Primăria Municipiului Oltenița, cu sediul în B-dul Republicii, nr.40, anunță organizarea concursului de recrutare pentru funcția publică de conducere vacantă de director executiv al Direcției Poliție Locală Oltenița. Dosarele de concurs se depun la sediul Primăriei municipiului Oltenița, în perioada 24.02.2025-17.03.2025 și vor cuprinde în mod obligatoriu:
a) formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa nr. 10 din OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare prin raportare la art. VII din OUG nr. 121/2023;
b) copia cărţii de identitate;
c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere
d) copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;
e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;
f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
j) copia diplomei de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau a diplomei echivalente conform prevederilor art.57 alin.(2) din Legea învătământului superior nr.199/2023 cu modificările și completările ulterioare.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilităţii şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfăşurării etapei de selecţie, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică. În situaţia în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
Conform dispozițiilor art. VII alin. (15) din OUG nr. 121/2023 coroborate cu cele ale art. 38 alin. (7) din Anexa 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, modelul orientativ al adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată care atestă vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor este prevăzut la art. 137 lit. e) din Anexa 10 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Copiile actelor solicitate se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.
Condiții de înscriere și participare:
- condițiile generale prevăzute la art.465(1) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 a Guvernului României privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
(1) Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice – (conform anuntului de concurs);
g) dovedeşte prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document absolvirea unei perfecţionări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcţii publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
l) i s-a aplicat una dintre modalităţile de ocupare a funcţiilor publice prevăzute la art. 466 alin. (2).
- condiții pentru ocuparea postului:
pentru Director executiv al Direcției Poliție locală Oltenița
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă
- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.57 alin.(2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023 cu modificările și completările ulterioare.
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de conducere: 7 ani;
- durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Principalele atribuții prevăzute în fișa postului:
Directorul executiv al Direcției Poliție locală îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:
- organizează, planifică şi conduce întreaga activitate a poliţiei locale;
- întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea cu personal corespunzător;
- asigură cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către întregul personal a prevederilor legale;
- răspunde de pregătirea profesională continuă a personalului din subordine;
- analizează trimestrial activitatea poliţiei locale şi indicatorii de performanţă stabiliţi de comisia locală de ordine publică;
- asigură informarea operativă a Consiliului local al municipiului Oltenița, a Poliţiei municipiului Oltenița;
- reprezintă poliţia locală în relaţiile cu alte instituţii ale statului, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege;
- asigură ordinea interioară şi disciplina în rândul personalului din subordine, având dreptul să propună acordarea de recompense şi aplicarea de sancţiuni în condiţiile legii;
- propune primarului municipiului adoptarea de măsuri pentru eficientizarea activităţii;
- asigură măsurile pentru rezolvarea operativă a cererilor, a sesizărilor şi a reclamaţiilor cetăţenilor, în conformitate cu prevederile legale;
- organizează şi participă la audienţele cu cetăţenii;
- întocmeşte sau aprobă aprecierile de serviciu ale personalului, potrivit competenţei;
- coordonează activitatea de evidenţă, aprovizionare, de repartizare, de întreţinere şi de păstrare, în condiţii de siguranţă, a armamentului şi a muniţiei din dotare;
- urmăreşte modul de echipare a personalului cu uniforme şi însemnele distinctive de ierarhizare, repartizarea şi utilizarea corespunzătoare a acestora;
- întreprinde măsuri de aprovizionare şi menţinere în stare de funcţionare a aparaturii de pază şi alarmare, radiocomunicaţii şi a celorlalte amenajări destinate serviciului de pază şi ordine;
- menţine legătura permanentă cu beneficiarii privind modul în care se desfăşoară activitatea de pază, semnalează neregulile referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi propune măsurile necesare pentru creşterea eficienţei pazei;
- analizează contribuţia funcţionarilor publici din poliţia locală la menţinerea ordinii şi liniştii publice, la constatarea contravenţiilor în domeniile prevăzute de lege şi ia măsuri de organizare şi îmbunătăţire a acesteia;
- organizează şi execută controale tematice şi inopinate asupra modului în care sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu de către funcţionarii publici din poliţia locală;
- organizează sistemul de alarmare a personalului în cazuri deosebite;
Directorul executiv al Direcției Poliție locală îndeplineşte orice alte atribuții stabilite prin acte normative, prin dispoziții ale primarului sau prin hotărâri ale consiliului local.
Concursul va consta în:
- proba suplimentară – proba sportivă, Stadionul municipal Oltenița – 27 martie 2025 ora 10.00
- proba scrisă care se va desfășura la data de 28 martie 2025, ora 11,00 - la sediul Primăriei municipiului Oltenița.
- interviul - în termenul prevăzut la art. 103 din Anexa nr. 10 a OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Bibliografie și tematică
Constituția României, republicată cu tematica Constituția României, republicată
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare Partea I, titlul I şi titlul II ale părții a II- a, titlul I al părții a IV- a, titlul I şi II ale părţii a VI- a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Partea I, titlul I şi titlul II ale părții a II- a, titlul I al părții a IV- a, titlul I şi II ale părţii a VI- a din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 155/2010 privind Poliţia locală, republicată cu modificările și completările ulterioare cu tematica Integral
Hotărârea Guvernului nr. 1.332/2010 privind aprobarea Regulamentului- cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei locale cu tematica Integral
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Integral
Ordonanța Guvernului nr. 99 /2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată cu modificările și completările ulterioare cu tematica Integral
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările și completările ulterioare cu tematica Integral
PROBELE ELIMINATORII DE EVALUARE A PERFORMANȚELOR FIZICE PENTRU SUSȚINEREA EXAMENULUI - POLIȚIA LOCALĂ OLTENIȚA
- Condiţii specifice:
- sã aibă înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţi şi femei, consemnate în adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie/centru de medicină a muncii;
- sã fie declarati apt medical, fizic şi psihologic;
- sã nu aibã antecedente penale sau sã nu fie în curs de urmãrire penalã ori de judecatã pentru sãvârsirea de infracţiuni;
- să nu aibă semne(cicatrici, piecing, tatuaje pe gât, mâini la nivelul mânecii scurte și pe picioare până la genunchi, pentru femei);
- Verificãrile privind starea de sãnãtate medicalã, fizicã si psihicã vor fi efectuate de cãtre structurile specializate, medic de familie
- Probele de concurs:
- proba suplimentară - sportivă, eliminatorie
- proba scrisă pentru verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului;
- interviul.
Proba sportivă poate fi susţinută de candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost selectate de către comisia de concurs ca fiind admise.
Proba sportivă este eliminatorie şi constă în evaluarea performanţelor fizice. Rezultatele probei suplimentare se afişează cu menţiunea „admis” sau „respins”, la sediul instituţiei.
Candidaţii admişi la proba suplimentară vor participa la următoarea probă a concursului, şi anume, proba scrisă.
Pentru probele concursului punctajele se stabilesc după cum urmează:
a) pentru proba scrisă, punctajul este de maximum 100 de puncte;
b) pentru interviu, punctajul este de maximum 100 de puncte.
Promovarea fiecărei probei se face ca urmare a obţinerii punctajului de minimum 50 de puncte, pentru fiecare probă, pentru funcţia de execuţie şi minimum 70 de puncte, pentru funcţia de conducere.
Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea interviului.
Punctajul final se calculează prin însumarea punctajelor obtinute la proba scrisă şi interviu.
Metodologia de desfăşurare a concursului va respecta prevederile Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Probele eliminatorii de evaluare a performanţelor fizice cuprind următoarele probe sportive:
• alergare viteză 50 m – bărbaţi – femei;
• flexii ale trunchiului (abdomene) –bărbaţi - femei;
• săritura în lungime de pe loc – bărbaţi – femei;
• alergare rezistenţă – 1000 m bărbaţi ; 800 m femei;
Grupele de vârstă, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, sunt următoarele:
• grupa 1 – 18- 30 de ani, inclusiv;
• grupa 2 – 31 – 35 de ani, inclusiv;
• grupa 3 – 35 – 40 de ani, inclusiv;
• grupa 4 – peste 41 de ani.
Toate probele fizice, se execută numai în ţinuta sportivă adecvată anotimpului şi probei respective şi nu se admit contestaţii.
Este declarat “ADMIS’ candidatul care a îndeplinit baremul minim la fiecare probă în parte.
Probe sportive şi baremul minim – BĂRBAŢI
ALERGARE DE VITEZĂ – 50 m
• grupa 1– până la 30 de ani, inclusiv –7",8
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 8",3
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 8",8
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 9",3
FLEXII ALE TRUNCHIULUI DIN CULCAT DORSAL (ABDOMENE)
• grupa 1-a – până la 30 de ani, inclusiv – 25 repetări
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 23 repetări
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 21 repetări
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 19 repetări
SĂRITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC
• grupa 1– până la 30 de ani, inclusiv – 2,0 m
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 1,90 m
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 1,80 m
• grupa a 4-a – peste 41 de ani -1,70 m
ALERGARE DE REZISTENŢĂ – 1000 m
• grupa 1 – până la 30 de ani, inclusiv – 4’30"
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 5’00"
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 5’30"
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 6’00"
Precizări privind activitatea de evaluare.
• proba de viteză se execută cu startul din picioare, câte un candidat/ cronomentru;
• proba de abdomene se execută cu mâinile la ceafă atingând cu coatele solul şi ridicarea trunchiului la 90 de grade (candidatul are sprijin la nivelul gleznelor ), se execută în 30 de secunde, câte un candidat;
• proba de sărituri în lungime de pe loc, se execută pe o suprafaţă plană şi dură, câte un candidat (doua încercări);
• proba de rezistenţă se execută cu startul din picioare, în serii de 10 ( zece) candidaţi.
Ordinea probelor se execută aşa cum au fost prezentate mai sus
Probe sportive şi baremul minim – FEMEI
ALERGARE VITEZĂ - 50 m
• grupa 1 – până la 30 de ani, inclusiv – 9"0
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 9"5
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 10"5
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 11"0
ABDOMENE
• grupa 1– până la 30 de ani, inclusiv – 20 repetări
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 18 repetări
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 16 repetări
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 14 repetări
SĂRITURA ÎN LUNGIME DE PE LOC
• grupa 1– până la 30 de ani, inclusiv – 1,70 m
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 1,60 m
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 1,50 m
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 1,40 m
ALERGARE DE REZISTENŢĂ – 800 m
• grupa 1– până la 30 de ani, inclusiv – 4’30"
• grupa a 2-a – 31 – 35 de ani, inclusiv – 4’55"
• grupa a 3-a – 36 – 40 de ani, inclusiv – 5’20"
• grupa a 4-a – peste 41 de ani – 5’45"
NOTĂ: Precizări privind activitatea de evaluare:
• proba de viteză se execută cu startul din picioare, câte un candidat/ cronometru
• proba de flexie abdominală se execută din poziţia culcat pe spate cu mâinile la ceafă, timp de 30 de secunde, câte un candidat (două încercări );
• proba de sărituri în lungime de pe loc, se execută pe o suprafaţă plană şi dură, câte un candidat;
• proba de rezistenţă se execută cu startul din picioare, în serii de 10 ( zece) candidaţi.
- interviul - în termenul prevăzut la art. 103 din Anexa nr. 10 a OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Relații suplimentare se pot obține de la Compartimentul Resurse umane și Relația cu serviciile publice - tel. 0242515770, email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoană de contact – Postelnicu Larisa, consilier.