Sectorul zootehnic a primit peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor de producție

Sectorul zootehnic a primit peste 606 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor de producție

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), 11.380 de investiții în ferme zootehnice și mixte. Beneficiarii investițiilor din sectorul zootehnic au accesat fonduri europene în valoarea totală nerambursabilă de peste 606 milioane de euro prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Facem precizarea că din totalul fermelor sprijinite, 4.477 reprezintă ferme mixte, vegetale și zootehnice. Valoarea acestora este de 131,6 milioane de euro din total.

Din punct de vedere numeric, o mare parte din fermele finanțate de AFIR sunt dedicate apiculturii, respectiv 4.386 cu o valoare de 83,5 milioane de euro. Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3 – 3.764 proiecte cu o valoare de 56,4 milioane euro.

De asemenea, AFIR a încheiat 1.616 contracte de finanțare pentru creșterea bovinelor de lapte, suma acordată pentru acest sector fiind de 106,2 milioane de euro. Acestor finanțări li se adaugă și 150 de ferme zootehnice de creștere a bovinelor pentru carne, cu o valoare de 119 milioane de euro. Precizăm că cele mai multe ferme de bovine pentru carne au fost finanțate în cadrul submăsurii 4.1 – 96 de proiecte cu o valoare de peste 117 milioane euro.

Totodată, fermierii au accesat fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 11 milioane de euro pentru a investi în 228 de ferme de ovine și caprine, cele mai multe fiind dezvoltate de către tinerii fermieri prin submăsura 6.1 (114 proiecte în valoare de 5,9 milioane euro).

Un sector deosebit de important prin faptul că are nevoie de o dezvoltare accelerată pentru a susține cererea internă este cel al creșterii suinelor. Investițiile finanțate de AFIR în acest sector, prin PNDR 2020, se ridică la valoarea de 56,5 milioane de euro, sumă aferentă celor 95 de ferme. Nu trebuie să neglijăm și faptul că Agenția a pus la dispoziția fermierilor alte 83 de milioane de euro, contravaloarea contractelor de finanțare aferentă celor 83 de investiții în ferme de păsări de curte.

Prin submăsurile 4.1, 6.1 și 6.3, AFIR a finanțat și 345 de ferme mixte de animale. Valoarea totală a proiectelor contractate este de peste 15 milioane de euro.

Proiecte europene pentru dezvoltarea copiilor și a mediului în care trăiesc, finanțate de AFIR prin PNDR 2020

Proiecte europene pentru dezvoltarea copiilor și a mediului în care trăiesc, finanțate de AFIR prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) finanțează 322 proiecte dedicate înființării, modernizării și extinderii diferitelor tipuri de instituții de învățământ din mediul rural, prin submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Dintre acestea, 259 de proiecte au ca scop înființarea și modernizarea grădinițelor din mediul rural – numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural. Valoarea publică contractată a acestora este de 93 de milioane de euro. Au fost deja finalizate 26 de proiecte, cu o valoare publică de 7,5 milioane de euro. În zona ITI Delta Dunării sunt în curs de implementare 6 proiecte, cu o valoare publică de 1,6 milioane euro.

Pentru înființarea și modernizarea creșelor precum și a infrastructurii de tip after-school (numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural) AFIR a încheiat contracte de finanțare pentru 41 de proiecte, cu o valoare publică de 15,5 milioane euro. Trei dintre acestea, contabilizând 1,3 milioane euro, sunt deja finalizate. În zona ITI Delta Dunării sunt în curs de implementare două proiecte, pentru care beneficiarii au solicitat fonduri europene nerambursabile de 639 mii euro.

Pentru extinderea și modernizarea instituțiilor de învățământ secundar superior (filiera tehnologică cu profil resurse naturale şi protecţia mediului şi a şcolilor profesionale în domeniul agricol), AFIR a contractat fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,9 milioane euro pentru 22 de proiecte. Două dintre acestea, în valoare de 978 mii euro sunt deja finalizate. În zona ITI Delta Dunări este în curs de implementare un proiect, în valoare de 495 mii euro

Deși acest tip de investiții este încadrat ca infrastructură de bază la scară mică, impactul pe care îl au asupra comunității este unul semnificativ. Din punct de vedere al rezultatului pe termen lung al finanțărilor oferite prin PNDR 2020, implementarea acestor tipuri de proiecte face parte din acțiunile de promovare a activităților socio-culturale, crescând în același timp prestigiului localităților din zonele rurale.

Un exemplu concret de dezvoltare a satului românesc prin realizarea unei investiții cu fonduri europene este proiectul primăria comunei Bezdead din județul Dâmbovița.

La sfârșit de lună mai, în 2016 – aproape de Ziua Copiilor, primăria comunei Bezdead din județul Dâmbovița a depus la AFIR o Cerere de finanțare pentru proiectul „Modernizare grădiniță în comuna Bezdead, județul Dâmbovița”. Finanțarea acestui proiect s-a realizat de către AFIR prin PNDR 2020, în cadrul submăsurii 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, proiectul prevăzând investiții în infrastructură educațională și socială.

Valoarea totală a proiectului este de 89,9 mii euro, iar valoarea totală eligibilă a proiectului, finanțată integral prin PNDR 2020, este de 75 mii euro.

Semnarea contractului de finanțare s-a făcut în aprilie 2017, proiectul fiind în prezent finalizat. Implementarea a însemnat demararea lucrărilor de reparații generale și de renovare a grădiniței din Comuna Bezdead. Astfel, au fost realizate modernizări interioare și exterioare asupra imobilului cu o suprafață utilă de 197,24 mp.

La interior s-au refăcut finisajele și s-a achiziționat mobilier nou. De la mese și scaune noi, până la achiziția de resurse educaționale (jocuri) și echipamente electronice (TV, calculatoare, imprimante) și la refacerea birourilor și a spațiilor de depozitare, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

În curtea grădiniței s-a creat un spațiu de joacă pentru copii, compus din două leagăne, trei balansoare și o groapă de nisip. S-au montat, de asemenea, bănci, coșuri de gunoi și stâlpi de iluminat.

Termenul de depunere a cererilor de plată pentru submăsurile 8.1 și 15.1 din PNDR 2020  a fost prelungit

Termenul de depunere a cererilor de plată pentru submăsurile 8.1 și 15.1 din PNDR 2020 a fost prelungit

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reamintește că termenul de depunere a cererilor de sprijin sau de plată în campania 2020, pentru submăsurile 8.1 Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite (sesiunile 1, 2, 3 și 4) și 15.1 Plăți pentru angajamente de silvomediu (sesiunile 1, 2 și 3) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), delegate către APIA, este 15 iunie 2020, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 130/ 2020.

Subliniem faptul că cererile de sprijin sau de plată pot fi depuse cu întârziere sau modificate doar în anumite condiții.

Astfel, cererile de sprijin sau de plată pot fi depuse și după data de 15 iunie, până la data de 10 iulie 2020 (inclusiv), cu o reducere a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul (pentru anul de angajament aferent lui 2020) de 1% pentru fiecare zi lucrătoare, dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie 2020.

De asemenea, modificările cererilor de sprijin sau de plată, fără aplicarea de penalități, pot fi depuse până la data la 30 iunie 2020 (inclusiv).

Cu toate acestea, modificările cererilor de sprijin sau de plată pot fi depuse și după data de 30 iunie 2020, dar nu mai târziu de 10 iulie 2020, cu o reducere a sumelor la care ar fi avut dreptul pentru utilizarea efectivă a unităților amenajistice în cauză (în anul de angajament aferent lui 2020) de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

Menționăm că sesiunea a patra aferentă submăsurii 8.1 se va încheia la data finală de depunere a cererilor unice de plată, respectiv data de 15 iunie 2020 (inclusiv), fără stabilirea unei perioade de modificare sau depunere cu întârziere a cererilor.

APIA / Se prelungesc până la 15 iunie, inclusiv, sesiunile de depunere a Cererilor de plată/sprijin pentru Schema de ajutor de stat aferentă Măsurii 15 din cadrul PNDR 2014 - 2020

APIA / Se prelungesc până la 15 iunie, inclusiv, sesiunile de depunere a Cererilor de plată/sprijin pentru Schema de ajutor de stat aferentă Măsurii 15 din cadrul PNDR 2014 - 2020

Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași informează că până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, se prelungesc fără aplicarea de penalități, sesiunile de depunere a Cererilor de plată/sprijin pentru Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15, SubMăsura 15.1  „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, astfel:

- sesiunea 3/2020 anul I de angajament;

- sesiunea 1/2017 anul IV de angajament și sesiunea 2/2019 anul II de angajament.

Anunțurile de prelungire a sesiunilor de depunere sunt publicate pe site-ul instituției www.apia.org.ro.

Cererile de plată/sprijin trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice detaliate în Ghidurile Solicitantului.

Totodată, precizăm că beneficiarii pot depune modificări la cererile de plată/sprijin, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, fără penalități, respectiv până la data de 10 iulie 2020 inclusiv, cu aplicarea unei reduceri de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă, cererea de plată, respectiv formularul de modificare a cererii de plată, ar fi fost depus până la data de 15 iunie 2020 inclusiv.

APIA anunţă prelungirea sesiunilor de depunere a Cererilor de plată pentru Schema de ajutor de stat aferentă Măsurii 8 din cadrul PNDR 2014 - 2020

APIA anunţă prelungirea sesiunilor de depunere a Cererilor de plată pentru Schema de ajutor de stat aferentă Măsurii 8 din cadrul PNDR 2014 - 2020

Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Călărași informează că până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, se prelungesc fără aplicarea de penalități, sesiunile de depunere a Cererilor de plată pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, Submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”  din cadrul PNDR 2014 – 2020, astfel:

- sesiunea 1/2016 – anul I, II și III de angajament;

- sesiunea 2/2017 - anul I și II de angajament;

- sesiunea 3/2018 - anul I de angajament.

Anunțurile de prelungire a sesiunilor de depunere sunt publicate pe site-ul instituției www.apia.org.ro.

Cererile de plată trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice detaliate în Ghidurile Solicitantului.

Totodată, precizăm că beneficiarii pot depune formulare de modificare a cererilor de plată, fără penalități, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, respectiv până la data de 10 iulie 2020, cu aplicarea unei reduceri de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă, cererea de plată, respectiv formularul de modificare a cererii de plată, ar fi fost depus până la data de 15 iunie 2020 inclusiv.

Free Joomla templates by Ltheme