Ion Găman, numit secretar de stat în cadrul MADR

Ion Găman, numit secretar de stat în cadrul MADR

Începând de luni, 16 mai, Ion Găman ocupă funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dup ce Decizia pentru numire a fost semnată de premierul Nicolae Ciucă şi publicată în Monitorul Oficial nr. 485.

Consilier judeţean, Găman a fost susţinut pentru ocuparea acestei funcţii de către organizaţia judeţeană PSD Călăraşi.

Ion Găman devine al 6 lea secretar de stat, din echipa ministrului Adrian Chesnoiu mai făcând parte Sorin Moise (PSD), Iulian Bucur (PSD), Aurel Simion (PNL), Costin Telehuz (PNL) şi Antal Barabasi (UDMR).

Poziția de subsecretar de stat este ocupată de către Cristian-Mihael Leonov.

N. Ciucă: Două treimi din măsurile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România" sunt active

N. Ciucă: Două treimi din măsurile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România" sunt active

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă:  "Majoritatea măsurilor incluse în ”Sprijin pentru România” au fost deja aprobate la o lună după ce Coaliția de Guvernare a lansat acest program. Peste două treimi din pachetul de sprijin în valoare totala de 17,3 miliarde de lei sunt active și produc efecte. Implementarea acestor soluții de protecție pentru cetățeni și economie implică o finanțare din fonduri naționale și europene de 11,5 miliarde de lei.

Am reușit la nivelul Guvernului ca în decurs de o lună să aprobăm cele mai multe din măsurile cuprinse în Programul "Sprijin pentru România. Împreună cu Parlamentul și cu liderii Coaliției de Guvernare ne-am asigurat că sunt disponibilizate fonduri de la bugetul de stat și din resurse europene pentru punerea in aplicare a deciziilor de protejare a cetățenilor români și economiei.

Vestea primită recent de la Bruxelles privind susținerea din fonduri europene a măsurilor sociale incluse în "Sprijin pentru România" este urmată de o altă decizie favorabilă economiei noastre. Mulțumită eforturilor ministrului Boloș și echipei Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene, investitorii români vor beneficia de încă 412 milioane euro sub formă de granturi pentru activități productive. Este o măsură nouă, necesară, despre care am discutat cu antreprenorii.

Deplasările în teritoriu și consultările permanente cu mediul de afaceri confirmă justețea măsurilor luate, dar și faptul ca este nevoie să continuăm în același ritm și pe aceeași linie de echilibru, care să asigure susținerea economiei românești și protejării populației".

Prin măsurile cuprinse in Programul "Sprijin pentru România", adoptate de Guvern și Parlament,  în economie intră finanțări de opt miliarde de lei. Beneficiază de sprijin:

  • Investițiile cu impact major în economie, a căror valoare depășește 1 milion de euro – această schemă de ajutor de stat are la dispoziție 200 de milioane de euro pentru stimularea proiectelor de dezvoltare regională
  • Companiile din sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane pentru a compensa cresterea prețurilor la carburant - 300 de milioane de lei
  • Proiectele de investiții aflate în derulare – prin două Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern sunt puse la dispoziție 5,2 miliarde de lei din fonduri naționale și europene pentru a preîntâmpina eventuale blocaje în derularea proiectelor din cauza creșterii prețurilor la materiale de construcții, utilaje, forță de muncă
  • Fermierii români au la dispoziție 300 de milioane de euro - granturi pentru capital de lucru, și muncitorii din agricultură, sector în care salariul minim a fost stabilit la 3.000 de lei lunar, similar celui din construcții.

O parte consistentă a pachetului de măsuri are în vedere protejarea populației de efectele creșterii prețurilor și ale perioadei dificile pe care o traversăm, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Măsuri sociale stabilite până acum prin Programul "Sprijin pentru România" au un impact de aproximativ 3,5 miliarde de lei.

  • A fost aprobată, recent, în Guvern, acordarea de tichete sociale în valoare de 250 de lei pentru persoanele cu venituri reduse.
  • Aproximativ 3 milioane de persoane - pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane fără adăpost - beneficiază de aceste vouchere o dată la două luni, bani pe care îi pot folosi pentru a-și cumpăra produse alimentare sau, în măsura în care vor dori acest lucru, o masa caldă. Valoarea totală a acestui program este de 3,1 miliarde lei, iar jumătate din bani provin din fonduri europene.

În Parlament, a fost dublată norma de hrană pentru pacienții din spitale și pentru vârstnicii instituționalizați - de la 11 lei/zi – la 22 de lei/zi - Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură.

Valoarea totală este de aproximativ 270 de milioane de lei.

Alocația zilnică de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă. Valoarea este de aproximativ 86 milioane.

  • De asemenea, a fost prelungită acordarea șomajului tehnic pentru angajații din firmelor afectate din cauza conflictului din Ucraina, protejându-le astfel locurile de muncă.

În continuare, Guvernul pregătește următoarele măsuri de sprijin economice și sociale anunțate în "Sprijin pentru România".

  • Ministerul Agriculturii are în etapă avansată proiectul prin care fermierii vor beneficia de 200 de milioane de euro pentru procesarea materiei prime în România. Este o măsură care, alături de celelalte luate pentru susținerea sectorului agricol, va avea efect și asupra prețurilor produselor agricole.
  • Programul Kurzarbeit aflat acum în vigoare până la începutul lui iunie, va continua în perioada următoare
  • Va fi stimulată creșterea voluntară a salariului minim lunar pe economie, de către angajatori, cu 200 de lei pe lună, prin exceptarea impozitării suplimentare a sumei ce reprezintă majorarea. Măsura va avea impact pentru 1,6 milioane de salariaţi.
  • Acordarea voucherelor de 30 de euro lunar elevilor care primesc burse sociale este o altă măsură pe care Ministerul Educatiei o are pregătită.
  • Ministerul Familiei pregătește două proiecte de acte normative – o Hotărâre de Guvern și o Ordonanță de Urgență - care vor pune în aplicare programele de sprijin pentru tineri și măsurile de protecție și îmbunătățire a vieții copiilor instituționalizați.

Guvernul României va continua să acționeze cu responsabilitate, utilizând toate resursele pe care le are la dispoziție - din bugetul național sau din fonduri europene, pentru a proteja economia și populația de efectele severe generate de crizele multiple pe care le traversăm la nivel european. Sprijinirea investițiilor, implementarea proiectelor de dezvoltare și reformă, alături de gestionarea atentă a resurselor vor stimula creșterea economică și vor menține ritmul necesar pentru modernizarea țării.

Peste 500 milioane de euro, accesaţi în prima oră de la lansarea apelurilor de proiecte pentru Fondul Local

Peste 500 milioane de euro, accesaţi în prima oră de la lansarea apelurilor de proiecte pentru Fondul Local

Au fost depuse, în prima oră de la lansarea proiectelor, cereri de finanţare pentru peste 500 de milioane de euro din bugetul total de 2,7 miliarde al Fondului Local, componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), gestionat de Ministerul Dezvoltării - anunţă ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila.

După cum este cunoscut, Ministerul Dezvoltării gestionează şi fondurile pentru renovarea clădirilor prin PNRR, Valul Renovării, care a avut un succes similar la lansarea apelurilor de proiecte.

În conformitate cu reglementările şi ghidurile solicitantului publicate, Ministerul Dezvoltării a lansat, astăzi, 16 mai, ora 10:00, apelurile de proiecte pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri moderne şi prietenoase cu mediul.

Cererile de finanţare pot fi depuse exclusiv online, de către autorităţile publice, pe site-ul ministerului: www.mdlpa.ro/investitii/PNRR

În prima oră au fost înregistrate 784 de cereri de finanţare, cu o valoare de peste 500 de milioane de euro - anunţă ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Numărul cererilor primite şi fondurile disponibile rămase pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget

După cum este cunoscut, din Fondul Local, comunităţile locale, cu finanţare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel naţional, în total 5.522 de locuinţe pentru tineri şi specialiştii din sănătate şi învăţământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala şi 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

V. Iliuţă: Ne menţinem ideea de a construi podul. Consiliul Judeţean va pune la dispoziţia celor interesaţi, gratuit, 3 proiecte de case

V. Iliuţă: Ne menţinem ideea de a construi podul. Consiliul Judeţean va pune la dispoziţia celor interesaţi, gratuit, 3 proiecte de case

Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă a declarat recent că investiţia privind construirea unui pod peste braţul Borcea rămâne o prioritate adăugând că se intenţionează crearea unui cartier de locuinţe pe terenul, în suprafaţă de 13 ha, deţinut de instituţia pe care o conduce.

„Ne menţinem ideea de a construi podul, investiţie pe care o vom finanţa prin PNRR, în lateralul portului de ambarcaţiuni. Ne dorim acel pod pentru că am promis cetăţenilor care au deţinut locuinţe că odată cu demararea investiţiei privind podul vom demara şi concesiunea lotului de pe malul unde Consiliul Judeţean deţine 13 hectare. Această suprafaţă de teren va fi lotizată şi concesionată celor care doresc să construiască acolo o locuinţă. Fac însă precizarea că nu se va mai construi după cum vrea fiecare. Consiliul Judeţean va pune la dispoziţia celor interesaţi, gratuit, 3 proiecte de case, cu tot ce înseamnă autorizare. Loturile vor avea suprafeţe plecând de la 300 mp la 500 mp. Se va putea concesiona şi câte două loturi dacă vor fi cereri în acest sens.”, a declarat Iliuţă.

Pe 26 octombrie 2021, pe ordinea de zi a şedinţei ordinare s-a aflat şi Hotărârea privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași” care a trecut de votul aleşilor judeţeni.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vine in sprijinul comunităţilor locale cu investiţii realizate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, un program multianual finanţat de la bugetul de stat, care are ca obiectiv general creşterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, îmbunătăţirea atât a condiţiilor de viaţă cât şi a standardelor de muncă pentru toţi locuitorii României.

Luând în considerare necesitatea luării unor masuri urgente care să asigure un climat investițional atractiv pentru regiune și de sprijinire în dezvoltarea infrastructurii de bază, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase și de îmbunătățire a nivelului de trai al cetățenilor, coroborat cu prevederile OUG nr.95/2021 si a obiectivelor de investiții ce se pot realiza prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, U.A.T județul Călărași, va depune spre finanțare proiectul „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași”.”, se arăt în Referatul de aprobare.

Valoarea totală a proiectului ce ar putea fi finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny este de 179.311.186,02 lei (inclusiv T.V.A)., din care valoarea solicitată de la bugetul de stat de 174.575.419,00 lei (inclusiv T.V.A). Diferenţa de 4.735.767,02 lei (inclusiv T.V.A) va fi suportată din bugetul Judeţului.

Roseţi | Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale, investiţie estimată la peste 51 de milioane lei

Roseţi | Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale, investiţie estimată la peste 51 de milioane lei

La finele lunii trecute, consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară, au adoptat Hotărârea privind aprobarea implementării obiectivului de investiţii „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în localitatea Roseţi, judeţul Călăraşi”, aprobarea cererii de finanţare precum şi aprobarea devizului general estimativ în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Valoarea totală a investiţiei este de 51.214.833,34 lei (TVA inclus) din care 49.687.468,34 lei, de la bugetul de stat. Cofinanţarea proiectului asigurată de la bugetul local este de 1.527.365 lei.

Iniţial, proiectul fusese depus în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 POIM, Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul specific 8.2 Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de transport a gazelor naturale cu alte state vecine potrivit prevederilor Ghidului solicitantului ‘’Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final”, în vederea obţinerii finanţării însă nu a întrunit punctajul necesar.

Școala Gimnazială “Nicolae Titulescu”, câștigătoare a concursului “Prietenii pompierilor – Ediția 2022”

Școala Gimnazială “Nicolae Titulescu”, câștigătoare a concursului “Prietenii pompierilor – Ediția 2022”

Astăzi s-a desfăşurat în incinta Complexului Sportiv Municipal din Călăraşi, etapa judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”- ediţia 2022.

Concursul cu tematică specifică serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă are caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii de şcoli generale, fiind compus din trei probe, care urmăresc cunoaşterea actelor normative ce reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor, cât şi formarea unor trăsături moral-volitive cum ar fi: iniţiativă, spirit de echipă, curaj, hotărâre, perseverenţă, corectitudine şi nu în ultimul rând, disciplină.

Concursul este compus din 3 probe: o probă teoretică şi două practice: „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole”.Proba teoretică constă în rezolvarea unui test de tip grilă (chestionar), care cuprinde 10 întrebări, fiecare dintre ele având câte trei rezolvări enumerate, dintre care una reală şi două eronate.

Prima probă practică, „Pista cu obstacole” constă în parcurgerea a patru tronsoane cu obstacole, activitate ce are menirea de a testa abilităţile de intervenţie ale celor 9 concurenţi care formează echipa.

Cea de-a doua probă, „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole” se desfăşoară pe două culoare. Concurenţii fiecărui echipaj trebuie, ca de fiecare dată, fie să treacă un obstacol, fie să alerge o lungime de tronson.

La această etapă au participat șapte unităţi de învăţământ din județul Călărași.

Competiţia a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar judeţean Călărași în cooperare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, dar şi cu sprijinul financiar al Consiliului judeţean Călăraşi.

Locul întâi la faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii pompierilor”- ediţia 2022 a fost câştigat de Școala Gimnazială Nicolae Titulescu din municipiul Călărași, pe locul al doilea s-a clasat Şcoala cu clasele I – VIII din comuna Chiselet, pe locul al treilea Şcoala Gimnazială "Prof. univ. dr. Adrian V. Rădulescu" Dorobanțu, iar premiul Fair-Play a fost acordat Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu din municipiul Călărași. Au urmat în ordine Școala "Mihai Viteazul" Călărași, Școala "Tudor Vladimirescu" Călărași, Școala Gimnazială "Mircea Vodă" Călărași și Școala Gimnazială Nr. 1 Dichiseni.

La finalul competiţiei, organizatorii au premiat echipele câştigătoare cu premii, diplome, cupe şi medalii.

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plt. adj. șef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.