Euro a revenit pe creștere

Euro a revenit pe creștere

Jumătatea săptămânii nu a fost benefică pentru leu, în condițiile în care cursul euro a crescut iar indicii ROBOR au depășit maxime ale ultimilor zece ani și jumătate.

Cursul euro a urcat de la 4,9426 la 4,9456 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau între 4,943 și 4,937 lei.

Dobânzile interbancare și-au accelerat creșterea pentru a atinge valori comparabile cu cele de la începutul lui decembrie 2012.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,07 la 6,10%, nivel care a mai fost atins la începutul lui decembrie 2012.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,18 la 6,23%, valoare comparabilă cu cea înregistrată în prima parte a lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 6,38 la 6,41%.

Joi, se va desfășura ședința de politică monetară a BCE, de la care se așteaptă un anunț referitor la creșterea în iulie a dobânzii de referință cu cel puțin un sfert de punct procentual. Vineri, vor fi publicate datele referitoare la evoluția inflației din Statele Unite, în timp ce aversiunea față de risc s-a redus ceea ce a provocat majorarea investițiilor în euro care s-a apreciat la 1,0672 – 1,0740 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă de la 4,6260 la 4,6195 lei.

Moneda elvețiană a continuat să se deprecieze la cotații de 1,041 – 1,049 franci/euro iar cursul ei a coborât de la 4,7393 la 4,7274 lei.

Votul de încredere primit luni noaptea de Boris Johnson din partea Parlamentului britanic, a avut ca efect aprecierea lirei sterline față de euro iar cursul ei a urcat de la 5,7856 la 5,7918 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut ușor de la 274,7921 la 274,6345 lei în timp ce culoarul de tranzacționare al metalului galben s-a îngustat la 1.846 – 1.852 dolari/uncie

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 389,90 forinți/euro iar a celei poloneze s-a apreciat la 4,5817 zloți/euro.

Piața criptomonedelor continuă să fie afectată de temerile privind creşterea consistentă a dobânzilor de către marile bănci centrale, de majorarea inflaţiei la nivel global şi de riscul încetinirii creşterii economice sau al unei recesiuni după ce OCDE și-a revizuit în jos previziunile referitoare la evoluția economiei mondiale în 2022.

Bitcoin se tranzacționa miercuri între 29.885 și 31.295 dolari, valori apropiate din ziua precedentă, iar ether fluctua în culoarul 1.767 – 1.836 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Nicio zi fără creșteri ale indicilor ROBOR

Nicio zi fără creșteri ale indicilor ROBOR

Leul s-a menținut marți în culoarul 4,94 – 4,95 lei iar dobânzile interbancare au continuat să crească însă într-un ritm mai lent.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,05 la 6,07%, nivel care a mai fost atins la sfârșitul lui decembrie 2012. La începutul anului, indicele se situa la 3,02% iar luna trecută a debutat cu o valoare de 5,01%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,17 la 6,18%, valoare comparabilă cu cea înregistrată la jumătatea lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 6,36 la 6,38%.

Cursul euro a crescut de la 4,9419 la 4,9426 lei în timp ce transferurile se realizau în culoarul 4,941 – 4,945 lei.

Investitorii așteaptă săptămâna aceasta ședința de politică monetară a BCE, care se va desfășura joia aceasta, pentru marțea și miercurea viitoare să se desfășoare întâlnirea comitetului de politică monetară al Rezervei Federale.

Euro a scăzut marți la 1,0666 – 1,0704 dolari, ceea ce a adus o creștere a cursului monedei americane de la 4,6003 la 4,6260 lei, după ce aceasta a profitat de aprecierea sa față de yenul japonez la maximul ultimilor 20 de ani.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,037 – 1.043 franci/euro iar cursul ei a scăzut de la 4,7887 la 4,7393 lei. În cazul lirei sterline media a urcat de la 5,7780 la 5,7856 lei.

În ciuda faptului că metalul galben a scăzut la 1.839 – 1.851 dolari/uncie, aprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur să urce de la 274,0723 la 274,7921 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 389,61 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,5855 lei.

Bitcoin a crescut la începutul săptămânii la aproape 31.700 dolari, dar a scăzut marți, după revenire pe apreciere a monedei americane, până la 29.220 dolari. La rândul său, ether a coborât până la 1.727 dolari, după aprecierea de luni la peste 1.910 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut luni la 6,05% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut luni la 6,05% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut luni la 6,05% pe an, de la 6,01% pe an, vineri, un nivel similar fiind înregistrat în data de 31 decembrie 2012, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,17% pe an, de la 6,16% pe an, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,36% pe an, de la 6,34% pe an anterior.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

sursa www.agerpres.ro

ROBOR la 3 luni s-a întors în decembrie 2012

ROBOR la 3 luni s-a întors în decembrie 2012

Leul a avut o evoluție apreciativă față de euro, în timp ce mișcările celorlalte valute principale au fost mult mai ample. În schimb, indicii ROBOR nu și-au încetinit creșterea, în condițiile în care inflația din această lună va depăși, conform BNR, pragul de 14%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut la începutul săptămânii de la 6,01 la 6,05%, nivel care a mai fost atins la sfârșitul lui decembrie 2012. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,16 la 6,17%, valoare comparabilă cu cea înregistrată la jumătatea lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a crescut de la 6,34 la 6,36%.

Evoluția ascendentă se va menține, având în vedere creșterea rapidă a inflației care va obliga BNR să opereze la ședința Consiliului de Administrație din 6 iulie o nouă majorare a dobânzii de politică monetară, care este în prezent de 3,75%. Măsura este necesară și pentru a proteja stabilitatea leului, în condițiile în care rata de referință este de 5,25% în Polonia, de 5,75% în Cehia, respectiv de 5,40% în Ungaria.

Cursul euro a scăzut de la 4,9438 lei, la începutul intervalului, la 4,9411 lei, minimul ultimelor aproape două luni. Lunea aceasta, cursul a fost stabilit la 4,9419 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,94 – 4,944 lei.

Membrii CFA România anticipează o evoluție depreciativă a leului în următoarele luni. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni este de 5,0048 lei/euro. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie anticipată a cursului este 5,0584 lei/euro.

Moneda unică s-a apropiat la începutul perioadei de pragul de 1,08 dolari, propulsată de pariurile puse pe majorarea mai rapidă de către BCE a dobânzii de referință, după ce inflația din cele 19 țări care fac parte din zona euro a crescut în mai la 8,1%, de la 7,4% în aprilie

La finalul intervalului euro fluctua între 1,0710 și 1,0752 dolari. Moneda americană a fost susținută de datele referitoare la piața muncii din Statele Unite. Rata șomajului a stagnat la 3,6% iar numărul noilor locuri de muncă s-a ridicat la 390.000, ceea ce va permite, în opinia piețelor, Rezervei Federale să păstreze ritmul de creștere a dobânzii pentru a stopa majorarea inflației.

În piața locală, cursul dolarului a crescut de la 4,5912 la 4,6235 lei și a încheiat perioada la 4,6003 lei.

Media francului elvețian a fluctuat între 4,7887 și 4,8152 lei iar cea a lirei sterline între 5,7780 și 5,8074 lei

Cotațiile metalului galben de la sfârșitul perioadei au fost de 1.851 – 1.857 dolari/uncie, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 275,7813 la 274,0723 lei.

Prăbușirea „monedei digitale stabile” (stable coin) TerraUSD, care este „legată” de dolarul american, a indus o stare de neliniște pe piața criptomonedelor. După ce s-a apropiat în noiembrie trecut de pragul de 70.000 dolari, bitcoin a pierdut mai mult de jumătate din valoarea sa și a căzut joi la circa 29.300 dolari. Lunea aceasta, creșterea apetitului pentru risc, provocată de ridicarea restricțiilor anti-Covid 19 din regiunea Beijing, a ridicat cotațiile la 29.880 – 31.523 dolari

După ce a scăzut săptămâna trecută până la aproape 1.740 dolari, ether a urcat la sfârșitul intervalului la 1.808 – 1.920 dolari.

Analiza cuprinde perioada 30 mai – 6 iunie

Text pus la dispozitie de dl Radu Georgescu

Indicele ROBOR la 3 luni a depășit pragul de 6% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a depășit pragul de 6% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,01% pe an, de la 5,99% pe an, joi, un nivel mai ridicat, 6,03% pe an, fiind înregistrat în data de 4 ianuarie 2013, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,16% pe an, de la 6,15% pe an, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,34% pe an, de la 6,33% pe an anterior.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme