Reglementarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020 - 2022

Reglementarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020 - 2022

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 06 mai 2020, Hotărârea Guvernului nr. 339 din 30 aprilie 2020 privind Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia

Valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 - 2022 este de 150.628 mii lei, din care suma de 75.314 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 974 din 12 iunie 2019 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi distribuită astfel:
a) pentru anul 2020: 50.210 mii lei;
b) pentru anul 2021: 50.232 mii lei;
c) pentru anul 2022: 50.186 mii lei. 

Solicitanţii forme asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsurile A1-A5, precum şi apicultorii care solicită sprijin pentru măsura C.4 vor transmite, prin intermediul mijloacelor electronice, la Centrele judeţene APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, Cererile de intenţie însoţite de documentele justificative până la data de 26 mai 2020.
Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro. 

Numai solicitanţii care vor depune cererea de intenţie pentru măsurile menţionate mai sus au dreptul să depună cererea de plată prin care se va solicită sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.

Cererile de plată pentru toate măsurile prevăzute în actul normativ se vor depune până la termenul limită de 1 august 2020.

Reglementările nou introduse faţă de programele anterioare sunt următoarele: 
- finanţarea măsurilor de asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate, măsurilor de promovare a apiculturii şi a produselor apicole şi cele privind achiziţia echipamentelor de procesare a cerii şi ambalare a mierii; 
- pentru acţiunea raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral-achiziţionarea de accesorii apicole a fost aprobată achiziţia uneltelor apicole şi echipamentelor de protecţie precum şi mijloacelor de transport apicol fără autopropulsie şi de încărcare-descărcare a stupilor necesare pentru deplasarea în pastoral;
- decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri în vederea atestării calităţii mierii în scopul îmbunătăţirii calităţii produselor apicole şi unei mai bune valorificări a acestora pe piaţă. 

De asemenea pe lângă acţiunile nou introduse au fost reglementate: beneficiarii, solicitanţii şi condiţiile de eligibilitate pentru fiecare acţiune în parte precum şi modalitatea de accesare şi de decontare a sprijinului financiar în cadrul Programului Naţional Apicol.

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 - 2022 are drept scop îmbunătăţirea producţiei şi comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Noi lansări de sesiuni de primire de proiecte în cadrul PNDR cu un buget de peste 16,7 milioane Euro

Noi lansări de sesiuni de primire de proiecte în cadrul PNDR cu un buget de peste 16,7 milioane Euro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală -  Autoritatea de Management pentru PNDR, va deschide, începând cu data de 11 mai 2020, sesiuni de primire a proiectelor în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, prin care se sprijină investiții pentru prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) în România, respectiv Măsura 5 - Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare. Sesiunea se va desfășura în intervalul: 11 mai, ora 9.00 – 31 iulie 2020, ora 16.00.

„În conjunctura dificilă în care ne aflăm, suntem alături de agricultori şi continuăm măsurile de susținere deja anunțate, prin noi scheme de sprijin pe care le-am gândit şi le instrumentăm în beneficiul fermierilor și al producătorilor din sectorul agroalimentar”, a declarat Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În cadrul sesiunii ce urmează a se deschide pe data de 11 mai 2020, suma disponibilă pentru selecția proiectelor va fi de 16.717.235 Euro, depunerea urmând a se face la nivel național, defalcată după cum urmează:

sM 5.1 - Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile – beneficiari publici - 4.750.000 Euro,(defalcată astfel):

instalații dezinfecție: 2.310.000 Euro

autoutilitare probe și dotare laboratoare: 1.700.000 Euro

camere frigorifice: 740.000 Euro

sM 5.1 - Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile – beneficiari privați - 8.289.804 Euro;

sM 5.2 - Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale - 3.677.431 Euro.

În ceea ce privește sM 5.1 ce se adresează beneficiarilor publici facem precizarea că între investițiile eligibile se numără instalațiile de dezinfecție și dezinsecție, autoutilitarele pentru transportul probelor, dotarea laboratoarelor, achiziționarea de camere frigorifice etc.

Plafonul maxim al acestei submăsuri este de 100.000 euro/proiect, pentru echipamentele și instrumentarul de determinare și diagnostic, mijloace specializate de transport a probelor, respectiv 20.000 euro/proiect, în cazul camerelor frigorifice, iar pentru pentru investiții în instalații de dezinfecție și dezinsecție este prevăzută o valoare de 30.000 euro/proiect. Pentru această categorie, rata sprijinului public nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile, iar în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ două condiții - a)Există o legătură între investiție și potențialul de producție și b)Autoritatea publică acționează în numele diferiților fermieri și se demonstrează caracterul colectiv al investiției, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

În cazul beneficiarilor privați ai acestei submăsuri, respectiv fermieri sau grupuri de fermieri, sunt eligibile investițiile în instalații de dezinfecție și dezinsecție, achiziția de echipamente pentru asigurarea biosecurității și a infrastructurii sanitare, construcția de garduri de protecție, racordarea la utilități.

Fiecare proiect poate beneficia de maximum 250.000 de euro. Menţionăm că rata sprijinului public nerambursabil pentru fermierii constituiţi în forme asociative este de 100%, iar pentru fermierii individuali sprijinul este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile.

Sprijinul acordat prin această sub-măsură urmăreşte creșterea capacităţii de prevenire a apariţiei epizootiilor şi combaterea acestora, precum şi reducerea efectelor dezastrelor naturale, a evenimentelor adverse şi catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă, ca urmare a răspândirii Pestei Porcine Africane în România.

În privința submăsurii 5.2, beneficiarii pot fi fermieri persoane fizice, cooperative agricole şi grupuri de producători. Fondurile acordate prin această submăsură vor contribui la refacerea potențialului de producție afectat de PPA, fiind finanţate achiziţiile de animale de reproducţie, atât pentru repopularea și refacerea efectivelor de suine, cât şi pentru reprofilarea exploatației cu alte specii de animale. De asemenea, pot fi eligibile și costurile cu extinderea și modernizarea în scopul adaptării adăposturilor de animale. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% și nu va depăși o valoare de 200.000 euro/proiect.

Pentru toți cei interesați de accesarea acestor sub măsuri, facem precizarea că Ghidurile Solicitantului sunt postate pe site-ul www.afir.info.

Ghidul solicitantului pentru finanțarea cu fonduri europene a primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor este acum disponibil pe www.afir.info

Ghidul solicitantului pentru finanțarea cu fonduri europene a primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor este acum disponibil pe www.afir.info

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în vederea lansării sesiunii de primire a cererilor de finanțare.

Sesiunea care va fi deschisă în intervalul 11 mai – 30 noiembrie 2020 va începe cu sectorul vegetal, iar perioada de primire a cererilor de finanțare în care se vor putea depune cererile de finanțare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior și anunțată pe pagina de internet. O noutate importantă este faptul că se va organiza o sesiune anulă de primire a cererilor de finanțare, față de sesiunea precedentă, când existau sesiuni diferite pentru culturile de primăvară și pentru cele de toamnă.

Precizăm că, față de anul trecut, Ghidul solicitantului aplicabil pentru sesiunea din acest an, include o serie de îmbunătățiri și simplificări. Astfel, o primă modificare o reprezintă intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării), față de sesiunea anterioară când intensitatea era calculată în funcție de dimensiunea exploatației asigurate.

O altă simplificare se referă la eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol  și acceptarea documentelor aferente plăților prin POS pentru justificarea plății a cel puțin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare. Totodată, a fost simplificată și Cererea de finanțare, în sensul eliminării obligativității de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă, precum și a calculului privind dimensiunea economică a exploatației.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil în cadrul submăsurii 17.1, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Prin intermediul submăsurii 17.1 sunt eligibile pentru decontarea asigurărilor și riscurile asociate bolilor animalelor care figurează în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 652/2014 și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională.

Precizăm că producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscute în mod oficial de către autoritățile competente din România.

Toți cei interesați pot consulta, în vederea pregătirii documentației necesare pentru depunere, Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina dedicată submăsurii 17.1.

Dosarele pentru Programul ''Tomata'' se pot depune până la data de 15 mai 2020 iar termenul de livrare a producţiei este de 15 iunie

Dosarele pentru Programul ''Tomata'' se pot depune până la data de 15 mai 2020 iar termenul de livrare a producţiei este de 15 iunie

Legumicultorii pot depune dosarele pentru Programul ''Tomata'' până la data de 15 mai 2020, iar termenul de livrare a producţiei este de 15 iunie, suma totală alocată acestui program fiind de 40 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un briefing de presă.

Până în prezent au fost depuse 5.874 de dosare în Programul "Tomata", cele mai multe în judeţele consacrate, precum Olt, Dolj şi Giurgiu.

"Când am lansat aceste două programe - Tomata şi Usturoiul - am venit cu nişte măsuri în plus care să ne certifice că atât tomatele cât şi usturoiul care sunt produse şi obţinute prin aceste programe de sprijin sunt sănătoase, în primul rând, şi am cerut ca beneficiarii să conducă un registru cu tratamente. Pe de altă parte, am propus un control mai riguros atât la rodire cât şi la recoltare, când se preiau dosarele respective, pentru că am constatat că în unele judeţe au fost depuse şi dosare fictive. Deci au fost beneficiari care practic nu trebuiau să primească sumele destinate celor care cultivau într-adevăr tomate în spaţii protejate. Astfel, termenul de depunere este 15 mai 2020 pentru programul "Tomata", iar termenul de livrare a producţiei este 15 iunie. În cazul Programului " Usturoiul" este 15 mai, de asemenea, termenul de depunere a cererilor, iar livrarea producţiei se face în perioada 1 iulie - 20 noiembrie", a spus Oros.

El a precizat că a solicitat ca, acolo unde sunt mai mult de 500 de beneficiari într-un judeţ, controalele să se facă atât la începutul rodirii cât şi la evaluarea producţiei, iar unde sunt mai puţini, Direcţiile Agricole Judeţene (DAJ) vor avea posibilitatea să facă un singur control, fie la începutul rodirii, fie la evaluarea producţiei.

Până în prezent, din datele anunţate de Oros au fost depuse 5.874 de cereri de către beneficiarii Programului "Tomata", iar judeţele care au cel mai mare număr de solicitanţi sunt cele consacrate: Olt - 16.000, Dolj - 11.000, Giurgiu - 664, Prahova - 404, Ilfov - 351. Pe Programul "Usturoiul" au fost depuse cereri în judeţele Olt - 81, Teleorman - 50, Buzău - 45 şi Arad - 31.

sursa www.agerpres.ro

MADR: Completări aduse schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină în acvacultură

MADR: Completări aduse schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină în acvacultură

În ședința Guvernului din data de 30 aprilie 2020 a fost aprobată o Hotărâre ce completează art. 14 din Hotărârea Guvernului nr.748/2018 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.

Actul normativ aprobat astăzi completează cu valoarea de 1.000.000 lei suma prevăzută inițial la art.14 din HG nr. 748/2018, în vederea asigurării resurselor financiare necesare aplicării schemei de ajutor de stat în anul 2020. În acest fel, vor fi efectuate plățile aferente ajutorului de stat pentru motorina utilizată în acvacultură pentru anul 2020.

Schema de ajutor de stat reprezintă reducerea accizei, care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferența dintre nivelul accizei standard prevăzut în Codul fiscal și nivelul accizei reduse.

Reamintim că prin Hotărârea Guvernului nr.748/2018 a fost instituită schema de ajutor de stat pentru perioada 2018-2020, pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor în acvacultură.

În această categorie se încadrează: transportul materialului piscicol, puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, peşte de consum, materii prime şi materiale în interiorul fermei, lucrările agricole în ferme de acvacultură, discuire, însămânţare, cosire masa verde pe cuvetele heleșteielor, pomparea apei cu motopompe, destufizare, precum și transportul materialului piscicol, puiet în diferite stadii de dezvoltare, remonţi, reproducători, pește de consum, în afara fermei cu auto propriu.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.