AFIR a publicat Ghidurile pentru finanțarea proiectelor de infrastructură de bază și de acces agricol și silvic

agroinfoAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că au fost publicate versiunile finale ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile (sM) privind infrastructura de bază și cea de acces ai căror beneficiari sunt autoritățiile locale, asociații ale acestora, ONG- urile constituite conform legii, precum și alte tipuri de beneficiari în funcție de specificul investiției.

Totodată, precizăm că a fost publicat Ghidului Solicitantului și pentru submăsurile de infrastructură care se adresează solicitanților de finanțare din arealul ITI (Investiții Teritoriale Intergrate) Delta Dunării.

Astfel, toți cei interesați să acceseze fondurile europene nerambursabile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pot consulta pe pagina oficială a Agenției (www.afir.info) Ghidului Solicitantului pentru sM 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice componentele de infrastructura agricolă și silvică), pentru sM 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, precum și pentru sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural pentru întreg teritoriul, cât și pentru zona ITI Delta Dunării.

De asemenea, AFIR a publicat și anexele aferente Ghidurilor, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finanțare pe care beneficiarii le pot testa și pregăti în vederea depunerii. Precizăm că de la momentul publicării variantelor finale ale Ghidului Solicitantului și deschiderea sesiunilor de primire a proiectelor trebuie să treacă un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor ROF-ului de Selecție (Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020).

Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare va fi cea on-line pe pagina de internet a Agenției pentru toate cele trei submăsuri. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care va putea fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.6

Sprijinul financiar în cadrul submăsurii 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice se acordă pentru înființarea, extinderea și modernizarea infrastructurii agricole de acces către ferme (infrastructură agricolă) și pentru înființarea, extinderea și modernizarea căilor de acces în cadrul fondului forestier (schema de Ajutor de Stat aferentă sM 4.3 pentru infrastructură silvică).

Beneficiarii eligibili pentru finanțare prin sM 4.3 - compenenta agricolă sunt unități administrativ teritoriale şi/ sau asociații ale acestora constituite conform legislației naționale în vigoare. Pentru proiectele de investiții în infrastructura agricolă, sprijinul public nerambursabil este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 1.000.000 euro/proiect.

Prin schema de Ajutor de Stat pentru infrastructură silvică aferentă sM 4.3, beneficiarii eligibili pot fi persoane juridice de drept privat/alte forme de organizare proprietari de pădure și/sau asociațiile acestora conform legislației în vigoare; unități administrativ teritoriale și/sau asociații ale acestora, proprietari de pădure; administratorul fondului forestier proprietate publică a statului conform legislației în vigoare. Sprijinul public nerambursabil este de 100% din costurile eligibile. Valoarea maximă a ajutorului de stat în cadrul schemei 4.3 nu poate depăşi 1.500.000 euro/proiect.

Prin intermediul submăsurii 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, scopul investițiilor sprijinite este de creare și modernizare a infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/ apă uzată, care constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală. Totodată, beneficiarii submăsurii vor contribui la crearea și modernizarea infrastructurii educaționale ante și preșcolară și a infrastructurii de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol.

Beneficiarii eligibili în cadrul sM 7.2 sunt comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare și ONG-uri pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (creşe şi infrastructură de tip after-school).

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul sM 7.2 este 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aplicate de autoritățile publice locale și de până la 100% în cazul proiectelor de apă/apă uzată, sub rezerva aplicării art. 61 din R (UE) nr. 1303/2013, cu modificările și completările ulterioare  și nu va depăși:

Pentru ONG-uri sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi de 80% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 200.000 euro pentru proiectele de infrastructură educațională/socială.

Submăsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural are ca scop protejarea patrimoniului cultural sau/și realizare a investițiilor pentru conservarea moștenirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale. Obiectivele submăsurii sunt susținerea investițiilor de restaurare, conservare și accesibilizare a patrimoniului cultural imobil de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a așezămintelor culturale.

Beneficiarii eligibili pentru sM 7.6 sunt comunele, conform legislaţiei naţionale în vigoare, ONG-urile definite conform legislației în vigoare, unitățile de cult conform legislației în vigoare, dar și persoanele fizice autorizate/societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă (grupă) B.

Pentru comune, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 500.000 euro.

Pentru alt tip de beneficiari, sprijinul public nerambursabil acordat este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 200.000 euro.

Tipurile de investiții și cheltuieli eligibile, principiile și criteriile de selecție, pragurile de calitate lunare și cele minime pentru depunerea proiectelor, precum și alte informații necesare accesării finanțărilor prin PNDR 2020 sunt disponibile în cuprinsul Ghidului Solicitantului, publicat pe site-ul AFIR, www.afir.info.<

Agricultorii din România vor fi împrumutați ca să cumpere terenuri agricole

agroinfoAgricultorii din România vor fi împrumutați în condiții avantajoase cu sume de până la 3 milioane de euro ca să cumpere terenuri agricole, a anunțat ministrul agriculturii, Petre Daea. Statul garantează aceste împrumuturi cu un procent de până la 80%. Șeful de la Agricultură a declarat că a semnat o ordonanță de urgență în acest sens.

Ministrul a explicat că ordonanţa se va adresa doar fermierilor care doresc să cumpere teren, să folosească creditele ca un capital de lucru sau pentru investiţii.

Într-un plafon de până la 3 milioane euro, statul vine cu garanţii de până la 80 la sută din garanţiile cerute de bancă. În cazul cumpărărilor de terenuri, diferenţa de 20 la sută o reprezintă terenurile cumpărate. Vor fi condiţii facile de împrumut cu până la 2 la sută dobândă peste ROBOR şi comisionul de garantare scăzut de la 3,8 până la 2.

Acest act normativ a fost discutat cu băncile, au fost invitate 10 bănci la minister şi am discutat personal cu reprezentanţii acestora care au apreciat acest act normativ şi au fost de acord, urmând să facem convenţiile necesare cu Fondul de Garantare şi băncile, pentru operaţionalizare, a declarat Petre Daea.

Sursa www.agroinfo.ro

Peste 7 mii de fermieri transferaţi marţi la plată

(APIA) pentru plata subvențiilor, a anunțat ministrul agriculturii, Petre Daea, la România 9, TVR 1. Suma virată în conturile acestor fermieri, într-o singură zi, este 19.146.990 de euro.

Petre Daea, a anunțat că, la această oră, din 681.000 de fermieri eligibili pentru plata subvențiilor, sunt pe listele de plată 614.572 de fermieri, cu o sumă totală autorizată la plată de 196.996.714 de euro.

Pentru prima oară în România, plata subvențiilor a început la data de 23 februarie. Cu 5-6 luni mai devreme decât anul trecut se dau anul acesta subvențiile din agricultură. De ce nu a fost posibilă plata subvențiilor mai devreme și anul trecut? Au fost două probleme: o gândire lipsită de logică privind programarea acțiunilor pentru acordarea subvențiilor. Controalele în teren s-au făcut târziu. Pe 28 ianuarie mai erau de verificat 8.174 de fermieri din 8 județe.

APIA plătește în această perioadă subvențiile aferente campaniei 2016.

Sursa www.agroinfo.ro

Ajutor financiar pentru fermierii români care dețin între 3 și 9 vaci de lapte

agroinfoFermierii români care dețin între 3 și 9 vaci de lapte vor primi un ajutor financiar din fondurile europene alocate României pentru sectorul laptelui, în valoare de 5,44 milioane de euro, pentru a putea produce mai mult pentru piață, potrivit unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

"Se distribuie echivalentul în lei a sumei de 5.448.041,5 euro pentru producătorii de lapte, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă — FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Ajutorul financiar prevăzut se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale (...), care se încadrează la activitatea 'agricultură la scară mică," se arată în document.

Pentru obținerea ajutorului financiar beneficiarii trebuie să dețină un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație cu cod ANSVSA și să aibă documente că a livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 — 31 martie 2016. Cererea pentru obținerea ajutoarelor se depune la centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, însoțită de documentele legate prevăzute, până la data de 2 mai 2017, inclusiv.

Proiectul de act normativ precizează că producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile actului normativ.

Autoritatea competentă comunică Comisiei, până la data de 15 octombrie 2017, sumele plătite, numărul și tipul beneficiarilor și evaluarea eficacității măsurii.

Potrivit notei de fundamentare, exploatațiile cu efective de vaci de lapte cuprinse între 3 și 9 capete sunt ferme mici a căror producție, aproximativ 50%, este destinată consumului propriu, ceea ce duce la venituri reduse din această activitate, risc mărit de apariție a bolilor transmisibile la om (zoonoze), exploatarea de metiși cu grad genetic scăzut.

Conform regulamentului Comisiei Europene din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor, României i s-a alocat un pachet financiar în valoare de 10.896.083 euro, din care 5.448.041,5 euro se distribuie pentru producătorii de lapte.

În nota de fundamentare se precizează că fermele mici reprezintă un mecanism de securitate economică și o modalitate de protecție în spațiul rural. Protecția economică, implicit socială, este împotriva sărăciei, asigurând un nivel minim de alimente și de câștiguri. În perioadele de criză economică, forța de muncă este resorbită de agricultură. În cazul României, fermele familiale sunt o plasă de siguranță economică deoarece mecanismele de securitate socială sunt deficitare și economia rurală non-agricolă nu este diversificată.

Sursa www.agerpres.ro

Sprijinul pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite poate fi solicitat până la 31 martie 2017

agroinfoAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează ca până în data de 31 martie 2017, ora 16.00, cei interesați pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Alocarea bugetară, stabilită pentru sesiunea noiembrie 2016 – martie 2017 este de 50.000.000 euro. Sprijinul financiar, acordat fermierilor ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime. Prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire (denumită Prima 1). Se acordă, de asemenea, o primă anuală, (denumită Prima 2), care acoperă lucrările de întreţinere a plantaţiilor pe o perioadă de maximum 6 ani până la închiderea stării de masiv, efectuarea a două lucrări de îngrijire a arboretelor după închiderea stării de masiv şi pierderile de venit agricol pentru o perioadă de 12 ani pentru suprafața împădurită.

Valoarea maxima a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respective Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanțare, este de 7.000.000 euro.

Beneficiari ai măsurii pot fi deținătorii publici de teren agricol și neagricol, deținătorii privaţi de teren agricol și neagricol şi forme asociative ce dețin teren agricol și neagricol. În categoria deținătorilor publici de teren sunt incluse unităţile administrativ teritoriale ale comunelor, orașelor, municipiilor (respectiv, nivel LAU 2) și alte persoane juridice de drept public, precum și formele asociative ale acestora. Beneficiarii publici sunt eligibili doar pentru Prima 1. Deținătorii privați de teren includ persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile comerciale, asociațiile și fundațiile, alte persoane juridice de drept privat, precum și formele asociative ale acestora.

Eligibilitatea beneficiarilor se va demonstra pe baza documentelor care dovedesc categoria de beneficiar, precum și a celor privind dreptul de proprietate şi/ sau de deţinere a terenurilor. Aceste documente sunt enumerate in Ghidul Solicitantului, la Capitolul 4 - Documentele necesare întocmirii cererii de sprijin, disponibil pe site-urile APIA şi AFIR. Documentele privind dreptul de proprietate și/sau deținere a terenurilor vor fi însoțite, după caz, de adeverința de la Primărie privind identificarea și modul de utilizare a terenului ( Anexa 14 la Ghidul Solicitantului).

Totodată, terenurile propuse spre împădurire trebuie să respecte anumite criterii de eligibilitate.

De exemplu, terenul agricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren din categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente şi pajişti permanente, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor 2 ani. Acesta trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în urmă cu cel puţin 2 ani iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de eco-condiţionalitate (GAEC/ SMR) relevante.

Terenul neagricol eligibil destinat împăduririi reprezintă o suprafaţă de teren care nu este utilizată în scop agricol (dar inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS – Land Parcel Identification System) sau care are utilizare agricolă şi are categoriile de folosinţă teren arabil, culturi permanente și pajişti permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de eco-condiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani.

Măsura se va aplica pe întreg teritoriul național. Totodată, în cadrul măsurii se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri, precum şi altor factori, cum ar fi mărimea plantaţiei, funcţia plantaţiei forestiere realizate şi diversitatea speciei, criteriilor de selectie stabilite

Criteriile de selecție se vor stabili având în vedere principiile:

  • Amplasarea terenului (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire situate în zonele deficitare în păduri);
  • Mărimea plantaţiei (se va acorda prioritate terenurilor propuse pentru împădurire cu suprafaţă mai mare);
  • Funcția de protecție (se va acorda prioritate realizării de perdele forestiere de protecție);
  • Funcţia de reabilitare a terenurilor (se va acorda prioritate împădurii terenurilor situate în UAT afectate de fenomene de aridizare, eroziune sau salinizare, în funcție de valorile indicelui de ariditate, gradului de eroziune sau gradului de salinizare);
  • Diversitatea speciilor (se va acorda prioritate lucrărilor de împădurire care propun cel puţin 2 specii de bază în compoziţie).

Această schemă de finanţare este implementată prin Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org – secţiunea Măsuri de sprijin şi IACS – Măsuri delegate din PNDR. Depunerea Cererii de Finanţare se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Această cerere va fi însoţită de proiectul tehnic de împădurire.<

Free Joomla templates by Ltheme