Euro a revenit peste pragul de 4,92 lei

Euro a revenit peste pragul de 4,92 lei

Săptămâna trecută, leul a avut o evoluție descendentă față de euro, influențată de evenimentele externe, precum deprecierea lirei turcești față de dolar sau majorarea cererii de monedă americană care a provocat ieșiri de capital din piețele de la marginea zonei euro.

Vineri, cotațiile euro au atins un minim de 1,2104 dolari, moment în care s-au înmulțit achizițiile de valută în piața locală, iar moneda unică a atins un vârf de 4,932 lei. A urmat o revenire a cotațiilor către nivelul de 4,922 lei iar închiderea s-a realizat la 4,923 lei. BNR a stabilit o medie de 4,9228 lei, în creștere față de ultima ședință din mai când a fost calculat un curs de 4,9190 lei.

Cursul monedei americane a urcat de la 4,0361 lei, la sfârșitul lui mai, la 4,0636 lei, în ședința de vineri.

Evoluția se datorează creșterii plasamentelor în dolari, după ce departamentul american al Muncii a anunțat vineri că luna trecută au fost create 559.000 noi locuri de muncă, dublu față de aprilie, dar sub prognozele analiștilor, care anticipau crearea a 720.000 de noi slujbe.

Perechea euro/dolar a crescut marți la 1,2254 dolari, pentru a aluneca vineri până la 1,2104 dolari, minim al ultimei luni și jumătate, după care moneda unică a recuperat din pierderi, cotația de la închiderea pieței americane fiind de 1,2170 dolari.

Cursul monedei elvețiene a urcat de la 4,4808 la 4,4939 lei, efect al aprecierii ei la 1,093 – 1,097 franci/euro.

Lira sterlină a profitat de creșterea peste așteptări a sectorului serviciilor din Marea Britanie, cursul ei majorându-se de la 5,7129 la 5,7405 lei.

Uncia a scăzut la jumătatea zilei de vineri la 1.866 dolari, pentru ca seara să urce la 1.895 dolari. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur să scadă la sfârșitul săptămânii la 244,4672 lei, după creșterea de miercuri la 247,3362 lei.

În piața monetară, nivelul lichidității este ridicat, apropiat probabil de cel de la mijlocul lui mai, când BNR a atras de la bănci depozite în valoare de peste 7,3 miliarde lei.

Surplusul de lei a făcut ca indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să scadă vineri de la 1,52 la 1,50%, după ce luna mai s-a încheiat la 1,53%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la finalul săptămânii de la 1,65 la 1,64% iar cel la 12 luni a urcat de la 1,74 la 1,75%.

Bitcoin a avut săptămâna trecută o evoluție liniară, între 34.000 și 39.500 dolari, chiar dacă investitorii au fost „gratulați” cu un nou tweet al șefului Tesla, Elon Musk. Acesta a postat joi un mesaj cu hashtagul #Bitcoin alături de imaginea unui cuplu care decide să se despartă și o inimă frântă.

Duminică dimineață, bitcoin fluctua pe pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 35.000 – 36.500 dolari iar ether se mișca între 2.600 și 2.750 dolari.

Analiza cuprinde perioada 31 mai – 4 iunie

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

3,16% rata şomajului înregistrat în luna aprilie 2021

3,16% rata şomajului înregistrat în luna aprilie 2021

La sfârşitul lunii aprilie 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,16%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,17pp şi mai mare cu 0,26 pp decât cea din luna aprilie a anului 2020.

Numărul total de şomeri la finele lunii aprilie 2021 a fost de 276.898 de persoane, mai mic cu 14.074 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 85.554 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.344 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 9.426 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 4.648 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii aprilie se prezintă astfel: 89.165 şomeri provin din mediul urban şi 187.723 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (76.825), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (57.043), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (13.954).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (27,84%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,12% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,84%.

Cursul euro a revenit peste 4,92 lei

Cursul euro a revenit peste 4,92 lei

Creșterea plasamentelor în dolari și efectele scăderii de miercuri a monedei turcești, care a atins un nou minim istoric față de dolar de 8,8008 lire, după ce președinte Erdogan a solicitat imperativ scăderea dobânzii-cheie, au provocat deprecieri ale celor din regiune.

Pe acest fond, cursul euro a crescut joi de la 4,9197 la 4,9227 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau între 4,92 și 4,926 lei.

Investitorii din piețele internaționale așteptau publicarea anchetei lunară privind crearea de noi locuri de muncă în sectorul privat din Statele Unite. Acest indicator este urmărit cu atenție de Rezerva Federală americană, împreună cu inflația, atunci când se stabilește politica monetară a instituției.

În așteptarea indicatorului, euro a fluctuat între 1,2179 și 1,2216 dolari iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,04 la 4,0381 lei

Media monedei elvețiene a crescut de la 4,4808 la 4,4842 lei iar a celei britanice de la 5,7129 la 5,7264 lei.

Scăderea unciei până la un minim de 1.892 dolari a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 246,3062 la 245,7149 lei.

Chiar dacă mai multe bănci centrale din regiune sunt așteptate să majoreze dobânda lor cheie, BNR nu a lăsat de înțeles după ultima sa ședință de politică monetară că ar fi pregătită să recurgă la o astfel de măsură, în ciuda creșterii inflației. Următoarea ședință a Consiliului de Administrație al BNR se va desfășura în data de 7 iulie.

Joi, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,53 la 1,52%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a stagnat la 1,74%.

Piața poloneză era închisă, cu prilejul unei sărbători religioase. Media monedei maghiare se deprecia ușor, de la 346,38 la 346,43 forinți/euro.

Bitcoin a crescut joi pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 37.200 – 39.500 dolari, iar ether a urcat la 2.650 – 2.850 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Ploaia nu a înmuiat leul

Ploaia nu a înmuiat leul

Prima ședință din iunie a pieței valutare a fost calmă, leul apreciindu-se față de principalele valute, excepție făcând dolarul american, iar indicii ROBOR au rămas la valorile de la sfârșitul lunii trecute.

Cursul euro a fost stabilit la 4,9197 lei, ușor mai jos față de luni, când acesta a fost calculat la 4,9198 lei. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,917 – 4,923 lei, valori apropiate de cele marți, zi în care Banca Centrală Europeană a calculat o cotație de 4,9191 lei/euro.

Leul și celelalte monede din regiune nu au fost afectate de deprecierea monedei turcești la minimul istoric față de dolar de 8,8008 lire, ca efect a declarației președintelui Erdogan care a solicitat imperativ scăderea dobânzii-cheie.

Menținerea tendinței de scădere a lirei turcești ar putea provoca ieșiri din piețele de la marginea zonei euro, implicit evoluții negative ale monedelor, inclusiv a leului, așa cum s-a întâmplat în situații asemănătoare.

Moneda unică a urcat marți la 1,2254 dolari, după publicarea inflației din Germania, care a crescut în mai cu 2,4% iar pentru zona euro se anticipează un nivel de 1,9%, tendință care ar putea obliga BCE să majoreze dobânda sa de politică monetară, care se află în prezent în teritoriu negativ.

Miercuri, cotațiile coborau la 1,2165 – 1,2227 dolari/euro, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,0361 la 4,0400 lei.

Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,4854 la 4,4808 lei.

Marți, lira sterlină a crescut la maximul ultimilor trei față de dolar, însă a avut o evoluție ușor descendentă față de euro. Cursul ei a coborât miercuri de la 5,7227 la 5,7129 lei.

Prețul gramului de aur a coborât marți de la 247,3362 la 246,3062 lei, evoluție provocată de scăderea unciei pe piețele specializate la 1.895 – 1.900 dolari.

Piața monetară era calmă în prima ședință din iunie, iar indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,53%, valoare stabilită la finalul lui mai. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,65% iar cel la 12 luni a alunecat de la 1,75 la 1,74%.

Bitcoin a avut în primele două zile din iunie o evoluție stabilă. Moneda digitală fluctua miercuri pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 35.900 – 37.500 dolari.

Ether creștea de la 2.200 – 2.600 dolari, cotații înregistrate la începutul săptămânii, la 2.500 – 2.750 dolari..

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Costul împrumuturilor în lei a scăzut în luna mai

Costul împrumuturilor în lei a scăzut în luna mai

Dobânzile interbancare au cunoscut o evoluție descendentă în mai, lună în care BNR a decis să mențină dobânda sa cheie la minimul istoric de 1,25%.

Aceasta a permis celor care au contractat credite în lei, înainte de introducerea Indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), să scoată mai puțini bani din portofele atunci când și-au achitat ratele.

Dacă la sfârșitul lui aprilie indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, se situa la 1,59%, finalul lui mai l-a găsit la 1,53%, în timp ce pentru IRCC se practică, până la sfârșitul lui iunie, o valoare de 1,67%, față de 1,88%, în primele trei luni.

La rândul său indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 1,68%, la sfârșitul lui aprilie, la 1,65%. Indicele la 12 luni a stagnat în mai în jurul valorii de 1,75%.

Cursul euro a avut o evoluție stabilă în mai, în jurul valorii de 4,92 lei, aproape de maximul istoric de 4,9279 lei, atins în 20 aprilie.

În ultima parte a lunii, creșterea apetitului pentru activele considerate riscante a impulsionat evoluția leului. Cursul euro a atins joia trecută minimul ultimelor două luni de 4,9160 lei, dar a urcat la sfârșitul lunii mai la 4,9198 lei, valoare mai mică decât cea stabilită înainte minivacanței de Paște, care a fost de 4,9247 lei.

În ciuda semnalelor pozitive date de banca centrală și a faptului că FMI a estimat pentru acest an o creştere economică de 7%, ceea ce l-a făcut pe premierul Cîțu să exclame că „România are cea mai mare creştere economică din UE”, participanții la sondajul CFA România, realizat în aprilie, prognozează deprecierea monedei naționale.

Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni al cursului euro a scăzut de la 4,9517 lei, în martie, la 4,9470 lei, în aprilie. În schimb, pentru orizontul la 12 luni valoarea medie a cursului este prognozat la 5,0062 lei, în creștere de la 4,9903 lei nivel estimat în martie.

Miercurea trecută, moneda unică a atins maximul ultimelor cinci luni de 1,2264 dolari, dar a scăzut vineri până la 1,2133 dolari. La sfârșitul perioadei, ea fluctua între 1,2184 și 1,2205 dolari.

În piața locală, cursul monedei americane a încheiat luna la 4,0361 lei, față de 4,0621 lei la sfârșitul lui aprilie.

Fluctuațiile monedei elvețiene s-au limitat în perioada analizată la culoarul 1,093 – 1,099 franci/euro, astfel că media ei s-a mișcat între 4,4856 și 4,4953 lei, cea de la sfârșitul lui mai fiind stabilită la 4,4854 lei, comparativ cu 4,4687 lei la finalul lui aprilie

Cursul lirei sterline a urcat lunea aceasta la 5,7227 lei, după ce aprilie s-a încheiat la 5,670 lei.

Luna mai s-a încheiat cu o creștere a prețului gramului de aur la 247,3362 lei față de 231,9385 lei la finalul lui aprilie. Evoluția se datorează revenirii unciei peste pragul de 1.900 dolari, după la finalul lui aprilie aceasta se situa la circa 1.780 dolari.

Bitcoin a avut o evoluție agitată în mai, luna pe care a încheiat-o la valori de 34.100 – 37.200 dolari, după ce la jumătatea lui aprilie s-a apropiat de 65.000 dolari.

Un parcurs asemănător a avut și ether, a doua cea mai tranzacționată criptomonedă, care la finalul lui mai se tranzacționa în culoarul 2.200 – 2.600 dolari.

Analiza cuprinde perioada 24 – 31 mai

Text pus la dispoziție de dl Radu Georgescu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.