasamente considerate drept sigure, astfel că media ei a urcat la 5,0982 lei.

Creșterea salariilor din Marea Britanie a apreciat lira sterlină față de dolar la un maxim al ultimelor 15 luni, care s-a răsfrânt și asupra raportului euro, ceea ce a ridicat cursul ei la 5,8079 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 280,0090 lei, consecință a aprecierii metalului galben la 1.926 – 1.940 dolari/uncie.

Monedele din regiune aveau o evoluție apreciativă. Media celei poloneze s-a întărit la 4,4426 zloți/euro iar cea maghiară la 380,07 forinți/euro.

Marți, bitcoin fluctua în culoarul 30.375 – 30.650 dolari iar ether se mișca între 1.865 și 1.889 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,50% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 6,50% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut marţi la 6,50% pe an, de la 6,52% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 6,59%, de la 6,61% pe an, anterior, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 6,77%, de la 6,80% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,94% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2023, în coborâre faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,98%.

Sursa www.agerpres.ro

H2O a răcorit euro

H2O a răcorit euro

Intrarea la tranzacționare a Hidroelectrica (simbol H2O) la Bursa de valori, în cursul acestei săptămâni, a majorat cererea de lei din partea investitorilor străini, astfel că moneda națională a fost ferită de tendința de depreciere pe care au avut-o alte valute de la marginea zonei euro.

La jumătatea săptămânii trecute, vânzările de valută au coborât cursul la 4,9473 lei, minim al ultimelor aproape două luni. La începutul acestei săptămâni, media a fost stabilită la 4,9514 lei, iar tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,947 – 4,953 lei, cu închiderea pieței la 4,948 lei.

Ședința de politică monetară a BNR a fost principalul eveniment al săptămânii. Banca centrală a decis să mențină rata de referință la 7% iar cea lombardă la 8%. În opinia analiștilor BCR, „dobânda de politică monetară alături de cea pentru facilitatea de creditare şi facilitatea de depozit nu vor fi modificate până în a doua jumătate a anului 2024”.

Nivelul ridicat al dobânzii cheie asigură stabilitatea cursului. Iar leul poate fi protejat cu ușurință de BNR, care dispunea la sfârșitul lui iunie de o rezervă valutară 53,4 miliarde euro, mai mare cu 27,1% față de perioada similară a anului trecut

La sfârșitul perioadei, piața monetară era stabilă iar indicii ROBOR s-au menținut la valorile stabilite vinerea trecută.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,53 la 6,52%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,63 la 6,61%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 6,80%.

În prima săptămână a acestei luni, Finanțele s-au împrumutat cu 455 milioane lei printr-o emisiune de titluri scadente în mai 2027 la un randament mediu de 6,68% și cu 641 milioane lei printr-o emisiune de obligațiuni cu scadența în aprilie 2030 la un cost mediu anual de 6,74%.

Trebuie semnalat faptul că necesarul brut de finanțare a Trezoreriei, pentru întreg anul 2023, era acoperit la sfârșitul lui iunie în proporție de 63%.

Euro a scăzut joi până la 1,0833 dolari, față de 1,0937 dolari, la începutul intervalului analizat. Moneda unică și-a consolidat, la începutul acestei săptămâni, câștigurile obținute vinerea trecută, după publicarea datelor referitoare la piața muncii din Statele Unite, și se tranzacționa între 1,0945 și 1,0974 dolari. Atenția investitorilor se îndreaptă către jumătatea săptămânii când vor fi anunțate datele referitoare la inflația din SUA.

În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,5570 la 4,5134 lei.

Media francului elvețian a coborât la începutul acestei săptămâni la 5,0765 lei iar cea a lirei sterline la 5,7847 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut lunea aceasta la 279,1513 lei, urmare a deprecierii monedei americane și a stabilizării unciei la 1.919 – 1.927 dolari.

Bitcoin s-a consolidat în jurul pragului de 30.000 dolari, după încercările de depășire a rezistenței de la 31.000 dolari, evoluție care a influențat și evoluția celorlalte monede digitale. Luni, bitcoin fluctua în culoarul 29.983 – 30.245 dolari iar ether se mișca între 1.848 și 1.868 dolari.

Analiza cuprinde perioada 3 – 10 iulie

Text pus la dispoziție de dl. Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme