Oltenița | Grădinița cu program normal 1, în reabilitare energetică

Oltenița | Grădinița cu program normal 1, în reabilitare energetică

Pe 23 ianuarie, în cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii locali au adoptat, printre altele, și Hotărârea privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv a Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare energetică Grădinița cu program normal Nr. 1, municipiul Oltenița”.

Valoarea totală a investiției, derulată în cadrul “South Muntenia Energy Efficency for Public Buildings Investment Programme”, finanțat prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027, Prioritatea 2, Operațiunea D, este de 7.024.244,86 lei (TVA inclus). Valoarea lucrărilor de execuție este de 4.376.026,27 lei (TVA inclus).

Proiectul prevede reabilitarea energetică a unui mobil, construit în 1926, cu o suprafață utilă de 498 mp, respectiv o suprafață desfășurată și construită de 580 mp. Numărul persoanelor beneficiare este de 100.

Oltenița | Școala Gimnazială Alexandru D. Ghica va fi reabilitată energetic

Oltenița | Școala Gimnazială Alexandru D. Ghica va fi reabilitată energetic

Administrația locală, condusă de primarul PSD, Mihăiță Beștea, pune mare accent pe modernizarea infrastructurii de învățământ. În acest sens a promovat în Consiliul Local o serie de Hotărâri care vizează reabilitarea energetică a unor grădinițe, școli și licee.

Reunit pe 23 ianuarie în ședință extraordinară, Consiliul Local municipal Oltenița a adoptat, printre altele, și Hotărârea privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, inclusive Devizul general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare energetică Școala Gimnazială Alexandru D. Ghica, municipiul Oltenița”

Valoarea totală a obiectivului, finanțat prin Programul South Muntenia Energy Efficency for Public Buildings Investment Programme – Schema de finanțare Elena, este de 14.697.137,62 lei (inclusiv TVA.). Valoarea propriu zisă a lucrărilor de execuție este de 9.123.254 lei (TVA inclus).

Imobilul, a cărui construcție a fost finalizată în 1962, are o suprafață construită de 805 mp. Suprafața desfășurată este de 1610 mp, iar cea utilă de 1.288 mp. Numărul persoanelor beneficiare este de 800.

 

Schema de finanțare ELENA

Instrumentul ELENA va oferi sprijin autorităților publice locale din șase județe din regiunea Muntenia de Sud în vederea pregătirii documentației tehnice și economice pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice, care urmează să fie prezentate spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional Muntenia de Sud 2021-2027.

Descrierea programului de investiții

Programul de investiții pentru eficiența energetică a clădirilor publice din Muntenia de Sud vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, inclusiv măsuri în domeniul energiei din surse regenerabile integrate în clădiri, pentru proiecte situate în zone urbane și rurale din șase județe din regiunea Muntenia de Sud (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomita, Prahova și Teleorman).

Investițiile au în vedere o renovare energetică temeinică a 100 de clădiri publice și instalarea de sisteme din surse regenerabile (PV) pentru producția de energie.

În unele cazuri, aceste investiții vor include consolidări structurale ale clădirii sau alte măsuri de însoțire, cu condiția ca acestea să fie impuse de reglementarea tehnică națională pentru implementarea investițiilor în eficiența energetică. Suprafața totală preconizată pentru renovarea în materie de eficiență energetică este de 182,200 m².

Printre măsurile specifice ale programului de investiții se numără izolarea termică a pereților, a acoperișurilor, a subsolurilor, a parterului și a țevilor de la sol, înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare, utilizarea controlului optimizat și reglementarea instalațiilor tehnice, modernizarea/înlocuirea sistemelor de ventilație și încălzire cu sisteme eficiente din punct de vedere energetic, înlocuirea instalațiilor ineficiente (de exemplu, iluminat) și instalarea de sisteme alternative pentru producția de energie (de exemplu, panouri solare).

Vasile Iliuță: Sunt convins că împreună cu Daniela Mihai vom ajunge de la potențial la performanță în toate proiectele propuse pentru implementare

Vasile Iliuță: Sunt convins că împreună cu Daniela Mihai vom ajunge de la potențial la performanță în toate proiectele propuse pentru implementare

Senatoarea Daniela Mihai, împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Călărași au susținut proiectul de construcție a unui imobil cu 24 de locuințe de serviciu pe str. Prelungirea Independenței, nr. 5A, Municipiul Călărași, în cadrul unei ședințe tehnice pregătitoare a Consiliului Tehno-Economic al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Această întâlnire a avut ca scop aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Locuințe de serviciu, Județul Călărași, Municipiul Călărași”.

“Este esențial să avem, în județul Călărași, condiții de cazare atractive pentru profesioniștii care contribuie la dezvoltarea comunității noastre.

𝐏𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞 𝐝𝐞 "𝐋𝐨𝐜𝐮𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐝𝐞 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮 - 𝐀𝐍𝐋", 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐥𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢, 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐀𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐜𝐚̆ 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐢𝐦 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐚𝐥, 𝐝𝐚𝐫 𝐥𝐞 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦 𝐬̦𝐢 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐟𝐚𝐜𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯 𝐢̂𝐧 𝐩𝐥𝐮𝐬 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢.”, a declarat președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță care a continuat “Am rugat-o pe senatoarea Daniela Mihai, având și sprijinul reprezentanților Consiliului Județean Călărași, să se ocupe de această inițiativă care reprezintă un pas concret în strategia pe care am gândit-o de a atrage și păstra aici personal calificat, consolidând astfel serviciile administrative importante pentru locuitorii județului. Sunt convins că, împreună cu Daniela Mihai, care este un model de senatoare implicată, responsabilă și devotată locuitorilor din județ, vom ajunge de la potențial la performanță în toate proiectele propuse pentru implementare.

senatoareaANL2

Proiectul, care vine ca răspuns la nevoia crescută de locuințe pentru specialiștii din domeniile sănătății, administrației publice și învățământului, urmărește să faciliteze accesul la locuințe pentru cei care doresc să lucreze în județul Călărași. Prin această investiție, Consiliul Județean Călărași continuă să promoveze dezvoltarea economică și să atragă personal calificat în domenii esențiale.

Ce aduce acest proiect?

- 24 unități locative (garsoniere, apartamente cu 2 și 3 camere)

- Accesibilitate pentru specialiștii care doresc să lucreze în Călărași

- Atragerea de personal calificat în domenii esențiale

- Dezvoltare economică și locuri de muncă noi în județ

Prin acest proiect, Consiliul Județean Călărași își reafirmă angajamentul de a sprijini tinerii specialiști și de a asigura servicii de calitate pentru cetățeni.

Astfel, se oferă stabilitate celor care aleg să profeseze în județ și se contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității.

Sursa text și foto: Facebook Consiliul Județean Călărași

Ștefan Vodă | Consiliul Local, convocat luni, 10 februarie, în ședință ordinară

Ștefan Vodă | Consiliul Local, convocat luni, 10 februarie, în ședință ordinară

Se convoacă Consiliul local al Comunei Ștefan Vodă în ședință ordinară, pentru data de 10.02.2025, ora 14.00, la sediul Primăriei sau prin intermediul aplicației WhatsApp, cu următorul proiect al ordinii de zi:

- Proiect de hotărâre privind trecerea unor imobile (teren intravilan) din domeniul public al Comunei Ștefan Vodă în domeniul privat al acesteia;

- Proiect de hotărâre privind aprobarea tipului de suport alimentar și modalitatea de distribuire a acestuia elevilor și preșcolarilor care frecventează Școala Gimnazială nr. 1 din Comuna Ștefan Vodă, județul Călărași, în anul 2025;

Laurențiu Dan Ionescu: Sportul, pe loc de cinste la Fundeni grație implicării domnului primar și a echipei din jurul său

Laurențiu Dan Ionescu: Sportul, pe loc de cinste la Fundeni grație implicării domnului primar și a echipei din jurul său

Dincolo de rezultatul din teren (scor 0-0), meciul amical dintre Gloria Fundeni și Dunărea Călărași, desfășurat duminică la prânz a fost un eveniment pentru comunitatea din Fundeni. Spectatorii prezenți, în număr apreciabil în ciuda frigului pătrunzător, au apreciat eforturile depuse de jucători, ambele echipe pregătindu-se pentru examenele care...bat la ușă.

Mircea Ștefan&Co sunt deja cu gândul la meciurile din mini-returul sezonului regular la finele cărora speră să obțină biletele pentru play-off. De partea cealaltă, echipa condusă de Paul Tudor speră să repete evoluțiile bune încă de la promovarea în liga 4 care au culminat și cu câștigarea trofeului Cupa României – Faza județeană, în vara anului trecut.

La acest eveniment au participat și vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, desemnat să coordoneze activitatea sportivă a nivel de județ, subprefectul Laurențiu State care în zilele imediat următoare va fi desemnat de Guvern în calitate de prefect, președintele AJF Călărași, Dorinel Dincă dar și primarul localității, Gheorghiță Cărtușanu care a apreciat eforturile reprezentanților Dunării dar și ai Consiliului Județean de promovare a fotbalului în județ.

În acest sens, după meci, Cărtușanu a înmânat vicepreședintelui Ionescu un tricou al clubului inscripționat cu numele președintelui Vasile Iliuță și cu numărul 10. “Suntem onorați de prezența echipei de fotbal Dunărea Călărași aici la Fundeni. Este eveniment pe care noi intenționăm să-l repetăm ori de câte ori este posibil. Avem nevoie de astfel de jocuri care ne ajută să ne dezvoltăm investind cu cap o parte din banii contribuabililor din comuna noastră. Sportul, fotbalul contribuie de fiecare dată cu succes la sudarea unor parteneriate solide care pot pune în valoare resursele umane dar și infrastructura pe care încercăm an de an să o îmbunătățim în beneficiul copiilor noștri.”, a declarat primarul Gheorghiță Cărtușanu.

Vicepreședintele CJ Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, un suporter declarat al Dunării dar și al sportului în general a subliniat importanța unor astfel de partide în care Dunărea, clubul fanion de aproape 5 decenii, ajunge în localitățile județului pentru promovarea sportului – rege.

“Regret că prima oară nu am putut onora invitația domnului primar, lansat în vara anului trecut. Antrenorul Mircea Ștefan își fixase atunci programul de meciuri care nu a putut suferi modificări. Dar suntem prezenți astăzi la Fundeni pentru un joc – eveniment care sperăm să devină o tradiție. Am văzut câte eforturi s-au depus într-un timp atât de scurt pentru a dezvolta o bază sportivă de invidiat. În curând va fi finalizată și sala de sport cu 180 de locuri, aflată în imediat vecinătate a terenului de fotbal care după cum spunea și domnul primar Cărtușanu va suferi un amplu proces de modernizare. Sportul are un loc de cinste asigurat la Fundeni grație implicării domnului primar și a echipei din jurul său. Îl felicit și pe această cale pe domnul primar Cărtușanu pentru tot ce face în beneficiul sportului, al fotbalului, al celor mici care vor avea la dispoziție condiții și mai bune de performanță.”, a fost mesajul transmis de vicepreședintele Laurențiu Dan Ionescu.

CJ Călărași | Peste 200 de milioane de lei pentru modernizarea a 4 drumuri județene

CJ Călărași | Peste 200 de milioane de lei pentru modernizarea a 4 drumuri județene

La finele anului trecut, în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de îndată, consilierii județeni au adoptat Hotărârea privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de investiții, a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții “Reabilitarea / modernizarea drumurilor județene DJ 307A – DJ 310 – DJ 310A – DJ 310B, județul Călărași”.

Modernizarea acestor drumuri va avea un impact semnificativ în dezvoltarea economică a judeţului Călărași, va uşura schimburile de produse şi servicii şi va facilita căile de acces spre zonele dezavantajate care au potenţial de dezvoltare.

Indicatorii tehnico-economici ai proiectului care face parte din Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Călărași pentru perioada 2021-2027 sunt:

- Lungimea drumurilor: 56,628 km

- Lungimea proiectată a pistelor de biciclete: 23,55 km

- Poduri: 2 din care unul nou

- Spații de autobuze: 32 buc.

- Platforme cântărire auto: 8 buc.

- Stații de reîncărcare vihecule electrice: 8 buc.

Valoarea totală a investiției, finanțață în cadrul Programului Regional Sud Muntenia, este de 236.212.138,85 lei (inclusiv TVA), din care C+M, 154.209.874,70 lei (inclusiv TVA).

Promovarea acestei investiții a apărut ca o necesitate dată în principal de starea de degradare a drumurilor, dar și de potenţialul de dezvoltare economico-socială a zonei.

Reabilitarea / modernizarea este deosebit de importantă, deoarece acestea vor asigura conexiunea regiunii la Reţeaua TEN-T Core şi reţeaua naţională de drumuri, facilitând accesul din şi înspre acesta la nivel naţional şi internaţional.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.