Oltenița | Grădinița cu program normal 1, în reabilitare energetică

Oltenița | Grădinița cu program normal 1, în reabilitare energetică

Pe 23 ianuarie, în cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii locali au adoptat, printre altele, și Hotărârea privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv a Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare energetică Grădinița cu program normal Nr. 1, municipiul Oltenița”.

Valoarea totală a investiției, derulată în cadrul “South Muntenia Energy Efficency for Public Buildings Investment Programme”, finanțat prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027, Prioritatea 2, Operațiunea D, este de 7.024.244,86 lei (TVA inclus). Valoarea lucrărilor de execuție este de 4.376.026,27 lei (TVA inclus).

Proiectul prevede reabilitarea energetică a unui mobil, construit în 1926, cu o suprafață utilă de 498 mp, respectiv o suprafață desfășurată și construită de 580 mp. Numărul persoanelor beneficiare este de 100.

Free Joomla templates by Ltheme