Plata subvențiilor începe în martie!

agroinfoPentru corecta informare a fermierilor, în ceea ce privește asigurarea plăților subvențiilor de către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:

Pentru anul de cerere 2016

La data de 28 ianuarie 2017, 8.174 de ferme din județele Alba, Sălaj, Hunedoara, Olt,   Caraș-Severin, Cluj, Bistrița-Năsăud, Dolj se aflau în întârziere în privința controlului pe teren. Pentru aducerea la zi și crearea posibilității de finalizare a controlului clasic, etapă obligatorie pentru acordarea sumelor de către APIA, au fost detașați de la alte centre județene 262 specialiști cu atribuții de control pe teren, în județele menționate.

Ca urmare a acestei măsuri, în momentul de față numărul fermelor rămase pentru control a fost redus la 174. Astfel, controlul poate fi încheiat până la data de 15 februarie, urmând a se proceda la etapele tehnice care urmează, respectiv introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic.

Au avut loc două întâlniri de lucru cu dezvoltatorul de soft privind îmbunătățirea aplicației, astfel reușindu-se reducerea termenelor de livrare a funcționalităților în cadrul aplicației pentru demararea plăților finale aferente anului 2016, în sectorul vegetal și zootehnic. Aceste etape premergătoare au facilitat reducerea termenului de acordare a subvențiilor, astfel încât în luna martie să înceapă plățile.

Au fost elaborate și postate pe site pentru dezbatere publică trei proiecte de Hotărâre de Guvern (HG) care se află în verificare la ministerele avizatoare, respectiv:

   HG pentru aprobarea sprijinului financiar excepțional cu caracter temporar care se acordă producătorilor agricoli din sectorul fructe şi legume

   HG pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul 2016 (ANTZ și SCZ)

   HG privind stabilirea pentru anul de plată 2016 a cuantumului ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil. (ANT1)

Prin ordinul MADR nr.3/11 ianuarie 2017 au fost aprobate cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2016. Valoarea totală a ajutoarelor este 119,1 milioane lei, fiind în întregime încasată de beneficiari.

Pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2016, centrele județene ale APIA au obligația să întocmească și să transmită centralizatoarele la sediul central, până în data de 17.02.2017. Acestea vor fi comunicate către MADR în data de 20.02.2017, în vederea aprobării cantităților de motorină aferente ultimului trimestru al anului 2016.

Pentru anul 2017

In acest moment, se află în pregătire campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017.

Prin Ordinul MADR nr.18 din 3 februarie 2017 s-a stabilit modalitatea de coordonare a implementării schemelor de plăți directe şi a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură la nivelul MADR şi al APIA, astfel:

   1 martie - 15 mai 2017, sesiunea de depunere/primire cereri unice

   1 iunie – 1 iulie 2017, efectuarea controlului administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora și transmiterea eșantioanelor

   1 iulie – 1 octombrie 2017, controlul la fața locului, pentru cererile unice de plată eșantionate la controlul în teren

   15 octombrie 2017, plata avansului pentru campania 2017

 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018, plata regulară a subvențiilor aferente anului de cerere 2017

De asemenea, se află în elaborare ordinul pentru formularul de cerere aferent campaniei 2017, astfel încât toți fermierii din baza de date a APIA să primească invitații pentru a depune cererile de plată cu respectarea perioadei de depunere a acestora, respectiv 1 martie -15 mai 2017.

1.022 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

euresAngajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.022 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

Portugalia – 300 locuri de muncă: 190 culegători de zmeură, 110 șef de echipă;

Italia – 220 locuri de muncă: 100 infirmier, 80 asistent medical generalist, 40 asistent medical;

Danemarca – 180 locuri de muncă: 150 lucrător în agricultură – culegători de mazăre, 30 lucrător în agricultură – culegători de căpșuni;

Marea Britanie – 154 locuri de muncă: 125 îngrijitor persoane la domiciliu, 19 îngrijitor persoane, 10 asistent medical;

Germania – 115 locuri de muncă: 10 asistent medical, 8 ospătar, 8 personal servire clienți, 5 operator CNC, 5 personal în gastronomia de sistem, 5 bucătar/ajutor bucătar/personal în bucătărie, 5 operator mașini, 5 mecanic auto, 3 bucătar, 3 mecatronist, 2 dezvoltator software, 2 Junior Sales Representative, 2 mecanic industrial, 2 electronist, 2 cameristă/roomboy, 2 specialist restaurant, 2 operator mașini cu laser, 2 lucrător în producție, 2 tehnician laborator fizică, 2 administrator de sistem, 2 recepționer, 2 Senior Java Software Developer, 2 tehnician servicii, 1 dezvoltator procesare digitală imagini, 1 inginer software sisteme integrate, 1 strungar, 1 electrician în construcții, 1 expert în securitate, 1 lucrător în depozit, 1 frezor, 1 personal întâmpinare oaspeți, 1 inginer dezvoltare certificări, 1 dezvoltator aplicații Java, 1 asistent vânzări proiecte tehnice, 1 lucrător curățenie, 1 tehnician în domeniul electric, 1 șef de echipă SAP, 1 inginer calitate software, 1 programator CNC, 1 electrician reparații, 1 șlefuitor, 1 lucrător în domeniul asigurării calității, 1 operator mașini de polizat/măcinat, 1 metrolog, 1 mecanic, 1 operator mașini de îndoit, 1 laborant fizică, 1 personal în domeniul asigurării calității, 1 specialist testare software, 1 inginer securitate în funcționare, 1 sous chef, 1 șef de schimb, 1 inginer construcții civile, 1 dulgher, 1 commis de cuisine;

Belgia – 18 locuri de muncă: 3 operator CNC, 1 brutar, 1 electrician, 1 electrician mentenanță, 1 lucrător în producție, 1 mecanic întreținere, 1 mecanic camion, 1 operator mașină, 1 operator mașină de debitat/tăiat, 1 operator mașină adezivi, 1 operator mașină (ștans), 1 patiser, 1 sudor semiautomat (operator la mașini și unelte semiautomate și automate), 1 tehnician mentenanță, 1 tehnician electric mentenanță, 1 tehnician poduri rulante (tehnician mașini și utilaje);

Polonia – 13 locuri de muncă: 10 croitoreasă, cusătoreasă, 3 specialist vânzări și service client cu cunoștințe de limba română;

Irlanda – 12 locuri de muncă: 11 ciontolitor tranșator carne, 1 mecanic utilaje;

Suedia – 8 locuri de muncă: 8 vopsitor auto;

Franța – 1 loc de muncă: 1 lucrător hotelier;

Ungaria – 1 loc de muncă: 1 medic veterinar.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Compartimentul Comunicare, Secretariatul Consiliului Consultativ și EURES

Calendarul plăţilor APIA

agroinfoMinisterul Agriculturii a elaborat un Ordin prin care se stabileste calendarul depunerii cererilor unice si a platilor, pentru Campania 2017.

Mai exact, este vorba de Ordinul nr. 18 din 3 februarie 2017 privind stabilirea modalitatii de coordonare a implementarii schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in agricultura, la nivelul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si al Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura.

Astfel, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) va asigura toate masurile pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plata in perioada in care nu se aplica penalitati, efectuarea controlului administrativ si pe teren in perioada optima, acordarii avansului si a platilor finale, cu respectarea urmatoarelor perioade:

a) intre 1 martie – 15 mai 2017 se vor depune/primi cererile unice de plata, potrivit prevederilor Regulamentului de punere in aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014.

b) intre 1 iunie – 1 iulie 2017 se va efectua controlul administrativ, inclusiv control preliminar al cererilor unice de plata, esantionarea acestora precum si transmiterea esantioanelor.

c) intre 1 iulie – 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la fata locului pentru cererile unice de plata esantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligatii specifice, in iarna sau in primavara anului urmator.

d) plata avansului pentru anul de cerere 2017 se va efectua incepand cu data de 15 octombrie 2017.

e) plata regulara pentru anul de cerere 2017 se va efectua intre 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018.

La nivelul Ministerului Agriculturii, coordonatorul implementarii schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in agricultura, care fac obiectul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 3/2015, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.104/2015, cu modificarile ulterioare, este secretarul de stat Alexandru Potor.

Directorul general al APIA are obligatia de a raporta saptamanal, respectiv ori de cate ori este necesar, stadiul implementarii schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in agricultura, secretarului de stat Alexandru Potor.

APIA va incepe din luna februarie si plata integrala a subventiilor aferente Campaniei 2016, atat in sectorul vegetal cat si in cel zootehnic.

Sursa www.stiriagricole.ro

28 februarie - termenul limită pentru depunerea D 205

Ultima zi a lunii februarie a.c (28 inclusiv) este data limită până la care plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit – formularul 205 -, la organul fiscal competent, pentru veniturile obținute în anul 2016.

Veniturile pentru care există obligaţia depunerii formularului 205 sunt cele din dividende, dobanzi, lichidarea unei persoane juridice, din premii, din jocuri de noroc cu impunere finala precum şi veniturile din alte surse aşa cum sunt menţionate la art. 114 respectiv art.117 din Codul fiscal.

Formularul 205 se depune şi de către organizatorii/platitorii de venituri din jocuri de noroc sau intermediarii/societăţile de administrare a investiţiilor/societăţile de investiţii autoadministrată, pentru veniturile pentru care nu au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe venit, potrivit titlului IV din Codul fiscal, şi anume: câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar, definit potrivit legii şi venituri din jocuri de noroc la distanță şi festivaluri de poker.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei informative – D 205, pentru veniturile declarate în formularul 112, contribuabilii care au obligaţia depunerii Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate pentru fiecare beneficiar de venit.

Ca urmare, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor, din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală, din pensii, din arendare, precum şi persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit/venit microîntreprindere, asociate cu persoane fizice pentru care persoanele juridice au obligaţia calculării reţinerii şi plăţii impozitului datorat de persoana fizică, nu depun formularul 205.

           

Formularul 087 poate fi depus până pe 10 februarie!

agroinfoPână vineri 10 februarie trebuie depus formularul 087 - notificare privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori.

Potrivit art. 3151 nou introdus prin O.U.G. nr. 84/2016, formularul se depune de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori.

Acest regim special se aplică agicultorilor care:

a. realizează activităţi de producţie agricolă, inclusiv activităţile de transformare a produselor agricole prin alte metode decât cele industriale;

b. realizează servicii agricole, prestate de un agricultor care utilizează munca manuală proprie şi/sau echipamentele specifice.

Sursă: www.anaf.ro

Free Joomla templates by Ltheme