Sprijin acordat prin PNDR 2020 pentru stimularea comasării terenurilor

 agroinfoAgenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) amintește tuturor celor interesați că se pot depune proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă pentru stimularea comasării terenurilor și pentru consolidarea exploatațiilor agricole prin submăsura 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Sesiunea de primire a proiectelor a fost lansată pentru prima oară pe 15 decembrie 2016 și are ca dată limită de depunere ziua de 15 mai 2017, ora 16.00. Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea de depunere în curs aferentă submăsurii (sM) 6.5 este de 112,33 milioane de euro.              

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării Contractului de Finanțare și până la data de 31.12.2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an și reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I

Beneficiarii eligibili în cadrul acestei submăsuri sunt micii fermieri care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I, implementată prin APIA, și care doresc să cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani, prin contract de vânzare – cumpărare sau prin act de donație.

Prin submăsura 6.5 se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității sectorului agricol. Consolidarea exploatațiilor agricole va permite accesul la finanțări europene pentru investiții mai multor solicitanți și, totodată, va asigura un venit mai mare micilor fermieri care transferă exploatația.                

Cererile de Finanțare se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului pe care îl pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 6.5.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de finanțare acordată prin PNDR 2020 sunt micii fermieri ale căror exploataţii agricole îndeplinesc condiţiile din cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I şi care au aplicat cel puţin un an această schemă, conform Titlului V din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitanţii (persoane fizice/ reprezentanții legali) eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin sM 6.5 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii obligatorii:

          să fie persoane fizice sau juridice române;

          să acţioneze în nume propriu;

          să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi la data depunerii Cererii de Finanțare;

          să fi aplicat cel puţin un an Schema simplificata pentru micii fermieri din Pilonul I;

          să deţină integral în proprietate exploatația (cel putin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I) ce urmează a fi transferată/care a fost transferată;

          să se angajeze să transfere definitiv/să fi transferat definitiv către alt fermier întreaga sa exploataţie (cel putin terenurile sau terenurile și animalele care au făcut obiectul sprijinului în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I) şi drepturile de plată corespunzătoare;

          să nu creeze condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, în sensul prevederilor articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în orice etapă de derulare a proiectului.

Pentru a putea primi sprijin în cadrul sM 6.5, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

          să fi aplicat cel puţin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul I;

          să dețină/să fi deținut în proprietate exploatația ce urmează a fi transferată/a fost transferată;

          să fi transferat/să se angajeze să transfere definitiv către alt fermier întreaga sa exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare;

          contractul de transfer definitiv al terenului este încheiat pe durata minimă de 20 de ani.

Stabilirea punctajului unei cereri de finanțare eligibile se realizează în baza următoarelor principii/criterii de selecţie:

          principiul dimensiunii fermei transferate, prin prioritizarea celor mai mari exploatații (maxim 30 puncte);

          principiul comasării exploatațiilor (maxim 60 de puncte);  

          principiul potențialului agricol al zonei care vizează zonele cu potențial determinate în baza studiilor de specialitate (maxim 5 puncte);    

          principiul dreptului real de proprietate (maxim 5 puncte).

Toate criteriile de eligibilitate și de selecție devin obligatorii pentru menţinerea sprijinului pe toată perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare.

Sprijinul public nerambursabil se acordă anual, începând cu data transferului și până la data de 31.12.2020 și reprezintă 120% din suma anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (maximum 1.500 euro/an, reprezentând 120% din suma maximă anuală calculată a sprijinului pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I).

De reținut faptul că solicitanții care nu au primit sprijin de la APIA în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I și nu se regăsesc în Anexa nr. 7 la Ghidul Solicitantului, respectiv care nu au prezentat o adeverinţă APIA din care să rezulte suma primită, nu pot accesa sM 6.5.

Fermierii români, sprijiniţi să cumpere pământ!

agroinfoUn proiect de ordonanță de urgență, publicat pe pagina Ministerului Agriculturii, anunță instrumente avantajoase de finanțare a fermierilor români care ar trebui să-i ajute pe aceștia să cumpere mult mai ușor terenuri agricole. În România, în sistemul bancar valoarea unor categorii de terenuri agricole luate în garanție este evaluată la cca 40% din valoarea de piață a acestora, se arată în proiectul ordonanței de urgență.

Media numărului de animale pe exploatație în cazul exploatațiilor cu până la 100 animale/fermă este de numai 2,33 capete/exploatație, ceea ce impune măsuri economice pentru creșterea efectivului de animale prin asigurarea suprafețelor de teren necesare asigurării bazei furajere pentru efectivele existente și pentru creșterea acestora.

Pentru creșterea suprafețelor medii exploatate in sectorul vegetal în vederea eficientizării exploatațiilor sunt necesare măsuri de sprijin pentru achiziția de teren agricol similare celor pentru creșterea efectivelor de animale.

Se propune creșterea procentului de garantare de la 50% la 80% pentru fermierii care solicită credite bancare pentru achiziționarea de teren agricol:

a) până la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de către instituţiile finanţatoare pentru achiziţia de terenuri agricole. Diferenţa de garanţii necesare pentru acoperirea integrală a creditului şi a dobânzilor aferente primului an de creditare va fi asigurată la acordarea creditului de către împrumutaţi cu terenurile achiziţionate şi/sau alte bunuri aflate în proprietatea acestora sau a terților garanți;

b) până la maximum 80% din valoarea creditelor acordate de instituţiile finanţatoare, fermierilor pentru finanţarea productiei agricole, finanțarea producției piscicole și a investiţiilor în domeniul agricol si cel al acvaculturii, altele decat cele finanțate din PNDR 2014-2020 și POPAM 2014-2020.

c) până la maximum 80 % din valoarea creditelor acordate de instituțiile finanțatoare beneficiarilor PNDR 2014 - 2020, respectiv POPAM 2014-2020, pentru finanțarea proiectelor de investiții sprijinite prin aceste programe.

Anual, din Fondul pentru garantarea creditelor se vor aloca aceste sume. Sunt garantate împrumuturi de până la 3 milioane de euro.

Măsurile vizează reglementarea unei situații extraordinare generată, pe de o parte, de imposibilitatea achiziției de terenuri agricole în vederea extinderii exploatațiilor agricole, pentru modernizare și eficientizarea acestora, situație care trenează de mult timp și poate provoca destabilizarea întregului sector agricol, iar pe de altă parte, de imposibilitatea accesului la finanțarea producției agricole și a producției piscicole, pentru categoriile cele mai sensibile de beneficiari.

Prin măsurile adoptate, aceștia ar avea acces la finanțare încă de la începutul anului 2017, cu beneficii din primăvara anului 2017, precum și facilitarea accesului la credite și microcredite care pot oferi premisa accesării, din toamna anului 2017 a unor măsuri din PNDR, crescând astfel semnificativ gradul de absorbție al fondurilor alocate României pentru agricultură și spațiul rural.

Proiectul de act normativ, care modifică Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.43/2013, propune și eliminarea definiției fermei de familie, a reglementării exclusive a susținerii fermelor de familie și lărgirea accesului la măsurile promovate prin actul normativ și pentru alte categorii de beneficiari, respectiv finanţarea și garantarea pentru sectorului agricol și pentru acvacultură; modificarea definițiilor pentru achiziție de teren, microcredit, precum si fluidizarea mecanismului de garantare.

(Sursa: Ministerul Agriculturii)

Plata subvențiilor începe pe 28 februarie 2017!

agroinfoJoi, 16 februarie, Guvernul a aprobat cuantumul ajutorului național tranzitoriu în vegetal. A fost aprobată suma care va fi împărțită la 700.000 de fermieri, a spus ministrul agriculturii, Petre Daea.

Prin Hotărârea aprobată, Executivul a stabilit cuantumul de 17,72035 euro/ha pentru ajutorul național tranzitoriu vegetal, ANT1, iar fondurile totale alocate sunt de 119,422 milioane de euro, reprezentând echivalentul a 531,870 milioane lei.

De acest sprijin financiar vor beneficia circa 681.000 de producătorii agricoli din domeniul vegetal.

Beneficiarii plăților directe sunt: fermierii activi, fermierii persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. În categoria beneficiarilor de plăţi se încadrează şi unitățile de cercetare și producție, de învățământ din domeniul agricol, cooperative agricole de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole şi a efectivelor de animale, precum şi grupurile de producători care desfăşoară activitate agricolă.

Culturile amplasate pe teren arabil pentru care se acordă acest sprijin sunt:cereale (grâu comun, grâu dur, secară, orz, ovăz, porumb, sorg, orez, triticale, porumb dulce şi alte cereale), culturi proteice (mazăre, fasole, bob, lupin, linte, alte leguminoase pentru boabe), plante industriale (floarea-soarelui, rapiţă, soia convenţională, in şi cânepă pentru fibră, tutun, in pentru ulei, plante medicinale, alte plante industriale), rădăcinoase (sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr), cartofi, legume, căpşuni, pepeni, flori şi plante ornamentale, plante de nutreţ, loturi semincere, alte culturi pe teren arabil inclusiv în sere și solarii.

Aplicarea măsurilor prevăzute în actul normativ va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și program de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor ce urmează să le primească. De asemenea, acordarea acestui ajutor național tranzitoriu asigură capital financiar necesar pentru derularea la timp a activităților specifice din agricultură.

Plățile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

Plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii se acordă potrivit prevederilor OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Sursa www.agroinfo.ro

Sprijin financiar pentru agricultorii din sectorul vegetal

agroinfoProducătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de sprijin financiar pentru culturile amplasate pe teren arabil, pentru anul de plată 2016, după ce Guvernul a stabilit astăzi cuantumul și plafonul ajutorului național tranzitoriu ANT1.

Printr-o Hotărâre aprobată astăzi, Executivul a stabilit cuantumul de 17,72035 euro/ha, iar fondurile totale alocate sunt de 119,422 milioane de euro, reprezentând echivalentul a 531,870 milioane lei.

De acest sprijin financiar vor beneficia circa 681.000 de producătorii agricoli din domeniul vegetal.

Beneficiarii plăților directe sunt: fermierii activi, fermierii persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. În categoria beneficiarilor de plăţi se încadrează şi unitățile de cercetare și producție, de învățământ din domeniul agricol, cooperative agricole de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole şi a efectivelor de animale, precum şi grupurile de producători care desfăşoară activitate agricolă.

Culturile amplasate pe teren arabil pentru care se acordă acest sprijin sunt:

-          cereale (grâu comun, grâu dur, secară, orz, ovăz, porumb, sorg, orez, triticale, porumb dulce şi alte cereale), culturi proteice (mazăre, fasole, bob, lupin, linte, alte leguminoase pentru boabe), plante industriale (floarea-soarelui, rapiţă, soia convenţională, in şi cânepă pentru fibră, tutun, in pentru ulei, plante medicinale, alte plante industriale), rădăcinoase (sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr), cartofi, legume, căpşuni, pepeni, flori şi plante ornamentale, plante de nutreţ, loturi semincere, alte culturi pe teren arabil inclusiv în sere și solarii.

Aplicarea măsurilor prevăzute în actul normativ va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și program de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor ce urmează să le primească. De asemenea, acordarea acestui ajutor național tranzitoriu asigură capital financiar necesar pentru derularea la timp a activităților specifice din agricultură.

Plățile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2016.

Plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii se acordă potrivit prevederilor OUG nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.

Biroul de presă

Achitarea subvențiilor fermierilor pentru anul 2016 depinde de bugetul pentru 2017

agroinfoLegea bugetului de stat pe 2017 este la președintele României, Klaus Iohannis, pentru a fi promulgată. Șeful statului a declarat, în urmă cu puțin timp, că are nevoie de timp pentru a studia legea bugetului și abia după aceea va lua o decizie, dacă promulgă sau nu această lege.

Achitarea subvențiilor fermierilor pentru anul 2016 depinde de bugetul pentru 2017, a spus ministrul agriculturii, Petre Daea. Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii a anunțat oficial că intenționează să reia plata subvențiilor aferente anului 2016 din luna martie 2017. Banii pentru subvenții sunt alocați în acest buget, există pe hârtie, este vorba de peste 2,2 miliarde de lei, dar trebuie să fie transferați efectiv în contul Ministerului Agriculturii pentru ca plata subvențiilor să poată fi demarată.

Situația în acest moment stă în felul următor: dacă președintele țării va promulga Legea bugetului, aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial, iar sumele alocate pentru Ministerul Agriculturii pot fi transferate către acesta. Dacă președintele respinge Legea bugetului, aceasta se întoarce în Parlamentul României.

Sursa www.agroinfo.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.