Leul a început luna pe apreciere față de euro

Leul a început luna pe apreciere față de euro

Iunie a fost o lună calmă pentru raportul euro/leu, cu un curs stabilizat în jurul valorii de 4,92 lei, tendința fiind una descendentă. Mult mai agitat a fost parcursul celorlalte monede majore, a căror medie se calculează în funcție de evoluția lor față de euro.

La sfârșitul lunii trecute, comparativ cu ultima ședință din mai, euro a crescut cu 0,69 bani, dolarul cu 10,64 bani, francul elvețian cu 0,59 bani iar lira sterlină cu 1,47 bani.

Evoluția euro din prima ședință din iulie a fost asemănătoare cu cele trei precedente. În cursul dimineții, reducerea aversiunii față de risc, s-a reflectat pe piețele externe printr-o scădere a cotației până la 4,922 lei. Tranzacțiile din cea locală se realizau în culoarul 4,925 – 4,928 lei, iar media a scăzut de la 4,9267 la 4,9261 lei.

Dolarul s-a apreciat joi până la 1,1838 unități/euro, maxim al ultimelor trei luni, după ce a înregistrat în iunie cea mai bună evoluţie lunară începând cu noiembrie 2016. Motiv pentru creștere a mediei monedei americane de la 4,1425 la 4,1555 lei.

Anunțul făcut de către Rezerva Federală că va începe să majoreze dobânda sa cheie începând cu anul viitor a declanșat un val de plasamente în dolari. Aceasta a făcut ca dolarul să câștige luna trecută circa 3% faţă de un coş de valute, evoluție la care au contribuit și temerile legate de apariția unui al patrulea val al pandemiei, odată cu răspândirea variantei indiene (Delta) a coronavirusului.

Piețele așteaptă publicarea vineri a raportului referitor la evoluţia pieţei muncii din Statele Unite, cu excepția sectorului agricol, după ce a fost anunțată o creștere a angajărilor din sectorul privat în iunie cu 692.000 slujbe noi.

Media francului elvețian a alunecat de la 4,4913 la 4,4887 lei iar lira sterlină de la 5,7374 la 5,7244 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 234,1742 la 237,0099 efect al aprecierii monedei americane în timp ce uncia fluctua între 1.772 și 1.779 dolari.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,64% iar cel la 12 luni a crescut de la 1,75 la 1,76%.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5208 la 4,5187 zloți/euro iar cea maghiară de la 351,96 la 351,31 forinți/euro. La nivelul lunii trecute forintul s-a depreciat cu circa 1,1% iar zlotul cu aproape 0,9%.

Înmulțirea plasamentelor în monedă americană le-a redus pe cele în monede digitale.

Bitcoin scădea joi la 33.000 – 35.100 dolari iar ether la 2.090 – 2.280 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Forma indiană a Covid-19 pune presiune pe leu

Forma indiană a Covid-19 pune presiune pe leu

Îngrijorările cu privire la posibila apariție în Europa a unui al patrulea val al pandemiei, provocat de forma indiană (Delta) a virusului Covid-19, care ar provoca reintroducerea restricțiilor sociale, a amplificat miercuri aversiunea față de risc.

Investitorii și-au majorat plasamentele în moneda americană, considerat un refugiu sigur, astfel că euro a scăzut la 1,1884 – 1,1910 dolari iar cursul a urcat în piața locală de la 4,1357 la 4,1425 lei.

Media monedei unice a crescut de la 4,9262 la 4,9267 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,925 – 4,93 lei, în ușoară creștere față de marți.

Evoluţia leului va fi influenţată, până la sfârșitul anului, de evoluția economiei și a inflației dar și nivelul dobânzii de referinţă, într-un moment în care mai multe bănci centrale din regiune au declanșat procesul de majorare a dobânzii.

Conform unei analize BT Research, economia României își va menține tendința de „ameliorare pentru ritmul anual al PIB potențial, la 4,1% în 2021, 4,4% în 2022, respectiv 4,6% în 2023, cel mai ridicat nivel din 2008. Această evoluție va fi determinată de accelerarea investițiilor productive, cu impact pozitiv pentru productivitatea totală a factorilor de producție (contribuția acestui indicator ar putea crește la 1,8 puncte procentuale în 2021, 2,1 puncte procentuale în 2022, respectiv 2,3 puncte procentuale în 2023)”.

Media francului elvețian a scăzut de la 4,4949 la 4,4913 lei iar cea a lirei sterline a urcat de la 5,7335 la 5,7374 lei.

Prețul gramului de aur a coborât, în a treia ședință consecutivă, de la 235,5141 la 235,5141 lei, urmare a scăderii unciei la 1.754 – 1.762 dolari, odată cu creșterea cererii de monedă americană.

Miercurii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,50%, după ce până joia trecută a stagnat timp de trei săptămâni la minimul ultimilor patru ani 1,49%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,64% iar cel la 12 luni la 1,75%.

Bitcoin nu a reușit să atingă rezistența de la 36.500 dolari și se tranzacționa miercuri în culoarul 34.400 – 36.100 dolari.

După creșterea de marți la peste 2.200 dolari, ether cobora la 2.050 – 2.190 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

O nouă ședință de apreciere a cursului euro

O nouă ședință de apreciere a cursului euro

Marți, leul a avut o nouă ședință calmă. S-a menținut tendința de ușoară depreciere, pe fondul revenirii cererii de dolari și temerilor referitoare la un nou val al pandemiei, factori care afectează evoluția monedelor de la marginea zonei euro.

Tranzacțiile se realizau între 4,925 și 4,929 lei, în creștere față de luni, iar media euro a urcat de la 4,9260 la 4,9262 lei.

Piețele financiare erau prudente marți, evoluție datorată înmulțirii cazurilor de infectare cu noua variantă Delta a Covid-19, care a provocat un număr record de decese în Rusia. Există temeri că aceasta ar putea impune o nouă serie de restricții în Europa, implicit o scădere a economiei.

Euro a coborât la 1,1896 – 1,1932 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,1256 la 4,1357 lei.

Media francului elvețian a crescut de la 4,4931 – 4,4949 lei iar cea a lirei sterline a scăzut de la 5,7413 la 5,7335 lei.

Prețul gramului de aur a coborât, în a doua ședință consecutivă, de la 235,5924 la 235,5141 lei, în condițiile în care uncia stagna la 1.765 – 1.779 dolari.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit de la 1,51 la 1,50%, după ce până joia trecută a stagnat timp de trei săptămâni la 1,49%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,64% iar cel la 12 luni la 1,75%.

Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă, ușor descendentă. Media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5092 la 4,5123 zloți/euro iar a celei maghiare de la 351,10 la 351,13 forinți.

Bitcoin creștea ușor față de luni, la 34.500 – 35.900 dolari iar ether la 2.100 – 2.200 dolari, în ciuda faptului că Autoritatea de supraveghere financiară din Marea Britanie (FCA) a solicitat Binance, una dintre cele mai mari platforme pentru tranzacționare criptomonedelor, să-și oprească toate activităţile reglementate.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

ANALIZĂ | Aproape trei luni cu euro la 4,92 lei

ANALIZĂ | Aproape trei luni cu euro la 4,92 lei

Leul a avut, în cele patru ședințe de tranzacționare, o evoluție stabilă, în ton cu ceea ce s-a întâmplat în ultimele aproape trei luni, de când euro a depășit pragul de 4,92 lei.

Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,924 – 4,93 lei, iar cursul euro s-a mișcat în culoarul 4,9242 – 4,9259 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9254 lei, când piața locală s-a închis la 4,929 lei, ceea ce a făcut ca Banca Centrală Europeană să stabilească o cotație de 4,9263 lei/euro.

După scăderea de luni până la 1,1848 dolari, euro a revenit pe ușoară creștere, până la 1,1976 dolari, la finalul perioadei, evoluție la care a contribuit și creșterea indicatorul IFO, care măsoară climatul de afaceri din Germania, la 101,8 puncte, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2018.

Declarațiile prudente făcute în fața Congresului american de Jerome Powell, șeful Rezervei Federale, în ceea ce privește politica monetară a instituției, au redus plasamentele în dolari, chiar dacă inflația Statele Unite a urcat luna trecută cu 3,9%, cea mai importantă creștere an/an începând cu 2018, evoluție care ar reprezenta un motiv important pentru majorarea dobânzii cheie care se află în prezent la minimul istoric de 0 – 0,25%.

Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,5003 la 4,4890 lei, dar a închis săptămâna la 4,4985 lei, în timp ce cursul lirei sterline a coborât de la 5,7599 la 5,7365 lei, în ședința de vineri.

Uncia a avut o evoluție stabilă pe piețe specializate, dar nu a mai reușit să revină peste pragul de 1.800 dolari. Vineri ea fluctua între 1.776 și 1.790 dolari. În piața locală, prețul gramului de aur s-a mișcat în culoarul 236,1626 - 238,2808 lei, cel de la finalul săptămânii fiind stabilit la 236,4054 lei.

După aproape trei săptămâni la un nivel de 1,49%, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 1,50%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,64% iar cel la 12 luni la 1,75%.

Bitcoin a coborât marți pe platforma integratoare WorldCoinIndex până la 28.824 dolari. Maximul săptămânii a fost de circa 35.200 dolari. La finalul ei a fost testat din nou pragul de 30.000 dolari, însă duminică dimineață cotațiile fluctuau între 32.000 și 33.600 dolari.

Ether s-a mișcat în culoarul 1.600 – 2.100 dolari iar duminică dimineață fluctua între 1.800 și 1.900 dolari.

Analiza cuprinde perioada 21 – 25 iunie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Călărași | Situaţia principalilor indicatori socio–economici în luna aprilie 2021

Călărași | Situaţia principalilor indicatori socio–economici în luna aprilie 2021

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna aprilie 2021 s-a caracterizat prin:

- scăderea producţiei industriale realizată în luna aprilie 2021 cu 0,9% faţă de luna precedentă şi   creşterea cu 11,2% faţă de producţia industrială realizată în luna aprilie 2020;

- scăderea câştigului salarial mediu nominal net cu 0,9% faţă de luna precedentă şi creşterea cu 11,1% comparativ cu luna aprilie 2020;

- scăderea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2021 faţă de luna precedentă cu 0,4 puncte procentuale şi creşterea cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2020;

- creşterea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 3,0 puncte procentuale faţă de luna precedentă;

- creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă cu 12 şi respectiv cu 22 faţă de luna aprilie 2020;

- creşterea numǎrului deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor şi scăderea numărului născuţilor-vii şi al deceselor sub 1 an faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna aprilie 2020, a crescut numǎrul deceselor generale, numărul căsătoriilor, numărul divorţurilor şi a scăzut numărul născuţilor-vii şi numărul deceselor sub 1 an.

Producţia industrială realizată în luna aprilie 2021 a înregistrat o scădere cu 0,9% comparativ cu luna precedentă.

În luna aprilie 2021, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,8% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna aprilie 2021, a fost mai mare cu 11,2% faţă de producţia industrială realizată în luna aprilie 2020. S-au înregistrat creşteri în: fabricarea produselor textile, fabricarea produselor de cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea de mobilă, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria metalurgică.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna aprilie 2021, a fost de 4802 lei, mai mic cu 0,7% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 10,8% comparativ cu luna aprilie 2020. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 3802 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 4285 lei în industrie şi construcţii şi de 5329 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net în luna aprilie 2021, a fost de 2925 lei, mai mic cu 0,9% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 11,1% comparativ cu luna aprilie 2020. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 2277 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 2761 lei în industrie şi construcţii şi de 3179 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna aprilie 2021 a fost de 5804 lei, iar cel net de 3561 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 0,4%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 100,0% pentru luna aprilie 2021 faţă de luna precedentă, de 232,3% faţă de octombrie 1990 şi de 108,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii aprilie 2021 a fost de 45620 persoane, mai mare cu 66 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 548 persoane faţă de luna aprilie 2020.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,8 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,5 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 25,4 mii persoane în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii aprilie 2021, era de 2924 persoane, în scădere cu 328 persoane faţă de luna precedentă (-10,1%).  

Comparativ cu luna aprilie 2020, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 95 persoane (+3,4%).

La sfârşitul lunii aprilie 2021, femeile reprezentau 49,8% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 643 persoane (22,0% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 5 persoane (0,2% din total şomeri) au primit indemnizaţie de şomaj 50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii aprilie 2021 era de 2276 persoane, reprezentând 77,8% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (90,6%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2021, în judeţul Călăraşi, a fost de 3,2%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (3,6% în luna martie 2021 şi 3,1% în luna aprilie 2020).

Pentru femei, rata şomajului în luna aprilie 2021 a fost de 3,3% (3,6% în luna martie 2021 şi 3,2% în luna aprilie 2020).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna aprilie 2021 a fost de 3,1% (3,6% în luna martie 2021 şi 3,0% în luna aprilie 2020).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii aprilie 2021 existau 645 de locuri de muncǎ vacante, din care 321 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 324 erau pentru muncitori (50,2%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna aprilie 2021, comparativ cu luna precedentă a fost caracterizată de creşterea numǎrului deceselor generale, al căsătoriilor, divorţurilor şi de scăderea numărului născuţilor-vii şi al deceselor sub 1 an.

Comparativ cu luna aprilie 2020, a crescut numǎrul deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor şi a scăzut numărul născuţilor-vii şi al deceselor sub 1 an

Natalitatea. În luna aprilie 2021, numărul născuţilor-vii a fost de 160 , mai mic cu 14 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 37 faţă de luna aprilie 2020.

Mortalitatea generală. În luna aprilie 2021, numărul deceselor înregistrate a fost de 455, mai mare cu 9 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 101 faţă de luna aprilie 2020.

Mortalitatea infantilă. În luna aprilie 2021 nu s-au înregistrat decese sub 1 an. Numărul deceselor sub 1 an a scăzut cu 6 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 4 faţă de luna aprilie 2020.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -295 persoane în luna aprilie 2021 (-272 persoane în luna martie 2021 şi -157 persoane în luna aprilie 2020).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna aprilie 2021, s-au înregistrat 49 căsătorii, mai multe cu 1 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 33 faţă de luna aprilie 2020.

Divorţialitatea. În luna aprilie 2021 s-au înregistrat 35 divorţuri, mai multe cu 7 faţǎ de luna precedentǎ şi respectiv cu 22 faţă de luna aprilie2020.

În luna februarie 2021, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 18,2 milioane euro şi al importurilor CIF de 25,3 milioane euro, înregistrând un sold negativ de 7,1 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o scădere faţă de luna precedentă (-14,3%) şi respectiv faţă de luna februarie 2020 (-23,0%), importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă (+71,5%) şi respectiv faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent (+56,9%).

În perioada 1.I-28.II.2021 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (4,2%), metale comune şi articole din acestea (54,6%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (22,2%), materii textile şi articole din acestea (2,9%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (7,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,0%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-28.II.2021, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (37,6%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (10,0%), materii textile şi articole din acestea (4,8%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,9%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (7,0%), mijloace de transport (1,7%), produse vegetale (7,7%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (8,9%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (6,8%).

În luna aprilie 2021 activitatea de turism s-a caracterizat prin creşterea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a caracterizat prin creşterea numărului de sosiri, a numărului de înnoptări şi a indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna aprilie 2021, a fost de 994, mai mare cu 22,9% comparativ cu luna precedentă.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 88,9% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna aprilie 2021, a fost de 1784, mai mare cu 23,3% comparativ cu luna precedentă.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 91,6% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna aprilie 2021, a fost de 13,8% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mare cu 3,0 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă.

În luna aprilie 2021, s-au eliberat 47 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai multe cu 12 faţă de luna anterioară şi respectiv cu 22 faţă de luna aprilie 2020.

Rata inflaţiei, a fost în luna aprilie 2021 de 0,45% faţă de luna precedentă şi de 3,24% faţă de luna aprilie 2020.

Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-30.04.2021, a fost de 0,6%, în creştere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,4%).

În luna aprilie 2021 faţă de luna anterioară, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+0,45%), preţurile mărfurilor nealimentare (+0,47%), respectiv tarifele serviciilor (+0,40%).  

sursa www.calarasi.insse.ro

 

Free Joomla templates by Ltheme