Comuna Independența, Acord de înfrățire și cooperare cu comuna Tuzara, Raionul Călărași

Comuna Independența, Acord de înfrățire și cooperare cu comuna Tuzara, Raionul Călărași

Vineri, 24 februarie, chiar de Ziua Unirii Pricipatelor Române, a avut loc ceremonia festivă organizată în raionul Călărași, Republica Moldova, în cadrul căreia primarii Gabriel Rădulescu și Ion Rîpă au semnat Acordul de înfrățire și cooperare între comuna Independența, județul Călărași, România, și comuna Tuzara, Republica Moldova.

Prin intermediul acestui document, cele două primării vor sprijini dezvoltarea relațiilor de prietenie între locuitorii celor două comune și vor promova programe culturale și proiecte de dezvoltare economică și socială în beneficiul comunităților locale.

Domeniile de colaborare în care vor acționa cele două comunități sunt:

- Administrație publică locală. Autoritățile publice din cele două localități vor putea să organizeze schimburi de experiență și de bune practici. Cele două părți vor sprijini stabilirea relațiilor directe între agenții economici din industrie, agricultură, construcții, transport, servicii și comerț.

- Economie. Autoritățile locale vor încuraja participarea agenților economici locali la elaborarea și implementarea unor proiecte de investiții de interes reciproc și organizarea de programe culturale între cele două comune. De asemenea, vor organiza întâlniri între agenții economici locali și vor contribui la organizarea de expoziții, târguri cu produse agroalimentare, bunuri de larg consum.

- Învățământ. Autoritățile locale vor sprijini realizarea de schimburei de experiență și de bune practici între unitățile de învățământ locale și organizarea de competiții și tabere recreaționale în cele două localități la care sunt invitați să participe cadrele didactice și elevii din unitățile respective.

- Cultură și Sport. Organizarea și desfășurarea de evenimente culturale. Autoritățile locale vor înlesni realizarea de manifestări cultural – folclorice cu participarea formațiilor profesionale și de amatori din Independența și Tuzara. De asemenea, cele dpuă părți vor contribui la promovarea limbii române și a patrimoniului cultural românesc în baza unor programe comune, vor achiziționa și vor distribui manuale de limba română, cărți de cultură și de civilizație românească în cele două unități administrativ-teritoriale și cu prilejul participării la diferite manifestări culturale internaționale. În plus, vor sprijini crearea de asociații de prietenie la nivelul celor două localități.

- Apărare civilă și siguranța persoanelor

- Mediu

- Agricultură și Dezvoltare locală

- Alte domenii de cooperare de interes reciproc potrivit atribuțiilor de care dispun în conformitate cu legislațiile în vigoare în cele două țări, România și Republica Moldova.

 

“Acest parteneriat este mai mult decât un acord între două administrații – este un pact al inimilor, o promisiune de unitate și solidaritate. Este dovada vie că, deși separate de un râu, inimile noastre bat la unison, iar drumul spre o dezvoltare comună este luminat de valorile noastre comune.

Primarii Gabriel Rădulescu și Rîpă Ion, alături de oficialii prezenți, au subliniat că acest acord reprezintă doar începutul unei colaborări de lungă durată, bazate pe respect reciproc și pe dorința de a oferi un viitor mai bun tuturor locuitorilor. Independența și Tuzara scriu astfel un nou capitol al frățietății, unul în care frații sunt uniți nu doar prin cuvinte, ci și prin fapte.

Frații sunt împreună nu doar în momentele de sărbătoare, ci și în muncă, în visuri și în lupta pentru un viitor mai bun.”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Tuzara.

radulescusirîpămoldova

Comuna Tuzara este formată din satele Tuzara (sat-reședință), Novaci și Seliștea Nouă și are o populație de 2456 de locuitori, conform datelor recensământului din 2014.

Componența Consiliului local Tuzara (13 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023, este următoarea:

- Partidul Acțiune și Solidaritate (prezidențial): 7 consilieri

- Coaliția pentru Unitate și Bunăstare: 3

- Partidul Comuniștilor din Republica Moldova: 2

- Partidul Liberal Democrat din Moldova: 1

Primar este Ion Rîpă, susținut de Partidul Acțiune și Solidaritate care în cadrul alegerilor din noiembrie 2023 a obținut mandatul din primul tur.

radulescusiripă3

Independența | Taxa pentru colectarea gunoiului menajer, un nou cuantum de la 1 ianuarie 2025

Independența | Taxa pentru colectarea gunoiului menajer, un nou cuantum de la 1 ianuarie 2025

În ședința ordinară din 5 decembrie 2024, consilierii locali ai comunei Independența au adoptat Hotărârea privind majorarea taxei pentru colectarea gunoiului menajer de pe raza întregii localități.

Astfel începând cu 1 ianuarie 2025, cuantumul acestei taxe este de 10 lei / persoană / lună (cu TVA). Potrivit documentului aprobat, „înscrierea numărului real de persoane care locuiesc efectiv în gospodării se face în baza declarației pe propria răspundere a capului gospodăriei”. În plus, persoanele care nu plătesc o lună, începând cu luna imediat următoare nu li se vor mai asigura servicii de colectare a gunoiului până la recuperarea debitului restant.

Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie

Calendarul electoral pentru prezidențiale: Termenul de depunere a candidaturilor - 15 martie; campania începe pe 4 aprilie

Guvernul a completat astăzi legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2025 adoptând HG privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025.

Astfel, perioada electorală va începe în 18 februarie 2025 cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central. Desemnarea celor 5 judecători se va face până pe 20 februarie 2025, iar constituirea Biroului Electoral Central, până la 22 februarie 2025.

Termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central de către partidele, alianțele politice și electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți este până la 15 martie 2025 ora 24:00, urmând ca până la 17 martie 2025 să fie emisă decizia BEC de înregistrare sau respingere a înregistrării candidaturilor sau a însemnelor electorale, după caz.

Campania electorală va începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv la 4 aprilie 2025, și se va încheia în data de 3 mai 2025, ora 7:00.

Votul pe teritoriul României va avea loc în data de 4 mai 2025, va începe la ora 7:00 și se va încheia la ora 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23:59.

Votul în străinătate se va desfășura pe durata a 3 zile, astfel:

-   Prima zi a votării în străinătate va fi 2 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A doua zi a votării în străinătate va fi 3 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A treia zi a votării în străinătate va fi 4 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00, se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59, dar nu mai târziu de ora locală a României 23:59.

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, numele și prenumele celor doi candidați care vor participa la al doilea tur vor fi aduse la cunoștința publicului până cel târziu la data de 9 mai 2025. În aceeași zi va începe și campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care se va încheia în 17 mai 2025, ora 7:00.

Votul pe teritoriul României pentru al doilea tur de scrutin va avea loc în data de 18 mai începând cu ora 7:00 până la ora 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora 23:59.

Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin se va desfășura pe durata a 3 zile, astfel:

-   Prima zi a votării în străinătate va fi 16 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A doua zi a votării în străinătate va fi 17 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00 se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59.

-   A treia zi a votării în străinătate va fi 18 mai 2025 de la ora locală 7:00 la ora locală 21:00 dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00, se află la sediul secției de votare ori stau la rând pentru a vota, își pot exercita dreptul electoral până cel târziu la ora locală 23:59, dar nu mai târziu de ora locală a României 23:59.

După primirea dosarului de la BEC și soluționarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, Curtea Constituțională a României va valida alegerile, iar rezultatul acestora va fi publicat în Monitorul Oficial al României, partea I.

Marius Dulce: Mai importantă decât panglica tăiată la finalizarea Centrului de activități educative și culturale din Livadă este prezența copiilor care merită o a doua șansă

Marius Dulce: Mai importantă decât panglica tăiată la finalizarea Centrului de activități educative și culturale din Livadă este prezența copiilor care merită o a doua șansă

Centrul pentru activități educative și culturale, construit în cartierul Livada din fonduri europene și-a deschis deja porțile.

Marți, primarul Marius Dulce, în mandatul căruia au fost demarate și finalizate lucrările de construcție, a vizita locația subliniind prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook că “Mai importantă decât panglica tăiată la finalizarea Centrului de activități educative și culturale din Livadă este prezența copiilor care merită o a doua șansă.

Au luat cu asalt poarta obiectivului pe care l-am ridicat în sânul comunității de etnie romă, tocmai pentru a-i integra armonios în cercul cunoașterii pe care orice copil de vârsta lor îl descoperă la școală.

Proiectul este finanțat prin fonduri europene și are ca scop principal educarea copiilor și părinților prin activități de suport care să vizeze diminuarea numărului de persoane aflate în risc de excluziune socială.”

livada2finalizare

Obiectivul de investiții “ÎNFIINŢARE CENTRU PENTRU ACTIVITĂŢI EDUCATIVE ŞI CULTURALE ÎN CARTIERUL LIVADA” a fost finanțat prin Programul Operational Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3.

Proiectul a avut ca scop îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunității marginalizate Livada din municipiul Călărași, contribuind astfel la promovarea coeziunii sociale prin îmbunătățirea mediului construit și prin activități complexe care vizează ocuparea forței de muncă, creșterea educației, îmbunătățirea asistenței medicale, a serviciilor sociale și de dezvoltare comunitară.

Principalele obiective ale investiției au constat în:

- Construirea unei clădiri destinate utilizării publice pentru activități educative, culturale și recreative. (un corp de clădire indepedent (regim de înălțime parter), având în plan formă dreptunghiulară de 22.9 0x11.35 m, o suprafață construită / desfășurată de 247,75 mp).

- Modernizarea străzii Violonist Ion Voicu, stradă secundară (cu o parte carosabilă de 6 m) care asigură accesul la clădirea realizată prin proiect (inclusiv modernizarea trotuarelor). Modernizarea s-a realizat după introducerea canalizării, lucrări executate cu fonduri din bugetul local.

Valoarea totală eligibilă a fost de 2.359.425,55 lei, din care contribuția UE: 2.005.511,71 lei. Contribuția UAT a fost de 2%.

Contractul de finanțare a fost semnat pe 08.10.2019. Perioada de implementare: octombrie 2019 - iunie 2024.

livada3

CJ Călărași | Școala Specială Profesională "Sfânta Maria" din Călărași, în curs de reabilitare energetică

CJ Călărași | Școala Specială Profesională "Sfânta Maria" din Călărași, în curs de reabilitare energetică

Școala Specială Profesională "Sfânta Maria" din Călărași este în curs de reabilitare energetică printr-un proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Clădirea, construită în anul 1960 și având subsol parțial, parter și două etaje, va beneficia de lucrări de renovare moderată pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce consumul de energie primară.

Proiectul, intitulat „Reabilitare energetică Gimnazială Specială nr. 1 Călărași”, are o valoare totală de 6.255.186,28 lei și este implementat de Consiliul Județean Călărași.

Perioada de desfășurare a proiectului este între 14 iulie 2022 și 1 august 2025. Obiectivul principal al investiției este tranziția către un fond construit rezilient și verde, prin renovarea energetică moderată a clădirii școlii.

Prin această reabilitare, se urmărește atât obținerea unei economii pentru școală, cât și creșterea gradului de confort termic pentru elevi.

Acest proiect face parte dintr-o serie de inițiative ale Consiliului Județean Călărași de a atrage fonduri europene prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale din județ.

Sursa Facebook Consiliul Județean Călărași

Vasile Iliuță: Pentru mine, viitorul administrației județene depinde de cât de bine reușim să lucrăm împreună, să fim mai eficienți, mai aproape de cetățeni

Vasile Iliuță: Pentru mine, viitorul administrației județene depinde de cât de bine reușim să lucrăm împreună, să fim mai eficienți, mai aproape de cetățeni

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost ales luni, 27 ianuarie, președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).

În cadrul ședinței Adunării Generale a UNCJR, desfășurată la București, Alfred Simonis a primit votul unanim al colegilor săi, fiind desemnat să conducă UNCJR pentru următorii patru ani, devenind cel mai tânăr președinte ales din istoria asociației.

Experiența vastă în administrația publică a constituit un factor determinant în alegerea sa în funcția de președinte al UNCJR. De-a lungul carierei profesionale, Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a deținut funcții importante în administrația publică, inclusiv cea de președinte al Camerei Deputaților, având o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității serviciilor publice și la promovarea unor politici menite să aducă beneficii cetățenilor.

În discursul său, Alfred Simonis, președinte CJ Timiș, noul președinte al UNCJR a subliniat importanța colaborării și a reprezentării unitare a consiliilor județene:

„Este o onoare deosebită să fiu ales președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Acest mandat reprezintă atât o mare responsabilitate, cât și un angajament dea continua munca depusă pentru consolidarea rolului consiliilor județene în dezvoltarea comunităților locale și în procesul decizional național. Prioritatea mea este să susțin UNCJR ca o platformă eficientă de colaborare și reprezentare, să întărim dialogul cu administrația centrală, să promovăm interesele județelor, astfel încât nevoile reale ale cetățenilor să fie reflectate în politicile publice. Vom continua să promovăm transparența, eficiența și dialogul deschis cu toate instituțiile, punând mereu pe primul loc interesul comunităților noastre.”

La această ședință de alegeri a fost prezent și președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță care a transmis și un mesaj pe pagina personală de Facebook. “Am participat ieri la Adunarea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), un eveniment deosebit de important pentru administrația publică locală națională.

A fost o întâlnire în care am discutat despre viitorul județelor noastre și despre cum putem colabora mai bine pentru a răspunde nevoilor comunităților pe care le reprezentăm.

Un moment important a fost alegerea noului președinte al UNCJR, Alfred Simonis.

Sunt convins că, prin experiența și determinarea sa, va reuși să reprezinte județele din România cu succes, aducând un suflu nou în ceea ce privește descentralizarea, digitalizarea serviciilor publice și atragerea fondurilor europene.

Pentru mine, viitorul administrației județene depinde de cât de bine reușim să lucrăm împreună, să fim mai eficienți, mai aproape de cetățeni și motivați să contribuim activ cu proiecte care pot aduce o diferență reală în județul nostru!”

De asemenea, în urma alegerilor a fost aleasă cu unanimitate de voturi și structura noului Consiliul Director al UNCJR, astfel:

Adrian-Ioan Veștea: Prim-vicepreședinte, președinte CJ Brașov

Péter Ferenc: Prim-vicepreședinte, președinte CJ Mureș

Marius Oprescu: Secretar general, președinte CJ Olt

Adrian-Ionuț Gâdea: Vicepreședinte Președinte, CJ Teleorman

Costel Fotea: Vicepreședinte, Președinte CJ Galați

Laurențiu Nistor: Vicepreședinte, Președinte CJ Hunedoara

Aladin-Gigi Georgescu: Vicepreședinte Președinte CJ Mehedinți

Gheorghe Șoldan: Vicepreședinte, Președinte CJ Suceava

Costel Alexe: Vicepreședinte, Președinte CJ Iași

Hubert Petru Ștefan Thuma: Vicepreședinte, Președinte CJ Ilfov

Daniela Cîmpean: Vicepreședinte, Președinte CJ Sibiu

Tamás Sándor – Vicepreședinte, Președinte CJ Covasna

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), înființată în anul 1993, este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică și fără scop lucrativ, ce reunește toate județele din România.

uncjrsimonis2

Free Joomla templates by Ltheme